SPOVEDANIE LA TANACU SAU DESPRE

UIMIREA INFRICOSATA IN FATA TAINEI CELUILALT

De reusita (sau esecul) unui spectacol iti poti da seama in primele cinci minute. In acest interval se incheaga vraja pe care actorii trebuie s-o mentina pe tot parcursul serii. In absenta unui start reusit, spectacolul risca sa se destrame din mers... Pot sa spun ca primele cinci minute din spectacolul Spovedanie la Tanacu au fost de o intensitate naucitoare, ceea ce a facut ca orice „deviere” reflexiva sa fie inutila: te simteai prizonierul unei drame din care ti-era cu neputinta sa evadezi...  

            Spovedanie la Tanacu e dramatizarea dupa romanul jurnalistic omonim aparut la Editura Humanitas acum doi ani*. Autoarea (atat a romanului, cat si a dramatizarii) este Tatiana Niculescu-Bran, redactor-sef la filiala radio B.B.C. in Bucuresti. Dedicat imprejurarilor legate de moartea Irinei Cornici, romanul se prezinta ca o reconstituire documentara (bazata pe marturii, iar nu pe simple speculatii jurnalistice) a ultimelor zile de viata ale Irinei.

            Lansat sub girul regizoral al lui Andrei Serban, spectacolul promitea sa devina un succes. Ceea ce s-a si intamplat – atat la New York (Teatrul La MaMa), cat si la Bucuresti (Teatrul Odeon). Trupa de actori (proveniti din Cluj, Sibiu, Oradea, Tg. Mures, Targoviste, Timisoara, Bucuresti) s-a reunit sub egida Academiei Itinerante Andrei Serban si a debutat (iulie 2007) cu un „atelier” pe tema romanului amintit. A rezultat un spectacol de teatru documentar, sustinut in saptamana 12-16 mai 2008 la Teatrul Odeon din Bucuresti.

            Cei care au intrat in sala cu prejudecatile – induse din belsug de mass-media in jurul acestui subiect – aveau sa sufere un soc. Dupa primele cinci minute au constatat ca nici o prejudecata nu mai ramane in picioare! Actorii au jucat cu atata patima incat, in tensiunuea insuportabila care se crease pe scena, ti-ar fi fost imposibil sa mai gasesti un reper (fie si mental) de care sa te agati. Te simteai captiv intr-o drama din care singura „iesire” era nebunia sau moartea. La amplificarea acestui efect a contribuit si faptul ca spectatorii erau literalmente prezenti pe scena, acest mic artificiu anuland practic „distanta” spectator-actor. Distanta in cauza (deopotriva spatiala si reflexiv-critica) ar fi putut deveni un impediment, daca ne gandim ca spectacolul trata un fapt de viata. De viata si de moarte...

Rolul Irinei Cornici a fost poate cel mai ingrat si, cu toate astea, cel mai magistral jucat. Dupa momentul impartasaniei, personajul se „rupe” in doua, dedublarea fiind efectul unei sfasieri launtrice fara leac. In jurul acestui „personaj dublu” avea sa se perinde o cohorta halucinanta de chipuri – ostile sau binevoitoare, insa la fel de incapabile sa ajute cu adevarat. Iata in ce a constat, dupa parerea mea, „punctul forte” al acestui spectacol: in neputinta personajelor de a o salva pe Irina. E un paradox (care tine de esenta actului teatral in genere) faptul ca neputinta generalizata poate degaja atata forta emotionala. Nici parintele Daniel, nici doctorii, nici maicile si surorile, nici asistentele medicale, nici ierarhul locului, nici fratele Vasile, nici prietena de internat a Irinei, nici politistul si nici macar noi, spectatorii, nu am putut s-o ajutam pe Irina. Si ceea ce este mai tragic, Irina insasi nu s-a putut ajuta pe sine.

In seara de la Odeon am avut revelatia unei Romanii privite sub lupa. Metehnele noastre vechi si noi au iesit la iveala, inspaimantator de grotesti, dar si dureros de reale. As asemana acest spectacol cu un demers psihanalitic sau cu un ritual de exorcizare... nationala. Ceea ce m-a tulburat peste masura a fost subconstientul unei Romanii in deriva, miza spiritual-morala a spectacolului depasind cu mult cazul singular al Irinei Cornici.                 

            In pofida afirmatiei precaute a autoarei („Spovedanie la Tanacu nu e o poveste despre Romania”), am recunoscut aici toate simptomele crizei prin care trece Romania post-comunista: mirajul (dar si mizeria) Occidentului, haosul institutional romanesc (de la casele de copii la spitalele de psihiatrie), destramarea familiei, migrarea masiva a tinerilor in cautarea de job-uri bine platite, agresivitatea juvenila, dar si chestiuni spinoase ale vietii religioase, cum ar fi: incapacitatea „funciara” a unei anumite parti a Ortodoxiei de a intelege provocarile lumii contemporane, insinuarea subtila a masoneriei in randurile fetelor bisericesti, institutionalizarea credintei, criza monahismului contemporan, angoasele legate de integrarea noastra in U. E. si de globalizare etc.

Din tot acest „mozaic” bulversant de imagini, am pastrat doua-trei „cioburi” din care as fi putut reconstitui Romania, intr-un final de spectacol. Mai intai, figura venerabila a duhovnicului, care ii da parintelui Daniel solutia salvatoare: s-o pomeneasca pe „Irina, roaba Domnului” toata viata sa, pana in clipa mortii. Din acel moment tainic (totul se petrece la spovedanie), intre parintele Daniel si Irina (trecuta deja dincolo) se creeaza o complicitate duhovniceasca peste timp si moarte. Apoi, imaginea maiestuoasa a Irinei, insotindu-l pe parintele Daniel in noianul de injuraturi si lovituri (amintind de drumul presarat cu scuipari si ocari al Golgotei) si aparandu-l in chip nevazut (pentru multimea de furiosi), dar teribil de real si dramatic pentru noi, ceilalti...

In Spovedanie la Tanacu nu exista invingatori sau invinsi, fiindca toata lumea sfarseste prin a fi victima.  Unii – cei mai multi – victime ale ignorantei sau manipularii, altii – victime ale neputintei de a intelege pana la capat tainele sufletului omenesc. Acest sentiment de uimire infricosata in fata tainei Celuilalt ni l-au transmis cativa tineri actori in spectacolele de la Odeon... 

Alexandru Valentin CRACIUN

* Spovedanie la Tanacu constituie, de asemenea, sursa fundamental[ a filmului documentar For God's Sake / „Cazul Tanacu”, realizat de Tatiana Niculescu Bran si Ionut Teianu si prezentat in premiera mondiala la Astra Film Fest Sibiu 2007. Continuarea anchetei jurnalistice realizate de Tatiana Niculescu Bran va aparea in toamna acestui an, tot la Editura Humanitas.