PARASTAS PENTRU PARINTELE CALCIU LA MONTRÉAL
Duminica 16 noiembrie 2008, la biserica ortodoxa romana „Inaltarea
Domnului” din Montréal, parintele Nicolae Stoleru, dimpreuna cu un sobor de
preoti, obstea dreptmaritoare a enoriasilor, precum si fii si fiice duhovnicesti
din diferite parohii au ridicat parastas la doi ani de la stramutarea la cer a preotului
Gheorghe-Calciu Dumitreasa. Publicam mai jos cuvantul trimis de prof. Serban
Popa:
Sunt deosebit de emotionat in aceste momente, deoarece acum 3 ani, exact din acest loc de unde va vorbesc parintele si marturisitorul Gheorghe Calciu ne adresa cuvantul sau imbunatatit – adevarata hrana de suflet pentru noi toti cei plecati in pribegie… Pentru ca el era parintele nostru, iar “parohia sa”, cu fiii si fiicele lui duhovnicesti, era in toata America si in tot exilul.
Pentru mine si Rodica era duhovnicul prin excelenta, cel ce ne-a unit in taina nuntii de neuitat – la Campul Romanesc de la Hamilton. Atunci mirii si nasii au fost in imbracati in straie de tarani romani, iar Campul de la Hamilton parca devenise un sat de acasa.
Parintele, iata, a fost printre noi – si parca n-am profitat atunci asa cum trebuia de prezenta sa, n-am inteles ca el, de fapt, era trimisul lui Dumnezeu pentru noi, oile ratacite. Ziceau unii: noi suntem foarte ocupati – avem treburi si interese deosebite; eh, parintele lasa ca mai vine el pe la Montréal! Altii, in schimb, nu stiam cum sa ne strangem in jurul dansului sorbindu-i vorbele, si chiar in discutii ne reaminteam de cuvintele sale dupa mereu dupa plecarea sa. Lumea-i foarte grabita in general si preocupata de tot felul de lucruri – pe care daca le analizam atent, ne dam seama ca puteam sa ne dispensam de ele si atunci am fi fost cu totii o turma si un pastor.
Ortodoxia parintelui era pe intelesul tuturor si patrundea in inima de-odata cu chipul lui stralucitor si zambetul lui plin de bunatate. Era primit cu bucurie in toate parohiile, era „al nostru” – nimeni nu se gandea vreo clipa ca parintele vine numai la cei din eparhia Americii sau din cea care apartine de Patriarhia de la Bucuresti. El, parintele Gheorghe Calciu, nu avea decat iubire pentru toti, iar ortodoxia sa era fireasca si calda ca si limba romana pe care o vorbea. El avea o credinta romaneasca la fel de naturala ca atunci cand te misti fara a constientiza exact ce muschi anume pun in miscare picioarele tale. Asa se face ca dupa ani grei de temnita (21 de ani) el era la fel de linistit si plin de lumina si iubire – peste tot pe unde a mers el L-a slujit pe Dumnezeu si Biserica neamului cea de la Iisus si Apostolul Andrei. N-am vazut o cuta sau o umbra pe chipul sau si n-am auzit un cuvant rau si de naduf.
Cat n-am dori ca parintele sa fie din nou cu noi! Dar daca ne gandim bine, el este aici continuu – se roaga pentru noi si iata noi toti ne rugam pentru el.
Ortodoxia este ca o tesatura continua, pentru ca rugaciunea ne pune impreuna pe cei de aici, din viata pamanteasca, cu cei de sus – Ingerii, Sfintii, Maica Domnului si Sfanta Treime, dupa care toti si toare se cer. Prin ruga, noi pastram aceasta tesatura continua atat pe pamant, cat si in cer. Suntem „tesatori” cu totii, liturghia si parastasele pomenesc toata obstea – cerul si pamantul, cu mic si cu mare, pana sus la Dumnezeu.
Parintele Gheorghe Calciu a fost si este un arhetip a ceea ce inseamna crestinul roman, sau mai bine zis, cum spunea Dan Puric, „integralitatea de a fi roman” – o credinta ontologica.
Ar fi multe de spus despre parintele Gheorghe-Calciu – dar nu vreau sa va retin prea mult... Doar un lucru: noi cei de azi, copiii nostri si copiii copiilor nostri, si tot asa mai departe... sa-i facem neprecupetit VESNICA POMENIRE!
Serban POPA
PARASTAS PENTRU PARINTELE CALCIU LA PETRU-VODA
Simbata 22 noiembrie 2008, la
Minastirea “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” de la Petru-Voda, unde odihneste
dupa cum i-a fost voia, s-a oficiat parastasul de doi ani al parintelui
Gheorghe Calciu-Dumitreasa, de fata fiind nu doar obstea respectiva, ci si
numerosi pelerini, in frunte cu Andrei Calciu, fiul parintelui. Iata o scurta
relatare a unuia dintre participantii la slujba de pomenire (a se vedea si
portretul pe care acelasi autor i-l face parintelui pe pagina alaturata):
In toamna lui 2006, stiind ca se apropie de “marea trecere”, parintele Calciu a venit ca de obicei in Romania si a lasat cu limba de moarte sa fie inmormintat la Minastirea Petru-Voda. La trei zile de la intoarcerea in America, unde fiul sau nadajduia sa ii imbunatateasca starea sanatatii, parintele Calciu, rascumparatorul de vremuri, a trecut din Biserica luptatoare in Biserica triumfatoare. Dar inca si dupa aceasta au avut loc oarecari tulburari privitoare la el, intrucit anumite neintelegeri pareau sa faca imposibila ingroparea la Minastirea Petru-Voda. S-a propus chiar inmormintarea in curtea Seminarului Teologic din Bucuresti, dar, desi aceasta era o extraordinara cinste, rudeniile lui trupesti si duhovnicesti au ales sa faca tot s-a cerut pentru cea din urma vrere a parintelui. Si ea s-a implinit. Iar la mormintul lui din cimitirul calugariei pe care a jinduit-o in taina vin peste an oameni din toata lumea.
Anul acesta, in simbata parastasului, inainte de Sfinta Liturghie s-a slujit la minastire Acatistul Bunei Vestiri, potrivit tipicului monahal. Era o dimineata umeda si intunecata de noiembrie, iar mirenii urcasera muntele pe un drum noroios. Dupa intiiul acatist s-a slujit si Acatistul Marturisitorilor Romani din inchisori, iar in timpul acestuia a inceput o ninsoare care a continuat de-a lungul Liturghiei si pomenirii. Cei veniti pentru parastas au dus colivele la mormint, purtindu-le pe covorul imaculat care anulase orice posibilitate de intinare. Mormintul insusi, care fusese frumos acoperit din dragoste monahala cu cetina si flori, era inalbit de asternerea cerului cu podobia cea mai presus de vreo putere omeneasca.
Si muntele s-a fost cuprins de psalmodia monahiilor de la Diaconesti, carora parintele le scrisese cindva: Dupa ce voi muri, Prea Cuvioase Maici, [...] sa veniti citeodata la mormintul meu sa-mi cintati din pricesnele Aiudului. Cred ca acolo noi am epuizat fiinta umana prin spulberarea contradictiilor despre care cintati, si sint convins ca „n-am ride azi, de n-am fi plins aseara...” (Viata parintelui Calciu, dupa marturiile sale si ale altora, ed. ingrijita la Minastirea Diaconesti, Ed. Christiana, Bucuresti, 2007, p. 321).
Mult mai mult decit pina astazi trebuie scris si spus despre parintele Gheorghe Calciu, cel care din talantii sai, de la excelenta ratiunii pina la rugaciunea izbavitoare, de la rafinamentul umorului pina la vasta cultura si de la rezistenta fizica pina la anvergura mistica, a dat pina in ultima clipa slava lui Dumnezeu.
Si stiind lucrarea intregii vietuiri a parintelui Gheorghe Calciu, poate ca ne vom incredinta mai lesne ca nu e poveste si nici literatura ca “dragoste mai mare decit aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai” (Ioan 15, 13).
Iar lumea rascumparata de el va trebui sa-l rascumpere ea insasi, cit mai este inca vreme, intru mijlocirea mintuirii.
Lucian D. POPESCU