STILPUL SI CARIUL

(Raspuns unei infamii)

In Romania interbelica, apoi in rezistenta armata anticomunista din munti si in temnitele politice comuniste nu a existat acest radicalism confesional intre romani, care astazi polarizeaza intelectualitatea tarii. Un Ion Gavrila Ogoranu, de pilda, nu-i mai mica figura a rezistentei eroice romanesti pentru ca a fost – Dumnezeu sa-l odihneasca – greco-catolic si nu ortodox. La Aiud au fost inchisi si au murit cu miile, aparind Crucea si Neamul, atit ortodocsi, cit si greco-catolici. Mausoleul-biserica ridicat acolo ii pomeneste pe toti si reprezinta o expresie unica si nediscursiva a ecumenismului suferintei si a jertfelniciei generice pentru Hristos. Despre ramasitele adunate in osuarul de acolo nu se poate preciza daca si care apartin unor ortodocsi sau unor greco-catolici. Se vede ca moartea sta sub alte rinduieli, e mult mai “ecumenica” decit viata si numai bestia nu se cutremura dinaintea ei (desi un Rudolf Otto, in cartea sa despre Sacru, marturiseste a observat pina si la iapa lui, Diana, “cutremurul sacru” in fata unui cadavru de aceeasi specie).

Sub acest nivel bestial a inteles sa cada, din pacate, episcopul greco-catolic Florentin Crihalmeanu, prin incomensurabila mojicie comisa recent pe seama mitropolitului ortodox de la Cluj. Neconsolati de deconspirarea publica a “calului troian” pe care si-l dobindisera in cetatea ortodoxa, dar si in lipsa acuta de argumente teologice, greco-catolicii se preteaza in ultima vreme la astfel de mojicii anecdotice cu caracter insinuant-vindicativ, utilizind fara nici o urma de scrupul decontextualizarea si mistificarea calomnioasa, ba chiar afisind – de la vladica la opinca – un fel de beatitudine deliranta a turpitudinii demagogice.

I. P. S. Bartolomeu a raspuns cu eleganta cumpanire (reproduc mai jos atit “precizarea” episcopului unit de Cluj-Gherla, cit si “precizarea la precizare” a inaltului ierarh ortodox), evitind sa califice asa cum ar fi meritat lipsa de discretie si de cinste sufleteasca a omologului sau pastoral din minoritatea “fratilor” uniti cu Roma.

Nu-ti trebuie acuitate intelectuala sau eruditie teologica, ci doar cel mai elementar bun-simt pentru a vedea ca situatiile nu se pot compara: I. P. S. Nicolae s-a impartasit el insusi cu catolicii ca ierarh (nu ca simplu preot sau credincios anonim), intr-o imprejurare prin nimic deosebita, in vreme de I. P. S. Bartolomeu a dat Sf. Impartasanie (mutatis mutandis, ca si nuntiul apostolic prezent la Timisoara!) unor frati de suferinta care i-au solicitat-o, intr-o imprejurare cu totul speciala si legata de un trecut comun legitimant. Pe de alta parte, greco-catolicul venit sa se impartaseasca la ortodocsi e ca si cum s-ar reintoarce acasa, in comunitatea liturgica din care s-a desprins cindva si a carei constiinta continua sa supravietuiasca in insasi denumirea noii sale confesiuni. Ca sa nu mai spun ca, din pricina imprejurarilor istorice carora au trebuit sa le faca fata, multi greco-catolici, inclusiv preoti, au trecut intr-o viata de om de colo-colo chiar de mai multe ori, fiind alaltaieri greco-catolici, ieri ortodocsi, azi iar greco-catolici, iar miine poate iar ortodocsi. Aceste cazuri au existat si vor mai exista, facind parte din drama religioasa a Ardealului de dupa 1700, iar ele au fost mereu privite cu condescendenta intelegere. Ortodocsii nu au insa nici un motiv istoric de a merge sa se impartaseasca la catolici, de care nu-i leaga nici traditia, nici cine stie ce presiuni ale momentului.

Prin urmare, I. P. S. Bartolomeu ramine in continuare un stilp de rezistenta al Ortodoxiei, in vreme ce I. P. S. Nicolae nu este decit cariul care roade la baza acestui stilp, la rind cu toti tradatorii de ieri si de azi ai dreptei credinte rasaritene.

Razvan CODRESCU

Anexa 1 (Precizare)

Saptamina trecuta, pr. Daniel Avram, purtator de cuvint al P. S. Florentin Crihalmeanu, Episcop al Eparhiei Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, de Cluj-Gherla, a dat publicitatii urmatoarea precizare:

“Referitor la interviul acordat de Prea Sfintia Sa Florentin, Episcop al Eparhiei Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, de Cluj-Gherla, ziarului Faclia din data de 21-22 iunie a. c., precizam:

La una dintre intrebarile formulate de jurnalista M. Tripon, Prea Sfintia Sa Florentin face urmatoarea remarca: Un astfel de exemplu a fost oferit si in comisie chiar de catre vicepresedintele acesteia, unul dintre inaltii ierarhi ai BOR. Acesta ne-a relatat cum, in timp ce era la Sfanta Liturghie, la cuminecare, a venit un preot unit care i-a spus: «Eu sunt preot greco-catolic si doresc sa ma impartasesc». «Ce era sa fac?» ne-a intrebat, in comisie, pe noi. «Trebuia sa-l dau afara? Sigur ca nu. L-am cuminecat si am continuat celebrarea liturgica ».

Inaltul ierarh la care face aici referire Prea Sfintia Sa Florentin este Inalt Prea Sfintia Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe a Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Vicepresedinte in cadrul Comisiei mixte de dialog dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Greco-Catolica din Romania”.

Anexa 2 (Precizare la precizare)

Saptamina aceasta, I. P. S. Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania precizeaza la rindul sau:

“La 14 septembrie 2000 (Ziua Crucii), invitat de Asociatia din Sibiu a Fostilor Detinuti Politici si cu binecuvantarea Arhiepiscopului Andrei de Alba Iulia, am oficiat sfintirea monumentalului mausoleu din cimitirul orasului Aiud si o Liturghie cu parastas in memoria celor decedati in odioasa inchisoare din aceeasi localitate, slujba la care au asistat aproximativ 400 de fosti detinuti politici, supravietuitori «aiudeni», veniti din toata tara. Inainte de inceperea slujbei, chiar in capela, pe langa slujitorii deja invesmantati, au aparut doi preoti batrani, imbracati in vesminte, unul din ei garbov, impovarat de ani si suferinte. Mi-au spus ca sunt greco-catolici, fosti si ei detinuti politici, si m-au rugat sa-i primesc sa slujeasca laolalta cu noi, pentru ca tot impreuna sa ne rugam pentru mortii nostri. Am fost de acord, au slujit, s’au impartasit, si tot impreuna am facut pomenirile. Si a fost pace.

La proxima intalnire de dialog cu ierarhii greco-catolici am relatat acest fapt emotionant si cu totul special din viata mea.

Acum, dupa aproape opt ani, Prea Sfintitul Florentin Crihalmeanu (cu care, de altfel, am o relatie personala buna) scoate acest episod din naftalina unei memorii aproximative, spre a denunta, chipurile, inconsecventa mea in contexul «cazului Corneanu», dar si spre a pune sub semnul intrebarii autoritatea mea morala de a ma pronunta intr-un anume fel. Mult mai tanar si fara experienta celor din generatia mea, colegului meu din strana stanga ii e greu sa realizeze ca atunci, in cimitir, se crease o situatie cu totul exceptionala, ca eu si preotii greco-catolici aveam o platforma comuna: anii de temnita si numele celor exterminati acolo. Cred ca, oricum, intre gestul meu de la Aiud si acela al mitropolitului timisoarean este, totusi, o diferenta”.