RECVIEM PENTRU DR. FLOR STREJNICU

Cu cateva zile inainte de Florii, a trecut la cele vesnice doctorul si publicistul Flor Strejnicu din Cisnadie (Sibiu), unul dintre cei mai onesti si echilibrati marturisitori ai crezului legionar, om de o probitate morala si profesionala cum rar mai poti intalni in vremurile acestea tulburi si piticite.

Nascut la Ploiesti, in 1926, cu numele oficial Alexandru Popescu, intra in Miscarea Legionara pe poarta Fratiilor de Cruce, ca licean, iar in 1941, la numai 15 ani, este arestat si condamnat, cu un intreg grup de tineri camarazi (40). In temnita s-a imbolnavit de plamani, dar a reusit sa biruie boala prin credinta. Este eliberat in pragul anului 1944 si isi reia studiile la fara frecventa, dar dupa cateva luni este arestat din nou si azvarlit in temnita de la Margineni, de unde Dumnezeu i-a ajutat sa iasa teafar in anul urmator. Acum isi schimba numele si reuseste sa-si ia bacalaureatul, dupa care se inscrie la Facultatea de Medicina din Cluj. Descoperit in cele din urma, este impiedicat sa-si dea examenul de stat si se multumeste sa lucreze multi ani ca felcer la spitalul din Cisnadie. A reusit, intr-un tarziu, sa-si dea secundariatul in Radiologie si s-a indreptat, in mare masura, spre medicina naturista, dovedindu-se un foarte bun diagnostician si terapeut.

Oprit sa se exprime public inainte de 1989, a facut-o cu prisosinta dupa aceea. Intre altele, este invitat la ONU sa conferentieze despre Dr. Albert Schweitzer (1875-1965), celebrul medic alsacian teolog si filosof, laureat al Premiului Nobel (1952), despre care publica o brosura – Albert Schweitzer si Romania. Studiu bibliografic – in 1997, la Editura Imago din Sibiu (unde au aparut mai toate scrierile sale). Din marea sa pasiune pentru filatelie, impartasita cu vechiul camarad Traian Popescu (fostul diplomat exilat in Spania, la Madrid, unde s-a ilustrat si ca asiduu editor), a iesit cartea semnata de amandoi si tiparita la Sibiu in 1994: Din lupta exilului romanesc din Spania impotriva comunismului (cu accent pe propaganda pro-romaneasca si anti-comunista prin emisiuni filatelice, de la inceputul anilor ’50 pana la sfarsitul anilor ’60).

In lucrarile sale cele mai cunoscute si mai substantiale a cautat sa faca dreptate adevaratului legionarism, raspunzand acuzatiilor si mistificarilor istorice perpetuate pana azi. Discursul sau este sobru, ordonat, bine argumentat si documentat (cum s-ar fi cuvenit sa fie toate apologiile dreptei de dupa 1989). Cea mai mare valva a facut-o cartea sa despre Miscarea Legionara si evreii (1996), care a generat mai multe cicluri de dezbateri si conferinte, clatinand serios teza calomnioasa ca legionarii ar fi fost niste „mancatori de evrei” si ar fi impartasit ca atare conceptiile ultrarasiste ale fascismului german. Contributia sa cea mai de seama ramane insa vasta sinteza intitulata Crestinismul Miscarii Legionare (2000; ed. a II-a, revazuta si adaugita: 2001), care depaseste tot ce s-a mai scris anterior pe aceasta tema (cartile si brosurile unor teologi ca Ilie Imbrescu, George Racoveanu sau Victor Moise), adunand si analizand atent atat principii, cat si fapte, din perioada interbelica si pana in contemporaneitate (cu un accent aparte pe rezistenta din inchisori si din munti, precum si pe ctitoriile exilului legionar, pe care l-a cunoscut direct mai ales in ipostaza lui spaniola), si incheindu-si expozeul cu o vasta si utila lista bibliografica (a se vedea mai ales editia a doua). Tot in anul 2000 publica frumosul album documentar intitulat Hronic legionar, ilustrat cu troite ridicate pe tot cuprinsul tarii.

Dr. Flor Strejnicu a manifestat o deosebita sensibilitate pentru poezie. Micul volum de Miniaturi (2002) cuprinde discreta sa lirica personala, cu poeme scurte in genul hai-ku-urilor, subtil esentializate ca idee si expresie poetica. Cateva dintre acestea, dedicate martirajului si transcendentei crezului legionar, se regasesc si in ampla culegere de poezii inchinate Capitanului – Marturisitorul – pe care, desi aproape orb, a ingrijit-o si tiparit-o in ultimul an de viata (dezvoltand o mai modesta antologie anterioara, scoasa cu prilejul centenarului nasterii lui Codreanu). Din aceasta ultima carte pe care a mosit-o, si care capata astfel un fel de valoare testamentara, am alcatuit o selectie in pagina alaturata (cu o lamuritoare nota introductiva).

Omul minunat si neobosit care a fost Dr. Flor Strejnicu dainuieste exemplar prin cartile lui si prin amintirea de nesters pe care i-o poarta toti cei ce l-au cunoscut (si printre care, mai ales in ultimii ani, s-au numarat si destui tineri). Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-i binecuvinteze pomenirea.

Razvan Codrescu

UN GAND PENTRU ADRIAN BRIGHIDAU

Figura mai putin cunoscuta publicului larg (desi a desfasurat si ceva activitate gazetareasca, indeosebi pe la Romania libera, nu fara vocatia satirei si a pamfletului), dar care s-a invrednicit sa lase o urma frumoasa, de cruciat al adevarului, in cercurile dreptei postdecembriste – inimosul Adrian Nicolae Brighidau (n. 1946), barbosul cu trasaturi teutonice (par blond, ochi albastri, umeri voinicesti), a avut parte, la cumpana dintre iarna si primavara acestui an, de o moarte prematura, intr-o amara singuratate. Se despartise nu de multa vreme de sotia sa, ziarista Magda Brighidau (Antoniu), dar mai ales ii va fi lipsit fiica sa, pe care o iubea nespus si de care imi amintesc ca se arata foarte mandru. L-am cunoscut mai putin decat altii (care s-ar fi cuvenit sa scrie mai pe larg despre el), dar i-am admirat dinamismul si buna credinta (chiar daca investite adesea in directii mai degraba utopice, insa de donquijoteasca noblete) – calitati rare in generatia lui prost naravita. Regret nespus ca am ratat ocazia de a-l insoti, acum cativa ani (cand am comunicat ultima oara cu el), la un fel de concurs de epigrame la care ma invitase si din care nu stiu ce se va fi ales. Dar mai ales regret ca nu i-am publicat in Puncte cardinale versurile trimise prin e-mail (si ratacite intre timp), socotindu-le atunci nu prea potrivite cu profilul revistei…

Intoxicat cu monoxid de carbon in apartamentul sau de bloc din Bucuresti (stramtorat financiar dupa divort, se debransase de la reteua termica si se incalzea cu mijloace improvizate), a fost gasit mort de catre vecini dupa cateva zile (veste naprasnica pe care am aflat-o abia o luna si ceva mai tarziu, fiindu-mi greu sa inteleg si sa iert faptul ca prieteni apropiati, care au stiut si au fost prezenti la inmormantarea de la Cernica, n-au gasit de cuviinta sa ne-o dea si noua la vreme, spre a-l putea insoti pe ultimul drum).

Sa ne rugam pentru sufletul lui, dar sa ne uitam mai adanc si in sufletele noastre si sa ne dojenim ca in ele, de la an la an, adevarata camaraderie sta sa scapete, bolind pe drojdiile veacului!

 (Razvan Codrescu)