FEMEI IN ASCENDENTA LUI IISUS HRISTOS

Puncte cardinale ale unei genealogii dumnezeiesti

Sf. Ap. si Ev. Matei isi incepe Evanghelia cu recapitularea istoriei Vechiului Testament. Caci genealogia Mintuitorului care deschide Evanghelia dupa Matei (1, 1-16) este mai ales o esentializare a mesianismului veterotestamentar. Istoria Vechiului Testament este povestea omului care, indepartindu-se prin cadere de starea paradisiaca, se intoarce din ce in ce mai mult cu spatele la Dumnezeu, pina ce, intr-o mintuitoare si implinitoare istorie noutestamentara, capata darul putintei de a se reintoarce cu fata catre El. Prin urmare, scopul ultim al acestei istorii e venirea lui Mesia. Iar istoria veche este asezata in fagas prin insirarea deloc intimplatoare, intotdeauna prevestita in punctele cruciale, a existentelor unor personalitati, dintre care cele indispensabile venirii lui Mesia au fost exclusiv exponentii semintiei Sale (adica a lui Iuda) si ai casei Sale (adica a lui David). Astfel ca mentionarea acestora satisface perfect trebuintele glisarii de la vechi la nou. Este si motivul pentru care Sf. Ap. si Ev. Matei nu este interesat de ascendenta Lui pina la Adam, asa cum se arata a fi Sf. Ev. Luca in cap. 3, 23-38, caci abia de la Avraam Dumnezeu incepe sa desluseasca omului calea mintuirii, la inceput intr-un mod destul de vag mesianic, prima vestire fiind cea din Facerea 12, 2: “Si Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvinta, voi mari numele tau si vei fi izvor de binecuvintare” (s. n.). In cele din urma, mai e de notat ca, pentru satisfacerea rigorilor legalismului formalist, cu nota specifica acelei vremi, trebuia probat ca Iisus era Mesia cel fagaduit lui Avraam, lui David si celorlalti.

Sf. Ioan Gura de Aur [1] desluseste pricinile pentru care genealogia consemnata se refera la dreptul Iosif, in timp ce apartenenta Mariei la casa lui David rezulta numai implicit in Evanghelia dupa Matei, in timp ce explicit este aratata doar in Luca 1, 27.

Extraordinara apare imprejurarea ca, desi era lucru neobisnuit sa se faca genealogia intru femei, fapt pentru care Sf. Ap. si Ev. Matei nici nu a alcatuit genealogia Sf. Fecioare, totusi el mentioneaza intre barbatii din ascendenta dreptului Iosif si patru femei: Tamar, Rahab (Rahav), Rut si Batseba, femeia lui Urie. Inca si mai de mirare poate fi aceea ca trei dintre ele nu par defel modele de moralitate, iar una era de alt neam, ceea ce din unghi iudaic era un defect chiar mult mai grav. Pe scurt, Sf. Ioan Gura de Aur [2] lamureste ca “dupa cum stramosii lui Iisus s-au casatorit cu femei desfrinate, tot asa si Dumnezeu S-a unit cu firea omeneasca cea desfrinata”, iar privitor la Rut, cea de alt neam si tare saraca, ea a fost luata in casatorie de un iudeu drept, precum “si Hristos S-a casatorit cu Biserica, desi Biserica era de alt neam si foarte saraca”.

Lucrurile sint adevarate, insa va trebui sa cercetam putin mai in amanunt referirile biblice la aceste femei, cu gindul ca trimiterile evanghelice explicite vor fi fost facute pentru a ne apropia de temeiurile unei astfel de parelnice inovatii genealogice. Aceia dintre noi care nici pe departe nu se aseamana consistentei duhovnicesti a Hrisostomului [2], am putea deprinde ca nu care cumva sa ratam vreun gest insuflat al celui pe care il vedem ca pe cel mai pacatos om, ori sa nu bagam de seama, cu suficienta si superficiala judecata, o lucrare dumnezeiasca venind prin cine stie ce cazut despre care, altminteri, nimic nu se cunoaste.

Prima a fost Tamara. Povestea ei se afla in Facerea, cap. 38. Tamara, desi pare insemnata prin ea insasi, nu este decit un accesoriu al patriarhului Iuda. Iuda a fost patriarhul izvoritor al semintiei lui Hristos, una intre cele douasprezece ale lui Israel. El este primul caruia i se face o proorocire mesianica precisa: “Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cirmuitor din coapsele sale, pina ce va veni Impaciuitorul, Caruia se vor supune popoarele. Acela Isi va lega de vita asinul Sau, de coarda minzul asinei Sale. Spala-va in vin haina Sa si in singe de strugure vesmintul Sau!” (Facerea 49, 10-11). Pina aici proorocirile pomeneau de poporul mare ce se va ridica, de marirea numelui acestuia, de inmultirea neamului ca nisipul marii, de stapinirea cetatilor dusmane si de binecuvintarea prin acest neam a tuturor neamurilor [4] (binecuvintare care, intre atitea inmultiri, intariri si cuceriri, era de perceput mai degraba ca “binecuvintarea” unei pax romana). Dupa cum se vede, in cu totul alt chip si in alta graire decit vestirile de dinainte, aceasta proorocire este atit de patrunzatoare si limpezitoare incit vorbeste despre Mesia ca despre un Impaciuitor. Era o piesa care nu se potrivea in nici un fel in mozaicul care se conturase deja. Iacob, numit Israel de Insusi Dumnezeu [5], l-a incredintat cu limba de moarte pe Iuda, fiul sau, de acest dar. Dar ce fel de om era acest Iuda, cum era alesul? Stim ca el era cel care avusese ideea de a-l vinde ismaelitilor pe Iosif, fratele sau, pentru douazeci de arginti [6]. Oricum, o idee mai buna, de fapt mai profitabila (asa cum a gasit-o Iuda) decit aceea de a-l ucide, avuta de ceilalti frati (cu exceptia lui Ruben, care, voind sa-l scape pe bietul Iosif, propusese sa-l abandoneze intr-un put).

In afara de asta, se mai stie despre Iuda legatura sa cu Tamara. Tamara ii era nora, sotia intiiului lui nascut, Ir. Ir a murit, fiind rau inaintea Domnului, asa ca Tamara a fost luata, in puterea leviratului, de catre Onan, al doilea fiu al lui Iuda. Si el a murit, astfel ca Tamara trebuia preluata de urmatorul fiu al lui Iuda, pe nume Sela, insa Iuda, pretinzind ca Sela este nevirstnic, amina aceasta insotire, inchipuindu-si ca ea ar fi pricina nenorocirilor. Tamara a inteles ca era inselata de Iuda si, ascunzindu-se sub infatisarea unei desfrinate, l-a atras pe acesta, care s-a culcat cu ea. Tamara a ramas insarcinata, iar Iuda, cind a aflat, a fost pe cale sa o ucida pentru desfrinare. Tamara a dat insa pe fata adevarata intimplare, astfel ca Iuda a pus punct istoriei cu cuvintele: “Tamara e mai dreapta decit mine, pentru ca nu am dat-o lui Sela” [7], desi mult mai nimerita ar fi fost poate remarca: “Tamara e mai putin nedreapta decit mine...”.

Din astfel de dreptati, una mai nedreapta ca alta, a inceput descendenta esentiala a lui Iuda, cel care avea sa primeasca prima veste veritabil mesianica. E un fel de miere care apare dintr-un hoit, precum cea pe care Samson o va fi gasit mai tirziu si a carei tilcuire nu a stiut-o da [8]. Tamara si Iuda sint hoiturile din care va sa apara mierea pe care hoitul nu o va putea rapune. Aceasta arata ca, indiferent de cita nelegiuire s-ar “invrednici” cineva, hotarirea Proniatorului nu va putea fi stramutata in implinirea ei mintuitoare, iar in intilnirea teandrica a lui Hristos cu lumea, inriurirea a fost exclusiv univoca.

A doua femeie a fost Rahab [9]. Era o profesionista a desfriului din cetatea Ierihonului, care ii ascunde si ii scapa pe cei trimisi acolo ca iscoade de Iosua lui Navi inainte de intrarea poporului lui Israel in pamintul fagaduintei. Lucrul nu este nemaipomenit, vor spune prezumtiosii, caci de la o tarfa te poti astepta la orice, inclusiv la tradarea propriei cetati. Dar lucrurile stau altcumva. Dupa ce ii deruteaza pe urmaritori, Rahab se explica spionilor israeliti: “Stiu ca Domnul v-a dat voua pamintul acesta [...] Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu in cer sus si pe pamint jos”. Iata, dar, ca nu dispozitia vicioasa de a-si vinde proximitatea si intimitatea i-a dictat Rahabei gestul, ci credinta in Domnul Dumnezeu.

O astfel de credinta exprimata intr-un registru de-a dreptul profetic in context, de care nu multi israeliti nu se invredniceau, poate propulsa pina si o desfrinata, fie ea si de alt neam, intre fiicele lui Israel inscrise in Cartea neamului lui Iisus Hristos. Daca Sf. Ap. si Ev. Matei n-ar fi pomenit-o Rahab in genealogie, cititorul superficial al Vechiului Testament n-ar fi stat in cumpana in a o socoti o colaborationista si o profitoare, care si-a practicat pe mai departe “meseria” sub noua stapinire. Asa, insa, nimic nu ne indreptateste sa-i ignoram excelenta credintei care a desprins-o de la neamul ei si, in mod limpede, din intreaga sa precaritate, asa cum avea sa se intimple cu multi pacatosi, dupa ce virful arborelui lui Iesei va fi ajuns la cer. Aceasta Rahab, ea insasi cel mai probabil canaaneanca, are ceva din femeia canaaneanca (Mt. 15, 22-28) din vremea Mintuitorului, a carei credinta surprinzatoare are dar mintuitor pentru sine si pilduitor pentru oile ratacite ori pentru fiii risipitori. (Va urma)

Lucian D. POPESCU

Note:

[1] Sf. Ioan Gura de Aur, Scrieri. Partea a treia. Omilii la Matei, EIBMBOR, Buc., 1994, p. 32.

2 Ibidem, p. 41.

3 Sf. Ioan Gura de Aur zice ca “ar fi trebuit sa nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci sa avem o viata atit de curata incit harul Duhului sa fi tinut locul Scripturilor in sufletele noastre.” (ibidem, p. 15). Or, tocmai pentru slabiciunea noastra se cuvine a cerceta uneori mai cu luare aminte anumite detalii scripturistice, apucind ceva din aratarea duhovniceasca a autorilor, insa ferindu-ne de ispitele originalitatii noastre, ale despicarii firului in patru si ale gasirii “coincidentelor” la tot pasul.

4 Facerea 12,  2-3; 18, 18; 22, 17-18; 26, 4; 28, 14; 32, 12.

5 Facerea 35, 10.

6 Facerea 37, 26-27.

7 Facerea 38, 26.

8 Judecatori 14, 7.

9 Iosua 2.