ECOURI LA NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A INFERNULUI

Dan Stanca, Dante, din nou in romaneste (Aldine, 09 dec. 2006, p. 1):

La Editura Christiana a aparut o noua versiune in limba romana a Infernului lui Dante. Cel care s-a incumetat sa faca o munca titanica – si pe care o va continua, intrucat are de gand sa transpuna si Purgatoriul si Paradisul – este Razvan Codrescu. El ne mai ofera si o substantiala bibliografie dantesca, traducerile in romaneste de-a lungul vremii, precum si un studiu in care-l analizeaza pe Dante intre viata si opera. [...] Intr-o vreme cand asemenea intreprinderi nu mai tenteaza aproape pe nimeni, iar acei ocnasi ai cuvantului care totusi le fac sunt priviti cu neincredere, Razvan Codrescu a plecat la drum constient ca se afla in fata eternului pariu pascalian: de pierdut nu pierzi nimic, de castigat castigi totul. Traseu al solitudinii, ca si Dante, care la mijlocul vietii a avut viziunea acestui drum de dincolo de lume, in teritorii ale invizibilului in care tot mai putini cred, opera de traducere nu este doar un exercitiu filologic, dozare a fondului de arhaisme si neologisme al limbii tale pentru a limpezi subtilitatile textului original, ci de truda spre desavarsire interioara. Altfel spus, dupa ce l-ai tradus pe Dante nu mai esti acelasi cu cel de la inceput. Traducatorul ne spune ca a incercat sa fie mai fluent decat Cosbuc si mai aproape de text decat Eta Boeriu. Nu a scapat din vedere nici versiunea lui Alexandru Marcu, facuta in proza, cum se stie. Editia este bilingva si are reproduceri ale gravurilor editiei venetiene din 1529. Inchinata memoriei eminentului romanist Marian Papahagi, lucrarea despica malul anilor 2000, ca o spada din cel mai dur otel.

Teodor Baconsky, Infernul regasit (Dilema veche, anul IV, nr. 154, 19-25 ianuarie 2007, p. 18):  

... Tot in afara Academiei, desi in strictul respect al spiritului ce s-ar cuveni sa anime acel for, s-a consumat deunazi o alta premiera editoriala: aparitia noii talmaciri din Infernul lui Dante, pe care i-o datoram lui Razvan Codrescu (Bucuresti, Christiana, 2006, 527 pagini). Daca in cazul profesorului Dan Slusanschi, indolenta presei culturale poate fi explicata numai prin comoditatea unor exegeti nepregatiti, aici ocultarea momentului ar putea fi stimulata, in plus, de eticheta pe care stinga culturala a lipit-o, dogmatic, pe fruntea traducatorului. Dat fiind ca Razvan Codrescu e un „stilpnic” al dreptei nationaliste, darurile sale de eseist, poet si traducator au fost ignorate de-a valma, astfel incit „erezia” optiunilor politice a devenit mormint al recunoasterii sale publice. Impur provincialism...

Eu, care-l cunosc demult pe Razvan Codrescu, il stiu de mare caracter, de tragic iubitor al traditiei romanesti autentice si de visator impenitent, care si-a dobindit, din pricina temperamentului sau polemic, o multime de adversari neconsolati.

Acum, acest scriitor cu venin in stilou, dar nu si in sufletul sau de cavaler, isi da masura de stilist si adnotator laborios. Noua sa versiune a Infernului vede lumina tiparului intr-o inovanta editie bilingva, imbogatita cu note, comentarii, o postfata si abundente repere bibliografice. Un veritabil festin, din meniul caruia se vor infrupta, sper, si mai tinerii cititori, aflati la prima descoperire a Divinei Comedii. Dar nu doar ei: am redescoperit eu insumi partea cea mai sumbru palpitanta a poemului dantesc, gustind intinderile si adincimile limbii romane (de care voitul manierism al prezentei recenzii s-a molipsit, uitindu-si lipsa de har).

Desi nu pot compara proaspata versiune Codrescu decit cu aceea semnata cindva de Eta Boeriu, simt ca ea isi depaseste precursoarele atit prin plasticitate, ritm si adecvare teologala, cit si gratie diversitatii semantice, alternind arhaismul si neologismul in folosul celei mai temerare prozodii. Lucrul e atit de temeinic in nuante si variat in sunet incit lectura decurge cu o jubilatorie si, as spune, necucernica placere. Infernul de acum poarta accente insolite, evocind anacronic parfumul pieselor shakesperiene. Textul romanesc preia ceva din tonul oracular al sonetelor voiculesciene, distribuie ludice accente ce amintesc indraznelile unui Serban Foarta si ingina, pe alocuri, solemnitatea orfica a liricii lui Doinas. E o sinteza judicios inchinata lui Marian Papahagi, singurul care, de-ar mai fi trait, s-ar fi putut masura cu atare subtilitate. Papahagi, ilustrul romanist, ar fi dat poate la iveala o traducere mai livresca, mai seaca in acceptia bibliotecara si emfatica a cuvintului, pe cind Codrescu ne imbie o versiune respectuoasa fata de latura suculent-oraseneasca a dantescului dolce stil nuovo. Un spatiu de locvacitate goliardica, in care trama scolastica a geografiilor extramundane se domesticeste prin ireverenta si libertinaj sublimat.

Sper, fireste, ca Razvan Codrescu sa ne daruiasca, la rind, Purgatoriul si Paradisul, nu doar pentru a desavirsi acest monumental efort creator, ci si pentru a ne fagadui noi delicii ziditoare. Va fi astfel cistigata insasi cultura nationala, dezvatata de aerul tare al maretiei, cu care se deprinsese odinioara, si pe care numai proba universalului i-l mai poate reda.

Florin Dumitrescu, Codrescu „condamnat” sa-l traduca pe Dante (in blogul Textier):

In Infernul lui Dante pedepsele damnatilor corespund simbolic cu pacatul din timpul vietii: prezicatorii sint blestemati sa umble cu capul intors la spate; tradatorii – sa zaca scufundati in gheata; hotii sint prefacuti in serpi etc. Razvan Codrescu, care mai are muuult pina la judecata finala, marturiseste public ca a furat cind era mic o carte: si anume Divina Comedie talmacita de Eta Boeriu. Cartea furata s-a dovedit a fi un obiect al destinului: Comedia lui Dante Alighieri a fost o lectura care i-a marcat micului Razvan devenirea si cariera: scriitorul Razvan Codrescu este azi un excelent romanist, traducator – printre altii – al misticilor spanioli, precum si un interesant ginditor crestin. Mai mult decit predestinare – vocatie si fara indoiala rascumparare. Dupa cum Codrescu insusi traduce inscriptia de pe celebra poarta, “Voi ce intrati, nu mai sperati scapare!”...

Poate fi acesta si un indemn catre contemporani de a merge in librarii, dar nu pentru a fura... decit cel mult cunoastere si delectare. Caci sint de asteptat deopotriva revelatii si confirmari de la traducerea lui Razvan Codrescu, din care a fost editat deocamdata Infernul, in editie bilingva, la Editura Christiana, cu aparat critic si ilustratii reproduse dupa superbul incunabul lucrat la Venetia intre 1500 si 1529 de Bembo si Manuzio.

Mircea Platon, Nostalgii invioratoare (in Convorbiri literare,  februarie 2007, si in Rost,  anul V, nr. 49, martie 2007, pp. 51-52):

... Daca tot am vorbit de Europa, nimic nu e mai european decit Dante si a sa Divina Comedie, al carei “Infern” e inspirat adus pre romaneste de Razvan Codrescu (in Divina Comedie. Infernul, text bilingv, Bucuresti, Editura Christiana, 2006, 528 pagini ilustrate cu xilografiile editiei venetiene din 1529). Intr-unul dintre eseurile sale despre Dante, T. S. Eliot nota ca, pentru a-l intelege pe marele florentin, nu trebuie sa fim bine informati in privinta filosofiei scolastice, ci sa-i citim cu atentie textele: “Ceea ce ne trebuie e nu informatie, ci cunoastere: si primul pas catre cunoastere e sa recunoastem diferenta dintre formele sale de gindire si simtire si cele ale noastre (...) Trebuie sa invatam sa acceptam aceste forme: si acceptarea lor e mai importanta decit orice alta forma de credinta”.

Mergind pe firul acestei idei, cine putea accepta mai bine temeiurile dantesti decit o inteligenta canonica precum cea a lui Razvan Codrescu? Om al traditiei, traitor al paradoxului crestin, eseist al interstitiului paterical si al obliteratilor istoriei, Razvan Codrescu cunoaste mai bine decit multi valoarea contestatara a ascultarii, energia ziditoare (Vita Nuova) pe care ti-o ofera inradacinarea in intelepciunile trecutului. Daca in epoca interbelica se spunea ca “intelectualii e fascisti” (vezi eseul lui Mircea Eliade), astazi li se refuza insasi calitatea de intelectuali tuturor celor banuiti de “obediente” ortodoxe. Traducindu-l pe Dante, Razvan Codrescu confirma calitatea sa intelectuala si indica tipul de ecumenism pe care are a-l imbratisa intelectualitatea noastra imbisericita: ecumenismul valorilor autentice, al temeliilor crestinatatii si Europei in care tocmai ne-am integrat oficial.

Daca ar fi sa apropii traducerea lui Razvan Codrescu de una dintre cele precedente, as spune ca imi aminteste de cea a lui George Cosbuc prin suflu si imaginatie lexicala. [...] In miinile lui Razvan Codrescu, traducerea devine arta pierderii de sine pentru a se regasi. E, in acest masiv op, cu versurile si gravurile sale de veche extractie, un indemn la reculegere pe care nimeni nu-l poate refuza. Desi probabil ca multi il vor ignora, in tumultul infernului second-hand in care traim...

Lector, Eveniment editorial (in Credinta ortodoxa, februarie 2007, p. )

La sfirsitul anului 2006, cu putin inainte de sarbatorile Nasterii Domnului, Editura Christiana din Bucuresti a fost promotoarea unui mare eveniment cultural: scoaterea de sub tipar a cartii Divina Comedie. Infernul a lui Dante Alighieri. Dimensiunea de eveniment editorial si spiritual, in aceeasi masura, se impune prin partasia mai multor factori. Primul: editia ne ofera o talmacire noua a celebrei epopei dantesti (prima parte), datorata polivalentului om de cultura care este Razvan Codrescu (eseist, poet, editor, traducator, publicist). Al doilea: textul este tiparit in versiune italiana si in versiune romaneasca, puse in pagini oglinda. Al treilea: fiecare din cele 34 de cinturi ale Infernului este deschis cu o reproducere de pe celebrele xilografii ale editiei de la Venetia din 1529. Al patrulea: prin format, prin conditiile grafice si de tipar de exceptie, cartea este o bijuterie bibliofila. Al cincilea: lucrarea dispune de cateva sute de note si comentarii, de o postfata cu ample si pertinente referiri biografice asupra lui Dante si de o bibliografie care, desi selectiva, este foarte cuprinzatoare. In aceste vremuri, cand majoritatea covirsitoare a oamenilor isi indreapta atentia exclusiv catre problemele materiale ale vietii, apare cite un visator, cate un idealist, care o porneste contra curentului, isi sacrifica ani intregi din scurtul timp ce ni s-a dat si talmaceste poezie, batand masura de 11 silabe la fiecare vers si potrivind rima tertinelor dantesti, cautind cu sudoare si rabdare echivalenta precisa a cuvantului italian medieval in cuvint romanesc actual, pastrind nealterate expresivitatea si savoarea poeziei. E putin, e mult? Noi credem ca e bine foarte. Traducatorul, insa, considera ca a fost o datorie personala sa scoata la lumina o versiune noua a Infernului (urmeaza finalizarea traducerii complete a Divinei Comedii), mai degraba un canon de pocainta crestineasca, asa cum ne marturiseste emotionat in Prologul traducatorului. Postindu-ne si noi in perspectiva spirituala a lui, credem ca este foarte posibil ca Dumnezeu, prin osirdia acestui om, sa ne fi transmis si un infricosator avertisment, un mesaj despre infern, tinind cont de turnanta istorica pe care ne-am inscris ca popor si pe care alergam orbeste, fara sa stim ce ne asteapta la linia de sosire.