MAREA TISMANEALA
Este
deja un truism faptul ca, atunci cand vrei sa “ingropi” o problema, pui de o
comisie. Eu nu cred ca presedintele Basescu nu cunostea acest adevar atunci
cand a creat “Comisia prezidentiala de analiza a dictaturii comunismului”. Dat
fiind faptul ca dumnealui a demonstrat de mai multe ori – si in timpul
campaniei electorale pentru presedintie, si dupa ce a ajuns presedinte – ca
stie prea bine cat de nefast si de odios a fost, pentru poporul roman, acest
criminal regim, crearea acestei comisii ne apare cel putin suspecta. Suntem,
deci, indrituiti sa banuim ca ea a fost creata tocmai pentru a “ingropa”
problema sau, in cel mai fericit caz, pentru a o prezenta cat mai diluat. Caci
stai si te intrebi ce argumente noi si “irefutabile privind crimele si
restrictiunile comuniste” (l-am citat pe d-l Tismaneanu) ii va aduce
presedintelui nostru o “sinteza” a acestora realizata – in graba si, deci, si
de mantuiala – de o comisie ce are in fruntea ei un ins mai degraba suspect
decat competent, fata de ceea ce i-ar fi putut pune la dispozitie deja
existentul “Institut de Investigare a Crimelor Comunismului” condus de
istoricul Marius Oprea, precum si nenumaratele gropi comune descoperite pe
cuprinsul intregii tari, ori marturiile celor ce au trait pe pielea lor, in
lagare si inchisori, ororile acestui regim subuman?
Chiar sa fie nevoie de aceasta comisie care sa certifice crimele fostului regim pentru ca acesta sa poata fi condamnat formal printr-o declaratie publica? Eu ma indoiesc, deoarece nimeni nu mai neaga astazi aceasta evidenta. Poate doar cei implicati in abuzuri. Si cei de rea-credinta. Numai presedintele, caruia i se cere, in sfarsit, de catre societatea civila, sa condamne public comunismul, atat ca doctrina politica, cat si ca regim criminal, are nevoie de dovezi, desi mai inainte, prin declaratii facute in diverse ocazii, vadise ca stie destul de bine ce si cum. Amintim, in acest sens, doar de remarca facuta de dumnealui in timpul campaniei electorale, in legatura cu blestemul ce apasa asupra poporului roman, de a fi nevoit sa-si aleaga presedintele dintre doi fosti comunisti. Deci atunci stia bine ca regimul comunist a fost “blestem” pentru poporul roman. Acum, insa, se pare ca optica i s-a obturat. Si-a schimbat convingerile, poate si datorita faptului ca intre timp “a invatat politica”, ca sa il citez tot pe d-l Tismaneanu (care a intrebuintat expresia in legatura cu Ion Iliescu, in Marele soc...). Nu stiu cata “politica a invatat” d-l Traian Basescu de cand a ajuns in fruntea statului, insa este evident ca a inteles foarte bine ce este “corectitudinea politica”, si mai ales ca trebuie sa se conformeze cu grija cutumelor perverse ale acesteia. A inteles, de exemplu, printre multe altele, ca nu este “corect politic” sa se condamne prea vehement comunismul (fascismul – da!) sau sa se faca prea mare tam-tam publicitar in jurul unei eventuale condamnari fie si formale.
Dupa prabusirea nazismului a existat un Nürnberg care a condamnat, atat pe cei invinuiti de crime, cat si nazismul ca ideologie. Mai mult decat atat, imediat a inceput o ampla campanie de denazificare, intinsa pe o lunga perioada de timp si facuta fara menajamente. Dupa pretinsa prabusire a comunismului, insa, castigatorii “razboiului rece”, care pretind ca au luptat impotriva lui, nu s-au gandit nici un moment sa judece si sa condamne aceasta sinistra utopie care a facut zeci de milioane se victime si a distrus viata catorva generatii. Si nu au facut-o pentru ca ei nu au luptat, de fapt, impotriva comnismului ca ideologie, ci impotriva “Golemului sovietic” pe care tot ei il mosisera, dar care, scapat de sub control, devenise extrem de primejdios. Dupa implementarea sa in Rusia, comunismul doctrinar a suferit o serie de mutatii, transformandu-se cu timpul intr-un soi de hibrid ideologic, “national-comunismul”, care a servit, dupa cel de-al doilea razboi mondial indeosebi, drept suport ideologic mesianismului dintotdeuna al poporului rus, transformand astfel “Golemul” docil de odinioara intr-un concurent redutabil la suprematia mondiala.
Argumente ca Occidentul, luptand impotriva imperialismului sovietic, nu a luptat si impotriva comunismului ca ideologie sunt multe si la indemana oricui vrea sa le vada. Amintim in cele ce urmeaza doar unul – care, cred eu, este edificator. Daca Occidentul ar fi luptat impotriva comunismului, asa cum a pretins la vremea respectiva, atunci ar fi trebuit sa lupte mai intai impotriva celui din propria ograda. Or, in majoritatea tarilor occidentale au existat in perioada „razboiului rece” – si continua sa existe si azi – partide comuniste, unele destul de puternice ca sa spere ca vor accede la putere prin alegeri democratice. De asemenea, este edificator, in acest sens, si comportamentul democratiilor occidentale fata de comunism dupa destramarea Uniunii Sovietice si prabusirea intregului lagar comunist din Est. Subliniez ca este vorba de prabusirea regimurilor comuniste, a comunismului russian style, nu a comunismului doctrinar si ideologic, care continua sa fie nu doar tolerat, ci si menajat, din moment ce, in ultimul timp, asistam la o viguroasa actiune de reabilitare a acestuia si a ideologiei lui fondatoare, marxism-leninismul.
Doua sunt motivele principale pentru care democratiile occidentale (includ aici si Statele Unite ale Americii) refuza cu atata obstinatie judecarea comunismului si a bestialelor lui crime: In primul rand, pentru ca planurile arhitecturale ale viitoarei ordini mondiale (mondialismul) au la baza aceleasi fundamente ideologice ca si comunismul doctrinar si, in consecinta, acesta trebuie strategic menajat. In al doilea rand, pentru ca nu se poate face procesul comunismului fara a fi implicati masiv in acest proces si evreii. Sintagma de iudeo-comunism nu este nici noua si nici nu ne apartine. Ea s-a impus o data cu aparitia comunismului si scoate in evidenta rolul jucat de evrei, atat in geneza, cat si in raspandirea acestuia in lume. Or, repunerea pe tapet a acestei evidente ar constitui o “incorectitudine politica” mai grava chiar decat negarea holocaustului nazist...
Astfel se explica si de ce presedintele Basescu a numit in fruntea acestei comisii tocmai pe d-l Vladimir Tismaneanu, fiu al unui fost nomenclaturist evreu si el insusi, in tinerete, zelos propagandist de partid si lector, printre altele, al Comisiei de propaganda a Comitetului Municipal PCR Bucuresti. Nu are importanta, in ceea ce ne priveste, daca d-l Tismaneanu a plecat din tara ca agent acoperit al Securitatii, cum sustin unii (vezi articolul “Agentul Volodea”, aparut in ziarul Ziua din 13 mai) sau daca a plecat ca “transfug politic”, dupa cum nu are importanta daca a avut sau nu dosar de urmarire la Securitate, pentru ca dosare de urmarire la Securitate au avut mai toti cetatenii Romaniei socialiste Important este cine a fost el odinioara si cine este astazi. Dupa cum am amintit deja, el a fost, in trecut, un disciplinat activist de partid, iar astazi este un “apostat” convertit (sincer sau din oportunism) la democratie, care, ca majoritatea fostilor activisti comunisti “reciclati”, a devenit un “mare expert” in analiza comunismului si, in acelasi timp, si un “important specialist in a rescrie istoria”. In aceasta ultima calitate i-a fost “recomandat” presedintelui Basescu (caci cu siguranta i-a fost “recomandat” de cineva) pentru a-l pune in fruntea respectvei comisii. Nici nu se putea o alegere mai nimerita, pentru ca d-l Tismaneanu a dovedit si cu alte ocazii ca se pricepe de minune sa “rescrie istoria”. Amintim ca printre cei care au beneficiat de serviciile sale (contra cost, bineinteles) se numara si d-l Ion Iliescu, caruia “politologul”, in cartea lor de dialoguri Marele soc din finalul unui secol scurt, i-a cosmetizat fara scrupule imaginea, ajutandu-l sa-si “rescrie autobiografia” si sa-si infrumuseteze tupeist trecutul. Si acum, pentru a fi pe placul noului sau “client”, isi face un fel de autocritica pentru acea prestatie, reprosandu-si ipocrit ca a avut o excesiva incredere in interlocutorul sau de atunci. “Am subestimat talentul lui Ion Iliescu de a ocoli raspunsurile transante”, spune el, cu seninatate, intr-o declaratie facuta cu ocazia numirii in fruntea Comisiei respective. Nu spune insa ca nici dumnealui nu i-a lipsit „talentul” de a ocoli intrebarile transante, dialogul dintre cei doi fiind de fapt unul prestabilit tovaraseste.
Probabil ca asa va proceda si acum. Va deturna cu siguranta problema si va bate cu nonsalanta campii. De altfel, se si prefigureaza, din unele declaratii pe care le-a facut dupa ce a fost inscaunat in “inalta functie”, cam cum va arata “argumentatia stiintifica imbatabila” (l-am citat tot pe dumnelui) pe care o va oferi presedintelui. Caci iata ce spune d-l Tismaneanu, intr-o “neaosa limba de lemn”, in interviul acordat revistei “Radio Romania Actualitati” din aprilie curent: “Am luat modelul german. Exista in Germania o comisie pentru studierea dictaturii Partidului Socialist Unit din Germania. Noi suntem o comisie care vrea sa arate cum a fost posibila dictatura (sublinierea ne apartine). Copiii dumneavoastra si copiii copiilor dumneavoastra vor putea citi acest document, care va fi de doar 50-60 de pagini, cu niste anexe, va fi asumat de presedintele Romaniei, si dupa aceea Romania poate intra, zic eu, cu fruntea sus in Uniunea Europeana, mai ales ca in octombrie-noiembrie sunt 60 de ani de la enorma frauda electorala, cand comunistii, practic, au pus mana pe putere. Deci, la 60 de ani de la alegerile furate din noiembrie '46, domnul presedinte Basescu va putea sa spuna: «A fost vorba de un regim fundamental ilegal, un regim care de la inceput si pana la sfarsit a functionat pe baza de minciuna si frauda». Aceste lucruri vor fi documentate...”.
Daca doar pentru a ajunge la aceasta “geniala” concluzie a fost creata comisia cu pricina, atunci nu mai este loc de nici un comentariu.