RETROSPECTIVA: 2003
DE VORBA CU RAZVAN CODRESCU
In Spiritul dreptei (1997) ati schitat principalele repere spirituale si politice ale gandirii de dreapta. Teodor Baconsky sugereaza ca acest prim volum de eseuri, prin viziunea clara despre gandirea politica a crestinismului, ar putea constitui, ideatic, liantul noii generatii de ganditori care continua preocuparile ultimilor reprezentanti ai generatiei de la 1930. Cu ce sentiment ati redactat eseurile care alcatuiesc acest volum?
Cu fel de fel de sentimente, cred, pentru ca sunt scrise la date si in contexte diferite, de-a lungul a 10-12 ani. Am cautat sa dau cartii o structura cat mai unitara, dar ea ramane, totusi, o culegere de articole. Daca este ceva care le leaga, dincolo de stil, atunci este coerenta interna a unei gandiri smerit raportate la Hristos, pe Care nu stiu daca L-am inteles intotdeauna, dar pe Care am cautat sa nu-L tradez niciodata. Cu marii interbelici, cred, tot in Hristos ne intalnim […]. Dreapta, sau mai precis spiritul ei, in intelesul pe care i-l atribui eu in carte, si care in nici un caz nu se reduce la aspectul politic, nu-i nimic altceva decat trairea Traditiei in actualitate.
Insist, totusi: in ce masura este aceasta optiune motivata cultural si in ce masura politic? Intreb acest lucru pentru ca stiu ca ati fost etichetat drept “legionaroid” si “fascist” de catre unii membri ai Grupului pentru Dialog Social.
Iar eu repet: motivatia este, la baza ei, una de ordin religios, de asumare moral-spirituala a unei paradigme, cu toate consecintele ei in sintagma. Nu ma regasesc in stanga, nici in modernitatea conformata de ea, pentru ca le simt mai degraba ostile lui Dumnezeu, sau ordinii firesti pe care Dumnezeu a lasat-o in lume [...]. Dreapta incepe, sau ar trebui sa inceapa, de la repunerea divinului in primatul lui axiologic. Fata cu strambatatile lumii, este simptomatic ca dreapta incearca sa le indrepte, in numele sacrului, in vreme ce stanga incearca sa le indreptateasca, in numele profanului.
Cat despre etichetele de care ati pomenit, ele mi se par ridicole prin insasi inactualitatea lor: legionarismul si fascismul (care, in paranteza fie spus, sunt lucruri esential deosebite) nu reprezinta decat niste forme istorice si pe alocuri contradictorii ale dreptei; bune sau rele, ele nu mai pot fi reiterate ca atare, contextul fiind astazi cu totul altul […]. Stanga s-a obisnuit insa, la noi si aiurea, sa intrebuinteze astfel de etichetari absurde, in scop de intimidare publica, mizand pe reflexele mentale create de uriasa ei masinarie propagandistica […].
Cum ar putea contrabalansa dreapta autentica, in conditiile actuale, idealurile cosmopolite, antitraditionaliste si materialiste ale stangii?
Intr-o lume postbelica in care dreapta a fost sistematic si indistinct diabolizata, iar la noi dupa peste patru decenii de comunism si dupa peste un deceniu de politicianism clientelar, mai mult sau mai putin neocomunist, este limpede ca nu prea se mai poate vorbi de o “dreapta autentica”, ci doar de cazuri putine si oarecum izolate de oameni de dreapta, astfel ca lupta cu stanga de toate nuantele va ramane inca multa vreme una foarte inegala. De aceea, nu atat un partid de dreapta mi se pare urgent si profitabil acum, cat salvgardarea spiritului dreptei, fie si numai la nivelul unei elite marturisitoare, care trebuie sa se invredniceasca a fi garantia si cheagul dreptei de maine […]. In Romania trebuie recreata, treptat, cu tact si rabdare, o sensibilitate de dreapta, macar pe cateva segmente sociale, nu fara o legatura principiala cu Biserica, bastion redutabil al credintei si al traditiei, dincolo de scaderile omenesti ale unor slujitori ai ei, de ieri sau de azi.
In volumul De la Eminescu la Petre Tutea (2000), optati pentru “un model paideic al dreptei romanesti”, ilustrat de o serie de personalitati “marturisitoare” de dreapta: M. Eminescu, N. C. Paulescu, N. Crainic, Nae Ionescu, L. Blaga, V. Bancila, C. Z. Codreanu, P. Tutea. Cat de concludent pare acest “model paideic” in comparatie cu cel impus galagios, propagandistic, de noua stanga, care duce o campanie denigratoare impotriva valorilor traditionale autohtone?
[…] Prin “modelul paideic” cu pricina (de fapt un sir de sugestii care converg spre un posibil model paideic al dreptei crestine romanesti), mi-am propus pe de o parte sa prezint fara ticurile ideologice de stanga o serie de figuri exemplare ale vietii si culturii nationale, cu mare impact in Romania interbelica, iar pe de alta parte sa deschid cititorului de azi calea spre o traditie nemistificata si inca viabila in lamura ei, reclamand, daca nu o recuperatio in spirit, macar o onesta evaluare istorica […].
Cum va explicati faptul ca marii nostri ganditori interbelici au fost inainte de toate romani (si abia apoi filosofi, moralisti, istorici ai religiilor), deci oameni de dreapta?
V-as putea raspunde ca prin fatalitate ontologica, dar stiu ca va asteptati la mai mult. Formuland intrebarea, banuiesc ca ati avut in minte spusa lui Petre Tutea cu omul de dreapta si cu “romanul absolut”…
Erau pur si simplu, inainte de orice altceva, oameni inteligenti, de o inteligenta nepervertita. S-ar putea sa para straniu, dar omul inteligent are simtul concretului, in vreme ce prostul – sau, ma rog, mai putin inteligentul – gandeste abstract, ceea ce-l duce la generalizari abrupte asupra realitatii. Altfel spus, omul inteligent e indeobste realist, in vreme ce prostul e mai degraba idealist, in sensul ca are idei fixe, sau “intra” la cate o idee, pe care o preface apoi in grila a realitatii. Egalitarismul, de pilda, este un produs tipic al prostiei idealiste […] – nu le poti lua pe toate la fel, fara nici o discriminare. Inteligenta este tocmai facultatea de a opera justele discriminari si de a ierarhiza calitativ datele realitatii. Veti observa cu usurinta ca stanga, promovata de prosti sau pentru prosti, in sensul cel mai larg al cuvantului, uraste discriminarile si ierarhiile, e idealista si populista, ideologizeaza in dispretul realitatii. Dreapta, daca e cu adevarat dreapta, are “deosebirea duhurilor”, e discriminatoare si ierarhofora, realista si elitista, “aristocratica” in inteles etimologic, atenta la firesc si la organic.
Intorcandu-ne la responsabilitatea interbelicilor fata de faptul romanitatii lor, voi afirma ca nationalismul in general – si romanismul ca ipostaza particulara a lui – tine de ordinea fireasca a umanului, neexistand om anational. Apartenenta la un neam este un dat care obliga, atat la nivel individual, cat si la nivel comunitar, asa cum te obliga faptul ca esti om si nu rata, dupa cunoscuta butada a lui Nae Ionescu…
Avea sau nu dreptate Petre Tutea cand afirma ca atat dreapta cat si stanga interbelica au dat ganditori straluciti? Se referea la un Petre Pandrea, cu care a impartasit in tinerete idei utopice? Se includea el insusi in gandirea de stanga, ilustrata la inceputul carierei sale?
Eu unul nu cunosc in Romania nici un ganditor stralucit care sa se fi implinit ca om de stanga. Sunt unii care au cochetat trecator cu stanga, dar, ca si Tutea insusi, sau – mutatis mutandis – ca Patapievici in zilele noastre, pana la urma “si-au revenit”. Cine s-a incapatanat la stanga, ca Petre Pandrea bunaoara, n-a ajuns niciodata “ganditor stralucit”, pentru ca la stanga totul se perverteste si se vulgarizeaza, iar spiritul se sufoca, sau “incremeneste in proiect”. Tutea vorbea pro domo, scuzandu-si intr-un fel tineretea marxista, dar zambind in sinea lui… Riguros vorbind, nu se includea, desigur, in gandirea de stanga. Cu formula colportata de Noica, as zice ca Tutea a devenit ceea ce era structural, adica un om de dreapta, iar Pandrea a devenit la randu-i ceea ce era structural, adica un om de stanga. Devenirea poate fi sinuoasa, dar pana la urma devii ce esti… […]
De ce, dupa 1989, dreapta romaneasca nu reuseste sa iasa din anonimat?
Sunt multe pricini, pagubos convergente: ostilitatea contextului, un anume complex al marginalitatii, disensiunile interne, ezitarea de a si-o asuma public a unor personalitati cu adevarat influente, insuficienta noastra vrednicie si – last but not least – lipsa de mijloace materiale […]. Nu trebuie insa deznadajduit, pentru ca, dincolo de lipsurile cu care ne cearta sau ne masoara taria, “Cu noi este Dumnezeu”…
Credeti ca renasterea dreptei politice nu poate avea loc decat printr-o renastere a dreptei culturale, sau ca dreapta politica nu e motivata ideatic de dreapta culturala?
Mi se pare ca am raspuns mai sus, cu anticipatie, la aceasta intrebare. Dreapta politica trebuie sa creasca organic din dreapta culturala, iar aceasta din urma trebuie sa creasca organic din asumarea launtrica a crestinismului, care este, as zice, traditia noastra genetica. Fara o puternica baza spirituala si culturala, dreapta este oarba si inautentica, pentru ca tocmai angajarea moral-spirituala si creativa este una dintre principalele ei note diferentiatoare fata de relativismul moral, materialismul consumist si mimetismul cultural al stangii. Daca dreapta interbelica a fost puternica si profund modelatoare, faptul s-a datorat in mare masura elitelor intelectuale care au girat-o […]. In perioada postcomunista, oamenii de dreapta s-au manifestat adeseori subcultural, iar asta a impiedicat creditul si coagularea unei drepte credibile si viabile […].
Intr-un eseu din volumul Spiritul dreptei, intitulat “Criza launtrica”, vorbiti despre criza culturii moderne, devenite “surogat profan al spiritualitatii autentice”; din cauza crizei morale si spirituale in care ne aflam – spuneti acolo – “purtam un viciu esential in cele mai dinlauntru ale noastre; din acest miez bolnav se dezvolta, ca o cangrena, tot raul care ne inconjoara”. Ati putea numi acest rau?
L-as numi aici pe scurt, cu o formula a lui Saint-Exupéry, lipsa “nodului divin care leaga lucrurile”.
Sunteti redactor-sef al revistei Puncte cardinale, publicatie sibiana de orientare national-crestina […]. Va rog sa-mi spuneti daca Punctele cardinale vor merge mai departe […].
Nu stiu ce sa va spun… Nu sunt profet… Revista a intrat deja in anul al XIII-lea, fara sincope, dar cu destule fluctuatii de tiraj. Exista vointa si, deocamdata, chiar conditiile materiale de a o duce mai departe. Sanatatea ctitorului si directorului ei, d-l Gabriel Constantinescu, om de 82 de ani, este factorul fundamental. Cred insa ca adversarii sai mai au, inca o buna bucata de vreme, de ce sa spumege de ciuda…
A consemnat
George STEFAN