SFANTA LUMINA PASCALA

O carte de capatai din “raftul meu cu minuni de-acasa” este cea in care Episcopul Auxentios al Foticeei, raspunzand parca indemnului evanghelic “Indrazneste!”, prezinta miracolul Luminii Sfinte de Pasti de la Ierusalim. Este o teza sustinuta si publicata la Graduate Theological Union, Berkeley, California, si aparuta in traducere romaneasca la Editura Deisis din Sibiu (1996). Editia romaneasca are un prolog al regretatului arhimandrit Ioanichie Balan, extras din cartea Marturii romanesti la Locurile Sfinte (Husi, 1986), din care citez:

“De aproape 20 de veacuri, din an in an,, in Sambata Mare, venirea Sfintei Lumini in mod suprafiresc la Mormantul Domnului este o minune dumnezeiasca necuprinsa de mintea noastra, despre care s-a scris prea putin si nici in zilele noastre nu se vorbeste cat s-ar cuveni. Este cea mai mare minune vazuta in zilele noastre, atat de credinciosi, cat si de necredinciosi, care uimeste toata mintea si dovedeste oamenilor, pana la sfarsitul veacurilor, ca Hristos, Lumina lumii si Mantuitorul sufletelor noastre, a inviat din morti, daruind tuturor viata vesnica”.

Lucrarea Episcopului Auxentios este prefatata de Episcopul Chrysostomos al Etnei, care face urmatoarele precizari:

“In fenomenul Luminii Sfinte avem o remarcabila reminiscenta datand din timpul Bisericii nedivizate a Imperiului Romano-Bizantin, a Bisericii celei Una a Vechii si Noii Rome. Istoria ritului ne permite sa aruncam o privire asupra efectelor intristatoare ale Marii Schisme, care au indepartat Occidentul crestin de la o pomenire evlavioasa a Invierii lui Hristos. Astazi acesta este un ritual ortodox prin excelenta, dar este in mare masura si o mostenire lasata de radacinile ortodoxe ale crestinismului. Aceasta mostenire comuna s-a pierdut in atitudinea polemica ce ii conduce acum pe cei mai multi catolici latini si protestanti sa considere fascinanta ceremonie drept o pacaleala ori inselaciune.[...]

Relatarea Episcopului Auxentios despre ritul Luminii Sfinte reveleaza astfel atat tragedia Marii Schisme, cat si complexitatea consecintelor ei; o complexitate care ne spune inca o data ca, pentru a realiza unitatea crestina in viitor, trebuie sa ne adresam trecutului cu grija, discernamantul si smerenia de a ne supune maretiei acelei marturii crestine nedivizate care straluceste in Credinta Ortodoxa cu aceeasi lumina blanda si stralucitoare ce coboara in fiecare an asupra Mormantului lui Hristos in Ierusalim”.

Inainte de prezenta pe scurt cercetarea autorului, vom cita din nou din prologul arhimandritului Ioanichie, care ne descrie Lumina Sfanta a Invierii asa cum a vazut-o cu prilejul unui pelerinaj de Pasti la Ierusalim:

“Sf. Mormant este controlat inca din noaptea Vinerii Mari, dupa prohod, de cativa politisti civili necrestini – un arab, un turc si unul din partea statului Israel. Ei verifica toate obiectele din interior sa nu aiba vreo sursa de foc, verifica lespedea Sfantului Mormant si controleaza corporal pe Arhiereul grec care raspandeste vata pe Mormantul Domnului. Apoi se sting toate luminile si se pecetluieste usa Sfantului Mormant cu doua mai peceti, benzi de panza alba cu ceara si sigilii la capete, in forma de X. Gardienii raman de paza la usa Mormantului pana cand se aprinde Lumina Sfanta... Procesiunea pentru Vecernia Sambetei Mari se formeaza la sediul Patriarhiei Ortodoxe... La ora 9 dimineata procesiunea porneste spre Biserica Sfantului Mormant... In biserica, slujitorii, impreuna cu Patriarhul, se opresc in fata Sfantului Mormant pecetluit”. Urmeaza inconjurul bisericii de trei ori, in sunetul clopotelor si in cantarile rituale. “Apoi Patriarhul cu toti slujitorii se retrag in altarul bisericii ortodoxe de vizavi si stau in asteptare. Intre timp vin diferiti delegati oficiali, autoritati locale si bisericesti, armene, catolice si copte. Miile de credinciosi stau cu felinarele speciale in maini, sa duca acasa, in tara lor, Sfanta Lumina. Cei mai multi, insa, tin in maini cate un manunchi de 33 de lumanari albe, legate intre ele, simbolizand numarul anilor pe care i-a trait Mantuitorul pe pamant... Fiecare se roaga in tacere, asteptand cu emotie Lumina Divina. Deodata vin insa cateva sute de arabi ortodocsi, foarte evlaviosi, dar fanatici; inconjoara Sf. Mormant, se roaga tare, cu mainile in sus, se urca unii pe umerii altora, se agata de peretii baldachinului Sfantului Mormant, de jur-imprejur, ca albinele pe fagur, si ridica mainile, cerand Sfanta Lumina: Doamne, trimite-ne din Cer Lumina!”. Pe la ora 12 Patriarhul este condusin fata Sfantului Mormant. “Aici este controlat peste tot de politisti necrestini, in prezenta reprezentantilor oficiali armeni, catolici si copti, sa nu aiba vreo sursa de foc. Apoi Patriahul desigileaza usa Sfantului Mormant prin ruperea pecetilor si intra in prima incapere, insotit, dupa traditie, de un arab musulman”. Acesta ramane aici si supravegheaza, in timp de Patriarhul intra in a doua incapere si ingenucheaza in fata lespedei Sfantului Mormant. “Se sting toate lumanarile, candelele, luminile. In biserica se face o mare tacere. Emotia minunii ii cuprinde pe toti... Dupa 15-20 de minute de rugaciune fierbinte, lumea din biserica observa o lumina puternica, precum o scanteie de fulger, coborand in zig-zag din cupola mare a bisericii... Se zice ca daca nu vin arabii sa se roage, intarzie venirea Sfintei Lumini... In multime se aud glasuri de emotie, in toate limbile. Scanteia dumnezeiasca coboara deasupra Capelei Sfantului Mormant, ca un glob de lumina ce se sfarama in mici bucati, apoi intra inauntru ca u subtire raza de foc, coboara pe lespedea Mormantului si aprinde vata raspandita deasupra, care se incarca de o roua divina. In aceasta clipa Sfanta Lumina a venit! Minunea s-a savarsit! Multimea asteata cu nerabdare Sfanta Lumina, cu mainile intinse... Patriarhul aduna cu mainile vata aprinsa de o flacara galben-verzuie, care timp de cateva minute nu frige. Apoi pune vata aprinsa in doua cupe de aur si iese in prima incapere. Aici aprinde doua buchete mari de cate 33 de lumanari, in prezenta musulmanului, iar cupele le da, pe doua ferestre mici, afara, la cei doi diaconi ortodocsi. Acestia duc o cupa la Sf. Altar, iar pe a doua la Biserica Sfintilor Imparati Constantin si Elena, de la Patriarhie. Apoi Patriarhul iese in fata Sfantului Mormant, cu cele doua faclii aprinse, si striga de trei ori: Veniti de luati Lumina!... Toti credinciosii aprind felinarele si buchetele de lumanari. Biserica este parca o flacara vie! Multi se ating de flacara cu fata, cu mainile, cu hainele, pentru binecuvantare, fara a se arde. Tot acum iau Sfanta Lumina de la Patriarh si catolicii, armenii si coptii, ducand-o in altarele lor, unde o pastreaza tot anul... La ora 2 dupa miezul noptii Liturghia Invierii ia sfarsit”.

Lucrarea de doctorat a Episcopului Auxentios cuprinde 7 capitole, incepand cu o retrospectiva istorica asupra fenomenului Luminii Sfinte, in care prezinta marturii din sec. IV si pana in zilele noastre. Citez si aici cateva.

Eusebiu al Cezareei (sec. IV), Sf. Chiril al Ierusalimului (sec. IV), calugarita spaniola Egeria (sec. IV), Lectionarul Armean (sec. V), Lectionarul Georgian (sec. VII), Codicele Patriarhiei Ierusalimului (sec. XII) fac referiri la ceremonia Luminii Sfinte, dar fara a mentiona anume natura ei miraculoasa. Singurele tangente cu miraculosul fenomenului le aflam in marturiile lui Eusebiu (care descrie transformarea minunata a apei in untdelemn de catre Sf. Narcis, in noaptea Pastilor) si in jurnalul Egeriei (care face precizarea ca Lumina nu-i adusa de afara, ci “este luata dinauntrul grotei”).

Incepand din sec. IX, marturiile sunt mai explicite. Astfel, calugarul occidental Bernard, martor al miracolului in anul 870, relateaza: “Merita sa spunem ce se intampla in Sambata Sfanta, la privegherea Pastilor. Slujba incepe dimineata in aceasta biserica. Apoi, cand ia sfarsit, se merge la procesiune, cantandu-se Kirie eleison, pana ce vine ingerul si aprinde Lumina in candelele care atarna deasupra Mormintului. Patriarhul trece o parte din aceasta lumina episcopilor si restului multimii, si fiecare are Lumina acolo unde sta”. Tot din sec. IX incep sa dea marturie si o serie de autori musulmani. In anul 947, clericul Niketas ii scrie Imparatului Constantin VII Porfirogenetul despre incercarea unui emir furios de a pune capat (fara succes, desigur) ritului Luminii Sfinte.

In anul 1238, Papa Grigore IX emite o bula prin care interzice orice participare la ritul Luminii Sfinte, pe care il condamna ca pe o frauda, fara a aduce argumente. A fost prima condamnare oficiala a ceremoniei de catre Biserica latina si sfarsitul oricaror reactii occidentale de simpatie fata de Lumina Sfanta.

Relatari pro si contra autenticitatii Luminii Sfinte nu lipsesc din nici unul dintre secolele care au urmat. Dintre clericii occidentali care au negat miracolul (P. Walter – 1481, F. Suriano – 1524, J. Doubdan – 1651, H. Maundrell – 1696), unii sustin ca acest miracol se producea cu adevarat inainte de anul 1244, cand Ierusalimul a fost ocupat de musulmani si pana cand Biserica Catolica avusese control asupra ceremeniei, dupa care “lucrarea lui Dumnezeu a cazut in mainile schismaticilor rasariteni si a devenit o impostura si un truc”. O reactie a Bisericii Ortodoxe la aceasta campanie a fost cea a Patriahului Paisie al Constantinopolului, care, in 1727, a amenintat cu excomunicarea pe oricine ar impiedica pe credinciosi sa faca pelerinaje la Sf. Mormant, sadind in ei “impietati satanice si distructive, ori necredinta si rea-vointa”...

Alte capitole ale lucrarii Episcopului Auxentios analizeaza ritul Luminii Sfinte din perspectiva teologica si liturgica.

Un deosebit interes prezinta insa observatiile finale ale autorului:

“Am privit ritul Luminii Sfinte dintr-o perspectiva... care implica, cel putin pana in sec. IX, aparitia supranaturala a unei flacari si diferite imagini de lumina... aparitie legata de manifestarile si imaginile dumnezeiesti din Sf. Scriptura, din marturia Parintilor si din imagistica Luminii a iconografiei pascale ortodoxe... Se iveste [astfel] o imagine care se detaseaza din marturia istorica, liturgica ori teologica. Ivirea acestei imagini complexe reprezinta modul de teologhisire al Bisericii rasaritene – al descoperirii adevarurilor dumnezeiesti... Desi multe din relatarile de dupa Marea Schisma sunt marcate de polemica, relatarile istorice mai timpurii despre rit sunt libere de astfel de accente si dau marturie despre acceptarea lui universala in lumea crestina, cel putin de dupa secolul IX, daca nu si mai inainte... Mai mult, in indelungata sa istorie si in ciuda turbulentelor prefaceri bisericesti si politice din Ierusalim, ritul Luminii Sfinte si-a mentinut consecvent focarul initial: aprinderea minunata a Luminii pascale si primirea ei cu bucurie de catre credinciosi... Nu numai Lumina pascala este impartita de preot, ca o imitare directa a ceremonialului din Ierusalim, dar nu este ceva neobisnuit ca Lumina Sfanta sa fie luata si dusa de la Ierusalim in Grecia sau in Europa rasariteana, pentru a aprinde cu ea candela de priveghere, de la care sunt aprinse apoi lumanarile de Pasti ale credinciosilor... La un nivel universal, ritul Luminii Sfinte transcende propria sa istorie si propriul sau caracter. Substanta lui miraculoasa rezida in cele din urma in minunea de care face pomenire... Daca lumina din mormantul lui Hristos, amintita in relatarile scripturistice ale Invierii, este aceeasi cu Lumina care apare in timpul celebrarii ritului Luminii Sfinte (si eu cred ca aceasta este); daca Lumina Sfanta este aprinsa in mod supranatural (si eu cred ca asa este); daca lumina necrata vazuta de omul luminat de har este aceeati cu cea vazuta de cei prezenti la ceremonia Luminii Sfinte (si eu cred ca aceasta este) – toate aceste probleme nu sunt rezolvate de istorie, de eruditie sau de stiinta. Raspunsul la ele il ofera, in cele din urma, insasi realitatea Invierii”.

O scriere deosebita si prin bogatia de informatii, dar mai ales prin incarcatura ei spirituala, nu prea des intalnita intr-o lucrare stiintifica, de doctorat. O scriere care ne pune pe ganduri si ne face sa ne intrebam despre noi insine, despre credinta sau necredinta noastra, ca si Sf. Apostol Toma, care a crezut numai dupa ce a vazut...

Iar raspunsul la intrebarile noastre nu are cine sa ni-l dea mai convingator decat noi insine, fiecare in taina sufletului sau crestin, care se pregateste sa intampine Sfanta Sarbatoare a Invierii Domnului.

Erast CALINESCU