AS PLANGE, DAR NU POT DE RAS…

BISERICA GONFLABILA !

            Am mai adus vorba, nu demult, despre nastrusniciile religioase din mediile anglicane, dar inventia relativ recenta a cetateanului Mark Whittaker (acum in varsta de 40 de ani) pare sa intreaca toate fanteziile in materie: el a inventat, in urma cu cativa ani, nici mai mult, nici mai putin decat o biserica gonflabila, care sugereaza stilul gotic si este inzestrata chiar si cu o “orga” cu CD-player ascuns! Instalabila, ca si cortul, pe unde-l duce pe inventator “cererea si oferta” (mai ales pe la nunti, inclusiv de homosexuali), asa-zisa biserica, inalta de 15 metri, are totusi un cost destul de piperat: 1000 de lire sterline pe zi; iar pe preotul face chiar inventatorul, care declara ca se simte bine in straiele preotesti si se mandreste ca asigura astfel o butaforie ceremoniala celor care nu apartin nici unei parohii sau denominatiuni religioase, dar care sunt amatori de insolit si de pitoresc (caci cam asta s-a ales din marile traditii religioase in constiinta “omului recent”). Se pare ca d-l Whittaker nu duce lipsa de clientela, iar conturile sale bancare sunt si ele, in consecinta, ca… “umflate cu pompa”. (Razvan Codrescu)

OMUL CU “TRAISTUTA”

In biserica de la Galtiu, la capatul slujbei de inmormantare a lui Ion Gavrila Ogoranu (de confesiune greco-catolica), unul dintre preotii slujitori a dat citire unui cuvant trimis anume, de la Blaj, de Arhiepiscopul major Lucian Muresan (oficialitatile – atat cele bisericesti, cat si cele laice – au evitat sa fie prezente la inmormantare, suplinindu-si absenta cu cate-o coroana de flori sau cu cate-o scrisoare de condoleante). Cuvantul cu pricina incepea asa: “Ion Gavrila Ogoranu a fost un om care a avut o traistuta cu principii…” Duios, nu-i asa? Dar ce-o fi vrut sa zica mai exact intaistatatorul de la Blaj atunci cand, simtindu-se dator sa vorbeasca despre principialitatea legendara a raposatului, a recurs la cuvantul “traistuta”? Oare o traista pur si simplu i s-o fi parut prea mult? Spunand “o traistuta”, sa deducem ca principiile purtate in ea erau ori prea mici, ori prea putine, ori nu prea de luat in serios? Sa fi fost Ion Gavrila un maruntel purtator de traistuta, demn de compasiunea, dar nu si de girul nostru?

Dar poate ca vladica n-a vrut sa insinueze nimic, ci diminutivul este doar un reflex stilistic ardelenesc din mostenirea Tiganiadei lui Budai-Deleanu… Poti sa fii tu si arhiepiscop major, dar cateodata tot te mai paste si ispita (sau inertia) minorului… Bine macar ca n-a zis, furat de duiosie, ca Ion Gavrila a fost un omulet… Poate si denumirea Blajului de “Mica Roma” (deci un fel de Romica sau Romuta) sa le fi generat blajenilor anumite inclinatii subconstiente spre registrul diminutival… Oricum, in memoria greco-catolica oficiala, Ion Gavrila ramane, prin bunavointa arhiereasca, “omul cu traistuta”. Cat despre principii – de mortuis nil nisi bene.   (Razvan Codrescu)

YANKEES, GO HOME!

Indraznesc sa cred ca romanul nu e nascut doar poet, ci si xenoman. Adica acea persoana care  are o preferinta deosebita pentru straini si pentru tot ceea ce provine de la ei. Nici nu s-a uscat cerneala pe tratatul de amplasare a bazelor americane pe teritoriul Romaniei, ca a si inceput isteria: „Suntem salvati, au venit americanii!”. S-au invocat bunicii, partizanii morti cu ochii in soare in asteptarea unchiului Sam. Ca unchiul, neam cinic si viclean, a intarziat vreo sase decenii din motive obiective – vezi tratatul de la Yalta – nici nu a mai contat.

Punctul culminant al delirului xenomanic a fost atins atunci cand Condoleezza Rice a anuntat ca „nu suntem numai prieteni, ci si frati in Balcani sau Afganistan”. S-a cutremurat pamantul mioritic, iar romanilor le-a stat inima in loc mai ceva decat la impuscarea lui JR Ewing sau la avortul nereusit al sclavei Isaura: „Auzi, ma, ne-a facut frati!”. S-a declansat o noua zi a recunostintei, cum n-au ezitat unii „analisti” sa numeasca bucuria sincera a oamenilor. S-a dat cep la butoaie, s-au sacrificat si parlit ultimele oratanii salvate din calea lui Flutur. „Am scapat de griji, venira!”.

Loviti de aceeasi xenomanie, romanii au destule exemple in istorie in care i-au primit pe straini cu paine si sare. Dau doar unul: trupele germane au fost primite in Bucuresti in 1916 ca trupe eliberatoare… Dar minunile nu dureaza decat trei zile. Si trupele germane au fost in 1941 primite drept garantie a stabilitatii, iar in cateva luni erau injurate ca la usa cortului, asa neaos, ca la noi in Balcani, de mai toata lumea: de la ultimul cersetor de pe Calea Victoriei si pana la Marele Stat Major.

Minunat (sau nu?) este ca aceasta patima bolnava dureaza intotdeauna putin. Se manifesta ca o boala a copilariei, iar dupa ce a trecut perioada de incubatie, apar anticorpii. Cei primiti cu urale sunt imediat huiduiti, odata cu primele semne de nesiguranta. Sugestiv si memorabil pentru acest fel de comportament este panseul lui Nichifor Crainic la adresa lui Panait Istrati: „Te-am primit cu flori, te voi urmari cu degetul pe tragaci”.

Sunt sigur ca bucuria se va transforma cat de rapid intr-un curent anti-american, din diverse motive. Declaratia unui primar din cutare localitate unde se va construi o baza americana este elocventa: “Daca nu vor cumpara nimic de la noi si iar vin cu mancarea si cu apa din Turcia, n-am facut nici o treaba, degeaba au venit!”.

Un nou caz Teo Peter, care a produs o unda de antipatie americana la care nu visau rusii nici daca pompau milioane de dolari in reteaua lor de aici, se poate repeta usor. E imposibil ca vreun yankeu sa nu se imbete, sau sa nu-si dea altfel in petec, iar atunci valul de simpatie se va transforma la fel de lesne intr-unul de respingere, de ura. Asa ca pana la mitinguri cu „Yankees Go Home!” nu e decat un pas. Mama ei de xenomanie! (Florian Bichir)

VANGHELIE DUPA IUDA

PSD-ul a ajuns intr-un hal fara de hal. Or fi ceva masluiri la sondajele de opinie, dar sa ajung sa-l vad pe Mircea Geoana cum intr-o zi da mana imbracat la patru ace cu socialistii europeni, iar in alta cum mananca mici imbracat ca un politehnist care s-a apucat de rap, e deja prea mult.

Social-democratii sunt in cadere libera. Lipsiti de popularitatea “Bunicutei”, care se joaca de-a doi poli cu Petre Roman, cei trei trandafiri au inceput sa semene a boschetel vestejit. Cum Nastase e fugit in lume, sa-si repare credibilitatea serios zgaltaita de Matusa Tamara, razboiul rozelor e in plina desfasurare. Fiecare lider incearca sa puna mana pe partid: Dancu face scenarii cu Rus la Cluj-Napoca, Mitrea sta la panda ca un motan, Ponta plange acneic ca junii nu sunt bagati in seama, iar Cosmanca si-a anuntat bolovanos revenirea.

Iata insa ca toate aceste convulsii au facut ca la suprafata sa apara tot felul de ciudati (exact ca la “Revolutie”, daca va mai amintiti). Cine sta in dreapta lui Geoana si-l pupa de zor, de zici ca-i fratiorul lui? Mariaaaaannnnn Vanghelie, „primarul care este”. Aceasta alianta nu este doar contra firii, ci ma intreb si daca nu cumva Mircea Geoana isi merita calificativul dat de Iliescu. Exact, ala de Prostanac! 

Ce cauta un tip fin, crescut in Primaverii, alaturi de unul ce-a copilarit pe maidanele Ferentarilor? Un diplomat alaturi de unul care sta sa te scuipe intre ochi sau sa-ti dea un cap in gura? Un poliglot langa un analfabet? Ce ar putea discuta un fiu de general, destinat de mic (nu zic de cine) sa ajunga cineva, cu unul pentru care maxima realizare insemna sa ajunga fotbalist?

S-au gasit analisti care au cautat sa explice ca Vanghelie este foarte bun pion politic, pentru ca are succes la publicul larg si ca doar astfel PSD-ul se mai poate ridica in sondaje: prin oameni directi, populari. Si ca de aia i-a spulberat Basescu de cate ori i-a prins…

Cred ca nimeni nu stie ce este in circumvolutiunile politice ale lui Geoana, nici macar el. O fi politica o curva, dar sa ajungi sa crezi ca social-democratie inseamna lumpeni si paduchi, si sa transformi partidul intr-o satra, asta chiar nu merge. Una este sa spui lucruri pe sleau si alta este sa fii “cocalar”.

Unde duce Geoana PSD-ul cu acest limbaj duplicitar? In Europa la costum, iar in tara la spart seminte cu galeria Rapidului, care da “integrare” la tot cartierul?! Cu mana pe suflet va spun ca sper sa-l duca sub 5%, iar ceilalti lideri PSD sa aiba atata inconstienta incat sa-l lase in continuare de Geoana presedinte. Dupa ce au nenorocit o tara, jecmanind-o de-a ramas ca o stafida, sau ca un schelet ambulant, pesedistii nici n-ar trebui sa indrazneasca sa mai ridice capul.

Iar dupa atatea tradari, lovituri si injunghieri pe la spate, mi se pare normal ca Marian Vanghelie sa capete o functie si mai mare in PSD. Poate asta e si drumul pe care PSD-ul merita sa-l urmeze: cel al Vangheliei dupa Iuda (cu sinuciderea de rigoare). (Florian Bichir)