TRAGICOMEDIE ROMANEASCA

Necazurile se tin scai de noi, ca riia de porcii scaldati, aducindu-ne aminte, la tot pasul, de vorba din batrini cu “omul sarac” caruia “nici boii nu-i trag”: inundatii, gripa aviara, termen de primire in Europa lasat in suspensie (nu sintem noi tara Sfantului Asteapta?), presedinte bolnav (si neoperabil in sistemul medical romanesc, bun doar pentru “prostii” fara alternativa), mardeiasi urcand in sondaje, matusici spalatoare de bani mafioti… si cite si mai cite!

Dar, cum ni s-a intimplat de atitea ori in istorie, orice tragedie se preface pe-aici in tragicomedie (Caragiale e cu noi!): sinistratii se cearta pe “malai” si stupesc spre “capra vecinului”, carantina aviara a zapacit “organele” si a catalizat bilciul national, jumatatea de palma ce ne-a fost data prin “raportul de tara” a produs perverse orgasme in corpul guvernamental, Oprestii si Nicolaestii au aflat prilej sa-si plateasca politele pe hernia cotroceneasca, Gigi Becali s-a inscris la Teologie si “da muie” la toti, mediatizat extatic de presa pe care-o mardeste, Adrian Nastase, prins de ciclonul Tamara, si-a predat partial arsenalul letal de acasa si face pe fata cuminte (“Dai cu pusca, nu ia foc…”) s. a. m. d.

Iar colac peste pupaza, pentru ca tragicomedia sa atinga katharsis-ul dimbovitean, presedintele bolnav (dar senin), autocalificat retoric in campania electorala ca “blestem” comunist pe capul poporului roman (la paritate fatala cu Bombonelul ulcerat), ne-a procopsit, pina sa se taie, cu o mindrete de comisie care sa documenteze, pasamite, legitimitatea unei tardive condamnari a comunismului (daca de neocomunism tot nu ne putem atinge). Iar in capul comisiei a fost numit de-alde Vladimir Tismaneanu – odrasla de cominternisti de care si Ion Iliescu stiuse sa se foloseasca la vremea lui (v. Marele soc din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2004).

De ce o comisie care sa valideze condamnarea comunismului? Si de ce cu Vladimir Tismaneanu in frunte?

Traian Basescu, personaj uns cu toate alifiile, cum se zice, e un demagog abil, elementar, dar cu bune instincte, fundamental lipsit de scrupule, dar atent cu viclenie la scrupulele altora (spre a le adormi inainte de a-i leza interesele). El a vazut bine (cu aferentele dureri in cot) ca o judecata efectiva – sau macar o condamnare principiala – a comunismului nu se doreste oficial nici in tara (unde complicitatile au fost prea numeroase, iar fostii comunisti si securisti  – printre care se numara el insusi – continua sa aiba piinea si cutitul), nici in strainatate (unde stinga dominanta nu-i bucuroasa sa-si judece excesele, nici sa deconspire radacinile venerabile si numeroasele complicitati evreiesti ale totalitarismului rosu). La noi, in 16 ani, toate tentativele au esuat lamentabil. Iar la nivel european, chiar de curind, oportunitatea unui astfel de proces a fost negata prin voturile occidentale (chiar daca reprezentantii fostelor tari comuniste – cu exceptia alor nostri, care au gasit de cuviinta sa se abtina! – au incercat s-o forteze, macar la nivel argumentativ). Or, Traian Basescu, somat de o anumita elita intelectuala de la noi sa pronunte o condamnare ferma si explicita a vechiului regim, s-a socotit, ca o vulpe batrina si ca un lup de mare care stie ca nu se face un anumit lucru impotriva vintului, cum ar putea-o aduce din condei ca sa inchida gura factorilor de presiune interni, dar nici sa nu deranjeze personal si direct reticentele Occidentului, si mai ales ale ultrasensibilei internationale evreiesti. Si atunci, mutatis mutandis, ca Pilat odinioara, a ales smechereste sa se spele pe miini si sa arunce pisica moarta chiar in ograda evreiasca, de parca si-ar fi spus in sinea lui: “Voi l-ati facut, voi l-ati desfacut, voi descurcati-o acum, ca mie oricum mi se filfiie si n-am chef sa-mi pun paie in cap!” (mai ales ca paiele ar fi venit peste musca de pe caciula).

Despre cazul Tismaneanu s-a scris mult pornind de aici. Misiunea este probabil ingrata si pentru el, dar mai bine sa fie haturile in miinile lui decit in ale altora, ispititi de cine stie ce dreptate absoluta... Hirsit cu baletul ideologic si avind in spate puterea colosala a evreimii, se va scoate, cum s-a mai scos si-n alte dati. Elementul iudaic al comunismului poate fi sigur ca va fi menajat, indiferent de cum vor suna rezultatele finale ale comisiei, pe care Basescu le va bifa cu detasata modestie (ce, te pui cu stiinta?!). Unii s-au indignat (iar printre ei si fostul poet Mircea Dinescu, pe care-l banuisem mai demult ca e ori mai ticalos, ori mai putin destept decit pare) de faptul ca numirea lui Tismaneanu (adus tocmai de la Universitatea Maryland, U.S.A.) a facut rea impresie asupra multor comentatori de acasa. Cica ar fi invinuit, pur si simplu, ca s-a nascut din parinti evrei. Dar nu evreitatea parintilor e buba aici (din parinti evrei s-a nascut si N. Steinhardt), ci comunismul lor angajat, de pe urma caruia si progenitura a profitat din plin. Evreii si-ar putea inchipui pe fiul unui lider nazist pus sa documenteze si sa califice Holocaustul?! Cred ca am toate temeiurile sa ma indoiesc. Iar obiectiunii – principial legitime – ca nu se cuvin judecati fiii prin parinti i se poate raspunde ca acest procedeu a fost impus pe mapamond chiar de catre evrei, care nu inceteaza sa culpabilizeze nu insi, ci popoare intregi pe baza unor fapte petrecute nu pe vremea parintilor, ci chiar a bunicilor lor! (Pe spanioli i-au somat sa-si ceara iertare pentru expulzarea evreilor de la... 1492!!!)

Poate ca pentru presedintele Basescu individual manevra aceasta este o miscare de om politic abil, care se pricepe sa traga sforile in asa fel incit sa abureasca o lume intreaga si sa-i fie lui bine. Pentru poporul roman, insa, comisia numita ad-hoc de catre
Cotroceni, atit prin obiectul ei (de a demonstra ceva de la sine evident, cum este criminalitatea comunismului, de parca in 16 ani am fi uitat cu totii pe ce lume am trait!), cit si prin componenta ei (in care cazul Tismaneanu nu-i singurul controversat, ci doar cel mai transparent in stranietatea lui), reprezinta o sfidare cinica la adresa unui intreg trecut de suferinta romaneasca si unui intreg prezent de iluzii justitiare, precum si o lezare impardonabila a demnitatii si bunului-simt, atit cit ne-au mai ramas, ca societate si natiune, in acest tirziu bezmetic al istoriei.

Razvan CODRESCU