CU SAU FARA ORTODOXIA ROMANEASCA ?
Analizata religios, integrarea europeana, cu “ultimul val” din ianuarie 2007, intalneste pentru a doua oara Ortodoxia. Aceasta “piatra din capul unghiului” a stresat putin Europa catolica si protestanta atunci cand a fost integrat ortodoxia greceasca. Acum, Europa vizibil si iremediabil descrestinata (dupa 1945, in Vest de ocupatia americana si in Est de ocupatia sovietica) trebuie sa asimileze, ca pe “un corp strain”, si ortodoxia romaneasca.
Cele doua comori ale Rasaritului, ortodoxia greceasca si ortodoxia romaneasca, pot spiritualiza Europa. Pe verticala (de la pamant la Cer): cu inaltimile mistice ale credintei curate din Sf. Munte Athos. Pe orizontala (din Rusia, bolsevizata total in 1917, pana in Spania greu incercata, dar totusi nebolsevizata in 1936-1939): cu subteranele rezistentei martirice, inundate si de sangele mucenicilor romani jertifiti sub trei dictaturi (carlista: 1938-1940, antonesciana: 1941-1944 si comunista: 1945-1989).
Grecia ortodoxa, cu teologii, ascetii si parintii duhovnicesti athoniti, si Romania ortodoxa, cu eroii si martirii sai din secolul XX (inca necanonizati!), reprezinta, in “Europa unita” (UE), partea Mariei (sufletul). Urmand aceluiasi simbolism evanghelic, se poate afirma ca Occidentul catolic si protestant, sufocat in prosperitate si molesit de “avansata tehnologie a vietii comode”, reprezinta partea Martei (materia). Insa “Marta Apusului” si “Maria Rasaritului” se intalnesc, intre Atlantic si Marea Neagra, de la 1 ianuarie 2007, intr-un spatiu ce s-ar vrea guvernat de o Constitutie zis “europeana” (fara Dumnezeu)…
Nebanuitele virtuti ale neamului romanesc
Aparitia Ortodoxiei romanesti in spatiul UE vine intr-un moment de criza spirituala unic in istoria Europei. Aceasta criza (iremediabila, se pare) este determinata de trairea epocii apostaziei generalizate si de falimentul doctrinelor catolica si protestanta in opera de vindecare a sufletului omenesc. Nici un comisar de la Bruxelles nu a vorbit de faptul ca, pe langa forta de munca ieftina si bogatele resurse naturale ale Romaniei (destul jefuite de Rusia sovietica), Europa integreaza si Ortodoxia din Carpati. O precizare ar fi utila pentru o corecta receptare a acestor judecati de valoare de factura jurnalistica: nu poporul roman, ca suma de indivizi nenorociti sufleteste in cei 45 de ani de dictatura comunista, se integreaza acum religios in UE, ci ortodoxia romaneasca.
Ramane de vazut daca UE a vrut sa integreze neamul romanesc cu virtutile lui sufletesti (atatea cate au fost si cate supravietuiesc inca in sufletul catorva milioane de romani adevarati). Ne referim la apararea Bisericii lui Hristos prin eroismul crestin al multor romani, in lupta cu tot felul de hoarde pagane. Ne mai referim la harnicia, cumintenia, dragostea de mosie si apararea si perpetuarea valorilor morale ale familiei crestine, institutie sociala atacata virulent, in numele “drepturilor omului” si al minoritatilor cu orientari sexuale patologice. Dar ramane de vazut si daca un cumva UE a vrut sa asimileze doar din punct de vedere economic populatia Romaniei anului 2006, ai carei tineri vor sa-si vanda pe nimic energia fizica si intelectuala pe piata occidentala, prin practicarea oricaror “profesii” cautate de Apusul ajuns pe culmile infloririi civilizatiei materiale. Neamul romanesc nu trebuie confundat cu poporul roman de astazi, fiindca o populatie, intr-un anumit moment istoric, poate sau nu poate sa reprezinte in lume interesele neamului romanesc (supravietuirea biologica, pastrarea integritatii teritoriale, apararea si/sau cultivarea valorilor spirituale de factura crestin-ortodoxa etc.).
Secreta “directiva spirituala”
Fi-va in stare Europa de astazi, ingenuncheata de materie si de pacate strigatoare la cer, sa primeasca in a sa casa prospera pe mireasa lui Hristos reprezentata de Bisericile Ortodoxe (cea greceasca, cea romaneasca si, poate, cea bulgareasca – aceasta din urma fiind insa aproape total exterminata de regimul comunist)? Acum, ortodoxia romaneasca trebuie sa isi faca loc in spiritualitatea Europei, profund marcata de catolicism si protestantism, si – intr-o anumita masura, mai ales in anii postbelici – de iudaismul filosofico-ideologic. Iata o intrebare grea pentru europenii catolici sau protestanti, dar tulburatoare si pentru romani: mai este loc si pentru Ortodoxia din Carpati in acest creuzet religios occidental (infuzat in ultimile decenii cu “budhism si islamism de imigratie economica”, cu “focoase iudeo-crestine”si, mai nou, cu “terorism islamic”)? Intrebarea devine si mai tulburatoare pentru lumea ortodoxa in conditiile in care, la inceputul anilor '90, un oficial al Consiliului Europei se pronunta pentru (citam) “deznationalizarea religiei si desacralizarea natiunii”... Aceasta “directiva spirituala”, facuta pierduta/uitata in sertarele institutiilor de la Bruxelles, a panicat firava intelectualitate ortodoxa din acei ani de tranzitie tulbure. Insa panica a trecut, iar directiva spirituala a fost aplicata, discret, cu rezultate vizibile astazi cel putin prin prisma ideologiilor lansate de corifeii societatii “deschise”, sau prin coalizarea unor ONG-uri – la fel de... “deschise! – in actiunea satanica de scoatere a icoanelor din scoli.
Energii sufletesti necunoscute Apusului
Stim ca “Ortodoxia este conceptia de viata a romanilor”. Ne-a demonstrat acest fapt, chiar inainte de parintele Dumitru Staniloae, teologul Nichifor Crainic, marele mentor al gandirismului interbelic, genial ganditor crestin inca marginalizat de Facultatile de Teologie postcomuniste. Ortodoxia romaneasca aduce cu sine comori spirituale (in special, energii sufletesti) aproape imposibil de receptat in lumea occidentala de astazi. Iesita cu greu biruitoare din confruntarea perfida cu materialismul burghez interbelic si din lupta pe viata si pe moarte cu marxism-leninismul adus de tancurile sovietice si de “intelectualii NKVD-isti” asimilati ca “romani” in structurile teroriste ale Securitatii si ale PCR, ortodoxia romaneasca ofera acum lumii occidentale caile adevarate ale mantuirii pentru “europenii crestini”, dezamagiti de caderile lumesti ale catolicismului si protestantismului. Sunt semne (putine, ce-i drept) ca anumiti teologi occidentali au inteles ca puritatea Ortodoxiei (din punct de vedere dogmatic si liturgic) nu poate fi diluata sau negata prin caderile lumesti ale unor clerici, ierarhi si credinciosi care, sub prigoana comunista, au compromis, intr-un fel, dreapta credinta. S-a vazut ca acele caderi lumesti ale ortodoxismului din epoca postbelica au fost cauzate de dictatura comunista. Dar caderile lumesti (tot postbelice) ale catolicismului si protestantismului din restul Europei, cu derapajele lor morale si etice, ce cauze au avut? Un cumva abandonarea “Mariei” in ghearele antihristului comunist si instalarea comoda a Occidentului in “casa Martei”, in materialismul, capitalismul si marketing-ul lui Max Weber?
“Biserica marturisitoare”
Teologal martir Teodor M. Popescu (1893-1973) a caracterizat Biserica Ortodoxa ca fiind “Biserica marturisitoare” prin excelenta. Este cea mai concisa, profunda si adevarata “definitie sociologica” data Bisericii Ortodoxe, de la Revolutia franceza si pana astazi, cand Europa descrestinata L-a exilat pe Mantuitorul Hristos in dictionare si tratatele de istoria religiilor. Insa Biserica Ortodoxa Romana (BOR) – si nu ortodoxia romaneasca – “intra in Europa” cu rani adanci, multe nevindecate nici astazi. Colaborationismul unor ierarhi si clerici (slabi de inger?), unele cazuri de simonie (inca neeradicate), decaderea invatamantului teologic ortodox, infestarea discursului teologic (seminarial, universitar, academic) si a predicilor cu un anume “limbaj de lemn”, incapacitatea teologilor postcomunisti de a problematiza si actualiza doctrina patristica si poruncile evanghelice pentru gandirea si constiinta omului secolului XXI – iata cateva din scaderile postcomuniste ale BOR. Insa tot BOR, ca institutie divino-umana, poate imbogati Europa descrestinata (in fond) cu o Romanie cu zeci de mii de preoti si de calugari, cu sute de manastiri in care pulseaza viata monahala, cu zeci de mii de lacase de cult, frecventate duminica de duminica de sute de mii (ba poate chiar milioane) de credinciosi. Au toate aceste “lucruri marunte” vreo importanta, vreo utilitate pentru lumea occidentala, care si-a transformat bisericile in muzee, care isi considera putinii calugari fiinte... excentrice, “mistice” (catalogati ca niste oameni nascuti cu anomalii psihice, pe care numai Freud, cu psihanaliza sa, le poate rezolva in clinici de psihiatrie, cu tratamente speciale pentru “nebunii lui Hristos”)?
“Spiritul capitalist si etica protestanta”
Cu ce forte religioase sau ideologice se va confrunta ortodoxia romaneasca in spatiul UE, dupa 1 ianuarie 2007? Aceste “forte” ar putea fi urmatoarele, in conditiile in care noua Constitutie europeana va conserva actualele libertati spirituale: 1) catolicismul (avid dupa puterea lumeasca si impecabil organizat financiar si social sub autoritatea papala “infailibila”); 2) protestantismul (mai precis neo-protestantismul de tip american, importat din SUA, dupa 1945, cu sectele sale care neaga divinitatea Mantuitorului Iisus Cristos, rolul mijlocitor al sfintilor si puterea mantuitoare a Sfintei Cruci); 3) ecumenismul (care urmareste o utopica unire a tuturor confesiunilor crestine, dar care nu precizeaza in jurul caror adevaruri dogmatice si liturgice se vor “infrati” Bisericile Europei); 4) iudaismul (cu dorinta sa de a-si recastiga suprematia religioasa in lume, ca dar dumnezeiesc pierdut acum 2000 de ani); 5) socialismul (ca forma perversa de exprimare si organizare a ateismului revolutiilor franceza si bolsevica sub masca partidelor socialiste “moderate”, adica divortate abil de leninismul criminal); 6) liberalismul (intemeiat pe doctrina “profitului economic si financiar cu orice pret”, o “doctrina” rezultata din subtila si malefica opera a lui Max Weber – Spiritul capitalist si etica protestanta); 7) crestin-democratia (ca forma de organizare si exprimare a “crestinismului politic” specific statelor catolice si protestante, in care se amesteca religia cu politica de partid) – toate in diferite grade de cardasie cu stangismul masonic al “noii ordini mondiale”. Confruntarea, pe care astazi abia o intuim, va fi una teribila, cu beligeranti mai mult sau mai putin pregatiti (spiritual, cultural, istoric etc.). Anumiti europeni (catolici sau protestanti, care si-au pastrat un anume grad de trezvie spirituala) isi simt deja inferioritatea pe acest camp de lupta al “raboiului nevazut” (oarecum nevazut, la inceput, in perioada 2007-2012, dar probabil perfect vizibil in deceniul urmator, cand se vor declansa actiunile finale de globalizare si mondializare). Acesti europeni, lucizi, si-au dat seama, in pofida idiosincraziilor ce bantuie Occidentul, ca ortodoxia romaneasca a iesit, in multe privinte, biruitoare din lupta cu antihristul comunist – intruchipare a raului necunoscuta ca atare in “lumea civilizata”. Aceiasi europeni, lucizi, ingroasa de multi ani randurile convertitilor la Ortodoxie, intr-un Occident macinat de consumism, droguri de sinteza, anticonceptionale, seruri pentru euthanasierea batranilor si bolnavilor atei, tentative de clonare, “feminizarea” teologiei si a preotiei, pornografie, homosexualizarea tineretului etc., etc.
“Suferinta rasei albe”
Se mai poate vorbi astazi de o structura spirituala a Europei, in termenii filosofici si teologici cu care profesorul Nae Ionescu cauta, descoperea si formula solutii de salvare metafizica pentru omul modern, exponent al “rasei albe”, aflate in continua suferinta, dupa caderea din Rai? Este in discutie acel om modern marcat pe veci de “nostalgia Paradisului”, potrivit ganditorului Nichifor Crainic? Rasa alba, care a creat cultura si civilizatia crestina, se afla intr-o suferinta metafizica nemaintalnita in istoria spirituala a Europei, considera Nae Ionescu in epoca interbelica. Rasa alba, potrivit aceluiasi Nae Ionescu, se simte imbatranita in pacatul ateismului filosofic (generat indeosebi de cartezianism si kantianism, si radicalizat de marxism) si in pacatul teologiei tomiste sau al celei “dialectice”.
Daca ar fi supravietuit Nae Ionescu actiunii de otravire din 1940, ar fi descoperit poate in epoca postbelica scrierile sfantului (sarb) Iustin Popovici (1894-1979), traduse dupa 1990 si in Romania, si tiparite in 2002 de Manastirea Sfintii Arhangheli de la Petru Voda (Neamt) sub titlul Biserica Ortodoxa si ecumenismul. Rasa alba, compatimita de filosoful Nae Ionescu pentru pierderea sensului religios vietii, este vinovata, in viziunea teologului Iustin Popovici, de alunecarea spre un paganism la fel de cumplit precum cel antic. Iustin Popovici isi previne urmasii (traitorii secolului XXI) asupra confruntarii lor cu fenomenal numit “Demonia alba”:
“Ce socotiti voi cu privire la Europa [anilor '70 din secolul XX – n. n.]? Africanii si asiaticii ii numesc pe europeni dracii albi. De aceea, ei ar putea sa numeasca Europa drept Demonia alba. Ar numi-o alba din cauza albetii pielii, iar Demonie – din pricina negrelii sufletului ei: fiindca Europa a tagaduit pe singurul Dumnezeu si a luat tronul si vrednicia cezarilor romani [...]. Numai ca Demonia alba a cazut intr-o boala mai grea decat vechea Roma. Caci, daca Roma cea inchinatoare la idoli era chinuita de un singur drac, Demonia alba este chinuita de sapte duhuri rele, mai crunte decat dracul acela al Romei. Iata, deci, noua Roma inchinatoare la idoli, iata o noua mucenicie pentru crestinism! Sa fiti gata a primi mucenicia pentru Hristos din partea Demoniei albe!”.
“Papa si Luther”
Cum arata Europa in care vrea sa-si gaseasca un loc si ortodoxia romaneasca, mult patimitoare? Sfantul Iustin Popovici poate oferi un raspuns crestinilor romani preocupati de viitorul spiritual al Uniunii Europene (raspuns in care nu face nici o referire la comunismul antihristic arhicunoscut in Balcani, cu milioanele sale de crime): “Ce este Europa? Este pofta de putere si dorinta de cunoastere. Amandoua – lucruri omenesti: pofta omeneasca si cunoasterea omeneasca. Amandoua sunt personificate in Papa si Luther. Ce este, deci, Europa? Papa si Luther; saturarea la culme a poftelor omenesti si saturarea la culme a cunoasterii omenesti. Papa european este pofta omeneasca dupa putere, iar Luther cel european este hotararea incapatanata a omului de a deslusi toate cu mintea lui. Papa, ca guvernator al lumii, si omul de stiinta, ca stapan al lumii, aceasta este Europa in inima ei, ontologic si istoric”.
Ateism comunist, ateism capitalist
Secolul XX a marcat istoria cu ateismul societatilor comuniste (in care Hristos si turma sa au suferit prigoana unor dictatori creati special pentru o astfel de actiune politico-revolutionara!), dar si cu ateismul societatilor capitaliste (in care Dumnezeu a fost uitat din pricina prosperitatii consumiste si tehnologiei confortului). Aceste doua forme de ateism constituie pentru noua Europa lichidul amniotic de zamislire a unei conceptii (continentale) de viata, in care nici macar catolicsmul si protestatntismul nu-si mai gasesc utilitatea sociala si financiara, ca sa folosim un fel de sintagma weberiana. Sfantul Iustin Popovici a vazut, in ultimii sai ani de viata, cum se lucra la instaurarea acestui ateism european:
“In vremea noastra insa, a venit o noua generatie de europeni, care a impreunat, prin ateism, pofta cu cunoasterea, si a inlaturat atat pe Papa, cat si pe Luther. De acum nici pofta nu mai ramane ascunsa, nici intelepciunea nu mai este laudata. Pofta omeneasca si intelepciunea omeneasca s-au unit ca intr-o casatorie in zilele noastre, iar aceasta casatorie nu este nici romano-catolica, nici protestanta. Ci, in chip vadit si public, satanica. Europa de astazi nu mai este nici papala, nici lutherana. Este mai presus si in afara de acestea. Este cu totul pamanteana, fara chiar si dorinta de a urca la Cer, fie cu pasaportul infailibilitatii papale, fie iarasi pe calea intelepciunii protestante. Refuza cu desavarsire iesirea din lumea aceasta [...]. Nu vede in somn pe Ingeri si pe Sfinti. De Nascatoarea de Dumnezeu nici macar nu vrea sa auda: desfranarea o intareste in ura impotriva fecioriei”.
“Salvare spirituala” sau mantuire crestina?
Ce se va intampla cu spiritualitatea crestin-ortodoxa in acest secol XXI, al Europei Unite? Ortodoxia romaneasca a supravietuit ateismului comunist. Catolicismul european si protestantismul european genereaza, in continuare, ateism capitalist, daca privim lumea prin “lupa” lui Max Weber. Cu aceste premise in fata, “silogismul” este gata: Ortodoxia poate oferi omului european o solutie de salvare spirituala cu eficienta probata in lupta cu comunismul criminal (este o “solutie spirituala” deocamdata necunoscuta, in adevarata sa profunzime, capitalismului occidental). Aceasta numai daca prin “salvare spirituala” lumea occidentala intelege si mantuire crestina, si numai daca protestantismul mandru si catolicismul orgolios vor respecta valorile crestin-ortodoxe (pe care si noua ne ramane sa le purtam cu vrednicie).
Silviu ALUPEI