TEODOR M. POPESCU SI CAZUL WINNITZA
In dosarul penal al profesorului Teodor M. Popescu exista un manuscris [1], cu un exemplar dactilografiat [2], despre un caz prea putin cunoscut, si anume masacrul de la Winnitza (vestul Ucrainei), savarsit de politia politica sovietica. Prezenta acestor documente se explica prin faptul ca au fost ridicate la perchezitia facuta de Securitate, imediat dupa arestarea profesorului [3], mai tarziu avand sa constituie parte a materialului probatoriu inaintat la procesul care i s-a intentat [4].
Dupa sapaturile din padurea de la Katyn, administratia germana a Ucrainei a descoperit alte gropi comune, insa de data aceasta in orasul Winnitza, localitate cu 92.900 de locuitori inainte de al doilea razboi mondial, resedinta a regiunii cu acelasi nume. Aceasta localitate este la aproximativ 250 km distanta de Kiev si 200 km de raul Nistru, la punctul Moghilev. Regiunea Winnitza se invecineaza la sud cu Basarabia (R.S.S. Moldoveneasca in timpul regimului sovietic), la sud-est cu regiunea Odessa, la nord-est cu regiunea Kiev, la nord cu regiunea Jitomir, iar la vest cu regiunea Camenita-Podolia [5].
Imediat dupa cucerirea zonei de catre trupele germane, au fost semnalate posibilele locuri ale gropilor comune, insa abia la 24 mai 1943 au inceput cercetarile. Inca de la inceput, germanii au chemat martori din mai multe state satelite Germaniei [6], cu aceasta ocazie instituindu-se o comisie internationala spre a cerceta cazul [7], ca si pe acela de la Katyn [8]. Astfel ajungem la legatura profesorului T. M. Popescu cu acest caz. Din partea Romaniei, pe langa dr. Alexandru Birkle [9], care participa in cadrul comisiei la cercetari, in zilele de 16-17 iulie 1943 la Winnitza, prin Berlin, a fost prezenta si o delegatie formata din I.P.S. Visarion Puiu (seful Misiunii Ortodoxe Romane din Transnistria), Nichifor Crainic (ministru insarcinat cu Propaganda Nationala), Teodor M. Popescu (decan al Facultatii de Teologie din Bucuresti) si Iacob Lazar (profesor la aceeasi facultate), alaturi de alte delegatii bisericesti (bulgara, suedeza, finlandeza, greaca) [10]. De altfel, delegatia romana fusese solicitata de Legatia germana din Bucuresti si trimisa de Patriarhia Romana, cu autorizatia maresalului Ion Antonescu [11].
S-au descoperit trei puncte principale cu gropi comune: 1) „Livada” sau gradina cu pomi din cartierul Dolinki, la 1,2 km spre apus de centrul orasului; 2) Parcul Popular zis si „Cultural” si 3) cimitirul ortodox – toate trei in lungul aceleiasi strazi (Pidlissny), pe soseaua care duce de la Winnitza la Litin [12].
Punctul cel mai important – gradina cu pomi – avea gropi pe o suprafata de un hectar, putin retrasa de la sosea, si nu avea locuinte in imediata apropiere. Aici s-au descoperit 38 gropi comune, sapate pe trei laturi (est-nord-vest) ale gradinii, cele mai multe continand 100-130 de cadavre, cateva chiar 200. Gropile obisnuite erau largi si lungi de 3-5 m si adanci de aproximativ 3 m. Pana la 16 iulie au fost deshumate 1206 cadavre, din care 817 au si fost examinate [13].
In celelalte doua puncte, parcul popular si cimitirul ortodox, s-au gasit 35, respectiv 40 gropi comune, peste care au fost instalate baraci – ca spatii de joaca –, iar peste altele s-a asezat nisip sau fost plantati salcami. In cimitir gropile au fost mai mici, pentru a nu trada dimensiunile celor noi fata de cele obisnuite. Din primele constatari germanii au estimat un numar de aproximativ 10.000 de cadaver [14].
Prin cercetarea cadavrelor descoperite s-a ajuns la concluzia ca moartea tuturor victimelor provine din impuscaturi de revolver, in ceafa, de la mica distanta. Multi au primit un singur glont, altii avand mai multe, de calibru 5,6 mm, in cap, iar unii prezentand mai multe rani provocate de forte brutale [15].
Toate cadavrele au fost gasite cu mainile strans legate la spate cu sfoara, iar in gura si esofagul unora a fost gasit pamant, ceea ce dovedeste ca acestia din urma nu murisera pana in momentul ingroparii si astfel au inghitit pamant in groapa. S-au gasit si trei femei goale si nelegate [16].
Identificarea celor deshumati nu a fost atat de usoara, aceasta facandu-se cu ajutorul hainelor si lucrurilor gasite asupra lor si expuse intr-o cladire din oras spre a fi recunoscute de rude sau cunoscuti. S–au gasit si foarte multe gropi umplute cu camasi, sumane, pantaloni, rochii si incaltaminte [17]. Dupa cercetarea medico-legala si eventuala identificare a mortilor, acestia au fost inhumati crestineste, in gropi lungi de 20-30 m, asezati in rand, peste care s-a turnat var. Chiar profesorul Popescu impreuna cu ceilalti membrii ai delegatiei romane au asistat, in data de 16 iulie 1943, la o astfel de slujba, facuta de doi episcopi ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina [18], un protopop si 30 preoti, alaturi de multimea indurerata si autoritatile germane de ocupatie [19].
Dintre cei identificati, cei mai multi erau ucraineni, cativa evrei, dar si moldoveni, majoritatea inaintati in varsta [20]. Acestia erau oameni simpli, lucratori, tarani cei mai multi [21].
Insusi profesorul T. M. Popescu, prezent la Winnitza, a facut cercetari pentru a vedea de cine si de ce au fost masacrati acesti oameni. Astfel, sesizand metodele politiei comuniste [22], de care avea sa aiba parte mai tarziu, acesta constata multimea obiectelor gasite asupra victimelor: acte, copii de pe procese verbale de perchezitie (scrise cu creionul), scrisori, albume, carti, fotografii, carti de rugaciune, Biblii, cruci, iconite, metanii, bucati de odajdii, multe obiecte sfinte [23]. Ca atare, profesorul era de parere ca o vina imputata victimelor ar fi fost cea pentru activitatea asociatiei religioase ”Adevaratii tarani greco-ortodocsi ai Arhanghelului si ai Sfantului Duh”, de dupa 1932, cand s-au inchis bisericile [24].
Arestarile s-au facut in anii 1937-1939 [25], iar amenajarea locurilor viitoarelor gropi comune, cum a fost cazul gradinii in mod special, s-au facut in martie 1938 [26] si in circumstantele generale din anii epurarilor ordonate de Stalin, atunci cand se descopereau „dusmanii poporului” [27]. Printre cei arestati si gasiti la Winnitza erau si fosti opozanti ai armatei rosii (din trupele lui Denikin), desi fusesera amnistiati de Constitutia lui Stalin, sau fosti ofiteri din armata tarista – oameni care fusesera luati pentru 10 ani intr-un lagar din nord [28].
In lucrarea lui
Cu toate acestea, ca in loc de concluzie, putem afirma ca acest masacru, asupra caruia ne-am oprit in mod tangential, ca fiind relatat de profesorul Teodor M. Popescu, a fost savarsit de catre politia politica sovietica (N.K.V.D. sau G.P.U.) intre 1937-1938, iar victime au fost persoane care deranjau sistemul sovietic, fie ca erau fosti luptatori nationalisti ucraineni, opozanti ai actiunii de colectivizare sau simpli credinciosi crestini, altfel spus „dusmani ai poporului”.
Urmeaza ca prin cercetari mai atente sa se edifice un studiu complet cu privire la acest caz, inclusiv prin studierea unor documente din arhivele sovietice.
Adrian Nicolae PETCU
Note:
1. Arhivele Ministerului de Justitie, Directia Instantelor Militare (A.M.J.), fond penal, dos. 39.238, vol. I, f. 37-49.
2. Ibidem, f. 50–54.
3. Vezi „Procesul verbal de perchezitie” din data de 5 martie 1959 in A.M.J., dosar 39238, f. 5-6, „Cinci file batute la masina si 13 file caiet, ambele intitulate «Mortii de la Winnitza» cu caracter antisovietic”.
4. Vezi „Concluzii de invinuire” alcatuite de ofiterul de ancheta Teodoru Ion din 9 mai 1959 (ibidem, f. 65), „Ordonanta de invinuire” din 25 martie 1959 (ibidem, f. 17), „Ordonanta privind atasarea probelor materiale la dosarul de ancheta penala” din 27 aprilie 1959, unde acest material este primul in lista probelor (ibidem, f. 36), „Sentinta nr. 118” din 2 iunie 1959 (ibidem, f. 135-137) si la respingerea recursului „Decizia nr. 374 din 13 iulie 1959” (ibidem, f. 167-169v).
5. *** Большая саветская знциклопедия, vol. 8, <Москва,1951>, pp. 94-95, 98.
6. Cu exceptia celor din Suedia (
7. Seful comisiei medico-legale era Dr. Schräder din Germania, ajutat de medici legisti de la Gand,
8. La patru zile dupa descoperirea gropilor comune de la Katyn, guvernul polonez din exil, aflat la Londra, a cerut o ancheta la Crucea Rosie. Ancheta internationala era necesara dat fiind faptul ca oficialitatile sovietice lansasera prin agentia T.A.S.S. informatia potrivit careia uciderea polonezilor ar fi fost opera germanilor (A. Fontaine, Istoria razboiului rece, vol. I, ed. ingr. de G. G. Potra si D. Razdolescu, Ed. Militara, [f.a.], pp. 239-240). Dupa recucerirea Smolenskului, in toamna lui 1943 rusii au deschis o ancheta, insa Al. Werth, care participa din partea ziarului Sunday Times, in ciuda faptului ca avea simpatii pentru cauza sovietica, a ramas sceptic fata de versiunea oficiala moscovita (ibidem, p. 241); in anul 1988 sovieticii au recunoscut ca ei au fost faptasii.
9. Vezi Curentul, an XVI, nr. 5539, 20 iulie 1943; Memoria. Revista gandirii arestate, nr. 3, pp. 69-77, unde insa se vorbeste de prezenta acestuia numai la Katyn.
10. “Masacrul bolsevic…”, p. 438.
11. Vezi adresa nr. 773, din 9 iulie 1943, trimisa de Patriarhul Nicodim catre I.P.S. Visarion Puiu, in care se spune, conform adresei nr. 6566 din 8 iulie 1943 a Legatiei germane, ca „s-au descoperit urmele unor noi mari crime bolsevice” si ca atare sa fie prezenta o delegatie reprezentativa a B.O.R., alesi fiind profesorii teologi sus-mentionati, trimisi la Winnitza, via
12. Ibidem; cf. Curentul, an XVI, nr. 5541, din 22 iulie 1943 („Proces verbal incheiat cu ocazia cercetarilor intreprinse la mormintele comune ale populatiei ucrainene din tinutul orasului Vinita”); acelasi act publicat si in Evenimentul Zilei, ed. a II-a, an V, nr. 1504, 22 iulie 1943.
13. Ibidem.
14. “Masacrul bolsevic…”, p. 439; Curentul, nr. 5539, 20 iulie 1943.
15. Ibidem.
16. “Masacrul bolsevic…”, p. 439; Curentul, an XVI, nr. 5539, 20 iulie 1943; Evenimentul Zilei, an V, nr. 1502, 20 iulie 1943 („in mare parte au fost ingropati de vii”). In acelasi mod au fost ucisi si ofiterii polonezi gasiti la Katyn (Memoria, nr. 3, pp. 65-67). Corespondentul ziarului Curentul la Winnitza, Aurel Popovici, spunea: „Ceea ce vedem nu sunt nici schelete – mai degraba o masa diforma de oase si de carne, care prin diferite semne caracteristice denunta ca apartin unor oameni” (Curentul, an XVI, nr. 5543, 24 iulie 1943).
17. “Masacrul bolsevic…”, p. 440; Curentul, an XVI, nr. 5543, 24 iulie 1943.
18. Pe teritoriul Ucrainei existau doua biserici ortodoxe: una autonoma, condusa de Mitropolitul Alexei, fost episcop de Volinia (ucis la 7 mai 1943 – se pare – de autocefalisti si urmat de un loctiitor pana la revenirea sovieticilor) si una „autocefalista”, condusa de nationalistul Policarp, care functionau cu acordul autoritatilor germane de ocupatie (cf. N. Grosu, “Vesti din Ucraina”, Transnistria Crestina. Revista Misiunii Ortodoxe Romane in Transnistria, an I, nr. 3-4, 1942, p. 79). La inhumarile de la Winnitza au participat astfel Mitropolitul de Kiev, Policarp, dar si cel canonic de Winnitza, P.S. Evloghie Marcovski.
19. “Masacrul bolsevic…”, p. 440; alt caz de inhumari vezi in Curentul, an XVI, nr. 5545, 26 iulie 1943, cand au fost prohodite 260 de persoane.
20. Cu varste intre 40-50 de ani. De remarcat este cazul Alexandra Misenco, romanca originara din Chisinau, care si-a avut sotul inrolat in armata lui Denikin. Acestia, in 1919, s-au stabilit la Winnitza, unde sotul mereu era prigonit de politia comunista pentru participarea in armata lui Denikin si pentru spionaj in favoarea Romaniei (acuzatii nedovedite), apoi invinuit pentru faptul ca a fost polcovnic, intrucat purta barba! Intrebata de cate ori a fost arestat sotul, aceasta a raspuns: „De patru ori. In 1924, in 1927, in 1932 si in iunie 1937. Cand a fost arestat ultima data era aproape mort. Daca mergea pe strada, daca era la lucru sau statea acasa, se astepta mereu sa fie dus la N.K.V.D”. La Winnitza i s–au gasit doar hainele recunoscute de Alexandra Misenco, nu si trupul neinsufletit (Curentul, nr. 5544, 25 iulie 1943).
21. Curentul, an XVI, nr. 5539, 20 iulie 1943.
22. „O data cu mortii de la Winnitza s-a descoperit cum aresta si ucidea politia bolsevica” (“Masacrul bolsevic…”, p. 440).
23. Ibidem, p. 441.
24. Membrii acestei asociatii purtau cusuta pe imbracamintea lor o cruce si tineau adunari in care citeau Sf. Scriptura; alte indicii de participare la asociatie (carti religioase) erau de asemenea motiv de arestare. De remarcat este cazul unui preot, lucrator la o padure, caruia la arestare i s-a spus: „Caine, ai trait destul!” (ibidem, pp. 444-445)
25. Arestatii au fost tinuti in cele doua inchisori din oras, cea a politiei N.K.V.D. si cea a orasului; conform informatiilor culese de profesorul T. M. Popescu, din rapoartele autoritatilor germane, aici au fost adusi peste 18.000 arestati (ibidem, pp. 441-442).
26. Ibidem, pp. 442-443; Curentul, nr. 5543, 24 iulie 1943).
27. “Masacrul bolsevic…”, p. 442; „Curentul”, an XVI, nr. 5542, 23 iulie 1943.
28. Ibidem, nr. 5544, 25 iulie 1943; “Masacrul bolsevic…”, p. 442.
29. Fl. Matrescu, Holocaustul rosu, editia a II-a revazuta si adaugita, Bucuresti, 1998, p. 61.
30. Ibidem.
31. A.N.I.C., fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar 60/1942, f. 2.