BISERICA, SINAGOGA, LOJA (III)

Anul trecut, la Editura Puncte Cardinale, a aparut micul volum Biserica, Sinagoga, Loja. Ispitirea din Carantania, Drumul Damascului, Disolutia masonica, semnat de Mihail Gavril. Intrucat tirajul este aproape epuizat, iar multi cititori interesati nu si-au putut-o procura ca atare, ne-am hotarat ca, incepand din acest numar, sa publicam in serial paginile introductive si partea a treia a cartii (cea referitoare la francmasonerie in raport cu religiile biblice), raspunzand mai multor solicitari in acest sens care ne-au parvenit la Redactie. Am renuntat aici la notele de subsol, dar vom publica la sfarsitul serialului lista surselor bibliografice.

LOJA: EREZIE, NEOPAGANISM

(Urmare din numarul trecut)

Arianismul francmasonic

Francmasonii vorbesc despre un Mare Arhitect al Universului, despre o fiinta suprema, despre dumnezeul si credinta fiecaruia si despre un dumnezeu unic – dar nimic din toate acestea nu se identifica cu Dumnezeul lui Israel si nici cu Dumnezeul  crestinilor.

Daca Dumnezeu este pentru francmasonerie un simplu „Arhitect al Universului”, atestat de catre creatie, insa absent din ea, atunci, in mod consecvent, nici Hristos nu este recunoscut de catre ea ca fiind Fiul lui Dumnezeu, „Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat”, asa cum spune Simbolul Credintei adoptat de catre Biserica soborniceasca la Sinodul I ecumenic. Iisus Hristos este pentru francmasonerie un simplu invatator deosebit, un „profet”, si asezat in aceeasi categorie cu alti profeti sau cu alte personalitati religioase ale lumii, precum Buddha, Mahomed sau Dalai-Lama. In cel mai bun caz i se recunoaste intaietatea formala intre acestia.

Putina lume stie ca aceasta invatatura – din pacate, din ce in ce mai des intalnita in lumea de azi – reprezinta cea mai cumplita erezie, condamnata de catre Biserica la Sinodul I ecumenic de la Niceea (325), apoi la toate celelalte sinoade ecumenice care au urmat, pana in sec. al VIII-lea. Ea a fost sustinuta de catre Arie (un preot sirian stabilit in Alexandria), care afirma, la fel ca si francmasonii de azi, ca Hristos nu a fost Dumnezeu adevarat, ci doar un om, respectiv un profet.

Impotriva acestei rataciri, Biserica a formulat „Simbolul Credintei” sau „Crezul”, care se citeste pana azi la Sf. Liturghie. In Crez este afirmata dumnezeirea lui Hristos si deofiintiimea Lui cu Tatal: „Si intr-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut; Care pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire, S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om; si S-a rastignit in zilele lui Pontiu Pilat, si a patimit, si S-a ingropat; si a inviat a treia zi, dupa Scripturi; si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui, de unde iarasi va sa vie, sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit”.

Asadar, dupa invatatura Bisericii, Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului, Dumnezeu adevarat, de o fiinta cu Dumnezeu Tatal. El a luat fire omeneasca din pantecele Fecioarei Maria si, inomenindu-Se, a mantuit neamul omenesc, inaltand firea omeneasca de-a dreapta Tatalui ceresc.

In francmasonerie nu intalnim nimic din aceasta invatatura, care reprezinta una dintre dogmele centrale ale Bisericii. Asa cum am vazut, francmasoneria Il considera pe Hristos un simplu om, chiar daca recunoaste statutul Sau exceptional. Un exemplu de diversiune teologica gasim in J. Lhomme, Dictionar tematic si  ilustrat al Francmasoneriei, in care se spune ca triada masonica „Soare, Luna, Maestrul Lojei” deriva din triada crestina „Soare, Luna, Hristos”...

In concluzie, francmasoneria este arianismul resuscitat in vremurile moderne. Ca atare, ea este incompatibila cu invatatura Bisericii. In schimb, este compatibila cu cea dintai si cea mai mare dintre ereziile proferate de-a lungul veacurilor, arianismul, si cu celelalte rataciri izvorate din ea.

Alte incompatibilitati doctrinare

Politeism ori depersonalizare. In sec. al XVIII-lea, la inceputurile organizarii masoneriei moderne, erau folosite simboluri iudeo-crestine, iar masonii poveneau dintre crestini. Dupa cateva sute de ani evolutia este nefericita, sincretista sau atee, dupa cum reiese din unele afirmatii:

·  fiecare poate sa vina in loja cu dumnezeul lui;

·  credinta oarba a Bisericii exclude gandirea;

·  „ganditorul se produce pe sine: el se naste din opera sa” (trufie luciferica);

·  „Francmasoneria se fereste sa impuna dogme”, dar „vegheaza contra erorii” (insa nicaieri nu se precizeaza ce este eroarea si nici cum intelege cineva ce-i eroarea daca este lipsit de orice dogma). 

Negarea Sfintei Treimi. Desigur, din moment ce Hristos nu este recunoscut de catre francmasonerie ca Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, de o fiinta cu Tatal, nascut din veci din Dumnezeu Tatal, ea nu crede nici in Dumnezeu cel Unul in Fiinta, dar intreit in Persoane, respectiv, in Sfanta Treime. Dumnezeul postulat de catre francmasoneria speculativa traditionala este un Arhitect distant, care a construit universul si l-a lasat de izbeliste.

Asa cum am vazut deja, teologia francmaso-neriei este una rudimentara. Desi loja abuzeaza de simboluri trinitare (cum ar ochiul lui Dumnezeu in-cadrat in triunghi), ele au fost preluate rupte de con-textul lor originar. Nicaieri in scrierile sau in ritua-lurile secrete masonice nu apare invatatura de baza a Bisericii despre Dumnezeu ca Sfanta Treime – Dumnezeu-Tatal, Dumnezeu-Fiul, Dumnezeu-Sfantul Duh –, invatatura descoperita in Sf. Scriptura, reluata permanent in doxologiile Bisericii („Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh”) si formulata la Sinodul I ecumenic de la Niceea (325) si la Sinodul II ecumenic (381) de la Constantinopol. Astfel, francmasoneria reia atat erezia arianista (amintita mai sus), care nega dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, cat si erezia pnevmatomaha sau macedonianista, condamnata de catre Sinodul II ecumenic, erezie ce nega dumnezeirea Sfantului Duh.

In concluzie, francmasoneria, nerecunoscand invatatura despre Sfanta Treime a Bisericii Ortodoxe, asa cum a fost ea formulata de catre Sinoadele ecumenice, este incompatibila cu credinta crestina.

De la celebrarea naturii la ateism. Orientarea deista a francmasoneriei speculative traditionale a fost inlocuita, incepand cu precadere din sec. al XIX-lea, fie cu tendinta de a adula natura sau forta ei vitala, fie cu anularea oricarei forme de „teologie”. In primul caz, din dorinta de a recupera elementul vital, care, asa cum am vazut deja, se pierdea prin intelegerea lui Dumnezeu ca fiind un „Mare Arhitect al Universului”, creator distant al lumii concepute arhitectonic-mecanicist si absent din aceasta, se ajunge la o reprezentare panteista despre Dumnezeu: divinitatea s-ar manifesta in natura si, mai mult, ar fi natura insasi, cu vitalitatea ei intrinseca.

In cel de-al doilea caz, existenta lui Dumnezeu e pur si simplu negata, iar rezultatul e o viziune ateista despre lume. Ca si comunismul (de al carui sinistru mars istoric francmasoneria nu a fost straina, chiar daca mai tarziu a ajuns in conflict cu el), o parte a francmasoneriei mai noi afirma ca Dumnezeu nu ar exista.

„Masoneria este chiar opusa religiilor”, suna o afirmatie a lui J. Lhomme, ce face eforturi disperate sa dovedeasca faptul ca „francmasoneria este astazi in mare parte descrestinata”.

In aceeasi carte, intre paginile 545 si 552, sunt prezentate temele spiritualitatii masonice: constructia Templului, Marele Arhitect al Universului, pietrele vii, lumina si tenebrele… – toate departe de temele spiritualitatii crestine.

Atat panteismul, cat si ateismul sunt straine de invatatura crestina, ca si de cea iudaica. Primul nu mai vede deosebirea dintre Dumnezeu si lume si, la fel ca si in religiile popoarelor primitive, tinde sa se inchine la lume sau la parti din ea. Cel de-al doilea este o conceptie radicala, de-a dreptul satanista, negand totalmente existenta lui Dumnezeu.

Ateismul este exprimat direct in Declaratia Consiliului Marelui Orient din Franta (1897), unde se afirma ca morala francmasoneriei nu are nici o legatura cu vreo religie sau filosofie.

In concluzie, nici tendintele ceva mai noi din cadrul francmasoneriei nu sunt compatibile cu crestinismul, nici cu mozaismul, ci mai degraba se manifesta dizolvant la adresa acestora.

Razbunarea – virtute suprema? In Biserica lui Hristos sunt esentiale cele trei mari „virtuti teologice” – credinta, nadejdea si dragostea –, dintre care cea mai mare este dragostea – fata de Dumnezeu si fata de aproapele (cf. I Corinteni 13, 13). Crestinismul este o religie a dragostei.

In schimb, francmasoneria are in centru ideea razbunarii articulata cultic in ritualurile razbunarii mortii lui Hiram/Adonhiram, arhitectul imaginar al Templului lui Solomon, care ar fi fost ucis miseleste de calfe. Mai mult decat caracterul lui fictiv, ne in-tereseaza faptul ca de acest personaj, in jurul caruia se articuleaza cultul francmasonic, este legata dimensiunea fundamentala de razbunare pe care o are francmasoneria. In acest sens, gradele al IX-lea si al X-lea sunt, prin definitie, grade de razbunare pentru pedepsirea ucigasilor lui Hiram. La fel se intampla si cu gradul XXX (cavalerul kadosh), al carui ritual este plin de capete de mort si de pumnale, si in cadrul caruia candidatul se angajeaza, de data aceasta, sa razbune Ordinul Templierilor impotriva papalitatii si a regalitatii. De altfel, se pare ca duritatile Revolutiei franceze (1789) au avut de a face cu aceasta ideologie a razbunarii tipica francmasoneriei. 

Desigur, se poate obiecta faptul ca toate acestea sunt exprimari metaforice si ca, in definitiv, razbunarea pe care ar avea-o in vedere francmasoneria ar fi una impotriva fanatismului, obscurantismului, ipocriziei, intolerantei etc. Cu toate acestea, ideea de razbunare impotriva a ceea ce loja considera a fi rau, de distrugere a obstacolelor aflate in calea umanitatii in marsul ei spre lumina si fratie, ramane, totusi, miezul resentimentar al francmasoneriei.

Prin aceasta, loja se situeaza in opozitie totala cu Biserica. Biserica este cladita pe dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, prin care El L-a dat pe Fiul Sau cel Unul-Nascut spre mantuirea noastra. Loja e cladita pe ideea de razbunare a lui Hiram si a nedreptatii, trecand cu vederea adevarul pe care Hristos il aduce in lume – acela ca violenta naste violenta. Lojile, initiind revolutia de la 1789 si lungul sir de revolutii europene care i-au urmat (1830-1917), au adus cu ele o escaladare nemaiintalnita a violentei.

In concluzie, ideea fundamentala a francmasoneriei, aceea de razbunare (a mortii lui Hiram, a Templierilor, a umanitatii indepartate de idealurile luminoase etc.), e incompatibila cu virtutea crestina a dragostei si cu Hristos, Domnul Pacii. (Va urma)

Mihail GAVRIL