RETROSPECTIVA: 1999

DE VORBA CU D-L GABRIEL CONSTANTINESCU,

LA NUMARUL 100 AL PUNCTELOR CARDINALE

Cum s-a nascut revista Puncte cardinale?

Spre jumatatea anului 1990, toti oamenii cu capul pe umeri au inteles ca sperantele din decembrie ’89 fusesera doar o amagire. Reinfiintarea Securitatii – in urma evenimentelor de la Tirgu Mures –, rezultatele alegerilor din luna mai si constituirea unui guvern “legitim” a carui prima masura a fost chemarea minerilor pentru a apara “democratia originala” si a spulbera fenomenul sublim al Pietii Universitatii, toate acestea m-au pus in fata alternativei: resemnare sau lupta. Valorificind singurele urmari pozitive ale evenimentelor din decembrie ’89, libertatea de asociere si libertatea de expresie, am optat pentru lupta, arma aleasa fiind cuvintul. Cu un grup alcatuit din fosti detinuti politici si din tineri intelectuali sibieni, am luat initiativa infiintarii unei publicatii care sa apere traditia romaneasca autentica, demascind diversiunile neo-comuniste, dar si celelalte forme de stingism anticrestin si antinational. In legatura cu aparitia revistei, imi fac datoria sa-i numesc, ca primi “militanti” in redactia Punctelor cardinale, pe camaradul de puscarie Constantin Iorgulescu si pe tinarul inginer Constantin Apolzan.

Initiativa noastra a gasit dintru inceput sprijin in Bucuresti, mediator fiind scriitorul Marcel Petrisor, si el fost detinut politic. Demostene Andronescu si Razvan Codrescu, care scosesera mai inainte o foaie numita Veghea, ni s-au alaturat in mod fericit. Pe urma cercul colaboratorilor s-a largit, angajind si vechiul Exil. Numarul de pagini a crescut si el de la 8 la 12, apoi la 16, iar uneori la 24. Dar a fost in primul rind o crestere calitativa, experienta acumulata spunindu-si cuvintul.

De ce Puncte cardinale?

Unii cred ca denumirea revistei a fost preluata din titlul cartii lui Nichifor Crainic, Puncte cardinale in haos. E insa o simpla coincidenta. Ceea ce am avut noi in vedere, dincolo de orice aluzie sau inrudire culturala, a fost ideea pura si simpla de orientare, de recuperare a reperelor, atit de necesara unui popor dezorientat cu brutalitate de lungile decenii de comunism.

Cine rasfoieste colectia revistei observa ca pe frontispiciu scrie mai intii “Periodic pentru afirmarea valorilor democratiei crestine”, apoi, din februarie 1991: “Periodic independent de orientare democrat-crestina”, iar din iunie 1992: “Periodic independent de orientare national-crestina”. E vorba de o nuantare a mesajului, de o evolutie sau de schimbare la fata?

Evolutie – da, schimbare la fata - nu. Sa ma explic. La inceputul anului 1990, un grup de fosti detinuti politici infiintase o formatiune politica de inspiratie occidentala, Uniunea Democrat Crestina (U.D.C.). Prin ianuarie 1990, venind la Bucuresti, am intilnit la sediul U.D.C. multi camarazi de temnita si de prizonierat in U.R.S.S., unii intelectuali de o valoare deosebita (ca regretatul Virgil Alexandru Ioanid), majoritatea fosti legionari. Daca aceasta formatiune politica ar fi viat, ar fi fost, cred, un cistig pentru Dreapta din Romania. Securitatea a avut insa grija sa infiltreze U.D.C.-ul, chiar la virf, cu agenti pregatiti din vreme, unii recrutati chiar din emigratie. Unul dintre acestia, lider al partidului, a si facut, cu un prilej oficial, urmatoarea declaratie: “Primim in partid fosti comunisti, dar nu primim fosti legionari”. A doua zi, sediul U.D.C. era gol de valori autentice… In acel moment, desi personal n-am fost membru al Legiunii, am hotarit sa declaram “independenta” Punctelor cardinale, ca sa evitam orice confuzii sau suspiciuni. N-am fost niciodata “organ de partid”.

Cea de a doua schimbare de pe frontispiciu, “de orientare national-crestina”, s-a produs in momentul in care P.N.T. si-a adaugat, din interese conjuncturale, codita “crestin si democrat”; “crestin-democratia” a fost atunci confiscata de politicianism. Taranistii au ucis-o demagogic, ei raminind si astazi fara o adevarata identitate doctrinara, si cu atit mai putin crestina… La fel se intimpla astazi cu ideea de conservatorism – asumata abuziv de P.U.R. [astazi: P.C.], un partid care a oscilat intre liberalism si socialism, si o face inca – si cu notiunea de partid popular, pe care a pus mina P.D., dupa esecul P.R.M. al lui C. V. Tudor si dupa pruncul nascut mort de Emil Constantinescu, Actiunea Populara.

Revenind, in fapt, noi am fost consecventi. Inca de la primul numar am afirmat ideea nationala si ideea crestina, chiar daca din ratiuni strategice am folosit etichetele mentionate mai sus.

Multi v-au calificat, mai mult sau mai putin tendentios, drept “publicatie legionara”. In ce raport va aflati cu legionarismul?

Avem convergente, nu la nivelul formelor, ci la cel al principiilor directoare: slujim acelasi ideal national si crestin. Ca si vechiul legionarism, credem ca innoirea sociala pleaca de la om, mai precis de la o reforma moral-spirituala. Nu ne asumam excesele trecutului legionar (care si-au avut, totusi, motivatia lor politica si psihologica), dar ne inclinam cu respectul cuvenit in fata sacrificiilor legionare si nu uitam persecutiile pe care acesti cruciati ai romanismului le-au indurat sub toate regimurile (carlist, antonescian, comunist).

In revista semneaza multi reprezentanti ai generatiei razboiului si a inchisorilor comuniste. In ce masura ati reusit sa captati si interesul generatiilor mai noi?

Vreau sa fac o confidenta. De multe ori, mai ales in ultima vreme, m-am simtit atit de obosit incit mi-am zis ca a sosit vremea sa abandonez Punctele cardinale. Nu stiu insa cum se face ca, de cite ori ma simt impins sa transpun in fapt acest gind, primesc o scrisoare sau vreun telefon de la cite un elev ori student, care ma intreaba cum poate procura Puncte cardinale (noi nefiind legati de nici o retea de distributie a presei si bazindu-ne mai mult pe abonamente). Si deodata ma trezesc spunindu-mi: “Mergi mai departe!”.

Punctele cardinale se vor o punte intre generatii. Principiile nu au virsta. In practica, am rezervat pagini si rubrici tinerei generatii, in care au scris deja numerosi elevi de liceu, studenti sau tineri jurnalisti.

Care credeti ca sint principalele puncte cistigate in toti acesti ani?

Mai intii, am tinut sa cinstim memoria celor cazuti (pe front, in munti, in lagare, in inchisori) si sa incercam sa le facem dreptate. Apoi am creat citeva punti: intre batrini si tineri, intre tara si Exil, intre confesiunile crestine traditionale s.a.m.d. Ne-am atras un public fidel si am aratat ca o publicatie serioasa de dreapta este posibila si ca Traditia poate raspunde plauzibil provocarilor actualitatii.

Cum vedeti lucrurile in perspectiva? Ce sanse (mai) are Dreapta in actualul context?

Dreapta adevarata in Romania este inca firava si marginalizata. In prim-plan este o “Dreapta” contrafacuta (“o dreapta a stingii”, cum ii place lui Razvan Codrescu sa spuna), de tipul P.N.L., P.D. sau P.C. Insa, evolutia Dreptei la nivel european pare una promitatoare. Probabil ca si la noi se vor in-drepta lucrurile, datorita falimentului galopant al stingii si tendintelor de revenire la putere a Dreptei in mai multe state europene (Italia, Franta, Germania, Austria, Spania).

A consemnat

Rafael UDRISTE