GRIGORE VIERU A TRECUT PRUTUL DE SUS
Pentru ca “elitele” culturale romanesti s-au
dezinteresat de soarta lor si pentru ca in Romania postcomunista n-a reusit sa se coaguleze si sa impuna
semnificativ o dreapta autentica, in masura sa apere si sa promoveze coherent si
hotarit valorile si interesele nationale, multi basarabeni de buna-credinta,
inclusiv intelectuali si artisti notabili, au ajuns sa fie atrasi de flasnetarii
national-comunismului, in frunte cu un Adrian Paunescu sau un Corneliu Vadim
Tudor. Aceasta incirdasire conjuncturala a aruncat asupra lor o umbra de
suspiciune adeseori nemeritata si i-a expus unor judecati oarecum apriorice si
superficiale, daca nu chiar dispretului sau indiferentei publice.
Acesta a fost, din nefericire, si cazul regretatului Grigore Vieru, poet remarcabil si vie constiinta romaneasca, membru de onoare al Academiei Romane din 1990 si mare sacerdot al eminescianismului in lumea romaneasca de dincolo de Prut. Primise in anul 2000 din partea Guvernului Romaniei Medalia “Eminescu – 150 de ani de la nastere”, iar in noaptea fatala de 15 spre 16 ianuarie a. c. se intorcea tocmai de la un concert organizat in memoria lui Eminescu undeva in sudul Moldovei. In marginea Chisinaului s-a zdrobit, de stilpul unui panou publicitar, cel care n-a incetat pina in ultima clipa sa creada lui Eminescu si idealului unionist al tuturor romanilor, cel care a ars ca o flacara pe rugul aprins al limbii romane si care in 1973, cind i-a fost dat sa traiasca bucuria primei vizite in Romania, a formulat fraza aceea care sta in cumpana cu tot restul operei lui: “Daca visul unora a fost ori este sa ajunga in Cosmos, eu viata intreaga am visat sa trec Prutul”.
Luna aceasta ar fi implinit 74 de ani (era nascut pe 14 februarie 1935, la Pererita, in fostul judet Hotin). Masura vietii si-a dat-o, iar destinul lui postum ramine spinzurat de un vers care nu se uita: “Si din mormint voi spune multimii adevarul”. Fie ca sa existe mereu o multime cu nevoie de adevar, iar sufletul poetului sa-si afle odihna in Cuvintul cel mai presus de cuvinte! (R. C.)
Alarma (versuri pentru copii), 1957 ● Versuri pentru cititorii de toate virstele, 1965 ● Barbatii Moldovei, 1967 ● Duminica cuvintelor, 1969 ● Abecedarul, 1970 ● Aproape, 1974 ● Mama, 1975 ● Un verde ne vede!, 1976 ● Metafore albastre, 1991.
DINTR-UN INTERVIU CU REGRETATUL GRIGORE VIERU
L-am petrecut in aceasta iarna spre dumnezeiestile
lacasuri pe poetul si apologetul limbii romane pentru fratii de dincolo si de
dincoace de Prut, Grigore Vieru, cel care s-a savarsit in urma unui naprasnic
accident in apropiere de Chisinau, la intoarcerea de la comemorarea “Luceafarului”
- Domnule Grigore Vieru, cum ati descoperit poezia, cum ati inceput sa scrieti?
- Mi-este teama ca o sa repet niste lucruri. Am mai fost intrebat, inclusiv de copii, de unde vine poezia mea, si am raspuns de fiecare data ca din suferinta si singuratate. Eu am trecut prin suferinta si singuratate din copilarie. Sunt nascut in 1935, iar in 1946-47 noi am trecut prin mari incercari, noi, romanii din Basarabia. A fost o mare seceta, o mare foamete, cand au murit mai multi decat in razboi. Dar acea foamete a fost programata, organizata. A fost, intr-adevar, o mare seceta, dar fiecare taran avea in pod o rezerva de porumb, de grausor, de fasole. Eu sunt fecior de plugari, tin minte anii aceia. Dar si noi, cu toate ca mama era vaduva de razboi, aveam in pod niste rezerve. N-ar fi trebuit sa moara nici un suflet, cu toata seceta, caci si cei mai saracuti mai aveau ceva rezerve. Dar au venit paganii si ne-au maturat podul. Chiar si la noi, cu toate ca mama era vaduva de razboi, au urcat si ne-au maturat podul si nu ne-au lasat nici un graunte. De aceea, au murit mai multi ca in razboi. Tin minte ca mama pleca la Cernauti in cautarea unui pumn de faina, de graunte, scotea din casa ce mai putea sa aiba o vaduva, un covoras, niste laicere, ca sa le vanda la Cernauti, ca sa ia ceva de mancare pentru mine, ca eram mic, si surioara mea, mai mare decat mine. Se intorcea dupa doua-trei zile de la Cernauti, unde pleca cu sora-mea, iar eu ramaneam singur in casa […]. Si-atunci, in noptile acelea de singuratate, am compus primele versuri. O asteptam pe mama si spuneam: „Vino tu, vino tu!”, si-mi parea ca vine, aparea chipul ei, si eu spuneam: „Nu te du, nu te du!”. Acestea erau primele mele versuri, pe care le-am facut in 1946, asteptand-o pe mama. [...]
Marea poezie romaneasca am descoperit-o nu la scoala, pentru ca ea era interzisa, ci din proverbele noastre, care nu puteau fi interzise, din cantecele noastre populare, pe care le auzeam pe la sezatorile la care mergeam cu sora-mea, din ghicitorile noastre [...]
Mai tarziu am scris foarte multe poeme si cantece dedicate limbii noastre. Nu puteam s-o numesc limba romana, dar n-am numit-o nici limba moldoveneasca. Rasfoiti intreaga mea creatie si nu veti gasi nici un poem in care sa fi cantat limba moldoveneasca. Stiam ca poemele acestea vor ajuta neamul meu in aceasta margine de tara, poporul, si-mi vine sa cred ca chiar l-au ajutat.
- Cum a fost intalnirea cu poezia romana, cand Prutul n-a mai putut fi mentinut de altii drept granita intre frati?
- Cu poezia romana m-am intalnit fara sa stiu ca ma intalnesc cu poezia romana, prin istoria noastra, prin proverbele noastre, prin cantecul pe care-l canta mama, il canta tata, dar mai tarziu, dupa dezghetul hrusciovist, m-am intalnit in primul rand prin poetul nepereche, Eminescu, prin Alecsandri, prin anii '57-'58, cand ajunsesera la noi in Basarabia intr-un mod selectiv. [...] Pe urma, desigur ca au fost editati toti clasicii nostri din Moldova si i-am studiat in ultimii ani la facultate. Apoi, sigur ca am cunoscut si poezia lui Blaga, care a venit mai taziu in Basarabia, apoi si a lui Arghezi. Dar m-am intalnit cu poezia romana si prin poezia generatiei de aur a lui Nichita, a lui Labis si Nichita Stanescu.[...]
- De care poeti romani de peste Prut va simtiti mai apropiat?
- De poetii care au venit si ei din suferinta. De Goga si Bacovia. Iar ca expresie poetica sunt si eu poet al timpului pe care il traim si nu ma pot desprinde de acesta, ca expresie. Deci, cred ca as veni tot din Bacovia, dar si din Blaga, Stanescu, Sorescu si din Paunescu, care este un mare poet, va rog sa retineti aceasta, dincolo de unele poeme de-ale lui de ocazie, din care are destule [...]. Eu am spus ca eu vin din traditia noastra folclorica si clasica, dar eu sunt un poet modern, ca expresie si ca simtire. Si, ca exemplu, daca nu va suparati, va spun un poem din doua strofe, pe care l-am scris nu azi, ci pe la inceputul anilor 70, si care se numeste “Faptura Mamei”: Usoara, maica, usoara/ C-ai putea sa mergi calcand/ Pe semintele ce zboara/ intre ceruri si pamant!/ In priviri c-un fel de teama,/ Fericita totusi esti –/ Iarba stie cum te cheama,/ Steaua stie ce gandesti.
- Dincolo de optimismul poetului, sa acceptam si vizionarismul sau. Avem o patrie de cuvinte intreaga. Cand credeti ca am putea avea si o patrie de pamant intreaga?
- Deci, va pot spune. Eu sunt autorul mai multor carti de versuri pentru copii si al unor manuale pentru copii. Am fost la multe intalniri cu copii din clasele primare, din gimnaziu, din licee si, cand intru, de pilda, in sala de clasa, la clasa intai, prima intrebare pe care o pun copiilor este: „Ce limba vorbiti, copii, moldoveneasca sau romana?”. Copiii imi raspund in cor: „Limba romana”. Apoi: „Copii, ce sunteti, moldoveni sau romani?”. Copilasii imi raspund in cor: „Romani!”. Deci ei au la ora actuala 7 anisori. Cand vor absolvi liceul, se vor trezi chiar cu totul, vor avea 18 ani, ei vor fi in Romania intreaga, vor realiza ceea ce n-am realizat noi, cei rataciti, infricosati de Siberii si de toate. Repet, mersul istoriei nu mai poate fi intors si vom veni spre tara, dar si tara trebuie sa vina spre noi, sa ne inteleaga, sa nu ne jigneasca. Multi romani din tara, care nu ne cunosc suferinta, ne fac ba rusi, ba kaghebisti, ba cutare... Sa nu uite ca suntem romani si am trecut prin mari suferinti. Basarabia este un copil cu inima in afara pieptului. Am vazut un film documentar despre un copil care s-a nascut cu inima in afara pieptului, iar niste maini de aur ale unor chirurgi au reusit sa puna inima la locul ei. Asta este si Basarabia: un prunc cu inima in afara pieptului. Inima Basarabiei trebuie pusa la locul ei. Locul ei este limba romana, este istoria romana, credinta stramoseasca. Si lucrul acesta il putem face numai impreuna, in primul rand romanii din tara si apoi romanii de-aici.
A consemnat
Stelian Gombos