MAGLAVIT: REINHUMAREA LUI PETRACHE LUPU
LUI PETRACHE LUPU I S-A INDEPLINIT ULTIMA DORINTA
Pe data de 30 mai a. c., la Manastirea Maglavit,
jud. Dolj, in prezenta I. P. S. Irineu, Mitropolitul Olteniei, a avut loc
slujba de reinhumare a osemintelor lui Petrache Lupu, ciobanul care in 1935 –
la varsta de aproape 17 ani – se va fi intalnit cu Dumnezeu („Mosul”, dupa cum il numea el).
Contemporani cu Petrache Lupu – ca Sf. Nicolae Velimirovici, Pr. Dumitru Staniloae ori savantul Gheorghe Marinescu – s-au pronuntat favorabil in privinta fenomenului Maglavit (nemaiamintind aici de ierarhii vremii ori de clasa politica romaneasca a anilor ’40). Cu toate acestea, atat in perioada comunista, cat si dupa 1989, Maglavitul va fi puternic contestat, atat de catre unii teologi, cat si de o parte din intelectualii apropiati de Biserica. „Sursa” cel mai des citata de contestatari e cartea arhitectului Mihai Urzica, Minuni si false minuni, in care autorul face o analiza critica a fenomenului religios romanesc din perioada anilor ’40.
Cu putin timp inainte de moarte (14 decembrie1994), Petrache Lupu si-a exprimat dorinta ca osemintele sa-i fie stramutate la manastirea ctitorita de el, la locul intalnirii cu Dumnezeu, atunci cand lucrarile la aceasta vor fi incheiate. Ceea ce s-a si savarsit in pragul aceastei veri, indemnandu-ne pe toti si la un nou exercitiu de memorie. (Gh. C)
A FOST ODATA, LA MAGLAVIT...
Cioban analfabet, multa vreme surd si gangav, sarac lipit, dar de o mare curatenie sufleteasca, Petre (Petrache) Lupu (1907-1994) a fost considerat de multi o icoana pitoreasca a simplitatii, a „saraciei cu duhul”. Un Gala Galaction nu se sfia sa scrie: „A pogorat Dumnezeu intre oi si ciobani? Dar asta e predilectia Lui, de cand cu Avraam, Isaac, Iacov. A binevoit Stapanul Ceresc sa se apropie milostiv, familiar, la potriva experientei umile si bucolice a unui biet cioban si sa dea in cateva cuvinte esenta poruncilor Lui de totdeauna? Dar aceasta este procedura Lui milenara si necontenita” (rev. B.O.R., 5-6/1935, p. 366).
Dupa sirul de aratari ale lui Dumnezeu de care marturisea a fi avut parte in 1935, lui Petrache Lupu i-a revenit auzul, vorbirea i s-a limpezit, iar unele marturii de epoca ii atribuie darul vindecarii. Cert e ca Maglavitul a devenit pentru mai multi ani loc de pelerinaj, iar lumea ii spunea „Sfantul de la Maglavit”.
Petrache Lupu n-a vrut sa comunice la inceput „mesajul” de la „Mosul”, jenat de simplitatea si neputintele lui omenesti, ba chiar convins ca lumea o sa rada de el. Si lumea ar fi ras, desigur, mai mult decat a facut-o, daca n-ar fi fost la mijloc imprejurarea minunata ca, dintr-o data si inexplicabil, „mutul vorbea”!
Desigur, n-a lipsit, inca din capul locului, nici ipoteza unei forme de nebunie. Fenomenul a fost insa studiat de o comisie specializata, in frunte cu ilustrul dr. Gh. Marinescu, care i-a atestat integritatea psihica. In cartea sa Lourdes si Maglavit (1936), acesta a tinut sa scoata in evidenta nu numai faptul ca Petrache Lupu „e mult mai normal decat multi dintre noi”, ci si pe acela ca „e de o dezinteresare absoluta”: „Nu e un debil, ci un apostol. Cu banii adunati, vrea sa construiasca un spital si o manastire” (care s-a si construit si unde de curand i-au fost stramutate oasele).
Teologic, doua sunt pozitiile care s-au confruntat mai semnificativ: cea favorabila fenomenului, a parintelui Dumitru Staniloae („Incercare despre teofanii”, in vol. Ortodoxie si romanism, 1939), si cea ostila acestuia, a eseistului crestin Mihai Urzica („Cazul Petrache Lupu, Maglavit”, in vol. Minuni si false minuni, redactat in anii ‘40, dar tiparit abia in 1993). In mare, cititorul are de optat intre a da credit teologului D. Staniloae (1903-1993) sau arhitectului M. Urzica (1902-1988)...
In 1941, generalul Antonescu l-a trimis pe front, spre imbarbatarea ostirii, iar comunistii il vor vari in inchisoare, fara nici un temei. A murit umil si uitat de lume, la cativa ani dupa prabusirea comunismului. „Mosul”, care candva ii poruncise sa vorbeasca, i-ar fi dat mai apoi porunca tacerii... (R. C.)