TESTAMENTUL PARINTELUI CALCIU

Indrumari pentru familie si biserica, privitoare la moartea mea

Cand Dumnezeu ma va chema la El, vor fi niste trepte de parcurs pentru pregatirea trupului meu spre ingropare.

Mai intai, sa stiti ca Parintele Staret al Manastirii Petru-Voda, Arhimandritul Iustin Parvu, ne-a acordat in cimitirul manastirii doua gropi alaturate, pentru ca asa cum am trait in viata sa fiu si-n moarte cu sotia mea Adriana, care m-a ajutat in imprejurarile grele, cu un curaj pe care inainte de aceste imprejurari nici nu i l-am banuit. La capatai va fi o singura cruce de piatra, pe care vor fi scrise numele noastre, data nasterii si a decesului si un indemn catre cei care ne vor vizita mormantul, sa se roage pentru noi.

Conform legilor americane, trupul meu va fi depus intr-o casa mortuara, care va indeplini procedurile prevazute pentru un trup care va fi transportat in Romania. Dupa spalarea profesionala facuta de casa mortuara, rugati un preot ortodox sa spele trupul cu vin si untdelemn, rostind rugaciunile de cuviinta si miruindu-ma pe tot trupul. Apoi, sa ma imbrace cu straiele preotesti si pe piept sa-mi puna icoana Maicii Domnului, cea sculptata in os si fixata intr-un cadru de lemn, pe care mi-a daruit-o in spital Prea Fericitul Patriarh Teoctist al Romaniei, care mi-a dat si binecuvantare pentru asta. In mana dreapta sa-mi puna sfanta cruce si metaniile primite de la Manastirea Diaconesti, care vor merge cu mine in mormant.

De la aeroport din Bucuresti pana la Petru-Voda sunt vreo sapte ore de mers cu masina... Prietenilor mei de o viata, ucenicilor mei si credinciosilor care ma vor insoti pe ultimul drum le multumesc. Dumnezeu sa le rasplateasca insutit dragostea, grija si ajutorul pe care mi l-au dat! Nu sunt in stare sa gasesc cuvinte de recunostinta pentru toate, cuvantul imi este prea slab si inima mea prea saraca, ca sa pot exprima toata recunostinta mea pentru ei.

Pentru enoriasii mei las acest cuvant: Iubiti-va unii pe altii cum si Iisus ne-a iubit pe noi, ca sa se vada dintru aceasta ca suntem fiii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Fiti jertfelnici! Straduiti-va pentru zidirea Bisericii! Rugati-va si milostiviti-va de cei in nevoi!

Arhitectilor care au proiectat Biserica fara nici o rasplata materiala sa le inmulteasca Dumnezeu harul, sa le rasplateasca dragostea cu care au lucrat la proiect luni de zile, pentru a ajunge la cea mai desavarsita forma, prin inspiratia Duhului Sfant. Va rog sa pastrati curata pictura bizantina, fara nici un fel de amestec cu alte influente. Numai pictura, culoare si lumina... nici o icoana in relief, nici o icoana atinsa de modernismul zilelor noastre!

Multumesc Consiliului Parohial care m-a sustinut si ajutat. Duc cu mine in mormant o dragoste uriasa pentru voi, pentru jertfa voastra, pentru sustinerea mea in fata greutatilor, a micilor neintelegeri si a propriilor mele slabiciuni.

Daca am uitat pe unii, ii rog sa ma ierte... Scriu asta pe patul spitalului, sunt slabit si fara indoiala ca mintea mea nu-i poate cuprinde astazi pe toti cei care m-au iubit si i-am iubit, dar Dumnezeu stie dragostea mea pentru toti, si-mi iarta neputinta.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu-Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi toti! Amin.

12 noiembrie 2006,

Spitalul Militar Bucuresti

SCRISOAREA PARINTELUI CALCIU

CATRE ENORIASI SI FIII DUHOVNICESTI

Iubitii mei credinciosi,

"Dumnezeu m-a certat, dar mortii nu m-a dat".

Desi eram bolnav, nu m-am dus la medic, ci am hotarat sa ma duc in tara, sa-mi iau ramas-bun pentru totdeauna de la preotii mei care mi-au fost elevi la seminar, de la neamurile mele, de la monahii si monahiile pe care i-am cunoscut si de la locurile acestea in care am ingropat o comoara de saizeci de ani de suferinta si de bucurii spirituale.

Eram convins ca nu ma voi mai intoarce in America si ca voi muri aici.  M-a bucurat foarte mult valul de simpatie, de dragoste si de rugaciune din partea a sute si mii de persoane care m-au vizitat sau au trimis vorba prin altii; si faptul ca preoti din Bucuresti si din alte provincii ale tarii, inclusiv Bucovina, au venit sa ma vada si sa slujeasca Sfantul Maslu aproape zilnic pentru mine.

Poate ca Dumnezeu a vrut sa inteleg ca ceea ce am facut eu, cu ajutorul Lui, a fost bine, si dau slava Domnului ca mi-a spulberat indoielile pe care le aveam in privinta afirmatiilor din predicile mele si a tonului lor. Aveam indoieli in privinta metodei pe care am folosit-o si stiu acum ca nu am ales-o pe cea mai buna, dar Dumnezeu a deschis inimile oamenilor ca sa fie mai induratori cu mine.

In momentul in care va scriu aceasta scrisoare doctorii mi-au spus ca situatia mea s-a imbunatatit si ca aceasta este tot ce pot face ei pentru mine; ceea ce urmeaza de acum inainte tine de Institutul de cancer, tratament care poate da rezultate sau poate esua, dupa cum Dumnezeu a decis sorocul.

Vreau sa va marturisesc dragostea pe care o am pentru voi toti si va cer iertare pentru orice greseala am facut, ca cine poate spune ca este fara greseala?!...

Totusi va scriu aceasta scrisoare cu gandul ca, daca nu voi ajunge viu in America, prin ea sa va ajunga la urechi marturisirea aceasta de dragoste si de iertare...

Dar acum vreau sa multumesc inca o data tinerilor din Comitetul Parohial, care cu sacrificiu si cu un curaj sfant au pornit acest proiect al construirii unei noi biserici si continua sa-l sustina in ciuda faptului ca suntem saraci si ca posibilitatea de a reusi nu este prea clara. Dar Dumnezeu va pune mila Sa si va trimite ingerii, pazitorii bisericii, si pe patronul ei, Sfantul Apostol Andrei, cel Intai chemat, crestinatorul romanilor, ca sa ne scoata din toate impasurile.

Sunt unii dintre dumneavoastra care cred despre ei ca sunt mai buni si judeca, iar acest lucru nu este ingaduit. Umilinta si smerenia sunt cheia tuturor virtutilor. Ce-ti pasa tie – spune Sfantul Apostol Pavel – daca sluga aproapelui tau sta sau cade? Daca sta, pentru el sta, iar de cumva cade, pentru el cade. Cine priveste cu ochi duhovnicesc inlauntrul lui nu va zice niciodata: “Eu sunt drept”; aceasta afirmatie o face vamesul; ci, cuprins de jalea pacatelor pe care le descopera intru el, va spune impreuna cu Sfantul Simeon Metafrastul: Eu sunt cel mai mare pacatos.

Nimeni in lumea asta nu este fara de pacat.  Unul singur este, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care n-a avut nici pacat, nici macar pravalirea spre pacat.

Scriu aceasta scrisoare cu o anumita indoiala, in sensul ca nu am certitudinea ca voi ajunge viu la Washington, nici certitudinea ca voi muri inainte de a atinge pamantul Americii. O scriu de aceea intr-un stil putin ambiguu, adica si pentru una, si pentru cealalta posibilitate.

Ar trebui sa pomenesc pe fiecare dupa nume, cu multumire si dragoste, caci voi ati fost copiii mei iubiti si bucuria zilelor mele. Ar fi insa prea lung si ma simt obosit...

Binecuvantarea Domnului sa fie peste voi toti, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni. Amin.

Preot Gheorghe Ca1ciu

31 octombrie 2006

Spitalul Militar Bucuresti