O CARTE IN OGLINZI PARALELE:

MIRCEA PLATON, ORTODOXIA PE LITERE.

INDREPTAR DE FUNDAMENTALISM LITERAR

(EDITURA CHRISTIANA, BUCURESTI, 2006)

… Putini autori au dovedit bunul-simt de a fi selectivi cu ei insisi, dar exista si destule exemple contrare, care ne satisfac temeinic placerea lecturii. Printre ele mi se pare citabila cartea dlui Mircea Platon, intitulata Ortodoxia pe litere si subintitulata (provocator) "Indreptar de fundamentalism literar". […]

Absolvent de studii juridice, posesor al unui masterat canadian in literatura franceza si, acum, doctorand al Universitatii Columbus, din Ohio, Mircea Platon e cultivat cu metoda, scrie cu o viguroasa febrilitate adjectivala, fandeaza paladin in toate directiile (fara sa "ierte" pe nimeni, de la adversarii ideologici, pina la "idolii" forumului) si ne propune o agenda pe deplin transparenta.

Imi place la dl Mircea Platon anticomunismul deopotriva filozofic, etic si religios. Autorul e metafizic, spiritualist, organicist, "mistic" livresc, adept al revelatiei ca sursa aletheica si, pe cale de idealista consecinta, promotorul unei drepte intelectuale capabile de fapte civice. Ma desfata, in scrisul domniei sale, precizia chirurgicala cu care impunge pulpa translucida, de molusca, a corectitudinii politice. M-am amuzat pe cinste parcurgind paginile sale de polemica directa, unde "comisarii" dogmatismului neo-marxist sint luati la rost cu o dizolvanta verva comica, jumuliti de atributele lor pompos-eufemistice si purtati, disciplinar, prin fata unor oglinzi demistificatoare. Inteleg foarte usor pornirea justitiara de a te rafui cu abuzurile modernitatii sau cu malformatiile specifice postmodernitatii militante. […] Ce ma deranjeaza totusi e un anume solipsism critic sau ceea ce s-ar putea numi excesul de certitudini de la inaltimea caruia tinarul nostru confrate "rade" tot ce nu-i intra la socoteala. Unui om al traditiei reintegrate creator nu-i poate lipsi, bunaoara, discernamintul afinitatilor elective. El are datoria de a-si recunoaste semenii, or fapt este ca dl Mircea Platon pare sa aiba dificultati tocmai cu acest resort solidarizant. […] E doar o problema de "virsta" (spirituala) pe care o va rezolva, desigur, pe masura afirmarii sale publice. (Extrase din Teodor BACONSKY, “Amicus Plato…”, Dilema veche, 24 febr.-2 mart. 2006)

… ne aflam in fata primei intreprinderi consistente de critica literara crestina din peisajul intelectual al Romaniei postcomuniste. Discursul critic al autorului, presarat si cu pretioase excursuri de teorie literara si filosofie a artei, se altoieste pe o angajare crestin-ortodoxa decomplexata, dar si pe un orizont cultural deosebit de larg, in care se intersecteaza revelator literatura (romana si universala, mai ales franceza si engleza), teologia, filosofia, istoria generala si istoria mentalitatilor, deschizand calea unei alte intelegeri a fenomenului literar si cultural, reconexat la reperele fundamentale ale spiritualitatii crestine europene, in rasparul poncifelor laicismului stangist care a dominat discursul intelectual al ultimelor doua secole. Cartea se impune si printr-o verva polemica de buna calitate, bine orchestrata stilistic si conceptual, cu deschideri lirice sau narative demne de un mare artist al condeiului. […]

Scriind despre autori mai vechi (Constantin Radulescu-Motru, Ion Petrovici, Grigore Popa, Bazil Munteanu, Nae Ionescu etc.) sau mai noi (Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Sorin Dumitrescu, Dan Ciachir, Dan C. Mihailescu etc.), […] dar si straini (Boris de Uexkull, T. E. Hulme s. a.), autorul are darul de a fi egal de convingator si in “exercitiile de admiratie”, si in sarjele critice, cu rigoarea fara ostentatie si umorul paideic al unui moralist neconventional, care stie sa se ridice de la litera la duh si de la cazurile particulare la icoana unei lumi in torsionata devenire. Daca din demersul auctorial ies sifonate citeva reputatii aparent intangibile (G. Liiceanu, N. Manolescu, Al. Niculescu), argumentatia face zadarnica orice incruntare si ne atrage atentia o data in plus asupra primejdiei destul de raspindite a poncifelor idolatrizante, de care intelectualul mediu roman sufera moluscos de vreo doua veacuri incoace… (Extrase din Razvan CODRESCU, “Mircea Platon, Ortodoxia pe litere”, Rost, martie 2006)

... Aparent, cartea lui Mircea Platon este o banala colectie de articole publicate de tinarul autor in presa din ultimii zece ani. In esenta, insa, ne aflam in fata unui eveniment editorial, o carte-manifest scrisa de unul dintre cei mai talentati scriitori postdecembristi. [...]

Eveniment incarnat, scrisul lui Mircea Platon striga adevarul spiritual din trupul insusi al veacului acestuia. Prin „veacul acesta” (acest eon) Apostolul Pavel intelegea lumea veche si corupta, status-quo-ul, business as usual. Mircea Platon si-ar fi dorit ca prabusirea „Zidului de neguri” (Zidul Berlinului) sa fi produs o transfigurare a vechii ordini, iar oamenii sa se fi prefacut prin innoirea mintii lor. In loc sa se schimbe radical, trupul veacului devine insa proteic, se transforma intr-o „realitate invalmasita”, unde totul devine „pidosnic”, binele curvasareste cu raul, sclipiciul cu esentialul, falsul cu adevarul. [...]

Pentru a remedia situatia, autorul Ortodoxiei pe litere nu se sfieste sa declanseze in plan literar un „razboi vazut”. Purcede la o radicala „separare a apelor” pentru a asana mlastina „veacului acestuia”, in care oracaie broastele sau se tirasc in tacere lipitorile.

Tintele sale preferate sint ceea ce eu as numi „mastile astrale” (in cultura Romei antice fiinte fantomatice pretinzind a fi ceea ce nu sint) [...]. Pe toti acestia, de la Liiceanu pina la Buduca si elitele globaliste, ii uneste cultul ne-intruparii. Mastile astrale, manipulatorii si plumitifii separa gindul de cuvint, cuvintul de fapta, fapta de persoana. Astfel se pierde unitatea dintre persoana scriitorului si scrierea sa – scriitorul devine un cabotin, un trepadus al pleonasmului, redundantei narcisiste si promiscuitatii axiologice [...].

Exemplul suprem al dez-truparii il ofera bolsevicii. „Bolsevicii isi lichidau adversarii – adica realitatea”. Evacuarea realitatii duce insa la pierderea referintei rationale; creeaza un mecanism impersonal de administrat absurdul: „Desi s-a dorit a fi cel de-al doisprezecelea ceas al pendulei hegeliene, motorul sistemului comunist nu a fost dialectica, ci absurdul: de diferite calibre, automat, cu luneta si/sau cu surdina.[…] Efectul pe care l-au avut comunistii asupra Europei a fost cel pe care il are strigoiul asupra unui om viu si sanatos: il mortifica”.

Pentru a opri/bloca mecanismele proliferarii spectaculare, Mircea Platon propune ca persoana sa nu mai fie separata de zicerile ei. [...]

Daca H.-R. Patapievici este autorul cartii pe care o asteptam (Omul recent), scriitorul ce-l voi fi asteptat atit ramine Mircea Platon. (Extrase din Ovidiu HURDUZEU, „Scrisul ca eveniment intrupat”, Convorbiri literare, aprilie 2006)

… Toba de carte, “defect” pe care nu si-l ascunde pentru ca numai prostii sufera de modestie, cum ne lasa sa citim printre randuri, tanarul savant face parte din “generatia bursierilor”. Spre deosebire insa de multi dintre acestia, el nu s-a contaminat de “stangismele” mediilor universitare frecventate. E un conservator sau, si mai socant, un “reactionar” in razboi bibliografic deschis cu “secta marxista” […] Un razboi ce-l onoreaza, doar ca “naparlirea”, incriminata cu mare aparat stiintific, nu e nici pe departe monopolul absolut al stangii, marxiste ori nu. Cu bibliografia, inclusiv cu paradigma lui Saul din Tars, se poate dovedi orice, chiar si reciproca: marile tradari, infidelitati si convertiri ale dreptei. Oamenii se schimba. Deocamdata, in “razboiul” inceput cu memoria stangii, tanarul savant in devenire, strivit intre carti, este el insusi prizonierul si robul bibliografiei. Abia “eliberarea” de sub teroarea ei vizibila la tot pasul ne va spune incotro va apuca un mare talent polemic si o inteligenta cu adevarat iesita din comun. […]

Ortodoxia aceasta e, mi se pare, bibliografica, prea mult predata “pe litere”, adica livresca si mult prea putin adecvata viului, banalei si teribilei existente precare a fiintei omenesti. Dau un singur exemplu, simbolic, de inadecvare flagranta. Pus in fata unei tragedii petrecute pe pamant, tanarul carturar reactioneaza strict bibliografic, aidoma acelor canonici din vechime care in miezul unei drame umane discutau cu aprindere si nesimtire savanta despre “sexul ingerilor”: asa e si razboiul cruciatului livresc Mircea Platon cu “fundamentalistii” din presa care au scris despre crima ingrozitoare de la manastirea Tanacu. Efectele ucigase ale exercitiului de “exorcism” savarsit acolo ii procura ocazia nesperata de a vorbi savant despre o multime de lucruri […]. Doar despre “amanuntul” ca faptele petrecute si de la care s-a incins toata “dezbaterea” au provocat moartea prin crucificare a unei fiinte omenesti nevinovate nu se mai sufla o vorba: bibliografia a “ucis” tragedia, lasand-o pe drum, la un pret de nimic.

Impresionanta, cartea lui Mircea Platon este de citit cu creionul in mana, nu si cu sufletul in palma: de cursul pe care-l va lua acest “fanatism” livresc depinde viitorul unui stralucit tanar carturar. (Extrase din C. STANESCU, “Un razboi bibliografic”, Gandul, 13 mai 2006)

Daca ne-am fi gasit acum suspendati inca o data deasupra aceluiasi gol spiritual ca la inceputul anilor '90, cand s-a ivit, salvatoare, sansa pe nume H.-R. Patapievici, rolul acestuia cred ca ar fi fost luat de Mircea Platon.

Mai putin atras de enciclopedism “rinascimental”, mai putin ispitit de frenezia liric-exploziva a ideilor si autoexpunerii pilduitoare, mai putin flexibil (si deci mai vulnerabil, caci casant) decat autorul Omului recent, Mircea Platon are totusi multe puncte comune cu acesta: bunul conservatism, stapanirea mantuitoare a ancorei religioase, logica inimii si rigoarea demonstratiei, curajul de a construi impotriva curentului, taisul necrutator al convingerilor, alergia la tranzactional, la jumatatea de masura si adevar, pianotarea egal pasionata pe clapele albe si pe cele negre, adica pe literatura si arte, dar si pe filosofie, istorie sau (“incorectitudine”) politica. […]

“Europa e, cronologic si axiologic, o Europa a dreptei mai intai, a personalismului ascetic-nobiliar. Stanga e prea tanara pentru a putea pretinde mare lucru. Inca nu a cladit nimic durabil, opune catedralelor doar gulagul, iar regilor – niste secretari de partid” – lasa Mircea Platon sa cada, fara sa clipeasca, lama ghilotinei. De aici pretuirea unor demersuri precum cioraniana Schimbare la fata a Romaniei, Manifestul Revolutiei Nationale (Sorin Pavel, Petre Tutea, Nicolae Tatu s.a.) ori Nationalismul constructiv, de Pompiliu Nicolau, “cele mai bune incercari pe tema destinului romanesc”… (Extrase din Dan C. MIHAILESCU, “Construind impotriva curentului”, Ziarul d duminica, 21 mai 2006; semnatarul articolului a prezentat cartea si la PRO TV – rubrica “Omul care aduce cartea”, vineri 19 mai 2006)