FUNERALIILE PARINTELUI GHEORGHE CALCIU

Parintele Gheorghe Calciu s-a stins pe 21 noiembrie 2006, cu doar doua zile inainte de a implini 81 de ani. A fost readus in tara de Sfantul Andrei (in ziua de hram a noii biserici ortodoxe romanesti careia apucat sa-i faca inceput ctitoricesc peste ocean) si a fost depus la biserica Manastirii Radu-Voda din Bucuresti, unde tinuse pe vremuri (in Sfantul si Marele Post al anului 1978) faimoasele sale “Sapte cuvinte catre tineri” si de unde fusese arestat de Securitate (fiind apoi condamnat la 10 ani de inchisoare, din care a efectuat 5, impunandu-i-se ulterior exilul). Deschiderea sicriului dupa atatea zile de la deces a fost ca un dar nesperat, caci am putut cu totii sa-l revedem si sa-i sarutam pentru ultima oara mana. Seara i s-au citit “Stalpii”, noaptea s-a facut priveghi, iar ziua (pe 1 decembrie, de dimineata pana seara, si pe 2 decembrie, pana spre pranz) s-au succedat prin fata sicriului poate zeci de mii de credinciosi.

Sambata 2 decembrie s-a oficiat slujba festiva, savarsita de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist impreuna cu I. P. S. Iosif Pop, P. S. Varsanufie Prahoveanul si P. S. Irineu Duvlea (sosit anume de peste ocean, ca reprezentant al I. P. S. Nathaniel). Parintele Patriarh a tinut si o memorabila cuvantare, evocand (desi poate mai “timid” decat s-ar fi cuvenit), pe langa virtutile teologice si duhovnicesti ale raposatului, si lunga sa lupta impotriva regimului ateu si materialist, precum si “mucenicia temnitelor comuniste” (Parintele Calciu a facut, in total, 21 de ani de inchisoare). Un moment distonant s-a produs, din pacate, in clipa in care trepadusul si arivistul postcomunist Doru Braia (personaj de o caznita notorietate si de un deconcertant versatilism) a pus mana pe microfon si a tinut sa se inscrie, tantos si gaunos, printre vorbitori (ceea ce i-a facut pe multi fosti detinuti politici si vechi exilati sa paraseasca temporar incinta bisericii, exprimandu-si perplexitatea indignata). Apoi crucea si racla parintelui au facut inconjurul bisericii, cu impresionant alai de preoti si credinciosi.

La amiaza s-a plecat spre Petru-Voda, locul de ingropaciune pe care parintele si l-a ales cu limba de moarte. Pe o vreme pe care Dumnezeu a randuit-o superba (parca, arghezian vorbind, Niciodata toamna un fu mai frumoasa sufletului nostru bucuros de moarte…), s-au adunat acolo cateva mii de credinciosi (din toate colturile tarii, dar si din strainatate), iar slujba a fost oficiata de un sobor de 34 de preoti, in frunte cu Parintele Staret Iustin Parvu si cu P. S. Irineu. N-a putut ajunge, din nefericire, I. P. S. Bartolomeu Anania, desi si-ar fi dorit – si a fost dorit – cu osebire. Parintele ramane sa odihneasca la poalele “Muntelui Sfant” al romanilor, induplecand in cele din urma si pe ierarhul de la Iasi (care a trimis un frumos mesaj la inmormantare, dupa ce privise cu ostilitate perspectiva in saptamanile anterioare, din motive si cu mijloace asupra carora vom vorbi poate cu un alt prilej).

Dumnezeu sa-l numere si sa-l bucure cu sfintii si cu dreptii pe Parintele Gheorghe, Luptatorul si Marturisitorul, sa aduca mangaiere familiei indoliate (sotia Adriana si fiul Andrei), iar pe noi sa ne invredniceasca sa-i pastram vie amintirea si pilda in mintile si in inimile noastre.

VESNICA LUI POMENIRE ! (V. A. M.)