DIVINA COMEDIE A LUI DANTE ALIGHIERI

IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU

PURGATORIUL

Cintul V

Aflati in continuare in Antepurgatoriu, cei doi poeti intilnesc o ceata de nepasatori morti de moarte violenta, dar care apucasera sa se caiasca in ultima clipa a vietii. Vazind ca Dante facea umbra cu trupul sau, acestia se intrerup din cintarea pe care o intonau (Miserere, „Miluieste-ma...” – inceputul Psalmului 50), isi exprima uimirea printr-un „O” prelung si in cele din urma prind sa-l asalteze cu intrebari si rugaminti, stiind ca le poate duce vestea in lumea celor vii si-i poate indupleca pe acestia sa se roage pentru sufletele lor impovarate. La sfatul lui Vergiliu, Dante le vorbeste fara sa se opreasca din mers. Desi nu recunoaste pe nici unul dintre ei, le promite global, „pe pacea ce-s purtat din lume-n lume/ s-o cat pe urma pasilor mareti” (adica pe urma pasilor calauzei sale, Vergiliu), ca nu le va insela increderea si-i va pomeni in lume. Jacopo del Cassero (asasinat in 1298), Bonconte da Montefeltro (mort in batalia de la Campaldino – 1289) si sieneza Pia (data mortii chiar de sotul ei) ajung sa-i vorbeasca lui Dante, convinsi ca acesta isi va aduce aminte de ei dupa incheierea lungii sale pribegii (... quando tu sarai tornato al mondo e riposato de la lunga via... – vv. 130-131).    

1  Lasasem ceata umbrelor, calcind

pe urma celui ce-mi dadea-ndrumare,

cind dinapoi, spre mine aratind,

4  striga un duh: „Priviti! Pe cit se pare,

de-a stinga lui lumina nu razbate

si-i ca si viu la mers si-nfatisare!”.

7  Ochii-ntorcindu-i, eu vazui cum toate

acele duhuri se holbau uimite,

la mine si la razele-nfrinate.

10  „De ce te pasc porniri necumpanite”,

grai Virgil, „si-ncepi a sovai?

Ce-ti pasa ce spun ei pe susotite?

13  Urmeaza-ma si lasa-i a vorbi:

fii tare ca un turn, ce nu clinteste        

oricit in crestet vintul l-ar izbi;

16  cel cui un gind alt gind ii odrasleste,

se-ndeparteaza pururi de la tel,

caci crescind unul, celalalt slabeste”.

19  Decit „Da, vin”, ce sa fi spus de fel?

Si-am spus-o napadit de-acea culoare

ce uneori ii da iertarii zel.

22  Atunci, spre noi piezis coboritoare,

de-un stol de umbre ochii mei dadura,

ce Miserere-n cor cintau cu-ardoare.

25  Dar observind curind c-a mea faptura

statea zagaz intr-a luminii cale,

in „O” prelung cintarea-si prefacura.

28  Iar doi din ei, ca niste soli, devale

spre noi grabira, intrebind deodata:

„Ce rost pe-aci va face-a da tircoale?”.

31  Si domnul meu: „Puteti pleca indata,

si duce, cui v-a fost trimis, de veste

c-acesta-i trup de carne-adevarata.

34  De-au stat privind la umbra-ntinsa peste,

cum tind sa cred, de-ajuns raspuns le fie:

cinsteasca-l, caci de mare pret le este”.

37  Nici stea cazind, nici fulger in tarie,

nici nori in august haituiti de soare

nu-mi fuse dat sa vad vreodata mie 

40  gonind mai iute decit solii care

spre-ai lor s-au dus, ca sa revina-apoi

cu toti buluc, ca turma ce friu n-are.

43  „Sint multi acestia care vin spre noi,

c-o ruga fiecare”, bardul zise;

„nu sta, ci-n mers asculta-al lor convoi”.

46  „O, tu, ce mergi spre fericiri promise

cu insusi trupu-n care te-ai nascut,

stai mai incet!”, striga cit stol venise.

49  „Ti-o fi-ntre noi si vr’unul cunoscut,

sa duci de dinsul veste-n lumea vie...

Ce fugi asa? Ce-i greu sa fi statut?

52  Muriram toti de-aici prin silnicie

si pina-n ceasul mortii pacatosi:

ci-atunci aprinse ceru-n noi faclie,

55  de ne-am cait si-am fost din viata scosi

ca unii impacati cu Dumnezeu,

de-al carui dor tinjim acum zelosi”.

58  „Oricit ma uit la voi”, raspuns-am eu,

„nu recunosc pe nimeni, dar de vreti,

alese duhuri, ajutorul meu,

61  graiti-mi si incredere aveti,

pe pacea ce-s purtat din lume-n lume

s-o cat pe urma pasilor mareti”.

64  Si unul incepu: „In tine-anume

ne-ncredem toti si fara juraminte,

de n-o fi nimeni voia sa-ti sugrume.

67  Luind eu cuvintul altora-nainte,

te rog, de-ai sa mai vezi frumoasa tara

dintre Romagna si-a lui Carol ginte,

70  indupleca-i cu vorba-ti bunaoara

pe cei din Fano ca prin ruga mare

sa-mi usureze-a vinei grea povara. 

73  De-acolo-s eu; dar ranile prin care

cat singe-aveam, se scurse tot din mine,

printre Antenori au fost sa ma doboare,

76  pe unde ma credeam ferit mai bine:

acel din Esti mi-o facu, ce-n ura

nedreapta se-ntrecu atunci pe sine.

79  Spre Mira de fugeam cind dinsii fura

la Oriaco sa m-ajunga, poate

avea si-acum suflare-a mea faptura.

82  Fugii spre mlastini, unde-n stuf si zloate 

ma incilcii si ma vazui rapus 

de ranile ce-mi siroiau cu toate”.

85  Apoi un altul: „Dorul  care-n sus

te trage se-mplineasca, si-ndurare

arata si de dorul meu nespus!

88  Din Montefeltro, mi-s Bonconte, care

de Giovanna si de-altii fui uitat,

si fruntea-mi plec pe-aici, cu jena mare”.

91  Iar eu: „Ce fapt sau forta te-a purtat

asa departe hat de Campaldino,

incit mormintul nu ti-a fost aflat?”.

94  „Oh”, zise el, „din jos de Casentino

e-o apa ce-Archiano se numeste,

cu-obirsia-n sus de Schit, in Apennino.

97  Pe unde insusi numele-i paleste,

ajuns-am eu, taiat la beregata,

vazind cum cimpu-n fuga mea roseste.

100  Cu ochii stinsi si vocea sugrumata,

cazui chemind al Maicii Sfinte nume,

si carnea mea ramase-nsingurata.

103  Nu mint, iar tu asa sa spui in lume:

cind inger bun ma lua, cel rau striga:

«Tu, cel din cer, de ce mi-l furi anume?

106  Din el iei partea care va dura,

pe pretul unei lacrimi pricajite,

dar pe cealalta eu m-oi razbuna».

109  Stii la un loc cum prind sa se agite

vaporii umezi in vazduh, si-apoi

frigul in ape jos ii retrimite.

112  Luind mintea reazam relei sale voi,

stirni cel rau si neguri, si vintoasa,

prin ce putere are dupa soi.

115  In gura noptii el o ceata groasa

din Protomagno pina-n pisc lati,

nori ca de plumb pareau pe cer c-apasa

118 si greul aer apa deveni: 

potop cadea si-n vai cata scapare

ce nu putea pamintul inghiti;

121  suvoaiele unite-n iures mare

spre fluviul regal navala-au dat,

nefiind nimic sa le opreasca-n stare.

124  Aflind la gura-i trupu-mi inghetat,

umflatul Archian in Arno-l duse,

despreunind si bratele ce-au stat,

127  in ceasul greu, pe pieptu-mi cruce puse:

apoi prin ripe pin’ la fund ma trase,

sub cita prada viitura-aduse”.

130  „O, cind, intors in lume, o sa-ti lase

destul ragaz si tihna pribegia”,

grai alt duh, cind cel’lalt mut ramase,

133  „adu-ti aminte si de mine, Pia,

nascuta-n Siena si-n Maremma moarta:

o stie bine cel ce cununia

136  mi-o prefacu in neferice soarta”.