CUVINT LA DUMINICA SFINTEI MARIA EGIPTEANCA

I

            Mai sint numai doua saptamini pina la Sfintele Pasti, iar duminica de azi, Duminica Sfintei Maria Egipteanca, este una speciala. Mai sint numai doua saptamini pina la Pasti, pina pina la intilnirea cu Hristos cel Inviat, dar la intilnirea asta nu ajungem cu adevarat decit prin pocainta. Cele doua Evanghelii citite azi si istoria vietii Sfintei Maria Egipteanca sint rinduite liturgic ca trei trepte pentru explicarea pocaintei. Duminicii acesteia i se poate spune Duminica Pocaintei.

            Ce este pocainta? Pe scurt, este intoarcerea la Dumnezeu asa cum apare ea in parabola Fiului Risipitor, in care fiul falimentar si indurerat se intoarce sfielnic si fara pretentii la tatal sau, iar tatal il primeste cu bucurie. Evanghelia Fiului risipitor se citeste intr-o duminica din perioada premergatoare Postului, pentru ca pocainta e prezentata acolo in termeni generali si intr-o forma oarecum pregatitoare.

            Duminica de astazi ne arata adevarata pocainta, pocainta intru Hristos. Pocainta aceasta e o intoarcere la Dumnezeu datorata unei intelegeri adinci, negresit cu ratiunea, dar mai ales cu inima, a pacatelor. Ne intoarcem intru Hristos, ca sa ne intilnim cu Dumnezeu in mod personal.

Prima Evanghelie ii arata pe doi dintre Apostoli, Iacob si Ioan, care, parca fara de sine, parca neintelegind ori uitind cu totul cuvintele de pina atunci ale lui Hristos, Ii cer nici mai mult nici mai putin decit onoruri. Caci a sta de-a dreapta si de-a stinga unui imparat in slava sa, adica in momentele oficiale, era, este si va fi un mare semn de cinste, indiferent de imparatie. Sfintii Apostoli Iacob si Ioan cereau o distinctie. Cereau gloria absoluta.

Daca insisi apostolii puteau cadea intr-o asa ispita, inseamna ca se poate intimpla oricui. Poate ca se intimpla mai des si mai usor celor destepti, celor invatati, celor puternici, celor talentati, in mod sigur celor bogati, dar sa stiti ca se intimpla cu noi toti. Astfel de ginduri izvorasc din mindrie, iar mindria ne incearca pe absolut toti.

Si Hristos da pentru tentatia asta o regula concreta si clara, zicind asa: “Stiti ca cei ce se socotesc cirmuitori ai neamurilor domnesc peste ele si cei mai mari ai lor le stapinesc. Dar intre voi nu trebuie sa fie asa, ci care va vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitor al vostru. Si care va vrea sa fie intii intre voi, sa fie tuturor sluga”.

Membrii guvernului, adica cei ce exercita puterea executiva in stat, se numesc ministri. Cuvintul ministru vine din latina si insemna „slujitor”. In toate limbile europene numele ministrului vine din cuvintul asta: „slujitor”. Pentru ca Europa e produsul crestinismului. Dar socotiti daca din ministri a ramas altceva crestin decit numele! Intre noi nu trebuie sa fie asa.

Hristos ne spune simplu si clar sa nu urmarim onoruri, titluri, inlesniri, protocol, gratuitati. Si nu e nici unul dintre noi, oricit de mic, care sa nu gaseasca ocazia sa se creada mare sau sa creada ca i se cuvine cite ceva in plus. Dar Hristos zice: cu cit credem ca avem mai multe merite si drepturi, cu atit mai mult trebuie sa ne smerim. Nu e vorba de o smerenie pasiva sau formala. Smerenia nu e lene, nici comoditate, nici abandon. Smerenia trebuie sa fie activa, sirguincioasa si, mai ales, fireasca, potrivit puterilor si indeminarilor fiecaruia.

Hristos nu ne spune sa fim slugarnici, nu ne spune sa fim penibili, ci ne spune sa fim pe atit de smeriti pe cit ar putea fi de mari pretentiile maririi noastre.

Cea de-a doua Evanghelie ne vorbeste despre o femeie pacatoasa. Un anume Simon Fariseul il invitase la masa in casa sa pe Hristos, iar El acceptase. Fariseii alcatuiau o grupare a evreilor care vroiau sa respecte foarte strict Legea. Erau foarte mindri si erau formalisti. Pentru ei, ritualul spalarii era important ca insasi rugaciunea. Erau fatarnici. Cu ei seamana cei ce azi fac lucrurile pentru imagine.

Deci Hristos era la Simon Fariseul. Dar din aceasta parabola astazi e mai importanta desfrinata. Caci, intre altii, in casa lui Simon, a patruns si o desfrinata. O desfrinata e inchipuirea perfecta a necuratiei. Va inchipuiti cit putea sa o dispretuiasca Simon! In alte conditii ea nu ar fi avut acces in casa lui. Dar desfrinata asta nu doar ca s-a strecurat in casa, ci s-a apropiat de Hristos si L-a uns cu mir. A unge cu mir era un semn de mare pretuire, dar totusi ea era ce era, iar Hristos era stiut de toti ca invatator si umbla vorba ca ar fi chiar prooroc. Poate din curiozitate perversa, poate din lipsa de indrazneala, Simon n-a dat-o afara pe desfrinata si nici n-a zis nimic.

Si vazind ce face femeia, fariseul a facut si el un lucru extraordinar: in sinea lui, L-a judecat pe Hristos. L-a judecat, bineinteles, cu masura lui fariseica. A gindit asa: “Un prooroc ar sti ca asta e o mizerabila si ar pastra distanta, deci El nu e prooroc”.

Iar Hristos, aratind fariseului ca i-a citit gindurile si ca El este Proorocul, Ii spune o poveste despre doi datornici iertati de datorie, unul cu datorie mare, altul cu una mica. Ii spune aluziv lui Simon ca si el si desfrinata sint pacatosi. Apoi Hristos compara purtarea fariseului cu purtarea femeii, iar Simon nu iese prea bine din asta.

Femeia nu statea linga Hristos oricum, ci la spate, linga picioarele Lui. Nu avea orice fel de atitudine, nu tragea cu urechea la discutia barbatilor, nu se purta profesional, ca vreo cosmeticiana, ci plingea si uda cu lacrimi picioarele Lui. Probabil ca ea nici nu-si inchipuise ca va ajunge sa spele si sa unga picioarele lui Hristos, de aceea nu venise cu cele de trebuinta, lighean, apa si stergar, ci numai cu un vas pretios cu mir, pe care sperase, poate, sa-l daruiasca ucenicilor Invatatorului. Nu a fost alungata. Dragostea si recunostinta i-au inundat inima si ea s-a cait. Inima a fost izvorul lacrimilor care au curatat picioarele Domnului si sufletul ei.

Asta in timp ce fariseul, pentru care spalarea era asa de importanta, nu Ii daduse lui Iisus nici apa, nici stergarul de picioare, atit de uzuale in prafosenia palestiniana si atit de importante pentru el ca fariseu.

Daca nu sintem incremeniti fariseic in formalism, orgoliu si superficialitate, in parabola asta vedem cainta esentiala a femeii, nu amanuntele care il blocau pe fariseu.

Cainta inseamna regret, iar ea a regretat pacatele ei. Oare noi regretam pacatele noastre sau regretam fariseic ca s-a aflat de ele? Regretam pacatele noastre sau regretam consecintele lor materiale ori psihice asupra noastra?

Ignoram ca pacatele noastre, chiar cele ce par perfect izolate in noi, fara consecinte exterioare, inmultesc raul in lume. Orice pacat da eficienta diavolului, care prin colaborarea noastra are acces in lume. Prin pacatul nostru dam posibilitatea diavolului sa opereze in lume.

Pina aici am vazut pe niste Apostoli care, nesmeriti, devenisera distanti fata de Hristos, iar pe de alta parte o pacatoasa notorie si impura care prin cainta s-a apropiat de Hristos.

E vorba de noi, caci sintem si buni, si rai. Pentru cele bune ale noastre sa ne smerim, iar pentru cele rele sa ne caim. Si-apoi, smerenia e un bun antrenament pentru cainta.

Sfinta Maria Egipteanca a fost o pocaita extraordinara si de aceea Biserica ii cere astazi mijlocire. Este ultima duminica dinaintea intrarii Domnului in Ierusalim. Duminica viitoare va incepe apropierea de Golgota. Vom fi contemporanii patimilor lui Hristos si vom fi martorii patimilor Lui. Dar nu ne vom intilni cu El daca nu ne vom intoarcere la El, adica daca nu ne vom pocai. Pocainta e rostul intregului Post, dar acum totul se precipita.

II

Sfinta Maria Egipteasca a trait pe la anul 500. A crescut in casa parintilor ei, dar a fugit de-acasa ca adolescenta, pentru a trai o viata de desfrinari in Alexandria. Nu urmarea cistigul material din desfrinare, dar nici nu avea o meserie stabila, ci traia din cersit si din torsul inului. Timp de 17 ani, centrul existentei ei a fost desfrinarea. Brusc, curiozitatea a impins-o sa mearga la Ierusalim pentru Sarbatoarea Sfintei Cruci. Nerusinarea si destrabalarile au continuat si in calatorie, si la Ierusalim, si pina in dimineata praznicului.

Si pe vremea aceea, ca si azi, oamenii obisnuiau sa se inghesuie in anumite momente si in anumite biserici socotite mai insemnate decit altele. Pe atunci, lemnul Sfintei Cruci se pastra intreg, iar Maria a vrut sa intre o data cu tot poporul in biserica unde era cea mai mare relicva a crestinatatii. Nu a izbutit. Era aglomeratie, dar in mod evident nu aglomeratia in sine o impiedica. Dupa citeva incercari, epuizata fizic, a ramas afara.

Cu exceptia genului de pacat si a felului in care Dumnezeu a atentionat-o, pina aici viata Mariei seamana cu a multora dintre noi. Pacatuim repetat, constient, iar Dumnezeu rinduieste o defectiune in viata noastra.

Contrariata, dezorientata, Maria s-a asezat intr-un colt al curtii bisericii. Stind acolo, a inteles cu mintea ca zgura si mizeria pacatelor ei au impiedicat-o sa intre. Intelegerea a coborit in inima si a inceput sa plinga si sa se vaite fara nici o tinta. Apoi a observat o icoana a Maicii Domnului in curtea bisericii si plingerea ei s-a transformat in rugaciune. I-a cerut ajutorul. Totodata i-a fagaduit ca isi va schimba viata. Asa a reusit sa intre, dupa care, sub insuflarea Sfintei Fecioare, a pleacat in pustia de dincolo de Iordan.

Icoana fusese pusa in afara bisericii pentru momente ca acestea, in care nu toti reuseau sa intre. Si se pusese tocmai icoana Sfintei Fecioare pentru ca Maica Domnului a fost intiia biserica. Ea L-a incaput prima pe Hristos. Biserica a ajutat-o pe Maria sa intre in Biserica.

Dificil sau usor, bunele hotariri pot fi luate de multi. Dar citi trec de la intentie la fapte? Maria Egipteanca a parasit realmente pacatul care o ucisese sufleteste zi de zi pina atunci. In pustie a avut de infruntat in primii 17 ani, o perioada simetrica perioadei pacatului, o serie de ispite din categoria pacatelor pe care le savirsise in viata ei anterioara. Asa cum un dependent de droguri intra intr-o criza cumplita daca le abandoneaza, asa e chinuit si cel invechit in pacat cind se indreapta. Maria a fost chinuita trupeste si sufleteste ca orice dependent de pacat.

Tipologia personajului din piesa Pygmalion de George Bernard Shaw si din romanul Print si cersetor de Mark Twain nu are corespondenta in realitate. Florareasa devine o lady in citeva luni, iar printul si cerstorul schimba locurile fara ca nimeni sa observe? Astfel de istorii ii flateaza poate pe unii, dar sint imposibile.

Tot asa, e putin probabil sa ne indreptam de pe-o zi pe alta. E un mare risc sa lasam grija mintuirii pe ultima suta de metri. Si nu stim niciodata cind va incepe ultima suta...

Mariei i-au trebuit 17 ani ca sa epuizeze reziduurile pacatelor desfrinarii. Dar viata si pocainta ei nu s-au implinit aici. A mai trait inca 30 de ani in pustie. De-a lungul lor, Maria a devenit o sfinta. A capatat puteri speciale, intre care si darul inainte-vederii.

Darurile astea nu sint niste inventii. In 1999, la Minastirea Sihastria, a trecut la cele vesnice un mohan simplu, nu era preot, despre care parintele Cleopa marturisea ca avea darul de a sti dinainte ce avea sa se intimple, lucruri mari si lucruri marunte. Si ca mijlocea minuni cu rugaciunile sale. Inainte de minastire, parintele Marcu statuse 21 de ani in inchisoare. Asa ca lucruri de acestea, chiar daca par a nu se mai intimpla azi, s-au intimplat pina mai ieri in mod cert, chiar printre noi.

Cu doi ani inainte de moarte, Sfinta a fost descoperita in pustie de un ieromonah. La insistenta lui, Sfinta Maria s-a apropiat, i-a istorisit cu smerenie si cainta intreaga ei viata si i-a cerut ca peste un an sa ii aduca Sfinta Impartasanie. Dupa un an, ieromonahul i-a adus impartasania si dupa inca un an tot el a gasit moastele sfintei in desert.

Sfinta Maria Egipteanca dovedeste ca orice pacatos are posibilitatea intoarcerii la Dumnezeu, adica a pocaintei si a sfinteniei.

Oamenii sint foarte diferiti intre ei si nu sint deloc egali. Minte, trup, drepturi, toate sint prilej de inegalitate. Sa pretindem egalitate e nerealist si e lipsit de smerenie. Egal daruita de Dumnezeu este puterea de a fi sincer cu tine insuti, deci si puterea de a fi sincer in fata Lui.

Trebuie sa facem cu totii ce a facut Maria Egipteanca, caci trebuie sa ne mintuim. Trebuie sa facem ce a facut ea, dar nu neaparat cum a facut ea. Nu ne putem mintui dupa tipar. Caci sintem diferiti, iar din viata ei trebuie sa luam ceea ce e de luat. Intoarcerea la Dumnezeu e un drum cu piedici. Bunaoara, pot fi 17 ani de ispite. De aceea trebuie sa o facem cu ascultarea Bisericii. Nu de unii singuri, sa nu luam asta de la istoria Sfintei Maria, caci ne vom rataci. Trebuie s-o facem sub indrumarea duhovnicului, ca sa nu cadem in disperare sau in alte pacate, poate mai mari decit cele dintii.

Smerenia duce la intelegerea pacatului mai intii cu mintea, apoi la intelegerea cu inima, adica la cainta, iar acestea duc la pocainta.

Fara pocainta noastra, preotul nu poate sa ne dea dezlegare pentru Taina Impartasaniei, ca sa primim Trupul si Singele lui Hristos, care e Taina intilnirii personale cu Dumnezeu. Cea care ne deschide usa cuminecarii este Taina Pocaintei, nu simpla marturisire a pacatului. Spovedania face parte din pocainta, dar pocainta e mai mult decit atit. De asta e mai potrivita denumirea Taina Pocaintei decit Taina Spovedaniei, desi inseamna acelasi lucru.

III

Pocainta incepe cu intoarcerea in sine. Adica omul se dezmeticeste din pacat si isi vine in fire. Iar venindu-si in fire, omul vede in firea sa omeneasca ceva minunat. Smerit, dar cu bucurie, omul vede in firea sa cel mai valoros lucru pe care il are: chipul lui Dumnezeu. Caci toti sintem facuti dupa chipul Lui. Trebuie numai sa-l redescoperim in noi insine, smeriti si cu cainta. Iar cu descoprirea chipului lui Dumnezeu ne intoarcem la Insusi Dumnezeu. Aceasta e taina: sa ajungi prin pocainta de la pacat la Dumnezeu.

Cind stati sub epitrahilul preotului la spovedanie, stati intru pocainta in fata lui Dumnezeu. In acel moment, pocaindu-va, opriti timpul in loc si rupeti legaturile voastre cu lumea. Insa cu implinirea pocaintei voastre, curatindu-va, va ridicati de sub epitrahil dezlegati de pacate. Iar cu asta insanatositi lumea si ii dati un nou impuls.

Daca ingropati acest dar al pocaintei si il faceti uitat, nu va veti intilni cu Dumnezeu. Daca insa intrebuintati darul pocaintei cum se cuvine, daca il intrebuintati cu extremismul duhovnicesc al Sfintei Maria, calea pe care veti apuca nu va fi doar calea mintuirii, ci va fi de-a dreptul calea sfinteniei.

Caci absolut toti, toti pina la unul, sinteti chemati de Dumnezeu sa fiti sfintii Lui!

Amin.

Lucian D. POPESCU

(Cuvint rostit in biserica Minastirii Diaconesti,

in Duminica Sfintei Maria Egipteanca a anului 2009)