GLASUL ROTILOR DE TREN…

Povestea trenului din care se scrie istoria

Incepand sa circule in 1825 prin Anglia, Franta, Germania si Rusia, trenul  imperial, compus dintr-un singur vagon la vremea aceea, ajungea pentru prima data in Romania in anul 1861 si poposea in gara din Constanta, pentru eventualele calatorii ale sultanului. Dupa Razboiul de Independenta, acest tren a ramas in proprietatea statului roman, regele Carol I repunandu-l oficial in functiune pe 31 octombrie 1879. In 1937, vagonul a fost casat. Din 1976, intr-o varianta imbunatatita din ordinul expres al lui Ceausescu, trenul – acum prezidential – I-a gazduit pe rand pe Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu si Emil Constantinescu. Desi “seamana cu un tren normal”, conditiile de confort si de siguranta sunt uluitoare, tinand cont ca vechea varianta nu consta decat intr-o “garnitura de tren care se atasa la un tren de calatori”. Folosit cu precadere in momente aniversare de personalitatile de prim rang din conducerea tarii, in cele cateva vagoane s-a scris istoria Romaniei in ultimii 30 de ani. Romania vazuta din trenul conducatorilor pare un vast teatru de papusi controlate abil cu ajutorul unor sfori invizibile...

I

Sunt duioase povesti batranesti care nu mai trezesc nici un fel de reactie azi. Si asta pentru ca nimeni nu mai crede, de pilda, ca “regele ne-a facut cu mana tuturor celor care stateam in gara X... Era asa de frumos si de puternic!... Si trenul semana cu un palat pe roti...”

Astazi, trenul care il poarta pe cel care conduce tara seamana cu unul obisnuit. Singura diferenta este ca trenul prezidential nu opreste niciodata, iar ferestrele au jaluzele care despart realitatea in doua lumi distincte...

Putini stiu ca trenul in care se scrie istoria a aparut pe teritoriul tarii noastre in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si ca apartinea pe atunci sultanului, singurul in masura sa-si poata permite un asemenea lux. Asa ca, in anul 1825, in patru tari europene incepeau lucrarile la o garnitura de tren care avea sa compuna trenul imperial. Astfel, in Anglia, Franta, Germania si Rusia constructorii lucrau la vagoane ultraluxoase, unice in lume, trase de una sau doua locomotive, menite sa-l transporte pe sultan oriunde poftea.

Unul dintre vagoanele comandate special de acesta, denumit generic “Salonul sultanului Turciei”, avea sa ajunga in gara din Constanta in 1861, purtand initialele companiei engleze D.E.S.R. Acest vagon, vestit la vremea respectiva in intreaga Europa, era un veritabil “salon tapisat cu plus rosu, cu mobilier din lemn de trandafir si era iluminat cu lumanari”, se arata in informarea primita de la Oana Branzan, din cadrul Compartimentului de Promovare Imagine CFR. La 6 iunie 1864, ora 10.00, Alexandru Ioan Cuza inaugura impreuna cu intreaga suita domneasca acest vagon, calatorind de la Cernavoda la Constanta, el fiind totodata si primul conducator de stat roman care facea acest lucru. Trenul la care a fost atasat acest vagon a ramas in istorie ca “primul tren princiar care a circulat pe teritoriul tarii noastre”.

Dupa ruperea relatiilor cu Imperiul Otoman, vagonul a ramas in proprietatea statului roman, fiind pus la dispozitia familiei regale. In anul 1937 structura din lemn a cedat, iar vagonul impregnat de peste un veac de istorie a fost trimis la casat.

II

Pe 31 octombrie 1879, Carol I urca pentru prima oara in acest vagon, calatorind de la Cernavoda la Constanta. Din pacate, o data cu trecerea timpului, tinand cont ca avea deja o vechime de peste o jumatate de veac, vagonul a inceput sa se deterioreze. Iar ornamentele specific orientale nemaifiind tocmai pe placul spiritului estetic al regelui de origine germana, acesta a dispus construirea unei noi garnituri de tren in cursul aceluiasi an, 1879. Astfel, Administratia CFR a comandat firmei austriece Wagonfabrik-Simmering “Trenul Regal Carol I”. Acesta era compus din trei vagoane: un vagon-salon, cu blazonul regal din bronz aurit, amplasat in exterior, iluminat cu sfesnice cu lumanari si decorat cu mobilier din lemn de nuc, un vagon sufragerie si un vagon-bucatarie. Ulterior acest tren a fost iluminat electric, iar incalzirea se facea printr-un sistem cu abur venit de la locomotiva.

Trebuie amintit ca, la 7 septembrie 1869, primul tren care a circulat pe linia Filaret-Giurgiu a avut in componenta singurul vagon princiar existent la ora aceea in Principate si avea sa il transporte pe regele Carol I, care pleca in strainatate pentru a-si vizita rudele si pe suveranii puterilor garante. Acest vagon princiar a fost construit in anul 1868 de Ashbury-Manchester, din lemn de stejar. Incalzirea familiei regale se facea prin intermediul unor vase speciale cu apa fierbinte, asezate sub fotoliile din sufragerie, iar iluminatul – cu ajutorul unor lampi cu ulei de rapita.

Cu ocazia inaugurarii liniei Buzau-Marasesti, pe traseul Bucuresti/Cotroceni- Focsani, la 31 octombrie 1881, familia regala avea sa calatoreasca cu “Trenul Regal Carol I”. Considerat “o bijuterie pe sine”, trenul avea sa deschida sirul calatoriilor de persoane peste Dunare. Pentru ca la 26 septembrie 1895, cu ocazia inaugurarii Podurilor Dunarene, de pe linia Bucuresti/Cotroceni-Cernavoda, Carol I si suita regala aveau sa porneasca intr-o calatorie menita sa consfinteasca lucrarea monumentala a lui Anghel Saligny. In 1914, acelasi tren regal avea sa il transporte pentru ultima data pe cel care a fost primul rege al Romaniei, Carol I, intr-o calatorie de la Sinaia la Curtea de Arges.

Cu acelasi tren, in toamna anului 1918, regele Ferdinand impreuna cu intreg Guvernul aveau sa calatoreasca la bordul aceluiasi tren, intorcandu-se din refugiu pe ruta Iasi-Bucuresti. Legenda spune ca in momentul in care oamenii au vazut trenul regal “inapoi pe sine” s-au luminat la fata si au inceput sa scandeze numele regelui, alergand dupa tren, pentru ca au inteles ca Primul Razboi Mondial era pe sfarsite…

Din pacate, o data cu aparitia automobilului si disponibilitatii oferite de acesta, trenul a inceput sa fie din ce in ce mai rar folosit. Astfel, din 1929 trenul nu mai este folosit de familia regala, fiind expus la Muzeul CFR.

In 1944 povestea trenului avea sa se incheie tragic, in timpul bombardamentului asupra Bucurestiului, cand intreaga garnitura de tren a fost spulberata si ingropata de bombe.

III

Intre anii 1928-1928, Directia Generala CFR construieste, pe santierele de la uzinele italiene Ernesto Breda din Milano, “Noul Tren Regal”. Acesta avea in componenta sase vagoane: trei vagoane-salon, care aveau mici saloane personale si grupuri sanitare, un vagon-sufragerie, un vagon-dormitor, dotat cu opt cabine de dormit, inzestrate cu cate doua paturi, si un vagon care servea transportarii autoturismelor regale. Folosit special in contextul unor delegatii sau intalniri oficiale, trenul trebuia sa asigure confortul maxim. De aceea vagoanele au fost concepute in asa fel incat sa poata inlocui lesne confortul oferit de palatele regale. Astfel, vagoanele inzestrate cu fotolii si scaune Biedermeier din piele de Córdoba, lambriuri, mese si scaune din furnir din esenta fina de nuc si trandafir, dar si lampile si oglinzile din sticla de Murano, metamorfozau incaperile mobile in veritabile sali de receptie regale.  

Cu acest tren au calatorit de-a lungul istoriei, in contextul vizitelor oficiale si respectiv “de lucru”, Carol II, Mihai I, Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceausescu.

In luna ianuarie a anului 1948, in vagonul-salon al “fostului tren regal”, devenit intre timp proprietate a statului comunist in plina expansiune, regele Mihai I si regina-mama Elena luau ultimul pranz. Plecarea in exil a familiei regale prefigura inceputul unei epoci intunecate, in care “calatoriile providentiale ale trenului” nu puteau decat sa anticipeze reactii impuse de maxima bucurie mimata spasmodic in garile de pe parcurs.

Doi ani mai tarziu, Gheorghe Gheorghiu-Dej avea sa comande inca doua vagoane speciale de la uzinele Flamura Rosie din Arad, pentru a completa trenul “dezbarat de insemnele regale” si impovarat de noile insemne ale Republicii Populare Romane si ale Partidului Comunist. Cu toate ca i se adaugau un vagon-dormitor si unul salon, care nu isi gaseau la data respectiva utilitatea, trebuie mentionat ca aceasta mica schimbare a componentei trenului era menita sa infatiseze o fata noua a conducatorilor, care isi luau deja libertatea de a “resemantiza” istoria dupa bunul lor plac.

In toamna anului 1955, in acest nou simbol al victoriei comuniste – pentru ca asta devenise trenul regal – avea loc intalnirea “istorica” dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nikita Hrusciov. Cu toate ca cei doi conducatori de stat mergeau cu trenul spre o locatie de vanatoare din nordul Transilvaniei, acestia au profitat pentru a discuta in vagonul-salon problema stationarii trupelor sovietice pe teritoriul Romaniei. Un an mai tarziu, trupele sovietice paraseau Romania. Cinci ani mai tarziu, acelasi cuplu de lideri avea sa coboare din acelasi tren pentru a vizita unul dintre primele orase muncitoresti care l-a avut ca ctitor pe Gheorghiu-Dej – Onesti. Cu aceasta ocazie, s-a dispus asfaltarea strazii care lega gara de centrul orasului. Peste inca cinci ani, in mohorita zi de 19 martie, rapus de un cancer galopant, Gheorghe Gheorghiu-Dej avea sa predea sefia statului.

La 22 martie 1965, Plenara Comitetului Central al PCR il alege ca prim-secretar al CC al PCR pe Nicolae Ceausescu, pentru ca dupa 21 august 1965 inscriptiile de pe vagoanele prezidentiale sa se transforme din RPR in cele ale noii Republici Socialiste Romania (RSR). Pana in 1973, Ceausescu este transportat in timpul “vizitelor de lucru” de acelasi tren cu care calatorisera si Carol II, Mihai I, Petru Groza si Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Intre anii 1973 si 1975, Ceausescu ordona construirea la Uzinele de Vagoane Arad a actualului tren prezidential si guvernamental. Pe 6 august 1975, intr-una dintre primele calatorii ale noului tren, pe ruta Bucuresti/Baneasa-Sinaia, in vagonul-salon, Nicolae Ceausescu, Gerald Ford si Henry Kissinger au servit micul dejun, pentru ca la pranzul servit la Castelul Peles Romaniei sa ii fie acordata “clauza natiunii celei mai favorizate”…

Drumetiile prin tara catre locatiile unde se putea vana in cele mai bune conditii s-au realizat la bordul aceluiasi tren (cu care in epoca postdecembrista aveau sa calatoreasca si Ion Iliescu, Emil Constantinescu sau Adrian Nastase). Astfel, in octombrie 1976 Ceausescu il invita pe Todor Jivkov la o partida de vanatoare, pentru ca o luna mai tarziu sa il aiba ca partener pe Leonid Brejnev, iar in luna februarie 1977 pe liderul est-german Erik Honnecker. O data cu evenimentele din decembrie 1989, trenul avea sa fie mostenit de Ion Iliescu si, ulterior, de Emil Constantinescu.

Actualul tren prezidential seamana cu un tren obisnuit, are in compozitie 14 vagoane ornate cu destul bun-gust, cu un mobilier din lemn de nuc si capitonate cu plus. Pastrand nota de distinctie clasica, vagoanele sunt totusi inzestrate cu aer conditionat, incalzire electrica, sistem automat de franare si, in general, toate dotarile tehnice menite sa anuleze complet ideea unei simple calatorii cu trenul. In compunerea noului tren prezidential intra vagoane pregatite sa ofere cele mai diverse servicii in conditii de maxima siguranta. Astfel, exista un vagon-salon care are un compartiment special pentru insotitor, mai multe vagoane-dormitor, cu diferite aranjamente interioare si numar diferit de compartimente, vagon-sufragerie, bucatarie, restaurant, dotat cu un bar luxos, un vagon pentru bagaje si vagoane pentru transportarea masinilor delegatiei prezidentiale.

De Ziua Nationala a Romaniei, in 1996, Emil Constantinescu urca in trenul prezidential pentru a participa la festivitatile de la Alba Iulia. El este primul presedinte postrevolutionar care inaugureaza aceasta garnitura de tren modernizata. In luna ianuarie 2003, Ion Iliescu se deplaseaza atat la Cluj, cat si la Iasi la bordul aceluiasi tren, care pare a nu-si fi incheiat inca odiseea de fier. Numai ca de data aceasta periplul prin garile burdusite de oameni cu chipuri surprinse nu mai este demult un tur de fala, ci mai degraba o plimbare afectata a Papusarului prin viata iesita din istorie a oamenilor de rand...

Florian BICHIR