UN SENIOR PENTRU NELINISTEA NOASTRA

Daca ar avea, pe linga atitea numeroase calitati, si darul sau rabdarea scrisului, d-l J. V. Iamandi ar putea face un best-seller din romanul vietii sale. O viata de peregrinari si aventuri traite nu o data la limita riscului suprem, dar care n-a esuat nici o clipa in simplu experimentalism, ci a fost constant straluminata de principii si idealuri: de la prima tinerete legionara, marcata de entuziasmul jertfelnic al unei intregi generatii, trecind prin clandestinitatea vietii de fugar din anii stalinismului, prin experienta exotica a Legiunii Straine franceze (de unde s-a intors strabatind China pe jos), prin teroarea temnitelor si lagarelor comuniste, prin lunga odisee a exilului, pina la iluziile si deziluziile unei repatrieri tirzii intr-o Romanie postcomunista care este inca departe de a-si fi regasit reperele.

Traseul sau existential seamana intr-o oarecare masura cu cel al unui alt personaj aristocratic cu structura de Don Quijote: regretatul print Ilie-Vlad Sturdza (trecut la rindul sau prin Legiunea de acasa, prin Legiunea franceza, prin dramele exilului), care a apucat sa puna pe hirtie cite ceva, dar mult prea putin in raport cu cele traite de-a lungul si de-a latul lumii, sub fatalitatea istorica a unui „secol nebun”. O nebunie destructiva careia anumite firi alese au inteles ca nu i se poate raspunde onorant decit printr-o alta nebunie – una nobila si marturisitoare, in sens paulinic si donquijotesc.

Practicant redutabil in tinerete al mai multor sporturi (box, rugby etc.), luptator si conspirator necumintit de vremuri, visator generos al unei ordini mai bune, amestec rar si indefinit de vitalism si idealism seniorial, „nemuritorul Jacques” (cum inspirat l-a numit mai demult prietenul Claudiu Tarziu), desi cu inima obosita de truda anilor, pastreaza si astazi, octogenar, o seducatoare tinerete interioara, care da pe din afara prin ochii albastri si pe chipul deopotriva distins si destins, gata parca mereu de o noua aventura primenitoare, de reactia vie si treaza la toate strimbatatile sau micimile veacului.

„Reactionarul” acesta incorigibil nu vorbeste peste masura de mult, dar stie sa se aprinda vorbind, iar in clipele de gratie se lasa induplecat sa povesteasca, plin de un haz poznas, din preaplinul unei vieti care se refuza si nostalgiei posomorite, si ingradirilor senectutii. E in verbul lui un fel de verva miezoasa, de o intelepciune vioaie si neostentativa, greu de reprodus sau de imitat. Face de regula figura unui conviv generos, capabil sa insufleteasca si sa se insufleteasca, sa daruiasca si sa se daruiasca, boiereste, mai cu seama cui simte ca intelege si ca merita.

Taiat din stofa de cel mai bun pret a boierimii de altadata, cavaler nedezmintit in toate intelesurile cuvintului, „nemuritorul Jacques” este poate o ipostaza pe cale de disparitie a umanitatii, dar si o dovada vie a potentialitatilor ei fascinante, pe care Dumnezeu ne-a lasat-o la indemina in acest tirziu al istoriei, ca sa nu ne uitam pina la capat sansa de a fi mai mult decit sintem.

Cred, de aceea, ca numarul din revista Rost dedicat d-lui J. V. Iamandi este nu doar o reverenta fata de trecut, ci si o nadejde in inca posibila in-dreptare a viitorului dupa o alta masura umana: cea a nobletii care onoreaza si obliga deopotriva.

Daca „nemuritorul Jacques” n-ar fi existat, m-as fi straduit sa-l inventez. Pentru ca insa exista, m-am straduit doar sa-i schitez portretul, nemingiiat de a nu fi un zugrav mai priceput, dar increzator ca puterea modelului va lucra dincolo de neputerile mele, spre folosul unui secol care va fi unul al regasirii rectitudinii pierdute... sau nu va mai fi deloc.

Razvan CODRESCU

Acest text a fost destinat initial numarului pe decembrie 2009 al revistei Rost, dedicat d-lui Jacques-Vasile Iamandi. Acolo, despre acesta mai scriu, printre altii, d-nii Claudiu Tarziu si Demostene Andronescu.

Punctele cardinale au de ani buni in d-l J. V. Iamandi un sprijinitor constant si discret, un sfatuitor intelept, iar uneori – mai rar decit ne-ar fi placut – un semnatar de atitudine cu flacara in condei.

Il felicitam pe d-l Claudiu Tarziu pentru frumoasa sa initiativa de a-l include pe “nemuritorul Jacques” in galeria vrednicilor rostuitori si ii dorim celui omagiat sanatate si suflet senin, tarie sa arda mai departe pentru rosturile neamului si sa contamineze generatiile noi de “tineretea fara batrinete” a nobletii marturisitoare! (Redactia)