BISERICA, SINAGOGA, LOJA (IV)

Anul trecut, la Editura Puncte Cardinale, a aparut micul volum Biserica, Sinagoga, Loja. Ispitirea din Carantania, Drumul Damascului, Disolutia masonica, semnat de Mihail Gavril. Intrucat tirajul este aproape epuizat, iar multi cititori interesati nu si-au putut-o procura ca atare, ne-am hotarat ca, incepand din acest numar, sa publicam in serial paginile introductive si partea a treia a cartii (cea referitoare la francmasonerie in raport cu religiile biblice), raspunzand mai multor solicitari in acest sens care ne-au parvenit la Redactie. Am renuntat aici la notele de subsol, dar vom publica la sfarsitul serialului lista surselor bibliografice.

LOJA: EREZIE, NEOPAGANISM

(Urmare din numarul trecut)

Resuscitarea paganismului antic

Caracterul sincretist al francmasoneriei, incompatibil cu crestinismul si cu mozaismul, se observa cu claritate in ritualurile specifice ei. In general, e vorba aici de un amalgam de practici cu caracter alchimist-vrajitoresc pagan si de gesturi importate din viata liturgica a Bisericii. In principal, insa, logica ritualului specific francmason o reia pe aceea a misterelor din antichitatea greceasca. Initierea masonica are un profund caracter de mister, condimentat cu elemente alchimiste si kabbaliste. Astfel, neofitul este introdus intr-un „cabinet de reflectie” intunecat, in care se afla reprezentari de cranii si oseminte omenesti si inscriptia V.I.T.R.I.O.L. cu sens alchimist (Visita Interiora Terrae Rectificando Invenies Occultum Lapidem) – „viziteaza interiorul pamantului si, rectificand, vei gasi piatra ascunsa a inteleptilor”). In acest ritual initiatic sunt amalgamate motivul antic al descinderii in infern, ca miez al misterelor grecesti, si cautarea alchimist-vrajitoreasca a „Pietrei filosofale”. La randul lor, inscriptiile de pe peretii subteranei contin trimiteri la „purificarea prin Elemente”.

Riturile francmasonice au un pronuntat caracter pagan si vrajitoresc. Ele reiau logica si gesturile misterelor pagane antice si se manifesta ca o resuscitare a paganismului vechi, ca o forma de neopaganism. Ca atare, francmasoneria este incompatibila atat cu Biserica, cat si cu Sinagoga. Misterele antice (ca, de pilda, cel al Demetrei de la Eleusis) nu au in centru relatia dintre om si Dumnezeu, ca in viata liturgica, ci presupun o tehnica de trecere a omului de la un stadiu la altul gratie coborarii in hades si a reintoarcerii de acolo ca „initiat”, respectiv a obtinerii „Pietrei filosofale”.

De aici capatam o idee si despre ceea ce este libertatea pentru masoni. Merita sa redam cuvintele unui fost Mare Maestru al Marii Loji a Frantei (Richard Dupuy): „Initierea confera initiatului cunoasterea Legii si ii permite sa se identifice cu ea. Deci initiatul nu poate sa vrea decat ceea ce este conform Legii. Din acea clipa, el poate face tot ce vrea”.

In concluzie, nici un crestin adevarat, nici un evreu autentic nu pot fi francmasoni, fara ca, in felul acesta, sa nu cada in idolatria paganeasca si, in felul acesta, sa decada din demnitatea de madulare ale poporului ales (evreii), respectiv ale poporului cel sfant al lui Hristos (crestinii).

Modernitate cu mijloace antimoderne

Francmasoneria are un caracter secret, mostenit din perioada in care orice manifestare a gandirii libere, a Aufklärung-ului, era vazuta de catre fortele Vechiului Regim ca o amenintare directa la legitimitatea sa (ceea ce, de altfel, ea si era). Asta se intampla in sec. al XVIII-lea si intr-o anumita parte a sec. al XIX-lea. In veacul trecut, in perioadele de totalitarism, francmasoneria a intrat de fiecare data in „adormire”, adica si-a autosuspendat activitatea pe perioade mai lungi sau mai scurte, in functie de durata de subzistenta a sistemului totalitar respectiv. De ce insa in lumea democratica de azi (care in Statele Unite, de pilda, are o continuitate de peste 200 de ani) francmasoneria nu a renuntat la caracterul ei secret? E de inteles ca, intr-o vreme de oprelisti, francmasoneria, ca promotoare a modernitatii, asa cum se pretinde, sa activeze in taina. Ce sens are, totusi, ca in lumea libera, pe care ea insasi sustine ca a promovat-o si care s-a instaurat in mai toata aria civilizata, francmasoneria sa continue sa aiba un caracter secret? Daca in perioada unor regimuri premoderne poate ca ea va fi trebuit sa promoveze modernitatea cu mijloace premoderne, adecvate vremilor traite (adunari secrete, jocuri de culise, comploturi etc.), acest fapt nu se mai justifica nicidecum astazi, intr-o lume care se vrea si de declara una a tuturor drepturilor si libertatilor garantate constitutional.

Aceasta persistenta in reticenta vizavi de deschiderea catre sfera publica (Öffentlichkeit) are ca explicatie, probabil, si banalitatea francmasoneriei. Daca ar renunta la caracterul ei secret, mentinut pe mai departe in mod artificial in uz, atunci ar deveni vizibila pentru intreaga lume saracia de continut a francmasoneriei. Adevarul e ca, dincolo de angrenajul ideologic saracacios al masoneriei, ramane numai secretomania ambalata misticoid intr-o forma electica de pseudo-spiritualitate.

Problema de fond in acest caz e insa aceea a incompatibilitatii profunde dintre obiectivele „moderne” pe care si le propun lojile francmasonice si mijloacele premoderne – si, implicit, antimoderne (secretomanie, jocuri de culise etc.) – la care ele apeleaza. Intr-o societate deschisa (Karl Popper), democratica, moderna, organizatii secrete precum francmasoneria sunt in cel mai bun caz depasite. Mult mai problematica insa decat caracterul demodat al francmasoneriei e contradictia in termeni care se cristalizeaza intre obiectivele si mijloacele acesteia. Francmasoneria promoveaza o logica si o morala cu doua fete: una aparent progresista, alta profund retrograda. Contradictia din care ea traieste trimite insa nu atat la o tensiune interioara a francmasoneriei, ci la un caracter duplicitar, care predica una, dar face cu totul altceva. De pilda, pretinde cu ostentatie ca in loje nu se discuta politica, dar istoria ei e plina de revolutii si manevre politice.

Pseudo-mistica sau ridiculizarea sacrului

Eliade spunea, referindu-se la homo sovieticus, ca unde omului i se ia credinta si accesul la sacru, acolo apare „mistica tractorului”. Faptul e valabil si pentru masonerie. Aparuta din iluminismul deist cu tendinte ateiste, francmasoneria e rezultatul ruperii intelighentiei moderne de izvoarele (crestine ale) culturii europene. Cum sacrul e constitutiv existentei umane, si in cazul francmasoneriei, ca si in cazul tractoristului sovietic, rezultatul a fost aparitia unor forme false de viata religioasa si mistica, rupte de Revelatia divina autentica. Francmasoneria e o forma facila de spiritualitate, mai bine spus: un Ersatz, un inlocuitor de spiritualitate, o pseudo-mistica raspunzand nevoii de spiritualitate a semidoctilor sau ratacitilor din zilele noastre.

Fara o genealogie autentica, francmasoneria a cautat sa-si „fabrice” una, inventandu-si o falsa continuitate cu fenomenul cruciadelor (respectiv cu cavalerii templieri). Intre cele doua fenomene nu exista insa nici o legatura directa. E vorba pe de o parte de o miscare fundamentalist-crestina occidentala (cavalerii cruciati) nascuta dintr-o deficienta de comprehensiune a conditiei crestine, care, din existenta euharistica (atat in sensul liturgic, cat si in cel etimologic), se transforma in existenta activista, rupta de orizontul eshatologic al asteptarii venirii Domnului si redusa la un act identitar-cultural-politic („eliberarea” Locurilor Sfinte). Pe de alta parte, exista fenomenul francmasoneriei speculative, care consta in propagarea ideilor iluministe in lumea conservatoare a Vechiului Regim. Caracterul ei hermetic are mai mult de a face cu aceasta existenta a ei intr-un mediu conservator si ostil decat cu (mai tarziu) pretinsa continuitate dintre Ordinul Templierilor si arhitectii care au ridicat Templul lui Solomon, pe de o parte, si francmasoneria moderna, pe de alta parte. Intre cruciade si francmasonerie este un gol istoric de 5 secole de ani, care nu poate fi acoperit decat prin basme si scorneli. Nu mai vorbim de golul de peste 2000 de ani care subzista intre inaltarea Templului solomonic si Ordinul Templierilor!

Ceea ce incita – ba chiar revolta – cel mai mult pe un crestin la aceasta genealogie fabricata a francmasoneriei e locul marginal pe care il au Hristos si mantuirea in rescrierea masonica a istoriei. Accentul cade in masonerie pe Templul veterotestamentar si nu pe inomenirea Logosului, pe mantuire. Ceea ce incita cel mai mult pe un evreu ortodox e faptul ca in francmasonerie prevaleaza interesul pentru cladirea Templului ca atare si, mai ales, pentru arhitectii si constructorii lui (adica nu templul ca loc sacru, ci templul ca cladire conteaza aici). De asemenea, profetismul si preotia Vechiului Testament sunt trecute cu vederea, in numele unei ierarhii inchipuite a arhitectilor si zidarilor locasului sfant.

Dincolo de faptul ca nu are nici un temei in a-si revendica pretinsa continuitate cu ridicarea Templului solomonic si cu Ordinul Cavalerilor Templieri, francmasoneria traieste dintr-o profunda neintelegere a Vechiului si a Noului Testament, ca si a Traditiei Bisericii. In lipsa unei culturi religioase autentice, ea opereaza cu confuzii si mutari de accent penibile. In timp ce lucrarea lui Dumnezeu in lume si mantuirea prin Mesia sunt teme cvasi-absente din mitologia fabricata a francmasoneriei, aceasta abunda de povestioare kitsch despre personaje absolut secundare in istoria biblica, precum obscurul Hiram, care ajunge deodata sa ocupe locul central in cadrul istoriei universale. Acest Hiram apare ca un fel de inlocuitor al Mantuitorului. De asemenea, iconomia lui Dumne-zeu e inlocuita cu lucrarea subsersiva a francmasoneriei in lume (de vreme ce Dumnezeu e conceput in mod deist, ca fiind un simplu prim-miscator, ulterior absent din lume).

De altfel, nu numai „mitologia” fabricata a francmasoneriei, ci si „ritualul” sui generis la care ea apeleaza are un accentuat caracter de facatura: pereti zugraviti cu capete de mort, sabii, simboluri ale mortii si perisabilitatii, sortulete... si alte inchipuite obiecte de „cult”.

Ridiculizarea principalelor slujbe ale Bisericii, cu precadere a Liturghiei euharistice, jigneste sentimentele religioase ale crestinilor si plaseaza francmasoneria in zona dens populata a ereziilor. Astfel se intampla cu asa-zisa ceremonie a Cinei de Taina roza-cruciene, specifica gradului al optsprezecelea, de cavaler Roza-Cruce, sau cu asa-zisa agapa pentru cel de-al optsprezecelea grad. Ambele reiau, schimonosind, practici ecleziale, deposedandu-le de sensul lor sacru originar si punandu-le in slujba unui scenariu oarecare.

In concluzie, francmasoneria e un fenomen sincretist, in care sunt amalgamate aspecte din traditia biblica, precum si din traditia Bisericii, la un loc cu elemente deiste, panteiste si chiar ateiste, cu ritualuri neopaganesti, totul mixat intr-un facatura servita ca mistica profunda, dar fiind in realitate doar o pseudo-mistica lipsita de fundament sacru si dogmatic. (Va urma)

Mihail GAVRIL