PROIECTUL AIUD: SEMNE DE IMPACARE ?
Dezveliti tot adevarul si le spuneti tuturor,
Cum murira fratii nostri pentru Neam si Tara lor!
Pe blogul d-lui V. Roncea, o
doamna temperamentala, dar complet dezinformata in privinta subiectului pe
care-l abordeaza, insira citeva enormitati inveninate, sub titlul delirant
“Hidra cripto-comunista contra Vetrei Monahale de la Ripa Robilor” (pe autoare
n-o deranjeaza “sa combata” pe un blog pe care sint adulati Iulian Vlad, Dinu Sararu,
Adrian Paunescu, Corneliu Vadim Tudor, Mihai Pelin, Artur Silvestri, Radu
Beligan, Paul Everac, Mihai Ungheanu etc., dar in schimb e convinsa ca exista o
“hidra cripto-comunista” avindu-l printre capete pe... Claudiu Tarziu!). Textul
este atit de plin de neadevaruri flagrante si rationamente abrupte incit nici
nu merita efortul unui comentariu punctual.
Interesant este insa altceva. La sfirsitul articolului d-nei Vasiliu-Scraba, titularul blogului insereaza o nota in care citim: “Personal resping categoric ideea unui «Centru Cultural» inspirat din modele straine de Ortodoxie, dar sustin Proiectul Centrului de Martirologie al d-lui dr. Pavel Chirila, alaturi de Manastirea Sfintilor Inchisorilor a Parintelui Justin Parvu, dar numai cu aprobarea planului de catre Parinte si detinutii politici si cu binecuvintarea Episcopului locului, IPS Andrei Andreicut, si, mai ales, a Mitropolitului Bartolomeu Anania, fost detinut politic si inalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane”.
Induiosator, nu-i asa? Sa observam mai intii cit de grijuliu a devenit dintr-o data promotorul campaniei antipatriarhale si antisinodale cu binecuvintarile arhieresti. Nu-i rau deloc. Sigur, spre a se invrednici de importanta dumnealui sustinere, Proiectul trebuie sa mai indeplineasca si alte conditii sine quibus non: sa fie aprobat de Parintele Iustin si de personajul colectiv numit “detinutii politici” (acestia trebuind sa fie toti ca unul, ca altfel nu pupa ei sustinerea “fratilor nepatati”). Iarasi s-ar putea zice ca nu-i tocmai rau. Necazul ar putea veni, totusi, de la frecventele neconcordante ale vietii si firii omenesti. Caci ce ne-am face daca, sa zicem, Parintele Iustin si Detinutul aproba, dar ierarhii, dintr-un motiv sau altul, nu dau binecuvintarea?! Sau daca ierarhii binecuvinteaza, dar Parintelele Iustin si Detinutul, dintr-un motiv sau altul, nu aproba?! Sa nadajduim insa ca Dumnezeu va fi mai bun cu noi decit sintem noi cu El si, de hatirul mortilor nostri, nu ne va pune/lasa intr-o asemenea... dilema (horribile dictu).
Personal (adica insusi, in persoana, cu toata decisiva sa personalitate), d-l V. Roncea se declara dispus sa sustina si “Manastirea Sfintilor Inchisorilor a Parintelui Justin Parvu”, si “Proiectul Centrului de Martirologie al d-lui dr. Pavel Chirila”. O, cita generozitate si cit simt al proprietatii (asa, ca sa se stie ca nu-s ale tuturor si ale nimanui)! Un singur lucru se “respinge categoric”, un singur lucru nu poate fi personal admis de d-l V. Roncea: “ideea unui «Centru Cultural» inspirat din modele straine de Ortodoxie”. Nici aici n-ar fi nimic de zis (se stie cit rau ne-au facut modelele straine si heterodoxe de-a lungul vremii), numai ca... de unde pina unde un “Centru Cultural” la Aiud?! Nimeni n-a propus vreodata asa ceva, si inca in rasparul Ortodoxiei! Aici d-l Roncea se incurca in itele propriilor diversiuni alarmiste. Nu stiu cum e, n-am facut aceasta experienta, dar probabil ca, atunci cind minti cu atita patima si nerusinare, ajungi treptat sa crezi in propriile minciuni...
Sperietoarea unui “Centru Cultural” este fictiunea manipulatorie cu care gasca de agitatori publici a fratilor Roncea si a “miscaristilor” in sutana au cautat sa intoxice opinia publica ortodoxa, sugerind ca s-ar urmari, de catre forte oculte (musai heterodoxe si cripto-comuniste), deturnarea Proiectului Aiud in directia cea mai odioasa ortodoxului habotnic: cultura.
Ei bine, fie cultura cit de buna sau cit de rea, ea n-are nimic de-a face, in mod autonom, cu Proiectul Aiud, in nici una dintre variantele propuse. Toate au ca principal si indiscutabil obiectiv Manastirea, ca axa si cadru traditional pentru pomenirea liturgica, pentru cinstirea mistica si morala a martirilor Crucii de la Aiud si din toate temnitele ateismului rosu. Singura discutie era ca pe linga Manastire – sau, mai exact spus, in cadrul ei – sa functioneze si un Centru de cercetari martirologice, sub exclusiva supraveghere si coordonare a Staretiei locului, asa cum pe linga/in cadrul multor manastiri pot functiona si functioneaza efectiv, prin traditie, un muzeu, sau o tiparnita, sau o scoala bisericeasca, sau un atelier de pictura ori de broderie, sau vreun asezamint social. Unele ca acestea nu intra in excluziune cu menirea liturgica, nici cu puritatea ortodoxa a unei lavre, ci se subordoneaza celorlalte nevointe specifice, in numele si in slujba lui Hristos. Centralitatea Manastirii in cadrul memorialului de la Aiud exclude orice analogie cu Sighetul: la Aiud avem memorialul cu Dumnezeu, la Sighet memorialul fara Dumnezeu.
Discutiile iscate in jurul Proiectului Aiud, in urma tendentios radicalizate, n-au avut initial ca obiect real decit o anume conceptie arhitectonica, deci ceva de ordin exterior si negociabil. Rezervele fata de un plan sau altul n-au fost in aceasta privinta neindreptatite, dar aceasta este o cu totul alta discutie. Totul se putea rezolva crestineste, civilizat si responsabil, prin dialog consultativ si in pace comunitara. Dar in locul duhului crestin unii au inteles sa cultive duhul invrajbirii, al suspiciunii apriorice, al insinuarii indigne sau chiar al asasinatului moral, uzind de cea mai josnica recuzita polemica si diversionista (care inca la noi, din pacate, face deliciul vulgului, ca si mojiciile vadimiste sau stupiditatile OTV-iste), cu vorbe grele, mistificari, decontextualizari, ceea ce a generat un nou, pagubos si total inutil “razboi romano-roman”, cu atit mai grav si mai jenant cu cit a angajat insasi imaginea publica a Ortodoxiei.
Manipularea panicarda a fost atit de abil si de abject concertata (ca si in cazul abuzurilor biometrice) incit a luat si mintile unor oameni seriosi si cinstiti sufleteste, ceea ce explica si o recenta “scrisoare deschisa a elitei morale a Romaniei” (pusa la cale si mediatizata tot de fratii Roncea si de ciracii lor), in care respectabili supravietuitori ai temnitelor comuniste* (dar si vreo 15 organizatii “anticomuniste” mai mult sau mai putin fantomatice) isi exprima fata de Inaltul Bartolomeu Anania ingrijorarea cu privire la dejucarea Proiectului Aiud si la pretinsa lor marginalizare contextuala. Iar “jalba” se incheie astfel: “Noi credem insa ca nici o binecuvintare nu va fi valabila pina nu se va lamuri cumplitul adevar legat de holocaustul rosu. Pina atunci, singurii care au drept sa spuna ceva in aceasta problema sint tocmai cei care au suferit. Vreti sa faceti ceva inaltator pentru martiri? «Dezveliti tot adevarul si le spuneti tuturor/ Cum murira fratii nostri pentru Neam si Tara lor!»”.
Fondul chestiunii – necesitatea pomenirii intru adevar – este incontestabil, dar citeva observatii se impun, spre impreuna-lamurire. Mai intii o observatie asupra unui detaliu care s-ar putea sa tina si de graba redactarii: “cei care au suferit” (si in fata carora, intr-adevar, s-ar cuveni sa umblam in genunchi) nu sint “singurii care au drept sa spuna ceva in aceasta problema”, ci numai cei dintii. Dreptul lor suveran nu este exclusivitatea, ci prioritatea morala. Ei trebuie – inaintea oricaror altora – consultati si ascultati cu toata reverenta. Altminteri, dreptul de a spune ceva, de a se implica atitudinal, il au toti cei ce simt crestineste si romaneste, si care vor continua sa o spuna si dupa ce venerabilii supravietuitori ai temnitelor nu vor mai fi printre noi. Cu cit mai multi se vor implica, cu cit mai multora le va pasa, cu atit memoria va fi mai vie si mai durabila.
Nu stiu daca si ce va fi raspuns Inaltul Bartolomeu la aceasta scrisoare deschisa, dar stiu si marturisesc ca “a face ceva inaltator pentru martiri” a fost o preocupare a sa constanta si evidenta, concretizata inclusiv in sfintirea ca biserica a Mausoleului de la Aiud (act care a reprezentat stricta sa initiativa: „Iata, am venit sa sfintesc acest prestol realizat prin grija deosebita a Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Sibiu. [...] Si am facut sfintirea dupa ritualul intreg, socotind ca este bine ca aceasta masa sa nu fie doar un simbol, un jertfelnic pe care sa se oficieze doar parastase, ci, cel putin din cind in cind, sa se savirseasca pe ea si Sfinta Liturghie. Pentru aceasta este nevoie de o sfintire speciala. In piciorul Sfintei Mese am asezat Sfinte Moaste ale unui martir – in acest loc al martirajului – si documentul care s-a citit in fata fratiilor voastre, si care ramine aici, sub pecete, atit cit va dura acest jertfelnic si cit va dura acest monument. [...] In numele lui Dumnezeu si in numele mortilor nostri, va multumesc tuturor celor ce ati jertfit si ati ridicat acest monument memorial, celor ce ati zidit acest jertfelnic pe care astazi s-a savirsit, pentru intiia oara, Sfinta Liturghie a Sfintului Ioan Gura de Aur” – 14 septembrie 2000).
Daca insa marea urgenta – prisosind chiar asupra oricarei binecuvintari – este aceea de a lamuri “cumplitul adevar legat de holocaustul rosu”, datorie sacra atit de frumos exprimata in versurile citate (“Dezveliti tot adevarul si le spuneti tuturor/ Cum murira fratii nostri pentru Neam si Tara lor!”), atunci nimic nu apare mai potrivit si mai indreptatit decit un centru de martirologie chiar in cadrul nazuitului complex memorial. Ca lumea ortodoxa romaneasca are resursele – inclusiv si mai ales monahale – cu care sa raspunda acestui obiectiv major e dovedit cu prisosinta de realizarile de pina acum ale unor manastiri precum Petru-Voda, Diaconesti, Oasa sau Rarau, pe care sint sigur ca nimeni nu le ignora. Deci, oameni buni, dincolo de falsele litigii, iata-ne “gind la gind cu bucurie”!
Cum pina si d-l V. Roncea s-a decis “sa dea verde” Centrului de Martirologie din ansamblul memorial de la Ripa Robilor, si cum panica fata de un presupus “Centru Cultural”, mai mult sau mai putin heterodox, am vazut ca nu prea are obiect, fiind doar o insinuare diversionista intr-un razboi inutil si nedemn, oare ce ne mai dezbina si ne mai ingrijoreaza? Este din ce in ce mai evident ca vrem acelasi lucru cu totii (fosti detinuti, manastiri, ierarhi, jurnalisti crestin-ortodocsi, mireni rivnitori) si ca e loc pentru contributia smerita a fiecaruia, intr-o impreuna-lucrare care depaseste orice interese personale sau de grup si care chiar s-ar putea constitui intr-un model de vrednicie si unitate ortodoxa romaneasca, spre bucuria viilor si pacea mortilor deopotriva.
O data ajunsi aici, oricine, de acum inainte, va mai incerca sa confiste Proiectul Aiud in numele vreunei persoane sau vreunui grup de interese (manastiresc sau nemanastiresc), sau va perora aiurea (ca d-na Vasiliu-Scraba, altminteri respectabila in domeniul dumneaei de competenta**), isi va trada impuritatea (ca sa nu spun necinstea sufleteasca) si se va face vinovat fata de memoria si de moastele martirilor.
Dumnezeu sa ne pazeasca de micimile noastre secesioniste, la rugaciunile sfintilor nostri stiuti si nestiuti.
Razvan CODRESCU