SCRISOAREA D-LUI MIHAI CREANGA

Sint Mihai Creanga, cel care – intre altele – a creat si a condus suplimentul Aldine al ziarului Romania libera timp de 10 ani (1996-2005), interval in care suplimentul si-a cucerit un prestigiu deosebit. Desigur, a stirnit si animozitati, caci dosarele si documentarele Aldine, consacrate istoriei recente a Romaniei, relevau adevaruri multa vreme ascunse sau distorsionate. Fiind preocupat de viitorul acestui supliment, inainte de pensionarea mea, l-am recomandat pe Dan Stanca succesor la conducerea Aldinelor. M-am bucurat ca a fost acceptata sugestia mea si consider si astazi ca n-am gresit. Dan Stanca este un om integru, ziarist cu o indelungata experienta, de mare suprafata culturala, romancier premiat de Uniunea Scriitorilor. In acelasi timp. este un om modest, care n-a facut parada de calitatile sale si adesea a preferat sa accepte observatii si mustrari care nu i se cuveneau decit sa stirneasca un conflict cit de mic.

Desi in ultimii ani suplimentului Aldine i-au fost impuse conditii care i-au amputat statura publicistica, nu mi-am manifestat public mihnirea, cu toate ca moralmente as fi avut tot dreptul. Acum insa, cind este pe cale sa se produca o grava nedreptate, care va afecta si prestigiul ziarului, trebuie sa fac acest apel public impotriva deciziei redactorului sef al ziarului Romania libera, Dan Cristian Turturica, de a-i aplica o dubla sanctiune (!) lui Dan Stanca: a) interdictia de a mai semna in ziar, implicit in suplimentul Aldine, si b) desfacerea contractului de munca, cu promisiunea ca va fi reangajat “cind se mai linistesc lucrurile” (?!), dar numai in calitate de colaborator extern, si doar cu conditia expresa ca Dan Stanca sa ceara el insusi desfacerea contractului sau de munca!!! Manifestindu-si plenar curajul si responsabilitatea, actualul redactor-sef i-a comunicat lui Dan Stanca aceste decizii doar verbal, astfel incit sa poata oricind nega hotaririle sale abuzive si injuste, care incalca drepturi fundamentale si constitutionale ale oricarui cetatean al Romaniei, in speta ale jurnalistului Dan Stanca, ce munceste onest de ani multi la Romania libera, un ziar care s-a distins in trecut tocmai prin apararea dreptului la libera exprimare a opiniilor.

Dar... a gresit Dan Stanca? In Aldine, nr. 641/3 octombrie a. c., documentarul de greutate se referea la “tragedia Holocaustului, frontiera Ardealului de Nord intre viata si moarte” (pp. 17-18), mai precis la operatiunile de ajutorare a evreilor – ramasi in teritoriul ocupat de Ungaria si amenintati cu “solutia finala” – sa treaca granita in Regatul Romaniei, pentru a fi salvati de la moarte. In operatiuni au fost implicati multi romani. In editorialul sau, “Orori din veacul trecut”, Dan Stanca scrie, dupa pasajul “... Romania isi recunostea vinovatia fata de masacrele comise impotriva evreilor in Transnistria si in ale locuri, din anii 40”, urmatorul fragment: “Pe de alta parte, tot Romania, sub conducerea lui Ion Antonescu, nu a trimis evreii din Regat in lagarele mortii din Polonia, asa cum nemtii ne cereau, ci a tolerat fuga evreilor peste granita Ardealului de Nord, ocupat de unguri, ca sa-si gaseasca astfel scaparea”. Acest fragment a fost scos spre seara, cand a sosit in Redactie, de Dan Turturica. A doua zi i-a anuntat lui Dan Stanca sanctiunile, desi, fie cu acest pasaj, fie fara el, orice om de buna-credinta intelege clar, citind editorialul pina la capat, ca Dan Stanca nu numai ca nu-l apara in vreun fel pe Ion Antonescu, ci chiar se delimiteaza de persoane care-l “adora” pe acesta, ca Vadim Tudor si Gh. Buzatu. Finalul articolului este foarte limpede: “Binele si raul, lumina si intunericul (...), granita Ardealului de Nord si... Transnistria”. Mai clar: Dan Stanca nu sugereaza nicaieri ca binele facut evreilor din nordul Ardealului ar contrabalansa crimele impotriva celor deportati in Transnistria. Dimpotriva. Dar oare binele facut trebuie ignorat, trecut sub tacere? Iata ce declara cunoscutul istoric evreu J. Ancel: “Daca consideram Stalingradul ca eveniment hotaritor in istoria celui de-al doilea razboi mondial, moment care marcheaza inceputul sfirsitului dominatiei naziste in Europa, atunci refuzul guvernului roman de a-si preda evreii poate fi considerat ca unul dintre marile acte de rezistenta din Europa, intr-uin moment cind Germania se afla in culmea puterii sale”. Si citatele de acest fel nu sint deloc o raritate in operele istoricilor evrei. Cum justifica atunci D. C. Turturica gravele pedepse pe care vrea sa le aplice lui D. Stanca? Prin protestele care ar fi venit de la Comisia Wiesel? Unde? Cind? De ce? Mai ales ca in ziarul propriu-zis referirea la Ion Antonescu nici nu mai apare, gratie vigilentei de ora tirzie a lui D. C. Turturica. Dar membrii Comisiei Wiesel sint, mai nou, si o comisie oficiala de cenzura a presei romanesti? Fireste, daca ar fi vorba de grave rastalmaciri ale faptelor, de negarea Holocaustului si a responsabilitatilor ce revin conducatorului Romaniei din anii 40-44, atunci protestele ar justifica cele mai aspre pedepse administrative, ba chiar trimiterea in judecata a vinovatilor. Dar aici este vorba doar de un proces de intentie pe care D. C. Turtuica i-l face lui D. Stanca, incercarea sa dezonoranta de a prezenta o foarte vaga – de fapt, inexistenta – greseala intr-o constanta de atitudine manifestata in Aldine. Prin manipulari succesive, D. C. Turturica incearca sa creeze un caz Dan Stanca. Cui prodest? Oricum, nu ziarului Romania libera. Nici macar lui D. C. Turturica.

Aceasta “punere in scena” ridicola, manipulare si profunda nedreptate facuta unui om care a muncit cu cinste amar de ani pentru ziarul Romania libera nu are absolut nici o justificare, desi conducerea de astazi a ziarului pretinde ca este presata de “cercuri evreiesti din Germania”, influente in staff-ul WAZ [trust co-proprietar al ziarului RL – n. mea], “care cer expres indepartarea lui Dan Stanca din Redactie”. Absolut stupefiant! Nici un om normal nu poate crede asemenea baliverne. Eu unul, in orice caz, nu cred. Si voi trimite aceasta scrisoare (la care de la Romania libera n-am primit raspuns**) si conducerii trustului WAZ.

Mihai CREANGA

** Textul a fost trimis d-lui Grigore Adamescu, prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire, pe 12 noiembrie a. c.

CAZUL DAN STANCA: CITEVA PRECIZARI NECESARE

Marturisesc ca sint oarecum descumpanit. Nu voisem decit sa sprijin – moral, pentru ca altfel n-am vreo putere – un prieten aflat intr-o situatie ingrata si, dupa parerea mea, profund nedreapta. Credeam ca o semnatura e o semnatura, ti-o dai sau nu ti-o dai. Nu stiam pina acum ca niste semnaturi pot fi pricina de razboi, si inca intre frati.

Mi-a fost dat sa aflu cu ocazia aceasta, pe neasteptate, in doar citeva zile, o gramada de lucruri grave (si desigur picante) despre mine insumi. Stiam pina acum ca sint “tigan cu buze groase”, “legionar” (sau macar “legionaroid”), “antisimist”, “ovrei” (ca sa nu zic “jidan”), “(franc)mason”, “antisemit”, “sexist”, “fundamentalist”, “catolicizant”, “rusnac”, “nemtotei”, “spiritualist”, “semidoct”, “frustrat”, “protocronist”, “taliban” si, pardon, “labagiu”. Pacate grele si contradictorii, nu-i asa? Dar, cum ni se intimpla adesea, aproape ca ma resemnasem cu ele. Acum aflu insa ca mai sint, pe deasupra, si “homosexual”, “securist”, “razvanel hitlerist” sau “razvanica hitlerica” (cita gingasie!), “plesist”, “mistocar”, “timpit desuet” (o specie mai aparte de timpenie, se pare), “antieminescian”, “intelectualist”, “manipulator” (ba chiar “dezinformator de profesie”), “sobolan” exotic si, pardon, “limbist”... Aflu ca noaptea ma regulez cu d-l Plesu si ziua uneltesc cu de-alde Andrei Badin (nu la lucruri marunte, ci de-a dreptul la surparea Miscarii Legionare, a Asociatiei Fostilor Detinuti Politici si chiar a Casei Regale a Romaniei!).

Lasind gluma la o parte (glumeam?), ma intreb si eu, excedat si retoric, cum se mai poate supravietui si activa public intr-un mediu atit de toxic, in care nici nu mai stii bine, de azi pe miine, cine ti-e prieten si cine ti-e dusman, nici care mai poate fi limita intre prietenie si dusmanie, decenta si indecenta, adevar si minciuna, credinta si necredinta?

In aceste conditii, ma simt totusi dator cu citeva precizari, macar pentru oamenii de buna-credinta care s-ar prea putea sa fie derutati de context (cu cei de rea-credinta stiu, ca si Dan Stanca de altfel, ca e inutil sa te explici, necum sa te angajezi in polemici otioase).

● Eram la curent inca din octombrie cu patania prietenului Dan Stanca (in al carui editorial s-a intervenit in tipografie si care a primit inca de pe atunci somatia verbala de “a-si gasi de lucru”), dar totusi nu eu am meritul moral de a fi initiat Protestul de mai tirziu. El a fost planuit, redactat si lansat de alte persoane, atunci cind li s-a parut evident ca situatia se indreapta, prin uzura nervoasa, spre un deznodamint nedrept. Eu n-am facut decit sa subscriu si sa-l preiau pe blogul meu, pentru a facilita monitorizarea semnaturilor si posibilitatea accesarii de catre cei interesati. Am facut-o din prietenie fata de Dan Stanca, dar si pentru ca mi s-a parut ca sint in joc anumite principii morale si deontologice, fata de care nu pot fi insensibil, ca publicist si editor.

● Sigur ca ceea ce stiu initiatorii Protestului si sustinatorii lor ulteriori provine in primul rind de la Dan Stanca. Daca Dan Stanca minte, mint si cei impreuna cu el. De ce ar minti insa Dan Stanca – si inca public! – intr-o problema atit de grava, de care depinde in mare masura situatia lui prezenta si viitoare, atit profesional, cit si ca imagine? Cine il cunoaste cit de cit pe Dan Stanca, stie bine ca n-ar fi in stare de asa ceva. Toti cei care au semnat marturisesc, indirect, acest lucru, in frunte cu cei ce i-au fost colegi la Romania libera. Eu nu pun la indoiala cuvintele unui prieten (altminteri nici nu m-as fi implicat), dar stiu ca toti avem un grad de subiectivitate si ca uneori situatiile sint mai complexe decit le putem noi evalua personal, asa ca, in acest sens, am indemnat, din capul locului, la moderatie (“Eu cred ca ar fi bine sa ne manifestam solidaritatea, dar sa ne abtinem de la comentarii, pina nu apar elemente noi” – 14/12/08 9:14 AM, in Comentariile de pe blog la “Dan Stanca: recviem pentru Romania”, unde am postat initial Protestul parvenit prin e-mail si care nu intirziase sa stirneasca reactii).

● S-a afirmat – si reafirmat cu incapatinare – ca lista ar fi falsa, facind parte din scenariul unei manipulari. De ce m-as fi angajat eu la o asemenea manipulare? N-am nimic de cistigat sau de pierdut nici de pe urma bietului Dan Stanca, nici de pe urma Romaniei libere (ziar de care sint mai degraba legat sufleteste, mai ales de pe vremea paginii crestine aparute pina acum vreo 8 ani). Si, chiar pus pe manipulare daca as fi fost, din cine stie ce ratiuni obscure, oare cum as fi putut sa abuzez public de atitea semnaturi ilustre, fara ca nimeni dintre cei implicati sa nu reactioneze si sa nu se recuze? De altfel, denigratorii mei nu au produs nici o dovada a “falsului” si “manipularii”, prevalindu-se doar de numele d-rei Andreea Bandoiu (care ar fi putut sa se recuze in urma, dar n-a facut-o), sau de faptul ca eu insumi am recunoscut (chiar n-am nimic de ascuns!) ca, intr-un singur caz, m-am grabit sa trec numele unui prieten foarte apropiat, care pe urma a protestat (in particular) si l-am scos de pe lista. Sa presupunem ca si d-ra Bandoiu si-ar fi retras semnatura. Oare fara aceste doua nume, lista de peste 150 de semnaturi ar fi fost oare mai putin convingatoare?

● Cunoscindu-l pe Dan Stanca, atit ca om de condei, cit si ca om pur si simplu, mi-e usor sa inteleg de ce a trezit atitea simpatii solidarizante (in medii intelectuale destul de diverse), dar mi-e mai greu sa inteleg cum de a putut trezi cele citeva antipatii ireductibile, ce s-au manifestat – grobian sau numai nedelicat – in recentele imprejurari. Mai ingrijoratoare mi se pare insa usurinta cu care se mai gasesc la noi oameni care sa se lase clatinati in convingeri si chiar cuceriti sufleteste de recuzita de tip vadimist a cutarui scrib subcultural. Nu stiu daca Dan Stanca a gresit sau nu aminind sa faca o declaratie publica (cred ca tine mai degraba de o anume discretie si/sau timiditate care-l caracterizeaza), dar cred ca ar fi meritat in mai mare masura un credit neconditionat decit majoritatea detractorilor sai.

Sa speram ca lucrurile se opresc aici.

Razvan CODRESCU