MEMENTO GULAG IN VENDEEA

            Nu sunt foarte multi cei care stiu ca 27 ianuarie este Ziua Internationala a Holocaustului (la 27 ianuarie 1945 a fost inchis primul lagar de la Auschwitz). Si inca si mai putini sunt insa cei care stiu ca 7 noiembrie este Ziua Internationala a Gulagului, zi inchinata memoriei victimelor comunismului. Aceasta zi are inca un statut semi-oficial, intrucat Parlamentul European, unde de mai multe ori s-a facut propunerea, nu a acceptat pana acum instituirea aceastei comemorari, ceea ce arata cat de dificila este inca deschiderea constiintei europene catre o intelegere a dezastrului istoric care a insemnat comunismul.

            Vladimir Bukovski, vajnicul disident rus, este cel care a ales 7 noiembrie ca zi a Gulagului, 7 noiembrie 1917 fiind momentul luarii puterii de catre bolsevici. 7 noiembrie era ziua in care pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice (si in tarile sovietizate) se serba „Marea Revolutie din octombrie” (7 noiembrie dupa calendarul gregorian echivaleaza cu 25 octombrie dupa calendarul iulian). Aceasta data, care in plus este ajunul zilei Arhanghelilor Mihail si Gavriil, este foarte bine aleasa, pentru ca ea arata esenta puterii comuniste. Comunismul, care a inceput la 7 noiembrie, inseamna pur si simplu Gulag: aceasta este ecuatia istoriei.

            In anii care au trecut Ziua Gulagului a fost marcata prin conferinte internationale la Roma (2003), Bucuresti (2004) si Berlin (2005). Anul acesta „Memento Gulag” a avut loc in Franta, la universitatea catolica (ICES, adica Institut Catholique d’Etudes Supérieures) din orasul La Roche-sur-Yon, in Vendeea.

            De ce in Vendeea si nu intr-un alt loc? De ce Vendeea este cea care s-a oferit sa fie gazda comemorarii mortilor terorii comuniste? Nici un alt loc nu putea fi mai potrivit: Vendeea stie si isi aminteste. Mortii ei au fost primii morti in valul terorii ideologice care a culminat in Uniunea Sovietica si s-a imprastiat pe toata planeta. Cum spunea Soljenitin:

„Experienta Revolutiei franceze ar fi putut sa fie suficienta pentru ca organizatorii rationalisti ai «fericirii poporului» sa traga concluziile necesare. Dar nu s-a intamplat asa! In Rusia, totul s-a desfasurat si mai rau inca, la o scara incomparabil mai mare. Numeroase metode pline de cruzime, practicate de Revolutia franceza, au fost docil reaplicate pe trupul Rusiei de catre comunistii leninisti si specialistii internationalisti, iar gradul lor de organizare si caracterul sistematic au depasit cu mult pe cel al Iacobinilor”.

Aceste cuvinte le-a rostit Soljenitin la 25 septembrie 1993, cand, pe drumul sau de intoarcere din exil catre Rusia, a facut un singur popas: in Vendeea, pentru a asista la inaugurarea Memorialului de la Lucs-sur-Boulogne. La Lucs-sur-Boulogne, la 28 februarie 1794, 500 de oameni, mai ales femei si copii, au fost arsi de vii in biserica, de catre „coloanele infernale” ale Revolutiei franceze. Pentru Soljenitin, acest moment al inaugurarii memorialului a fost acela de viziune inlacrimata asupra terorii care a bantuit lumea din Franta pana in Rusia si dincolo de ea. Vazand Memorialul „eroicei Vendei”, el a vazut „cu ochii mintii monumentele care intr-o zi vor fi ridicate in Rusia, marturii ale rezistentei noastre ruse in fata urgiei hoardei comuniste”. „Am traversat impreuna cu voi”, le-a spus Soljenitin la sfarsit vandeenilor, „secolul XX, acest secol care a fost, de la un capat la altul, un secol al terorii, incoronare ingrozitoare a acelui Progres la care visase atata secolul XVIII. Astazi, cred, tot mai multi francezi vor intelege mai bine rezistenta si sacrificiul Vendeii, le vor aprecia mai mult si le vor pastra cu mandrie in memorie”.

Intr-adevar, nu este deloc intamplator ca „Memento Gulag” a avut loc anul acesta in Vendeea. Soljenitin a marcat comuniunea de destin si de spirit intre Vendeea martira si cei care au trait suferinta comunismului si rezistenta impotriva lui. Ramanand credincioasa chemarii ei, Vendeea pastreaza memoria propriilor sai eroi si a eroilor care, in alte parti si in alte timpuri, au continuat aceeasi lupta: nu stiu cate licee din lume poarta numele lui Soljenitin, dar in Vendeea exista, din anul 2005, „Le Collège Alexandre Soljenitsyne”, in localitatea Aizenay.

            Da, Vendeea stie si isi aminteste. Aceasta mica regiune din vestul Frantei, la sud de orasul Nantes si raul Loira (10.000 km², 800.000 locuitori), s-a ridicat in martie 1793 impotriva acelei revolutii care i-a omorat regele si distrus legea (Point de roi, point de loi, „Unde nu e rege, nu e lege” a fost unul din refrenele revoltei), care i-a alungat, persecutat, omorat preotii, si care supunea intreg poporul marii „reeducari”: formarea „omului nou”, cel „fara prejudecati”, adica fara Dumnezeu (crestinismul a fost interzis), fara traditii, fara memorie. Impotriva acestei revolutii s-a ridicat Vendeea. Nu a fost o miscare de partizani (ca suanii din Bretagne), si nu a fost nici o rascoala populara obisnuita. A fost altceva. S-au ridicat taranii, si ei s-au dus la nobili si i-au rugat sa vina, si au format – lucru unic in istorie – o formidabila armata. De aceea, ceea ce s-a petrecut in Vendeea nu se numeste „revolta” sau „rascoala Vendeii”, ci les guerres de Vendée, „razboaiele Vendeii”. Vendeenii au format o armata, o armata fara uniforma – erau sateni in straiele lor obisnuite –, dar reprezentata printr-un simbol pe care toti l-au arborat spontan: o mica inima brodata, inima arzatoare a lui Hristos (le sacré coeur). (Si astazi simbolul Vendeii este inima lui Iisus.) Daca vreodata a fost o miscare de rezistenta pura, fireasca – lupta pentru libertatea de a fi om, fiinta a lui Dumnezeu si fiinta istorica, purtatoare a unei comunitati organice –, aceasta a fost Vendeea, ceea ce face din ea simbolul rezistentei ce avea sa vina in fata comunismului.

            Rezistenta vendeenilor este un capitol introductiv la rezistenta impotriva comunismului, iar represaliile care au venit dupa aceea au aratat, la randul lor, ceea ce avea sa se intample mai tarziu.

            Represaliile impotriva populatiei din Vendeea, care nu a cerut altceva decat libertatea de a-si pastra credinta si legea (l’autel et le trône), nu s-au limitat la cateva masacre razlete, oricat de oribile ar fi fost ele. Aici a fost o decizie de stat de a sterge de pe fata pamantului „rasa blestemata” (la race maudite) a celor ce gandesc altfel. Exterminarea sistematica a populatiei din Vendeea este de aceea considerata un genocid, „primul genocid de natura ideologica” din istoria moderna.

Legea din 1 august 1793 hotaraste ca „Vendeea trebuie sa devina un cimitir national”, iar cea din 1 octombrie acelasi an cuprinde ordinul de „exterminare a tuturor locuitorilor”. Cum avea sa spuna generalul François-Joseph Westermann in raportul sau oficial: „Vendeea nu mai exista [...]. Am ingropat-o in mlastinile si padurile din Savenay. Dupa ordinile primite, am strivit copiii sub copitele cailor, am masacrat femeile – acestea, in orice caz, nu vor mai aduce pe lume banditi [...]. Pe drumuri sunt cadavre peste tot [...]. Mila nu este un sentiment revolutionar”.

De la 21 ianuarie la 15 mai 1794, Vendeea a fost strabatuta in lung si lat de cele 12 „coloanele infernale”. Totul a fost ars, si orice om intalnit a fost omorat, in mod special femeile (le sillon générateur, brazda fertila din care iese „rasa de banditi”) si copiii („viitorii banditi”).

In 1802, Chateaubriand se reintoarce din exilul lui din Anglia si descopera Vendeea, candva pamant „fertil”, „transformata intr-un pustiu”. „Acest tinut”, scrie Chateaubriand, „purta, ca un vechi luptator, cicatricele si mutilarile care au fost pretul vitejiei sale. Oseminte albite de timp, ruine innegrite de flacari iti izbeau privirea”.

            Fortele republicii revolutionare trecusera intr-adevar pe acolo. Cati au murit? Intre 120.000 si 250.000 de oameni, adica intre 15 si 30 % din populatie. In rastimp de 18 luni. Si pentru ca nu era suficient, trebuia si ca numele de Vendeea, sinonim cu razvratirea, cu „fanatismul” si „prejudecatile” (adica in primul rand credinta crestina), sa dispara. Memoria trebuia stearsa. Numele de Vendée a fost inlocuit cu Vengé: revolutia s-a razbunat!

*

            Orasul in care s-a tinut „Memento Gulag” este, cum am spus la inceput, La Roche-sur-Yon, capitala Vendeii. La Roche-sur-Yon, nume care s-ar putea traduce cu „stanca de pe raul Yon” (orasul este construit pe piatra de granit, deasupra vaii Yon- ului), este un oras de provincie cu un farmec deosebit. O adiere blanda vine dinspre Oceanul Atlantic, care e la numai 20-30 de km. Acest La Roche-sur-Yon, pe care il vedem astazi, este un oras tanar, orasul pe care l-a construit Napoleon, incepand cu 1804, pe „ruinele innegrite de flacari” ale Vendeeii devastate de trupele revolutionare.

            In La Roche-sur-Yon se afla cea mai tanara universitate catolica a Frantei, universitate infiintata in 1990. In aceasta universitate, in aula mare, in prezenta a multor profesori, studenti si elevi de liceu, s-a desfasurat ziua intensa a memoriei Gulagului. Pe unii dintre cei care un tinut comunicari ii cunoastem bine: Vladimir Bukovski, Stéphane Courtois (autorul principal al volumului Cartea neagra a comunismului), Dario Fertilio (ziarist la Corriere della Sera, secretar al organizatiei „Comitatus pro Libertatibus”); pe altii mai putin, asa cum este Mathyas Kolos, unul dintre participantii la revolta din Ungaria, din 1956, si traducatorul, in limba franceza, a cartii Le cri de la taïga de Aron Gabor, care este considerata ultima mare opera literara a gulagului. Din delegatia romana au facut parte, intre altii, Marius Oprea, Ruxandra Cesereanu, Raluca Grosescu.

            Nu poate fi vorba in acest articol de a face un rezumat al fiecarei comunicari in parte. Ele vor fi publicate, si ne vom putea intoarce atunci cu comentarii. Acum voi reliefa numai cateva puncte.

„Memento Gulag” inseamna recuperarea memoriei. Comunicarile au fost o intoarcere catre trecut – un trecut trait, un trecut care trebuie mai departe cercetat si inteles. Doua teme mari au structurat ziua: istoria comunismului de la raportul Krusciov la revolta din Ungaria (anul acesta este o jumatate de secol de la marea revolta a Ungariei impotriva comunismului); comunismul si iesirea din comunism in Romania.

A vorbi despre gulag este a continua lupta impotriva comunismului, lupta care nu s-a incheiat. Comunismul exista inca (China, Cuba, Coreea de Nord, Vietnam), iar in tarile unde a fost zdruncinat se petrece o intoarcere spre comunism (Rusia, Ungaria, republicile din Asia), a subliniat Bukovski. Si in Occident se constata puterea comunismului, nu numai in minti, ci si in angrenajul politic. Nu se poate ignora forta pe care comunismul o are inca, de exemplu, in Italia, faptul ca presedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a sustinut invazia sovietica in Ungaria, sau ca presedintele Camerei Deputatilor (Fausto Bertinotti) „este nu un fost, ci un actual comunist”, a spus Dario Fertilio. 

Procesul comunismului, care nu a putut avea loc de jure, a afirmat Vladimir Bukovski, amintind de incercarea lui de a organiza procesul comunismului la Moscova, poate avea loc de facto: aceasta este misiunea zilei de 7 noiembrie. Ceea ce nu s-a putut realiza ca un proces juridic, poate fi facut prin memento, prin puterea memoriei.

*

Memoria tine de domeniul spiritului. A-ti aminti si a intelege este o lupta pe care o da spiritul impotriva mortii si a raului. In fata comunismului ca „negare a spiritului”, despre care a vorbit François Boulêtreau, directorul universitatii catolice din La Roche-sur-Yon, se ridica „afirmarea spiritului”, despre care am vorbit eu la „Memento Gulag”. In fata „vastei otravi” care este minciuna comunismului, s-a ridicat din chiar adancurile gulagului spiritul omenesc care redescopera cuvantul purtator de adevar. In fata terorii, a haosului si a mortii s-a ridicat arta, cu ordinea si frumusetea ei, poezia si muzica (de la Radu Gyr la Traian Popescu). Suferinta a devenit o cale catre Dumnezeu. Cum o spun versurile din inchisoare ale lui Radu Gyr:

Cu necersita slava Tu ma-ncarci

si-n cuie cand sfintenia ma frange,

oftand ma uit la ranile prea largi

si-Ti cresc alaturi, sange dupa sange ...

(„Identitate”)

*

Si Vendeea are poezia, muzica, folclorul ei de rezistenta. Si in aceasta privinta aceste doua lumi se apropie. In fata urgiei, vendeenii au ascuns documente, povestiri, memorii, unele din ele descoperite tarziu, de abia in timpul nostru.

„Memento Gulag” in Vendeea are o semnificatie cu totul deosebita. Evident, „Memento Gulag” este universal, si se cuvine marcat peste tot in lume. Dar legatura de destin si de spirit intre „Memento Gulag” si Vendeea ramane ceva aparte. Aici, in Vendeea, intelegi mai bine lungul si pustiitorul drum, presarat cu milioane de victime, al iluziilor utopice care se ridica impotriva Vietii si a ordinii Spiritului. Aici, in Vendeea, intelegi mai bine ca este posibil pentru un popor de a-si pastra memoria si de a-si cinsti eroii si martirii.

Monica PAPAZU