VIA DOLOROSA SAU DRUMUL CRUCII

“Drumul crucii” reprezinta pentru constiinta crestina paradigma suferintei mintuitoare: urmind lui Hristos (Imitatio Christi), fiecare crestin isi poarta crucea sa, mai grea sau mai usoara, urcind Golgotele veacului. Dar Crucea tuturor, de la inceputul si pina la sfirsitul lumii, a fost purtata spre Inviere de Insusi Dumnezeu, iar aceasta este cea mai cutremuratoare taina din iconomia mintuirii si temelia intregii noastre credinte (cf. I Corinteni 15, 16-22).

Drumul Crucii – Via Crucis – sau Via Dolorosa, cum il mai numesc apusenii (denumire incetatenita, se pare, de prin secolul al XVI-lea), reprezinta calea urmata de Iisus Hristos, sub povara Crucii, de la ruinele fostei cetati romane Antonia, unde se afla Pretoriul lui Pilat, si pina la Golgota (Dealul Capatinii), unde se inalta astazi Biserica Sfintului Mormint (numita si Biserica Invierii), cea in care an de an, de Pastele ortodox, se pogoara in chip minunat Sfinta Lumina sau Sfintul Foc (despre care am scris pe larg in anii anteriori).

In Vinerea Mare, la Ierusalim, credinciosii refac acest drum, in procesiune solemna (calugarii catolici din Minastirea Flagelarii, ce apartin Ordinului Franciscan, fac procesiune chiar in fiecare zi de vineri, dar, desigur, nu cu aceeasi amploare).

Drumul Crucii este marcat – dupa traditie – de 14 statiuni sau popasuri, si anume:

1. Condamnarea la moarte a lui Iisus (ceruta de Sinedriul evreiesc si aprobata de Pretoriul roman), biciuirea si batjocorirea Lui.

2. Pornirea Domnului spre Golgota, din fata Pretoriului, cu Crucea in spate.

3. Prima cadere a lui Iisus sub greutatea Crucii.

4. Intilnirea Domnului cu Sfinta Maria, Maica Sa.

5. Trecerea Crucii de pe umerii lui Iisus pe cei ai lui Simon din Cirene.

6. Intilnirea lui Iisus cu Veronica, pe a carei naframa s-a imprimat chipul Domnului.

7. A doua cadere a lui Iisus sub greutatea Crucii.

8. Intilnirea lui Iisus cu femeile mironosite.

9. A treia cadere a lui Iisus sub greutatea Crucii.

10. Dezbracarea lui Iisus de haina Sa, care va fi trasa la sorti.

11. Intinderea si pironirea lui Iisus pe Cruce.

12. Moartea lui Iisus pe Cruce.

13. Coborirea lui Iisus de pe Cruce.

14. Punerea in Mormint si Invierea lui Iisus.

Iata si locurile din Ierusalim unde se fac opririle comemorative:

1. Pretoriul (azi Minastirea Flagelarii);

2. Minastirea Flagelarii (franciscana);

3. Capela celei de-a treia opriri (armeana);

4. Capela celei de-a patra opriri (armeana);

5. Capela celei de-a cincea opriri (franciscana);

6. Capela celei de-a sasea opriri (greaca);

7. Capela celei de-a saptea opriri (franciscana);

8. Zidul Minastirii Sf. Haralambie (greaca);

9. Zidul Patriarhiei Copte;

10. Biserica Sf. Mormint (locul Golgotei);

11. Biserica Sf. Mormint (altarul franciscan);

12. Biserica Sf. Mormint (altarul grec);

13. Biserica Sf. Mormint (lespedea);

14. Biserica Sf. Mormint (ediculul): leaganul Invierii Domnului.

In Apus, Via Dolorosa a generat o bogata imnografie, dar si o eflorescenta de reprezentari picturale si sculpturale. Apusul (cum o arata, mai nou, si filmul lui Mel Gibson The Passion of the Christ – Patimile/Patimirea lui Hristos, iar nu “Pasiunea” lui Hristos, cum s-a tradus in unele cotidiene de la noi!) are o sensibilitate predilecta pentru suferinta fizica din evenimentul pascal, reflectata intr-o lunga traditie a plasticii occidentale, dar si in asa-numita “mistica a stigmatelor” (necunoscuta in Rasarit). Intre faimosul Christ contorsionat al lui Grünewald si Christul hacuit al Gibson (scena biciuirii dureaza in film nu mai putin de 16 minute!) este o certa linie de continuitate, exprimind un anumit spirit specific de raportare la “drama” jertfei mintuitoare.

Lumea catolica – pornind de la exclamatia lui Pilat (Ioan 19, 5): Ecce homo (“Iata omul!”) si radicalizind o mai putin raspindita repre­zentare iconografica bizantina a lui Iisus in mormint, aratindu-Si ranile – Il venereaza mai ales ca “Om al durerilor” (homo sau vir dolorum). Accentul se muta astfel, cu sau fara voie, de pe dumnezeirea pe umanitatea lui Iisus Hristos si de pe sensul mistic pe scenariul istoric al mintuirii. Credinciosul compatimeste astfel cu Iisus Hristos mai degraba din oroarea de suferinta decit din oroarea de pacat si mai degraba din teama de aproapele decit din teama de diavol (caci... l’enfer c’est les autres).

Apare firesc, in aceste conditii, ca traditia Drumului Crucii, cu toate detaliile reale sau imaginare, sa fie mai bine reprezentata in Apus decit in Rasarit. Ceea ce nu inseamna ca Rasaritul n-ar cinsti dupa cuviinta Patimile Domnului, numai ca accentul cade aici pe latura spirituala si pe corolarul mistic al Invierii. Caci pina la urma orice drum – inclusiv cel al Crucii – isi afla rostul nu in sine, ci in atingerea tintei spre care poarta. Intunericul Patimilor este inghitit de lumina Invierii.

Razvan CODRESCU