DE CE EMINESCU ?
I. In spiritul
iconoclast al ideologiilor curente, lumea romaneasca a devenit si ea, la rascruce
de milenii, scena a unei “demitologizante” lupte cu temeiurile, a unui soi de arheomahie pretins soteriologica. E ca si cand copacul s-ar lupta cu propriile lui radacini...
Diabolizarea Traditiei [1] tinde sa ne prefaca, la est de Edenul consumist al civilizatiei occidentale
(singurul “paradis” ingaduit), intr-o
pseudo-natiune cu creierii spalati. Noua inchizitie ideologica utilizeaza adevarate
ghilotine propagandistice, decapitind deopotriva oameni si idei, sub cuvint ca
acesta ar fi pretul iesirii noastre dintr-un lung anonimat istoric si al integrarii
intr-o Europa tot mai americanizata, in care civilizatia utilitarista sterge
identitatile si tolereaza din ce in ce mai indispusa orice angajament moral sau
spiritual.
Tendinta programatic antitraditionalista a fost inaugurata in Vest, prin secolul al XVIII-lea, si a fost radicalizata in Est, cu bolsevismul, in prima jumatate a secolului XX. Apoi, o data cu alunecarea oarecum paradoxala a comunismului spre nationalism, Estul a redevenit mai “conservator” decit Vestul (chiar daca vadeste, adesea, o viziune viciata a traditiei). In fond, dincolo de formele concrete si de diferentele de accent, avem de-a face cu un rau general, ce sapa de multa vreme la temeliile istorice, religioase si culturale ale lumii europene (si ale lumii crestine in genere). E o lume ce pare sa fi obosit de propriul ei trecut, adica de sine insasi. Dar, la o privire mai atenta, procesul acesta generalizat nu este tocmai unul “natural”; antitraditionalismul en vogue, inainte de a fi expresia unei uzuri “spontane”, a fost si este o afacere dirijata de forte si interese mai mult sau mai putin oculte, ce au lucrat si continua sa lucreze sistematic in acest sens. Ideologizarea lui este un indiciu clar de premeditare. Lumea contemporana ni se infatiseaza, in devenirea ei, sub aspect moral-spiritual, ca o ruina premeditata. Ea este victima unor ideologii dizolvante, ce urmaresc o manipulare mondialista si al caror succes este conditionat de transformarea omenirii intr-o massa amorfa si dezradacinata, fara memorie si fara transcendenta, care sa raspunda neproblematic la comenzi si sa nu-si doreasca decit ceea ce i se sugereaza de catre establishment.
Lupta se duce, pe de o parte, cu credintele si cu ideile mostenite si, pe de alta parte, cu oamenii care le-au intruchipat (sau – mai rar – le intruchipeaza inca). Cum ideile sunt abstracte, iar oamenii concreti, s-a constatat ca e mult mai eficient sa te lupti cu ideile prin oameni; “opinia publica” are alergie la idei, dar e sensibila la birfa, la amanuntul picant, la sarja biografica. Ergo: compromite omul (mintind, daca nu-ti ofera el insusi pretexte), caci atunci si ceea ce reprezinta el, ideatic sau atitudinal, va fi pus la indoiala, daca nu chiar devalidat.
Orice traditie nationala, bunaoara, are personalitatile ei consacrate, ce functioneaza, in conditii firesti, ca repere si ca modéle. Daca vrei sa dinamitezi traditia/o traditie, atunci lovesti, in primul rind, in aceste temeiuri umane concrete. Rezulta, desigur, o lupta mai mult cu mortii decat cu viii. Dar e cu atit mai lesnicioasa, caci mortii nu se mai pot apara! Ca se vor gasi unii – “romantici” ai adevarului – care sa le sara in aparare, incercind sa deconspire si sa limiteze acest holocaust spiritual? Vor fi putini si-i vei putea califica drept... “minoritate reactionara”. Miza manevrei este alta: sa ajungi la urechile “marelui public”, care nu gindeste, ci doar inregistreaza...
II. Sint inca sub amara impresie a citirii unei carti care a facut ceva vilva in preajma recentei impliniri a 400 de ani de la moartea lui Miguel de Cervantes y Saavedra (1547-1606). Imi amintesc, de altfel, ca inca de acum vreo 12 ani, rasfoind un numar din cotidianul ABC (publicatie spaniola considerata “de dreapta”, intr-o presa de un stingism agresiv), constatasem cu stupoare ca, la p. 50, in loc de alta comemorare, i se lua un interviu scriitorului Fernando Arrabal, campion al stingii intelectuale franco-spaniole, care tocmai publicase aceasta carte intitulata Un esclavo llamado Cervantes (Un sclav numit Cervantes), editata chiar la Madrid, ba inca de Espasa-Calpe. Acesta sustine, cu un fel de cinism maniacal (in interviu inca si mai radical decit in carte), teza ca Cervantes ar fi fost... homosexual. Bratul nu si l-ar fi pierdut la Lepanto: taierea bratului era o pedeapsa aplicata curent in epoca pentru cei dovediti a fi intretinut relatii homosexuale... Reporterul manifestase si el o umbra de indoiala, dar nu indraznise prea mult. Cind i se vorbise despre misoginia bolnava a lui Cervantes, pusese timid problema Dulcineei din Toboso. Interlocutorul ii risese in nas: o parodie de ideal utopic! In realitate, nu era decit o taranca duhnind a balegar; Cervantes si-a pus in ea, de fapt, tot dezgustul fata de femeie... El avea placere mai degraba la cardinali... N-a fost doar sclav la Alger, ci sclavul propriei slabiciuni. De aici si obsesia cuplului masculin; perechea don Quijote – Sancho Panza reprezinta naluca romanesca a unui homosexual! Iata taina “geniului national” al Spaniei!
Dar aceasta – lasind la o parte cazul Arrabal – e si
taina “geniului national” al Angliei (cum se stipulase mai demult, pe baza
sonetelor, dar nu numai), iar printr-o “revelatie” mai recenta si taina
“geniului national” al Italiei (pe baza relatiei “paideice” de tinerete si apoi
a episodului din Infern – XV, 22 si
urm. – cu Brunetto Latini [2])! S-ar
zice ca faimoasei sintagme “acesti bolnavi care ne conduc” ajunge treptat sa i
se opuna, insidios si oarecum vindicativ, sintagma “acesti homosexuali care ne
reprezinta”...
Imi aduc aminte, inevitabil, cum este terfelit, intr-o anumita presa romaneasca, Eminescu [3]. E drept, nu s-a gandit nimeni sa-l faca homosexual; ajunge sa se arate ca a fost nebun, “sifilitic”, poate chiar obsedat sexual... Cum sa-l mai iei in serios? Era reactionar (sovin) tocmai pentru ca nu era sanatos... Pe vremuri, cineva il si psihanalizase [4]... Un bolnav, dintr-o familie bolnava, intr-o lume bolnava... Iata taina “geniului national” al Romaniei! Halal pilon al traditiei! Cum “sa intri in Europa” cu asa cineva?!...
Intocmai cum, in ordinea religioasa, daca vrei sa subminezi crestinismul, lovesti in “omul Isus” (o societatea americana “Modern People News”, bunaoara, n-a gasit gasit cauza mai nobila decit de a turna un film despre viata sexuala a lui “Isus din Nazareth”, prezentandu-l tot ca pe un homosexual! [5]), la fel, in ordinea culturala, daca vrei sa subminezi o traditie nationala, lovesti cu predilectie in figura ei cea mai “exponentiala”, in temeiul ei cel mai “mitizat” – Dante, Shakespeare, Cervantes, Eminescu, “epilepticul” Dostoievski etc. Demitizarea, desacralizarea, “spalarea creierilor” – iata conditiile sine quibus non pentru a fi agreat in paradisul terestru al “Europei comune” si al “Noii Ordini Mondiale”! Iar daca indraznesti sa vorbesti de temeiuri, de fundamente, fie ele culturale sau religioase, atunci, se intelege, esti... “fundamentalist” (ca “temeinic” nu te face nimeni!); si risti sa nu te mai spele toate apele pamantului!
Razvan CODRESCU
[1] Ci nu a “traditionalismului” prost, care adeseori isi merita cu prisosinta oprobriul!
2 Ce-i drept, lui Dante i se concede de catre unii, ca si lui messer Brunetto, un fel de sodomie sui generis, „spirituala” sau „intelectuala” (cf., de pilda, André Pézard, Dante sur la pluie de feu, Paris, 1950).
3 Culminatia reprezentind-o acel dezgustator numar al Dilemei de acum citiva ani, ale carui ecouri au si fost adunate intr-un volum nu mai putin coroziv (Cazul Eminescu, Ed. Paralela 45, Pitesti, 1999).
4 Dr. C. Vlad, ridiculizat la vremea lui de G. Calinescu.
5 “Isus” figureaza, de altfel, pe baza unor supozitii stupide, si in relativ recentul Dictionar gay al lui Lionel Povert (trad. rom. Iulia Stoica si Felix Oprescu, Ed. Nemira, Bucuresti, 1998)! O viziune nu mai putin profanatoare asupra lui “Isus” ne ofera – cum am putea uita? – si imunda piesa Evanghelistii a euro-preotesei Alina Mungiu(-Pippidi), simptomatica pentru intregul fenomen al antitraditionalismului dizolvant si profanator la meridian romanesc.