ZIUA ARIPILOR FRANTE

Pe 21 aprilie 1944, raidurile americane au distrus elita flotei aeronautice romane

Pentru prima oara se face lumina intr-unul dintre cele mai negre capitole din istoria aviatiei militare romanesti: batalia aeronautica din 21 aprilie 1944, cand au cazut la datorie cei mai buni piloti de vanatoare romani. Evitat cu obstinatie de regimul comunist, pentru care Al Doilea Razboi Mondial incepea dupa 23 august, episodul din trista zi de vineri 21 aprilie ramane un element de referinta pentru istoria nationala. Studiul realizat de istoricii Sorin Turturica si Vasile Tudor scoate la iveala din analele istoriei eroismul pilotilor nostri, care si-au dat viata infruntand un dusman nemilos, ce manevra cu dibacie niste adevarate masini ale mortii...  

Cand vin americanii...

La inceputul anului 1944, americanii au inceput bombardamentele sistematice asupra obiectivelor strategice romanesti. Operatiunile au fost executate de Forta a 15-a Aeriana a USAAF, dislocata in Italia si aflata sub conducerea generalului-locotenent Nathan Twining. Primul atac a avut loc pe 4 aprilie, cand vanatorii romani au reusit sa faca fata inamicului. Si asta pentru ca bombardierele americane au venit fara protectia avioanelor de vanatoare. In urmatoarele atacuri, din 5, 15 si 16 aprilie, aparatele americane de vanatoare P-38 ,,Lighting” vor insoti bombardierele, stanjenind atacurile pilotilor de vanatoare romani si ale aliatilor germani. Astfel, bombardierele B-17 si B-24 reusesc sa loveasca rafinariile de la Ploiesti si Campina, Triajul si Gara de Nord din Bucuresti, Uzinele IAR din Brasov si instalatiile portuare de la Turnu Severin. Veterani ai campaniilor din Africa de Nord si Italia, zburatorii americani din cadrul Grupului 31 Vanatoare (unitate creditata pentru intervalul august 1942 – martie 1944 cu aproape 200 de victorii aeriene) au fost adusi sa lupte impotriva escadrilelor romanesti si germane. In primele zile ale lui aprilie 1944, membrii Grupului au intrat in componenta Fortei a 15-a Aeriene si au facut trecerea de pe avioanele tip „Spitfire” pe P-51B “Mustang”, considerate letale pentru aviatia inamica pe frontul de vest. Escadrilele 307, 308 si 309 din cadrul Grupului 31 Vanatoare au fost amplasate la San Severo, in Italia.

“Alarma! Toata lumea in aer!”

In prima parte a zilei de 21 aprilie, patru straturi de nori acopereau soarele, ascunzand parca un pericol iminent. La ora 09.44 esaloanele superioare ale aviatiei de vanatoare romane si germane au fost informate ca “mai multe sute de avioane inamice au decolat din regiunea Brindisi si se indreapta spre coasta Dalmatiei”. Intre 10.10 si 10.43 formatiunile au trecut peste Dubrovnik si s-au indreptat in doua valuri spre Romania. La 11.06, primul val a patruns pe la Moldova Noua, a survolat zona Oravita-Resita, iar la vest de Pitesti se scindeaza: o grupare ataca zona petrolifera, iar cealalta Capitala. La ora 11.25, al doilea val a patruns pe la Calafat, a ocolit Craiova pe la sud si, de asemenea, s-a divizat. O grupare s-a indreptat spre Ploiesti, iar cealalta spre Bucuresti. Concomitent, 130 de avioane romanesti si germane primesc ordin sa intre in lupta. Primii care s-au ridicat in aer au fost zburatorii Grupului 1 Vanatoare de la Rosiorii de Vede, unitate aflata sub comanda cpt. comandor Ioan Sandu. Cele 26 de IAR-uri 81 A (escadrilele 43, 63 si 64) au primit ordin de decolare la 11.20 si, cateva minute mai tarziu, se aflau la 2000 m, la nivelul plafonului inferior al norilor. La 11.35 au primit ordin de zbor si Grupul 2, format din 34 de avioane IAR 81C, precum si Grupul 6, cu 30 aparate de zbor. Grupul 2 Vanatoare s-a ridicat de pe aerodromul Pipera, iar Grupul 6 de pe Popesti-Leordeni. Germanii au trimis in lupta 40 de aparate  de zbor 39 Me-109 G.6 si un Ju-88.

Macelul din vazduh

Deasupra Romaniei se aflau trei tipuri de avioane americane: bombardierul  B-24 “Liberator” si aparatele de vanatoare P-38 “Lightning” si P-51 “Mustang”. Atacul fusese minutios organizat, pentru ca rezultatele lui sa fie cat mai dezastruoase. Avioanele de bombardament pastrau formatia cu orice pret si reactionau cu foc numai la distante mici. Vanatorii deschideau lupta de la 4-500 m,  cu rafale scurte, urmarind avioanele romanesti “pana la doborare sau pana dispareau in nori”. Daca pilotul se salva parasutandu-se, incercau sa-l mitralieze in aer, chiar daca exista cutuma ca omul din parasuta sa fie lasat sa traiasca. Evitau lupta cand erau izolati si atacau numai in formatii de 2, 4 si chiar mai mari. In schimb, pilotii romani, desi buni tragatori si manevrieri, atacau de multe ori individual, cu foarte mult elan, fara sa-si coordoneze eforturile cu ceilalti. Pentru sefii de formatii era foarte greu sa-i stapaneasca, fapt care s-a dovedit fatal. Mai mult, au facut grava eroare de a confunda “Mustang”-ul cu avionul german Me-109 si nu l-au atacat, ba multa vreme nici macar nu s-au ferit de el.

Schimbare de tactica

In general, luptele aveau loc la 6-8.000 m altitudine, adica la nivelul de zbor al bombardierelor. Pilotii romani trebuiau sa atace bombardierele grele ale USAAF pana la lansarea bombelor. Si asta pentru ca dupa ce scapau de incarcatura acestea deveneau mai usoare si apropierea de ele necesita mai mult timp, interval cand micul avion de vanatoare era expus unui foc incrucisat devastator. O schimbare de tactica a americanilor a avut un deosebit succes: din 21 aprilie 1944 vor trimite inainte cu o jumatate de ora la vanatoare libera monomotoarele de tip “Mustang”, care vor angaja in conditii foarte avantajoase de inaltime si viteza IAR-urile romanesti, atragandu-le la o inaltime care depasea posibilitatile de manevrabilitate a acestora. Strategia de lupta americana urmarea ca atunci cand bombardierele ajungeau deasupra obiectivelor, avioanele romanesti sa fie deja la limita de munitie sau in pana de benzina. Desi pilotii de pe “Mustang”-uri vor dobori mai multe IAR-uri 81, ei vor raporta ca au dat jos fie un Focke Wolf 190 german, fie un Fiat 50 italian, confundandu-le.

Pierderi grele

Cele mai grele pierderi le-au suferit cei din Grupul 1 Vanatoare: 5 morti si 2 raniti (aproape o treime din efectivul apt de lupta), iar 6 IAR-uri 81A au fost distruse si avariate alte 4 (toate aterizasera fortat si erau recuperabile). O intreaga patrula, compusa din 4 aparate, condusa de cpt. av. Grigore Musica, a fost surprinsa de “Mustang”-uri deasupra Snagovului si doborata in cateva secunde, fara ca zburatorii romani sa reuseasca macar sa reactioneze. Alaturi de capitan au murit adj. maj. av. Andrei Ciobanas , adj. stg. av. Ioan Marchis si adj. stg. av. Mircea Catana. Scena a fost vazuta de la distanta de un aviator izolat, sublocotenentul Mihai Vieru, care se salveaza sarind cu parasuta. Dupa un timp, cand camarazii vor merge la mormantul capitanului Musica, vor constata ca acesta fusese inmormantat fara cruce si ca peste mormant erau urme de camion. Un alt erou al Grupului 1 a fost slt. av. Alexandru Totoiu, al carui IAR - 81A s-a izbit de pamant langa gara Crivina, iar slt. av. Cristu I. Cristu, care a fost atacat de cateva ”Lighting”-uri, a fost ranit si a aterizat fortat la Boteni. Escadrila 63, condusa de cpt. av. Parsifal Stefanescu, nu a intalnit inamicul. La finalul misiunii, Grupul a pretins doua avioane inamice doborate sigur si unul probabil.

O lupta inegala

Grupul 2 Vanatoare a primit ordin sa se ridice deasupra norilor, la aproape 8.000 de metri. I.A.R.-urile s-au dispersat, nefiind amenajate pentru zborul instrumental. Doar Escadrila 58 a venit in contact cu formatiile masive de bombardiere si a inceput asaltul, dar intr-un mod neorganizat. A fost foarte usor pentru “Mustang”-uri sa intervina prin atacuri fulgeratoare, chiar in spatele vanatorilor romani izolati. Adj. av. Constantin Coman a fost doborat in flacari, iar slt. av. Spiridon Matei a fost mitraliat in timp ce incerca sa se salveze cu parasuta. Alti patru piloti ai Grupului 2 Vanatoare au fost raniti. Grupul 2 a declarat patru aparate distruse si unul recuperabil. De asemenea, au fost raportate patru victorii aeriene, toate aparatele doborate fiind bombardiere. Si cei din Grupul 6 Vanatoare s-au dispersat dupa ce au depasit cele patru straturi succesive de nori. Au intalnit mai multe grupuri de bombardiere B-24 si le-au atacat. Au fost obtinute cinci victorii sigure si doua probabile. In lupta si-au pierdut viata patru aviatori romani: slt. av. Victor Arapi, adj. av. Nicolae Manea, adj. av. Dumitru Gheorghe si adj. av. Ion Oprea, ultimul ucis in parasuta. Grupul 6 nu a raportat raniti, in schimb, patru avioane I.A.R. 81C au fost distruse si alte trei avariate. 

Raportul “dezastrului”

La cateva zile dupa evenimente, generalul Ermil Gheorghiu, seful Statului Major al Aerului, inainteza sefului aviatiei, generalul Gheorghe Jienescu, raportul cu pierderile. Jienescu pune pe raport urmatoarea rezolutie: “Dezastru! (...) Nici 2 atacuri si suntem desfiintati. Rog Statul Major al Aerului a intocmi un studiu asupra actiunilor aeriene inamice incepand cu 4 IV '944 si a trage concluziile ce rezulta...”. Conformandu-se ordinului, doi ofiteri de Stat Major au vizitat unitatile implicate in lupta si au constatat ca “aviatorii Grupurilor 1 si 2 nu sunt instruiti sa lupte pe grup, lipsindu-le coeziunea si spiritul de echipa” si ca “vanatoarea romana si cea germana colaboreaza deficitar. Concentrarea intregii aviatii nu s-a realizat pentru ca germanii apara in primul rand zona petrolifera, iar romanii Capitala”. Totodata, acestia observau ca “atacul contra aviatiei de vanatoare nu se poate da decat din fata, daca aceasta accepta lupta, pentru ca avioanele americane au calitati net superioare si se pot eschiva oricand de la lupta”.

In raportul Statului Major s-a constatat si ca multi piloti au fost doborati din cauza lipsei de radio la bord. “Echipierii care au vazut pe acesti piloti in pericol nu au fost in masura sa-i anunte pentru a degaja...”, se arata in raportul citat. Daca avioanele inamice puteau ramane deasupra Romaniei cel putin doua ore, avioanele romanesti, dupa un angajament de 20-25 de minute, ramaneau in pana de benzina. Avionul IAR-81 nu putea utiliza rezervoare suplimentare, pentru ca acestea intrau in functiune doar la 40 de minute de la decolare, adica tocmai in momentul intalnirii cu inamicul, cand pilotul trebuia sa le largheze pentru  a capata maximum de manevrabilitate...

Florian BICHIR