DIVINA COMEDIE A LUI DANTE ALIGHIERI
IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU
PURGATORIUL
Cintul XVII
1 Tu, cel care
citesti, iti aminteste,
de ceata-n munti te-a prins, vazind prin ea
precum prin piele cirtita priveste,
4 cum, pe masura ce se risipea,
prin desul fum jilav cu greutate
solarul glob a se ivi razbea;
7 si-atunci mai lesne-i mintii sa-ti arate
cum ochii mei dadura iar de soare,
fiind lumina lui pe inserate.
10 Asa, catind cu pasii celui care
ma indruma pe-ai mei a-i potrivi,
iesii din nor, spre moarta zilei zare.
13 O,-nchipuire, ce-uneori ne tii
asa rapiti ca seama nu ne-am da
nici sa ne sune-alaturi goarne mii,
16 de nu simtirea, cine te-o mina?!
Te mina-o raza ce-i din cer iscata
prin sine sau prin cel ce-o-ndruma-asa.
19 A rautatii celei preschimbata
in pasarea ce-i ne-ntrecuta-n cint
icoana-n minte mi-aparu deodata:
22 si-asa simteam in sinea mea ca sint
de adincit incit nimic de-afara
nu se gasea in gindul meu rasfrint.
25 In fantazia-mi nalta fu s-apara
apoi un rastignit trufas de fel
si care-asa se si gatea sa moara:
28 sta marele-Artaxerxe linga el,
Estera lui si dreptul Mardoheu,
ce-n grai si-n fapte straluci prin zel.
31 Iar cind vedenia-aceasta-n gindul meu
pieri, ca o basica ce dispare
in lipsa apei, se facu ca eu
34 vazui cu ochii mintii-o fata care
plingea zicind: „Regina, pentru ce
ai vrut sa pieri, in furia ta cea mare?
37 Daca-a n-o pierde pe Lavinia e,
pierdutu-m-ai acum! Iar eu pe tine,
mai mult ca pe-altul, mama, plingu-te”.
40 Cum fuge somnul cind in pleoape-ti vine
lumina zilei, si-nca se mai zbate
pina ce-ajunge a pieri de-a bine,
43 la fel din mintea mea fugira toate
cind ma izbi in fata-o stralucire
ce greu s-o-ndure firea noastra poate.
46 Intors sa prind pe unde-oi fi de stire,
o voce-mi zise: „Pe aici se suie”,
si-mi confisca si cuget, si simtire,
49 sfirsind pe jar dorinta mea s-o puie
de-a sti cine-mi vorbea, asa cum pace
pina ce n-afli-un lucru anume nu e.
52 Dar cum, privind fatis la ea, ne face
aproape orbi a soarelui splendoare,
la fel simtii puterile-mi sarace.
55 „E duh dumnezeiesc acesta, care
ne-arata nerugat cararea-n sus,
ascuns intreg in propria lui vilvoare.
58 Ca omul siesi sa ne faca-i pus;
caci cel ce-asteapta rugi, cind ofu-ti stie,
e ca si cum un nu deja ti-a spus.
61 Acum, urmind din pasi a lui solie,
s-o luam la deal cit noapte nu-i, c-apoi
n-o mai fi chip, pin’ ziua n-o sa vie”.
64 Asa-mi grai maestrul, si-amindoi
spre-o scara detem pasilor temei;
dar prima treapta cind s-o urc, un soi
67 de filfiit simtii pe-obrajii mei
si-un glas „Beati pacifici” grai,
„ce n-au minie pacatoasa-n ei!”.
70 Deasupra noastra razele tirzii
stateau ca noptii locul sa i-l lase,
iar stele-n jur prindeau a rasari.
73 „O, vlaga mea, de ce te scurgi din oase?”,
ma intrebam, simtindu-mi tot mai grele
picioarele de cind se inserase.
76 Ajunsi de-acum la capul scarii-acele,
eram la fel ca o corabie care
la mal si-a tras truditele vintrele.
79 Sezui putin, vreun zgomot oarecare
sa prind din noul briu, apoi m-am dat
spre domnul meu, punindu-i o-ntrebare:
82 „Parinte scump al meu, zi-mi ce pacat
isi afla-n briu-acesta curatire?
De pasu-ti sta, nu-ti stea si bunul sfat”.
85 Raspunsu-mi-a : „A binelui iubire
cea nedeplina-n zel se-ndreapta-aci;
trindava visla-si afla-aici zorire.
88 Dar daca vrei mai deslusit sa stii,
spre mine-ascute-ti gindul si vei scoate
bun rod din cit pe-aici vom zabovi.
91 Nici creator, nici cite-au fost create
lipsite nu-s de-a dragostei ardoare,
prin fire sau prin voie, cum stii poate.
94 Nu-i a gresi cea dupa fire-n stare,
cealalta-n schimb da gres cind rau alege
sau cind prea mult ori prea putin zel are.
97 Cit timp isi afla-n primul bine lege,
si-n cele mai prejos masura tine,
nu da prilej de pofte sacrilege;
100 dar cind spre rau inclina, iar spre bine
prea multa-ori prea putina grija-arata,
cui o facu faptura contravine.
103 De-aici poti sti ca vi-i iubirea data
si ca saminta-n orisice virtute,
si ca temei de-osinda meritata.
106 Iar cum nicicind iubirea nu se-asmute
in contra cui in sinea sa o are,
de propria ura nu-s fapturi pascute;
109 si cum nu poti de fiinta facatoare
sa rupi facutul si sa-l iei in sine,
nu-si afla ura nici spre ea-ndreptare.
112 Ramine, daca socotesc eu bine,
c-al semenului rau e cel ce place,
si-n triplu chip iubirea lui ne vine.
115 Sint unii ce, cind sub povara zace
semenul lor, rivnesc marire si
caderea lui sa jubileze-i face.
118 Si-s unii ce averi si maretii
se tem ca pierd cind altii-n rang urcara,
asa ca, tristi, doar raul le-ar dori.
121 Si mai sint unii,-aprinsi de vreo ocara,
ce-ar vrea cu orice pret sa se razbune,
si de-altu-i rau, lor bine-o sa le para.
124 Iubirea-aceasta, ce-ntreit rapune,
se plinge-aci; dar vezi-o si pe cea
ce catre bine umbla-n strimbaciune.
127 Tot omu-si pune vag in gind si-ar vrea
un bine ce la suflet sa-l aline,
si-n fel si chip incearca a-l avea.
130 Dar daca, spre-a-l gindi sau a-l detine,
vi-i lenesa iubirea, voua-aci,
dupa cainta, rind la chin va vine.
133 Si-alt bine-i, ce nu-l poate ferici
pe om, caci nu-i esenta buna-n care
ce-i bun sa poata creste si rodi.
136 Iubirea ce se-ncrede lui prea tare
se plinge in trei brine de mai sus;
dar nu-ti mai zic cum intreit chip are,
139 ca tu sa vezi si fara sa-ti fi spus.