AS PLANGE, DAR NU POT DE RAS…

INJURATURA ORTODOXA

Circula de la o vreme, inclusiv pe Internet, o inregistrare cu Gigi Becali injurind telefonic ca la usa cortului (nici nu mai are importanta pe cine si de ce). “Pitorescul” personaj nici macar nu se enerveaza, ci injura calm, metodic, aproape cu voluptate, savurind golaneste perplexitatea victimei conjuncturale. Una dintre adresele predilecte ale turului sau de injuraturi sint mortii. Nu stim, dincolo de mostra respectiva, cit de bogat este repertoriul personal al crestinului de Noua Generatie, dar in speta ortodoxul majoritar de pe la noi nu prea ramine dator la acest capitol. Ne falim cu crestinismul nostru “de 2000 de ani”, ne dam “gura de rai” si “gradina a Maicii Domnului”, dar injuram razbit, birjareste, nu numai de mame si de morti, ci si de... Dumnezeu (dumnezei), Cristos (cristosi), cruce, biserica, altar, cristelnita, grijanie, anafura, Paste, pasca – si insiruirea ar putea sa continue, caci fantezia noastra grobiana pare inepuizabila si straniu excitata de tot ce poarta o conotatie de rinduiala si de sfintenie. Daca ne-am ruga pe cit injuram, am fi un popor de sfinti. Iar daca am injura numai pe cit ne rugam, am fi, cel putin, un popor „civilizat”... (R. C.)  

MARII ROMANI

Nu stim cite comentarii merita recenta campanie mediatica pentru desemnarea prin vot public a celor mai de seama romani din istorie. Votul fiind cu totul aleatoriu, rezultatele n-au nici macar pertinenta unui sondaj, care se face dupa anumite criterii si pe segmente reprezentative de populatie. Ideea am imprumutat-o de la altii, dar n-am iesit mai rau decit ei. Chiar daca Ceausescu a iesit pe locul 11 si Becali pe locul 13, se pare ca prostia romaneasca este inca zagazuita de un anumit bun-simt, caci intre primii 10 (a caror ierarhie n-a fost inca stabilita la data cind scriu aceste rinduri) n-au patruns nulitati sau VIP-uri ieftine (nici macar prezenta Nadiei Comaneci nu trebuie sa mire, pentru ca, dincolo de orice alte considerente, a contribuit enorm, prin talentul si performantele ei, la imaginea internationala a Romaniei, fiind invariabil unul dintre cele 2-3 nume de romani pe care le cunoaste omul mediu din Occident si de aiurea). Mai surprinzatoare este, printre cei 10 “finalisti”, prezenta lui Richard Wurmbrandt, personaj onorabil in multe privinte (fost detinut politic si om de carte, predicator cu verva si inzestrat condeier), dar de care publicul larg din Romania nu prea are habar (daca pe locul lui ar fi fost un N. Steinhardt, faptul ni s-ar fi parut mult mai firesc). Se vede ca fanii protestanti ai pastorului Wurmbrandt, care-l vor fi votat in bloc (si probabil de mai multe ori fiecare), in pofida numarului lor mic, sint mai solidari si mai dedati cu Internetul decit, sa zicem, ortodocsii, comunistii sau legionarii. Din cazul Wurmbrandt se vede, pe de alta parte, cit de hazardat este acest gen de sondaj popular, despre a carui pertinenta ar fi o naivitate sa ne facem iluzii.Cred ca tocmai de aceea nici ingrijorarea stingii si a evreilor nu depaseste indispozitia initiala fata de locurile ocupate de “reactionari” notorii ca Ion Antonescu (intre primii 10), Corneliu Zelea Codreanu (23) sau Nicolae C. Paulescu (31).

Aspectul cel mai delicat ramine insa altul, despre care aproape ca nu s-a adus vorba – si care este simptomatic dincolo de numarul sau calitatea voturilor. Este vorba de relativizarea (uneori impinsa pina la absurd) a conceptului de apartenenta nationala. In ce fel este Wurmbrandt “roman”? Evreu dupa singe si protestant dupa credinta, el n-ar fi avut ce sa caute intr-un top din Romania circumscris national, asa cum n-ar fi avut ce sa caute in topul nemtesc un Karl Marx, care totusi a iesit al treilea “mare german”! Ca Wurmbrandt a trait si in Romania si a vorbit o bruma romaneste? Dar dupa aceste criterii, intra la “romani”, mutatis mutandis, si de-alde... Omar Hayssam! Se vede ca ideologiile dizolvante isi fac minten datoria si ca noi nici macar nu mai realizam in ce hal de perversiune am fost adusi treptat, atit de comunismul rosu, cit si de comunitarismul albastru. Vorba “romanului” Cilibi Moisi: “Marfa rupta gata, pe un sfant bucata!”... (O parte din elita intelectuala, in frunte cu d-nii Patapievici si Cioroianu, si-a declarat deja intentia de a-l sustine pentru primul loc pe Regele Carol I, de unde rezulta ca, dupa 2000 de ani de dainuire daco-romano-valaha, cel mai mare roman din istorie este... un neamt! V-ati putea inchipui o mai cinica afirmare a derizoriului nostru national?)

CU BASESCU LA MAREA NEAGRA

Imi place de mor o expresie a politicienilor: trebuie sa avem „relatii pragmatice” cu Rusia sau SUA. Adica suntem un fel de buricul pamantului si trebuie sa fim bagati in seama, sa discutam de la egal la egal cu superputerile lumii. Cum ar putea negocia un purice cu un elefant? Este mai curand un reziduu mental de pe vremea lui Ceausescu.

Nu trebuie sa fii mare geostrateg sau specialist in geopolitica spre a intelege batalia pentru Marea Neagra. De ce am facut parte din Tratatul de la Varsovia? Pentru ca rusii trebuiau sa-si asigure accesul la Balcani. De ce suntem acum in NATO? Pentru ca americanii au nevoie de acces la Marea Naegra (si de-acolo spre Caucaz, Orientul Mijlociu, Asia Centrala, Rusia insasi…).

Celor care bagatelizeaza, insa, Marea Neagra le amintesc ca in 1949, la formarea Blocului Atlanticului de Nord, cei care au gandit strategia au integrat Turcia printre primele state, ca sa controleze si Marea Neagra. Lupta pentru controlul Marii Negre s-a dus si in timpul „razboiului rece”, iar in 1962, cand s-a produs „criza rachetelor”, cererea lui Hrusciov a fost clara: „Noi plecam din Cuba, voi plecati din Turcia”. Asa ca, mai pe romaneste, e ceva si de capul Marii Negre...

La ce s-a referit Traian Basescu cand a spus ca „de sute de ani Marea Neagra este lac rusesc” si doreste internationalizarea acesteia? Conform unui tratat international de la Montreaux, accesul in Marea Neagra este permis doar riveranilor. Or, mai nou, alaturi de Turcia exista alte doua state din zona, Romania si Bulgaria, membre ale NATO. Internationalizarea inseamna, in limbaj nediplomatic, ca forte navale ale NATO sa poata stationa si naviga in Marea Neagra. Mai precis americanii. Or, va inchipuiti ce bucurie s-a produs la Moscova la propunerea lui Basescu! Sa se trezeasca rusii cu cateva portavioane sau crucisatoare americane la Constanta, la doar cateva sute de kilometri de Kremlin? V-ati bucura in locul lor? E ca si cum ar acosta rusii in Caraibe, la o azvarlitura de bat de Miami... Pe loc, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anuntat ca „Rusia nu va lasa navele militare NATO sa participe la securizarea Marii Negre”.

Dar putem fi noi neutri la Marea Neagra? N-am vrut noi in NATO? A spera ca poti fi o Finlanda sau o Elvetie cu iesire la Marea Neagra, care este in prezent o frontiera intre cele doua blocuri NATO si Federatia Rusa, e o utopie. Ca tara membra a NATO, putem fi cu fundul in doua luntrii sau trebuie sa-i dam dreptate lui Basescu? (Fl. B.)

MAI LASATI-MA CU SARBII !

Sintagmele „printii sarbi se casatoresc cu printese romance” si „singurii buni vecini ai Romaniei sunt sarbii” mi se par simple legende. In ciuda faptului ca niciodata nu am avut conflicte directe cu Serbia si s-a batut multa moneda pe „traditionala prietenie romano-sarba”, lucrurile nu stau tocmai asa. Trebuie sa intelegem ca orice popor isi urmareste propriile sale interese si ca Romania are un singur vecin de nadejde, Marea Neagra, cum spunea Nicolae Iorga.

In primul razboi mondial, armata sarbilor a patruns in Banatul romanesc, ocupandu-l si stabilindu-si cartierul general la Timisoara. Doar interventia armatei franceze i-a obligat pe militarii sarbi sa evacueze Banatul romanesc. Celor 80.000 de romani ramasi in Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor li s-au respectat drepturile si s-au simtit atat de bine incat, din cei 105 invatatori care au functionat inainte de primul razboi mondial, 72 au trecut in Romania. Similar s-a intamplat si cu avocatii, preotii, medicii si functionarii care au simtit pe pielea lor dragostea sarbilor fata de straini, si mai ales prietenia netarmurita pe care ne-o poarta. S-a ajuns la situatia in care autoritatile romane au purtat lungi tratative pentru ca romanilor sa li se acorde macar atatea drepturi cate aveau sub statul austro-ungar!

Si astazi romanii din Serbia sunt crunt discriminati, atat de Biserica Ortodoxa Sarba, cat si de autoritatile fostei Iugoslavii, care nu le-au acordat dreptul de a avea scoli, biserici si presa in limba romana. Pe usa sediului asociatiei culturale romanesti Ariadnae Filum din Bor a fost scris, in doua randuri, „Mars afara din Serbia!” si desenate obscenitati, iar in 6 iunie 2005 sparte ferestrele, de “persoane necunoscute”, asa cum ii place politiei sa repete de fiecare data. Publicatia din Kladovo a Partidului Radical al lui Seseli l-a amenintat public, in aprilie 2005, pe Mihailo Vasilievici, neputand concepe ca un roman poate sa lucreze in administratie!

In mod incredibil, Episcopia romana din Varset (infiintata in 2001), care are sub jurisdictia sa etnicii romani din Valea Timocului, nu este recunoscuta oficial nici de Biserica Ortodoxa Sarba, nici de autoritatile de la Belgrad. Asta in timp Vicariatul sarb din Romania, cu sediul la Timisoara, se bucura de recunoastere din partea BOR si a statului roman, ca si cult oficial! In 2004, episcopul Daniil a sfintit prima biserica romaneasca din Malainita (Timoc) si l-a hirotonit pe Boian Alexandrovici. Drept raspuns, ierarhii sarbi au cerut pedepsirea episcopului Daniil!

In aprilie, presedintele Basescu a cerut la Belgrad ca statul sarb sa recunoasca Episcopia ortodoxa romana in Serbia. Patriarhul Pavle nu a gasit de cuviinta sa-l primeasca pe presedintele Romaniei. Drept cinic raspuns, la cateva zile dupa incheierea vizitei apare in Serbia legea cultelor in care nu se recunoaste cultul roman ortodox.

Asa ca mai lasati-ma, pana la proba contrarie, cu prietenii nostri sarbi! (Fl. B.)