LA MANASTIREA “SFINTII ARHANGHELI” DE LA PETRU-VODA:
PARASTASUL DE SASE LUNI AL PARINTELUI GH. CALCIU
Vremea, atat
la inmormantarea din decembrie anul trecut, cat si la parastasul din mai anul
acesta, s-a potrivit parca firii “solare” a Parintelui Calciu: soarele a straluminat
ca si chipul lui radios, iar cerul a avut albastra limpezime a ochilor lui.
Asezata intr-un spatiu mirific, de plai montan, ce atesta parca sintagma folclorica a “gurii de rai”, Manastirea “Sfintilor Arhangheli” de la Petru-Voda, cu splendida ei pictura exterioara, in cea mai buna traditie a ortodoxiei moldave, abia asa, in plin soare, isi vadeste parca intreaga frumusete, atat in ansamblu, cat si in detalii.
Fiind zi de duminica, s-a aflat la fata locului si multa lume de prin imprejurimi, venita pentru Liturghie si pentru sfat. La chilia Parintelui Iustin, puhoi de lume, asteptandu-si randul la marele duhovnic. In rest, lume venita mai de departe, mai ales de la Bucuresti, anume pentru parastasul Parintelui Calciu, ce a randuit din vreme si a lasat cu limba de moarte sa fie ingropat in cimitirul lavrei de sub Ceahlau, de care se legase tot mai mult in anii din urma.
Ca si la inmormantarea de acum 6 luni, au lipsit fetele “simandicoase”, fie ele bisericesti sau mirenesti: n-au fost nici ierarhi, nici teologi universitari, nici VIP-uri ale vietii politice sau culturale, ci doar oameni simpli si inimosi, alaturi de un grup de apropiati ai Parintelui din tara si din exil. Nici o forma de atentie sau recunoastere oficiala n-a venit sa indrepte cu intarziere indiferenta impardonabila din decembrie 2006 fata de trecerea la cele vesnice a uneia dintre marile figuri romanesti ale rezistentei si luptei anticomuniste. Ocupat pe atunci cu pregatirea numarului de circ parlamentar prilejuit de Raportul Tismaneanu, iar acum savurandu-si reintoarcerea la Cotroceni in urma referendumului din ziua anterioara, presedintele Basescu, clown-ul in functiune al anticomunismului de parada, s-a complacut din nou sa nu se sinchiseasca (cum nu s-a sinchisit nici de moartea lui Ion Gavrila Ogoranu, de la care, tot in mai, s-a implinit un an). In moarte Parintele e urmarit de aceeasi ingratitudine ca si in viata, dar daca aceasta nu l-a descumpanit atunci, cu atat mai putin il mai poate atinge acum, cand, vorba monahului Afanasie Stefanescu (fost detinut politic) din lunga cuvantare tinuta la mormant, “nu atat Parintele Calciu are nevoie de noi, cat noi avem nevoie de rugaciunile lui din cer...”
Sf. Liturghie
a fost oficiata de alti slujitori, mai tineri, in frunte cu ieromonahul Amfilohie
Branza, duhovnicul de la Diaconesti. Parintele Iustin nu s-a desprins de multimea
care-i asalta chilia decat strict pentru oficierea slujbei de parastas, afara, in
coasta bisericii, imediat dupa Sf. Liturghie. Si nici pana la mormant n-a mai
izbutit sa ajunga... Micul cimitir a fost totusi doldora de lume inca vreo doua
ceasuri dupa parastas: tineri si batrani, fete calugaresti sau laice, toti uniti
parca de duhul Parintelui, sfidand arsita amiezii si oboseala multelor ceasuri
petrecute pe drum.
Au cantat dumnezeieste obstile de maicute de la Diaconesti si Petru-Voda, iar mormantul s-a umplut de flori proaspete si lumanari. De vorbit n-a vorbit decat fratele Afanasie, octogenarul, evocandu-l nu doar pe cel pomenit, ci si lupta unei intregi generatii mucenicite, devenite lamura romaneasca in cer, pentru care Dumnezeu ne mai ingaduie, de buna seama, cu toate uitarile si nevredniciile noastre epigonice...
Daca cei multi continua sa-i ignore memoria, Parintele Calciu s-a dovedit, o data mai mult, nespus de prezent in sufletele celor putini. Destinul sau postum pare sa fi castigat in intensitate tot ceea ce va fi pierdut in extensiune. Si poate ca e mai bine asa – daca nu in fata oamenilor, in orice caz in fata lui Dumnezeu, Care obisnuieste sa salveze cetatile chiar si numai pentru o mana de drepti. Fie ca putinii acestia sa ramana pe potriva celui pomenit, ducand mai departe dragostea lui luptatoare, spre zaristea invierii neamului, care strafulgera tainic dincolo de toate impietatile veacului. (A. V.)
„De acum, prietene, nu te mai teme de moarte, caci Hristos
a inviat, fiind parga invierii noastre! Din clipa in care ai aflat acest adevar,
viata ta a capatat un nou sens: ea nu se va sfarsi intre scandurile unui sicriu
(fapt care ne‑ar face viata derizorie si inutila), ci, trecand prin
moarte, va sui spre gloria invierii. Mergi, tinere, si spune tuturor vestea
aceasta! Sa straluceasca fata ta de inger intru lumina invierii, caci astazi ingerul
din tine [...] a biruit pamantul din tine. Spune‑le celor ce ti‑au
oprimat pana acum sufletul tau divin: «Cred in inviere!» si‑i vei vedea inspaimantati,
fiindca ii va birui credinta ta. Se vor zvarcoli si‑ti vor striga cu
disperare: «Tarana este paradisul tau si instinctele tale iti sunt cerul!». Dar
tu sa nu te opresti din calea ta, ci sa treci mai departe, stralucitor si pur,
straluminand tuturor invierea cea din intaia a sambetelor! Tu, prietenul meu,
esti unicul purtator al indumnezeirii tale in Iisus Hristos si ridici cu tine intreg
neamul acesta romanesc spre culmile propriei sale invieri”.
„Poporul acesta al nostru este ca un lan copt, care asteapta sa fie secerat pentru Hristos: «Ridicati ochii vostri si priviti holdele ca sunt albe pentru seceris» [Ioan 4, 35]. Dar unde sunt oare vrednicii seceratori? […] Fiti voi seceratorii cei harnici! Uitati de instinctele voastre supraincitate de catre unii dintre dascalii vostri, al caror principiu este: «Am mama, am tata, am fii, am fiice, am salariu prea mare ca sa accept sacrificiul si suferinta pentru Hristos si pentru Biserica Lui!». Ridicati ochii duhului vostru spre poporul care crede in voi si pentru care nu exista alta salvare spirituala decat Biserica! Sa fiti seceratori, sa fiti pastori! Si, mai ales, rugati‑va lui Dumnezeu sa dea neamului acestuia seceratori buni, care sa nu‑si iubeasca nici parintii si nici copiii mai mult decat pe Hristos, Care «vazand multimile, I s‑a facut mila de ele, caci erau necajite si ratacite, ca niste oi care nu au pastor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerisul este mult, dar lucratorii sunt putini. Rugati, deci, pe Domnul secerisului, ca sa scoata lucratori la secerisul Sau» [Matei 9, 36‑38]”. (Din cuvintele catre tineri ale Parintelui Calciu, la fel de actuale astazi ca si acum 30 de ani)