Din Duminica Floriilor, care deschide Saptamana Patimilor, pana in Duminica Tomei (numita in popor si “Pastele cel mic”), care incheie Saptamana Luminata, crestinatatea sta sub semnul timpului pascal.

Daca saptamana de dupa Inviere, purtand pecetea luminii, este una de binecuvantata bucurie, cea dintre Florii si Inviere, purtand pecetea intunericului, este una de cernita reculegere si de compatimire cu Hristos. Ea se cheama Saptamana Mare sau Saptamana Patimilor, cand seara de seara, din Duminica Floriilor si pana in Vinerea Mare, au loc in biserici slujbele numite Denii, in care se face pomenire despre toate prin cate a trecut Iisus, de la sosirea Sa in Ierusalim si pana la moartea Sa pe cruce. Numele acestor slujbe de seara provine din limba slavona, unde denie are intelesul de “veghe” sau “priveghere”.

La sugestiile sau solicitarile unor cititori mai tineri, reluam aici (de data aceasta introducandu-l, pentru o mai larga accesibilitate, si pe site-ul nostru de pe internet: www.punctecardinale.ro), un indrumar pe care l-am mai publicat acum cativa ani, marcand traseul Patimilor Domnului, asa cum este el cinstit si trait de 2000 de ani in traditia rasariteana. (V. A. M.)

Auzind ca Invatatorul este gata sa urce la Ierusalim si stiind ca mai marii cetatii Ii pusesera gand rau, proprii Lui ucenici s-au codit sa-L urmeze intr-acolo. Iata insa ca Toma Geamanul (Didymos), unul dintre cei 12, ii imbarbateaza si pe ceilalti, zicand: „Sa mergem si noi si sa murim cu El!” (Ioan 11, 16). Drumul Patimilor incepe cu intrarea Domnului in Ierusalim, cand poporul care peste cateva zile Ii va cere moartea („Sa fie rastignit!... Sangele lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!” – Matei 27, 23 si 25) Il intampina acum cu ramuri de finic si cu osanale (de unde proverbul: „Cine-ti striga azi Osana maine te va rastigni”). Prima denie pascala se tine chiar in seara zilei de Florii. Prin post, reculegere si rugaciune, credinciosii Il insotesc pe Iisus ca si cand ar fi ei insisi martori directi la ultimele zile ale vietii Lui pamantesti, patimind cu El in duh si murind simbolic pacatului, ca sa fie cu adevarat vrednici de bucuria Invierii.

In Sfanta si Marea Luni este pomenit la denie Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament, in care Biserica vede o preinchipuire a lui Hristos, caci si acela fusese vandut de fratii sai pe 30 de arginti, iesise viu din groapa unde-l azvarlisera, ajunsese mare stapan peste Egipt si salvase poporul de la foamete, sfarsind prin a-i ierta pe toti cati ii gresisera. Tot acum se face pomenire despre smochinul neroditor, care s-a uscat la blestemul Domnului: acesta inchipuie pomul pacatului si secatuirea Legii celei vechi. Dumnezeu cere de aici inainte roada Legii celei noi, a harului si adevarului venit prin Iisus Hristos (cf. Ioan 1, 17), Caruia insa chiar in aceasta zi mai marii sinagogii Ii hotarasc in taina pieirea.

In Sfanta si Marea Marti ne reamintim la denie de sirul predicilor in care Hristos a prevestit distrugerea templului din Ierusalim, moartea si invierea Sa, dar si semnele vremurilor de pe urma. Se pune un accent aparte pe parabola celor 10 fecioare care zabovesc la usa camarii Mirelui (imagine a lui Hristos): 5 intelepte (asteptand cu candelele pline) si 5 neintelepte (ramase fara ulei in candelele lor). Refrenul acestor zile este indemnul la priveghere; de aceea rasuna acum mai puternic decat oricand rugaciunea: “Iata, Mirele vine la miezul noptii si fericita e sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednic este acela pe care-l va afla lenevindu-se…”

In Sfanta si Marea Miercuri denia aduce in prim-plan doua personaje antitetice: Iuda, apostolul devenit vanzator, in care se coace deja gandul tradarii, spre vesnica lui osanda, si femeia desfranata devenita marturisitoare, ce spala picioarele lui Iisus cu lacrimile ei pline de cainta si Il unge cu mir de mare pret, spre vesnica ei mantuire. Dupa evanghelistul Ioan, ar fi fost vorba nu de o desfranata, ci de Maria, sora Martei si a lui Lazar, pe care Iuda o acuza de risipa (“Dar el a zis aceasta nu pentru ca ii era grija de saraci, ci pentru ca era fur si, avand punga, lua din ce se punea in ea” – Ioan 12, 6)). E mai probabil, zice Sf. Ioan Gura de Aur, ca au fost doua femei care au facut acelasi gest, celebrat de Biserica drept “ungerea din Betania”: Maria si femeia pacatoasa (identificata de unii cu Maria Magdalena, cea din care Iisus scosese 7 demoni). In aceasta zi, ca si in Vinerea Mare, credinciosii obisnuiesc sa tina “post negru” (adica sa nu puna nimic in gura pana seara).

In Sfanta si Marea Joi este randuita denia celor 12 Evanghelii. Evenimentele se precipita: Iisus spala, ca pilda de smerenie slujitoare, picioarele ucenicilor Sai, iar la Cina cea de Taina, la care-i aduna in seara acestei zile, spre a sarbatori Pastele evreiesc (care semnifica iesirea evreilor din robia egipteana, prin trecerea minunata a Marii Rosii), El instituie Sfanta Taina a Euharistiei (Impartasaniei/Cuminecarii): “Luati, mancati, acesta este trupul Meu, care se frange pentru voi. Beti dintru aceasta toti, ca acesta este singele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor!” (Matei 26, 26-28); apoi se roaga Tatalui, cu sudori de sange, in gradina Ghetsemani, si primeste, in toiul noptii, sarutul lui Iuda vanzatorul. Cei ce au postit, se pot spovedi si impartasi si in zilele anterioare, dar Joia Mare e ziua predilecta pentru aceasta, fiind chiar ziua Cinei celei de Taina. Incepand de acum si pana la Inviere, in biserici nu se mai trag clopotele, ci se bate numai toaca.

In Sfanta si Marea Vineri, numita si Vinerea Neagra, rememoram ziua aducerii la judecata, batjocoririi, schingiuirii, rastignirii, mortii si ingroparii lui Iisus. Guvernatorul roman Pontiu Pilat, din pricina faptului ca nu-i prea suferea cu evrei, dar si din pricina unui vis al sotiei sale Claudia Procula, incearca sa-L scape de la moarte, dupa obiceiul ca de Paste sa fie eliberat un intemnitat. Pusa sa aleaga intre Hristos si Baraba, multimea, atatata de preoti, cere insa eliberarea talharului si rastignirea lui Iisus. Domnul Isi poarta crucea spre Golgota (dealul “Capatanii”), unde este rastignit intre doi talhari (dintre care unul, recunoscandu-I nevinovatia si dumnezeirea, se invredniceste de mantuire). Dandu-Si El duhul pe cruce, spre seara li se ingaduie dreptilor Iosif si Nicodim sa-I ingroape trupul dupa randuiala, iar mormantul este pecetluit si pus sub paza, “ca nu cumva ucenicii Lui sa vina si sa-L fure, spunand poporului ca S-a sculat din morti” (Matei 27, 64). Seara se canta in biserici denia Prohodului, adica slujba inmormantarii Domnului. Alaiul indurerat al credinciosilor trece pe sub Sf. Masa, ca si cand ar trece prin mormantul lui Iisus, dupa care, in frunte cu preotii, da ocol bisericii de 3 ori (cate o data pentru fiecare zi a sederii Domnului in mormant).

In Sfanta si Marea Sambata este zi de reculegere, inchipuind “odihna” in mormant a trupului lui Hristos. Credinciosii se pregatesc pentru marea veghe de peste noapte, cand in toate bisericile, la miezul noptii, preotul va vesti Invierea, va imparti lumina si va tine slujba Sfintelor Pasti, sfintind pasca, ouale rosii si celelalte bucate, pentru ca postul de aproape 7 saptamani s-a incheiat, iar intristarea s-a preschimbat in bucurie: “Lumineaza-te, lumineaza-te, Noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine-a rasarit! Salta, salt a de-acum si te bucura, Sioane, iar tu, curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru invierea Celui nascut al tau!”. Painea stropita cu vin, numita “Sfinte Pasti” si impartita acum credinciosilor, se va manca dimineata, “pe inima goala”, cand acestia se vor intoarce, cu lumanari aprinse, la casele lor. Evanghelistii nu, dar traditia spune ca Iisus, in rastimpul sederii cu trupul in mormant, S-a pogorat la iad, ale carui porti le-a sfaramat, scotandu-i de acolo pe Adam si pe Eva, precum si pe dreptii Vechiului Testament, ca arvuna a invierii si a mantuirii tuturor dreptilor, fapt adeseori reprezentat in icoanele inchinate praznuirii Sfintelor Pasti (tipul Anástasis, de straveche origine bizantina). Toata crestinatatea canta (si se spune ca ingerii tin in cer isonul): Hristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le. Iar de acum si pana la Inaltare credinciosii se vor saluta cu marturia pascala: Hristos a inviat! Adevarat a inviat!