LA INVESNICIREA PARINTELUI CALCIU

Pe 23 noiembrie ar fi implinit 81 de ani. S-a stins insa pe 21 noiembrie (ora 13.10; in tara: 20.10), dupa 3 zile de coma, in clinica din Washington unde abia fusese stramutat, de hatarul familiei nemangaiate, de la Spitalul Militar Central din Bucuresti, unde zacuse in ultima luna si apucase sa-i revada, pe indelete sau doar in treacat, pe toti cei dragi de acasa.

Cand sosise in Romania, in pragul lui octombrie, inca pe picioare, se stia deja ros de boala si nu le ascunsese vechilor camarazi ca venise sa-si ia ramas-bun, cu un fel de seninatate amara. Infrangandu-si slabiciunea si durerile, a trecut inca o data prin locurile cele mai dragi inimii sale: Mahmudia natala, Petru-Voda (unde a lasat cu limba de moarte sa fie ingropat), Ocisorul ragazurilor dintre prigoana si exil, dar si Bucurestiul ale carui oaze de sfintenie le aparase candva, cu pretul propriei libertati si cu riscul propriei vieti, de furia dementa a buldozerelor ceausiste... Ultima Liturghie a savarsit-o la Sf. Ilie-Gorgani.

Era multumit si bucuros ca vazuse iesita de sub tipar, prin precumpanitoarea stradanie a obstii de la Diaconesti, cartea lui Ioan Ianolide Intoarcerea la Hristos, pe care o considera cea mai fidela si mai adanca marturie testamentara a intregii lui generatii mucenicite. Prefata pe care o scrisese chiar in ajunul vizitei in tara si pe care o intitulase, cu smerita pietate, „Un nevrednic cuvant inainte la o carte de mare si sfanta vrednicie”, avea sa fie ultimul text marturisitor redactat de mana sa, incununand „razboiul intru cuvant” pe care-l dusese decenii de-a randul, in duhul marilor cruciati interbelici si al lui Valeriu Gafencu, „sfantul inchisorilor”. N-a mai putut insa sa onoreze lansarea festiva a cartii la Palatul Patriarhiei, unde ar fi fost frumos sa rasune „cantecul de lebada” al celui mai curajos predicator al Ortodoxiei luptatoare din tarziul secolului 20.

La Spitalul Militar din Bucuresti, unde saptamani de-a randul cei dornici sa-l vada au facut coada de dimineata pana seara, a fost cercetat de insusi Parintele Patriarh, dar si de Mitropolitul Bartolomeu, vechiul camarad, care l-a spovedit si l-a cuminecat pentru cea din urma oara.

Transportat la Washington (via München – nicidecum cu vreun Charter platit de Becali, cum s-a zvonit), a apucat, in scurtul rastimp de dinaintea agoniei, sa-si revada preoteasa si sa-si ia ramas-bun de la enoriasii de peste ocean.

De Sf. Andrei, i-a fost dat sa revina acasa in sicriu, fiind depus in biserica Manastirii Radu-Voda, unde rostise odinioara cele Sapte cuvinte catre tineri si de unde fusese ridicat de Securitatea regimului ceausist. Pe 1 si 2 decembrie valuri de credinciosi s-au perindat pe la sicriul lui, sarutandu-i dreapta pentru cea din urma oara. Apoi a luat calea spre Manastirea Sf. Arhangheli de la Petru-Voda, unde a fost inmormantat pe 3 decembrie, cu alai voievodal.

Invesnicirea in ceruri si in legenda a Parintelui Gheorghe Calciu lasa pe decindea veacului un gol de neumplut, cum a lasat si stramutarea Parintelui Galeriu (care anul acesta, tot in aceeasi luna, ar fi implinit 88 de ani). Macar ne mangaiem sa-l stim odihnind in gura de rai romanesc de la Petru-Voda, unde daca nu l-a ingaduit viata, il ingaduie moartea, pana la rasunetul trambitei de Sus. Si nu ne indoim ca puternica este rugaciunea lui inaintea lui Dumnezeu, pentru neamul care ramane sa binemerite pe cat a fost iubit.

Razvan CODRESCU