DIVINA COMEDIE  A LUI DANTE ALIGHIERI

IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU

PURGATORIUL

Cintul XXI

In briul al cincilea, printre zgirciti si risipitori, Dante si Vergiliu intilnesc umbra lui Statiu (desi Dante, ca majoritatea contemporanilor sai, il confunda cu retorul „tuluzan” Lucius Statius Ursolus, din vremea lui Nero, aici e vorba de poetul Publius Papinius Statius, autorul poemelor Tebaida si Achileida, ultimul neterminat, nascut la Neapole si traitor in vremea lui Domitian), care tocmai si-a implinit ispasirea si sta sa urce spre cer. Se dezleaga pricina cutremurului si a maiestuoasei cintari (Gloria in excelsis) din cintul anterior, pricina care este chiar eliberarea sufletului lui Statiu. Acesta, fara sa stie ca-l are in fata sa, aduce un emotionant elogiu lui Vergiliu si Eneidei sale, iar in final, lamurit de Dante, face plecaciune dinaintea Marelui Mantovan, pe care-l socoate maestrul sau intr-ale poeziei si caruia marturiseste ca ar fi rivnit sa-i fi fost contemporan.

1 Fireasca sete potolita doar

cu apa cea pe care altadata

samariteanca o ceru in dar

4 ma imboldea pe calea incurcata,

pe urma calauzei date mie

si-adinc miscat de cei munciti drept plata.

7 Si iata ca, precum la Luca scrie

ca Domnul, din mormint abia sculat,

la doi drumeti tinu tovarasie,

10  o umbra s-a ivit si ne-a urmat,

cit noi pazeam sa nu calcam pe cei  

de jos; si seama, cind grai, i-am luat: 

13 „Va deie Domnul pace, fratii mei” .

Degraba-ntorsi, Virgil raspunse cu-n

semn pe masura cuviintei ei. 

16 Apoi grai: „In sfatul cel mai bun

te-aseze-n pace dreapta Judecata

ce mie-mi dete vesnicul surghiun”.

19 „Cum?!”, zise, pe cind noi zoream deodata.

„De sinteti umbre ce-s de cer nedemne,

au cine-i cel ce calea-n sus v-arata?”.

22 Iar domnul meu: „Daca te uiti ce semne

acesta poarta si-s de inger puse,

vezi ca-i menit cu dreptii sa se-ndemne.

25 Dar fiindca cea ce zi si noapte nu se

opreste-n torsul ei nu-i ispravise

fuiorul ce de Cloto dat ii fuse,

28 cind duhul lui, ce geaman ni-i, primise  

har de-a urca, el nu putea prin sine,

ne-avind, ca noi, vederile deschise.

31 Atunci fui scos de unde iadu-si tine

mai larg deschisa gura, sa-i dau sfat,

si sfat i-oi da cit rost va fi de mine.

34 Dar zi-mi, de stii, de ce s-a scuturat

mai adineaori muntele-asa tare 

si toti, din poale-n crestet, au strigat?”.

37 A nimerit cu-asemeni intrebare

dorinta mea ca prin urechi de ac,

speranta dindu-i setei alinare.

40 Acela incepu: „Ceea ce fac

cei de pe munte nu-i fara-nvoire,

nici lucru nou, ci datina din veac.

43 Nu-i loc pe-aci de-a vremii razvratire:

doar ce-i din cer sau dupa cer se cere

e pricina a tot, nu oarba fire.

46  De ploi, zapezi sau grindini nu-i cadere,

nici brumele, nici roua mai in sus

de scara cu trei trepte n-au putere,

49 nici nouri, desi sau rari, pe-aicea nu-s,

nici fulgere, nici Taumantida care

in lume-i schimbatoare de nespus:

52  uscatul abur nicidecum n-apare

dincoa’ de zisul prag pe care-si tine

vicarul lui Sin Petru a lui picioare.

55  Or fi mai jos clatiri, ori tari, ori line,

dar vintul ce se-ascunde in pamint,

habar n-am cum, aicea sus nu vine.

58  Se clatina pe-aci doar daca sint

curate duhuri gata-n sus a trece,

iar strigatu-nsoteste-al lor avint.

61 Ca proba-a curatiei nu intrece

nimic vointa, sloboda-n miscare,

ce duhu-l face-n cer voios sa plece.

64  Dintru-nceput ar vrea, dar dor mai mare

ii da dreptatea sfinta-a resimti,

sa ispaseasca ce pacate are.

67 Iar mie, care-am patimit aci

cinci veacuri si mai bine, acuma doara

dor slobod de mai bine imi veni:

70  de-aceea fu cutremur si cintara

cei cuviosi marire Celui Sfint,

mai iute-n sus sa-i ia din cazna-amara”.

73 Asa grai; si cum mai veseli sint

acei ce beau cu cit le e mai sete,    

nespus ma bucurai de-al lui cuvint.

76 Si-atunci Virgil: „Pricep pe indelete

ce mreji va tin si cum scapati din ele,

de ce-i cutremur si extaz in cete.

79 Acuma, cine-ai fost si care rele

atitea veacuri te-au facut a sta

pe-aici, dezvaluieste-i mintii mele”.

82 „Pe cind voi supremul rege ca    

s-aduca bunul Titus razbunare

cui Iuda-i dete sarutarea sa,

 85 cu nume dainuind in cinste mare

traiam pe lume”, acel duh ne spuse,

„dar inca fara-a crucii-ncredintare.

88  Cintarea mea atit de dulce fuse

ca Roma, desi-s os de tuluzan,

m-a infiat si mirt pe timple-mi puse.

91 Ma stiu si azi de Statiu acolo sus:

Teba-am cintat-o si apoi pe-Ahile,

ci-n drum povara-a doua m-a rapus.

94 De-am stralucit intr-ale mele zile,

cuprins am fost de flacara divina

ce-n barzi revarsa harul sfintei mile;

97 de Eneida zic, ce-a fost sa-mi tina

de maica si de doica-ntru cuvint:

in lipsa ei, nici dram n-as fi de tina.

100  Sa fi putut fi-n viata pe pamint

deodata cu Virgil, as mai sedea

un an in cazne-aicea unde sint”.

103 La vorba lui, cu fata spre a mea

Virgil se-ntoarse, mut cerindu-mi: „Taci!”;

dar nu-i virtutii lesne tot ce-ar vrea;

106 caci ris si plins asa-s de buni ortaci

simtirii ce li-i sincer nascatoare,

incit e greu la chip sa te prefaci.

109 Zimbii in semn c-am inteles, la care 

umbra tacu si muta ei privire

in ochi mi se-atinti, iscoditoare:    

112 „De-n bine afla truda ta-mplinire”, 

grai, „de ce pe chip ti-a licarit

mai adineaori un suris subtire?”.

115 Din doua parti ma vad acu-ncoltit:

una sa tac ar vrea, iar alta-mi cere

sa spun; suspin si domnul meu iubit

118 pricepe si dezleaga-a mea tacere: 

„Nu-ti fie teama de acum a-i spune

si-a ostoi-ngrijata lui durere”.

121 Iar eu: „Tu poate, duh din vremi strabune,

mirat ai fost de-acel suris al meu, 

dar ce-am sa-ti spun ti-o fi mai de minune.

124 Acesta, ce ma-ndruma-n sus mereu,   

e-acel Virgil din care-ai supt odata  

puteri sa-nalti in cint si om, si zeu.

127 Iar de-ai crezut zimbirea mea iscata

de alte pricini, lasa-le-n uitare, 

caci doar ce-ai zis fu cea adevarata”.

130 Sa-mbratiseze ale lui picioare

voi acela, dar Virgil: „Nu, frate!

Doar biete umbre sintem fiecare”.

133 Iar duhul, ridicindu-se: „Socoate

cit mi-e de mare dragostea de tine,

de-am fost uitat c-aici doar fum sint toate,

136 luind umbre goale ca pe trupuri pline”.