CATEHEZA DESPRE CREATIONISM SI EVOLUTIONISM
De pe la jumatatea
secolului al XIX-lea, prin lume a inceput sa circule o ispititor de stiintifica
teorie care sustine pina astazi, cu diferite asezari, ca lumea a aparut din
nimic si prin nimic. Un vid adimensional indefinibil a provocat, fara
cauza si fara scop, o existenta pluridimensionala infinita. Teoria mai spune ca,
dupa ce lumea materiala moarta a acestui atit de potent nimic a aparut, ea,
rodul nimicului, a facut asijderea nimicului, adica a plamadit la intimplare o
forma de existenta superioara, anume viata. Se sustine ca, in continuare, viata
a facut si ea la fel, adica din inferior a facut superior, din simplu complex,
din neinteligenta a mers pina la genialitate, fara nici un plan, fara
determinare exterioara, ci in pofida factorilor exogeni, dar neincetat
progresiv, cu salturi calitative de la o categorie la alta (categorii dintre
care intermediarii au disparut fara urma).
De cind evolutionismul si-a facut loc intre evoluati si neevoluati, lumea balanseaza intre doua tendinte la fel de proaste: ignorarea evolutionismului si ignorarea creationismului. Or, spre a nu fi credinciosul – care nu e specialist nici in biologie, nici in filosofie ori teologie – ispitit cine stie cum de “nestiinta” sa, el trebuie sa caute astazi la masura stiintifica a evolutionismului fata de creationism.
Mai intii trebuie spus raspicat ca, in cazul in care declararea credintei crestine mascheaza comoditatea rationala a insului de a se informa, dupa putere, fie si numai la nivelul “culturii generale”, despre temeiurile creationiste si evolutioniste, declaratia aceasta nu este virtute, ci vina.
Pe de alta parte, inca si mai mare vina au cei care opresc patrunderea oricaror argumente stiintifice creationiste in scoli, ci prezinta evolutionismul nu doar cu ascunderea partilor lui slabe, ci si ca singura teorie stiintifica in domeniu. Astfel de lucrari savirsite astazi sint din aceeasi categorie cu cele de la inceputurile evolutionismului, cind, de pilda, s-a inlocuit mandibula unui craniu de maimuta cu una umana, ca sa se poata pretinde ca s-a gasit dovada intermediara a evolutiei! In mod esential, stiinta presupune onestitate, iar inselaciunea si tirania indica slabiciunea argumentului si imperfectiunea teoriei.
Se poate constata ca acum marea majoritate a biologilor sint evolutionisti. Insa exista si creationisti convinsi si foarte rigurosi din punct de vedere stiintific, iar simplul fapt al majoritatii nu este garantia corectitudinii. In afara de Charles Darwin, biologia nu are oameni de stiinta cu nume la fel de sonore, nici de creationisti, nici de evolutionisti, care sa fie recunoscute de oricine. Dar sint multi alti savanti din acea vreme si mai de apoi care au fost creationisti convinsi, dintre care celebri sint lordul Kelvin, fizician, Louis Pasteur, biochimist si bacteriolog, si insusi Einstein. Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, a fost si el un savant creationist. De fapt, cu putine exceptii, toti oamenii foarte inteligenti – mai cu seama inteligenti in acea masura de la care se defineste genialitatea – au declarat credinta lor in Dumnezeu. E de notat ca dupa moartea lui Einstein nu s-au facut in stiinta descoperiri care sa consolideze evolutionismul, unii sustinind chiar contrariul, respectiv ca, din unghi stiintific, demonstratia s-a subrezit de atunci incoace.
Prin urmare, cel care socoteste ca Dumnezeu a facut cerul si pamintul, adica lumea nevazuta si pe cea vazuta, iar mai apoi toate cite sint in lumea noastra, nu are a se teme ca acesta este neaparat rodul unei superstitii sau al unei gindiri rudimentare si precare, deoarece nu numai ei sint in aceasta situatie, ci si unii dintre cei mai insemnati savanti si mai straluciti ginditori moderni.
Creationismul se intinde de la creationismul biblic pina la evolutionismul teist. Creationismul bibilic acopera toate demersurile celor care accepta ipoteza creatiei divine in forma definitiva a existentelor, demersuri care se rezuma la a emite teorii despre starea de fapt constatabila stiintific si exclud speculatiile contrare referatului biblic al Facerii. Evolutionismul teist este eticheta pentru sustinerile ca Dumnezeu a facut ca fiintele pamintesti sa evolueze unele din altele.
Nu vom trece in revista argumentele creationiste impotriva evolutionismului, deoarece pe tarim stiintific lucrurile se complica pina la a nu mai putea fi urmarite si, cu atit mai putin, sustinute de nespecialisti. Totusi vom mentiona citeva dintre cele ce fac cu putinta asumarea ideilor creationiste in forma biblica, intrucit, la urma urmei, ca in orice alt domeniu in care nu toti vom fi fiind specialisti, avem totusi posibilitatea alegerii uneia dintre variantele care, dezvoltate de specialisti, sint verificabile macar in parte cu propria noastra grila de intelegere. Ba chiar este o datorie sa ne informam si sa cugetam, dupa putere, la astfel de lucruri, caci ar fi pacat sa dam credit evolutionismului doar pe criterii de tipul asemanarii intre om si maimuta, sau sa permitem ideilor evolutioniste sa ne submineze credinta crestina.
De pilda, se intimpla ca multora sa le fie greu sa aseze in tabloul intelegerii personale imprejurarea ca, dupa socotelile geologilor, globul pamintesc pare sa fie mult mai batrin decit dupa socotelile biblice. Dar ce ar fi spus oamenii de stiinta daca l-ar fi vazut pe Adam a doua zi dupa facerea sa de catre Atottiitorul? Biblia arata ca Adam a fost facut de Dumnezeu om adult, iar Traditia spune ca ar fi fost ca de treizeci de ani, de virsta pe care Hristos, Noul Adam, o avea cind a inceput lucrarea Sa. Deci daca, fiind facut Adam ca de treizeci de ani, ar fi fost vazut de omul de stiinta a doua zi dupa facere, acesta n-ar fi zis: “Iata o fiinta omeneasca in virsta cam de o zi!”, ci: “Iata o fiinta omeneasca in virsta cam de treizeci de ani!”. Tot asa, geologul spune despre pamint ca are mai multe miliarde de ani, dar aceasta este o inselare, caci Dumnezeu a creat lumea vazuta intr-o plinatate care nu e istorica si de aceea nici nu mai poate fi perceputa in istorie.
Mult mai greu e de inteles cum se poate ca fenomenul evolutiei sa sfideze ceea ce in fizica se numeste principiul al doilea al termodinamicii si care, fara exceptie, se verifica prin aceea ca in lumea materiei toate sint supuse stricaciunii si declinului, iar nu imbunatatirii si progresului.
Studiul fosilelor nu a reusit sa produca nici macar un singur exemplu de tranzitie evolutionista. Adica nu exista nici un intermediar fosil intre speciile despre care evolutionismul sustine ca au aparut unele din altele, desi exista nenumarate fosile atit din vremea “aparitiei” speciilor “superioare”, cit si din vremea “aparitiei” speciilor “inferioare”. Dimpotriva, stadiul fosilier indica aparitia simultana a speciilor. In schimb, exista citeva celebre fraude si erori ale unor evolutionisti in legatura cu fosile date sau luate drept “veriga lipsa dintre om si maimuta”.
Presupunerile evolutioniste au mari dificultati. Insusi Darwin recunostea ca este o absurditate de cel mai inalt grad sa se sustina ca ar fi aparut prin evolutie organe cum e ochiul, care presupun dezvoltarea combinata a atit de multor parti care functioneaza impreuna.
Poate ca unora dintre crestini le este greu sa accepte ca toti oamenii ii au stramosi pe Adam si Eva, fiind dispusi sa “cedeze” si sa admita ca mai multi indivizi facuti de Dumnezeu au contribuit la umplerea pamintului. Insa amprenta genetica a oamenilor indica faptul ca toti au stramosi un acelasi barbat si o aceeasi femeie. Genetica dovedeste ca acesti doi stramosi au putut avea inscrise in ei caracteristicile tuturor raselor care au iesit din coapsele lor, rase care, din punct de vedere stiintific, s-au putut separa in timpul pe care Traditia il indica de la Facere incoace.
Specificul genetic al fosilelor umane foarte vechi indica pina si catastrofa diluviana, caci oamenii de astazi nu sint purtatorii tuturor caracteristicilor genetice ale unei populatii despre care fosilele arata ca a existat pe pamint doar pina la un moment dat. Genetica dovedeste ca intre cei de astazi sint descendenti ai lui Noe, dar nu si descendenti ai unchilor si matusilor lui.
Argumente de tipul acesta sint multe, iar discutiile intre evolutionisti si creationisti sint foarte serioase, asa ca, cel putin pentru asta, nimeni nu poate sa pretinda ca a crede ca Dumnezeu le-a facut pe toate asa cum sint ar fi o idee inadmisibila ori “depasita”. Nu e o prosteala de babe, ci o ipoteza cu care se poate opera – si se opereaza – inclusiv stiintific. Dimpotriva, se poate face demonstratia ca evolutionismul este o speculatie care nu respecta rigorile stiintifice.
Dar mai important decit aceasta este ca textul biblic al Facerii, de la care pleaca si ideile creationiste crestine, nu numai ca nu este exclus de constatarile biologice, geologice si ale altor stiinte, ci ca acest text este singura explicatie care furnizeaza legaturi coerente intre aceste constatari.
In evolutionismul “clasic”, presupunerea caracterului creator al nimicului obliga si la presupunerea unor ulterioare interventii determinante ale nimicului fara de care, in foarte multe momente, nimic nu ar mai fi fost posibil. Or, din absurdul reducerii la nimic rezulta ca, dimpotriva, nimicul este ceva. Insa acestea nu sint ale biologiei, chimiei, fizicii ori geologiei, ci ale filosofiei si teologiei.
Rinduiala vietii nu este doar ceva, ci este Insusi Adevarul, iar pentru ajungerea la Acest Adevar exista o strimta poarta duhovniceasca spre care teologia poate deslusi calea cea dreapta.
Un Miguel de Unamuno scria ca cel caruia rotirea stelelor din cer ii miroase numai a materie, acela se miroase pe el insusi. Or, noi, oamenii moderni, sintem in pericol sa devenim purtatori tocmai de astfel de duhniri, pentru ca, in cadere, expusi pericolului involutiei, ne luam uneori libertatea de a nu cunoaste ceea ce, fiind aratat in fapturi de Insusi Dumnezeu, se poate intr-adevar cunoaste.
Lucian D. POPESCU