BISERICA, SINAGOGA, LOJA (II)
Anul trecut, la Editura Puncte Cardinale, a aparut micul volum Biserica, Sinagoga, Loja. Ispitirea din Carantania, Drumul Damascului, Disolutia masonica, semnat de Mihail Gavril. Intrucat tirajul este aproape epuizat, iar multi cititori interesati nu si-au putut-o procura ca atare, ne-am hotarat ca, incepand din acest numar, sa publicam in serial paginile introductive si partea a treia a cartii (cea referitoare la francmasonerie in raport cu religiile biblice), raspunzand mai multor solicitari in acest sens care ne-au parvenit la Redactie. Am renuntat aici la notele de subsol, dar vom publica la sfarsitul serialului lista surselor bibliografice.
LOJA: EREZIE, NEOPAGANISM
(Urmare din numarul trecut)
Confuzii si contradictii
Baza infiintarii si functionarii lojilor masonice e contradictorie si inconsecventa: francmasonii romani ii cerceteaza pe discipoli (din Romania) asupra sentimentelor si datoriilor lor fata de tara, familie, ceilalti oameni si – mai la sfarsit – fata de Dumnezeul unic. Este ca si cum francmasoneria internationala ar face un favor Dumnezeului unic si romanilor sa creada in El...
Contradictia este si mai evidenta cand aflam ca unele statute spun francmasonilor ca pot crede, altele ca este obligatoriu a crede, altele ca apartenenta la aceasta asociatie nu trebuie considerata o religie, dar suprinzator, in alt loc se zice ca pentru a fi admis in loja trebuie sa crezi in pseudo-divinitatea numita Marele Arhitect al Universului, cu toate ca, de fapt, nici nu ar exista propriu-zis vreun dumnezeu al masonilor.
Francmasoneria traieste, asadar, dintr-o ambiguitate fundamentala, provenita pe de o parte din recurgerea la ritualuri cu caracter religios (sau care trimit la ritualuri sacre) si din proclamarea unor teluri religioase (intemeierea unei noi „religii” universale, sau reconstructia Templului lui Solomon, sau combaterea unui tip de crestinism – cel catolic si, mai larg, cel intemeiat pe Sf. Traditie etc.), iar, pe de alta parte, din negarea cu vehementa a propriei vocatii si intentii religioase. Desi afirma ca nu se vrea a fi o religie, francmasoneria traieste din niste principii cu caracter religios si se articuleaza ca modus vivendi de o maniera care aduce aminte indeaproape de organizatiile cu caracter religios.
Francmasoneria e ceva, dar nu se stie ce...
Francmasoneria e (ca persoana juridica), dupa unele texte, asociatie, dupa altele – societate, dupa altele – organizatie. In ritualul de initiere descris la pag. 124 din Istoria Franc-Masoneriei e numita alianta. In acelasi volum, la pag. 154, francmasoneria e numita fraternitate; la pag. 21, in fine, e numita institutie.
Statutul Marii Loji Nationale Romane, Art. 1, prevede ca Marea Loja Nationala Romana e o asociatie – ceea ce corespunde cu terminologia Legii 21/1924. Dar actul de legalizare emis in baza acestui statut spune ca statutul de persoana juridica se acorda... „societatii”. Totusi, Judecatoria Sectorului 3, in dosarul nr. 57/PJ/93, foloseste de trei ori pe parcursul actului de legalizare al MLRN expresia „Marea Loja Nationala din Romania”, fara sa o defineasca (ca si cum nu ar fi nici asociatie, nici societate, nici altceva, sau eventual ar fi ceva ce nu trebuie sau nu poate fi definit, sau ca si cum toata lumea ar trebui sa stie ce e fara sa mai fie definita...).
Contestarea dogmelor
Unele statute vorbesc de o divinitate numita Marele Arhitect al Universului ca fiind divinitatea lor, ca mai apoi, cateva randuri mai jos, sa aminteasca de depunerea unui juramant pe o carte numita a unei „legi sfinte” – carte a carei identitate ramane neprecizata; mai mult, la intrunirile lor, nu au voie sa discute probleme politice si religioase (principiul 7); in alta parte, francmasonii sunt indemnati sa nu uite a-si cultiva religia proprie, dar un rand mai jos se spune ca francmasoneria nu trebuie considerata religie. Marea Loja Unita a Angliei emite, la 1 iunie 1985, o afirmatie pe care ei o numesc fundamentala: conform acestei afirmatii, masoneria nu ar fi o religie, cu toate ca le impune membrilor sa creada si ei in ceva superior. Tot aici ni se spune ca francmasonii nu ar avea un dumnezeu al lor, dar ca ar fi bine ca juramantul sa se faca pe o carte despre care ei insisi cred ca e sfanta, sau pe Biblie.
Aceste afirmatii, pe cat sunt de „fundamentale”, pe atat sunt de labile, superficiale, contradictorii si, in ultima instanta, penibile. Rezultatul acestei ambiguitati este o anumita diluare a religiosului, o rupere a lui de dogme, de invatatura de credinta. Acest lucru serveste de minune orientarii profund antiecleziale a francmasoneriei si caracterului ei sincretist, amalgamat: invatatura de credinta (dogmele) nu mai sunt necesare, ba chiar sunt vazute de catre francmasonerie ca un dusman de moarte, ce trebuie nimicit. Masoneria respinge astfel dogmele ca paradigme ale formularii adevarului transcendent si, o data cu ele, si continutul lor specific de adevar. In locul lor plaseaza niste ritualuri de tip religios, care se sustrag insa total unei vieti liturgice propriu-zise, si o pretinsa „neutralitate” cu privire la orientarea (Weltanschauung) impartasita de aderenti (care, dupa cum vom vedea, e orice, numai neutralitate nu!).
Inconsecventa sau tradarea propriilor concepte
Francmasoneria dovedeste inconsecventa sau contradictii lamentabile in interiorul propriei „doctrine”, sau pe parcursul dintre precepte si aplicatie; iata, de pilda, citind principiile ei in istoria masoneriei (bineinteles cea scrisa de ei insisi), constatam urmatoarele: in capitolul unu, in care isi prezinta aceste principii, ei scriu ca intentioneaza ca prin aceasta asociatie sa ii faca pe oameni mai virtuosi, mai solidari, oameni care sa isi respecte cuvantul dat, iar in capitolul care prezinta unele date istorice se afirma ca Tribunalul Masoneriei l-a condamnat pe Franz Ferdinand la moarte in 1912. Autorii explica aceste contradictii intr-un mod facil si cinic, ca si cand moartea unui om ar fi un abuz individual si subiectiv.
Conventia de la Luxembrug (dar si alte conventii), incheiata la 15 mai 1954 intre principalele puteri francmasonice europene, este foarte preocupata de doua teme majore: sa tina sau sa nu tina Biblia deschisa la ritualurile lor, si sa interzica in loji discutiile religioase si politice. Aceasta atitudine are cel putin doua semnificatii: 1) a tine Biblia deschisa la intruniri – fara sa poti vorbi din ea – seamana a gest magic sau este pur si simplu o formalitate, nu o credinta sincera; 2) conform cu ratiunea de a fi si a vorbi a unui crestin, doar diavolul incearca sa-l opreasca a vorbi despre religie sau despre Dumnezeul lui.
„Marele Absent al Universului”: teologie deista
Francmasoneria speculativa traditionala crede in existenta unui „Mare Arhitect al Universului”, a unui Dumnezeu care va fi planuit si construit intregul univers. O astfel de reprezentare cu privire la Dumnezeu este una de factura deista, specifica mentalitatii mecaniciste a secolului al XVIII-lea. Conform deismului, Dumnezeu ar fi creat (sau randuit) lumea asa cum e, iar, dupa creatie, s-ar fi retras, lasand-o pe aceasta sa subziste in sine – ca o constructie sau ca un mecanism autonom. De aici rezulta o ruptura intre Dumnezeu si lume. Dumnezeu, conform acestei acceptii arhitectonic-mecaniciste a deismului, e atestat de catre ordinea din creatie, dar nu e nicidecum prezent in mod personal si activ in ea. Deismul refuza orice forma de providenta divina, de revelatie, de initiativa dumnezeiasca in lume si, implicit, de relatie concreta de viata a omului cu Dumnezeu.
Pentru crestini Dumnezeu e Persoana; pentru masoni e „ideal” (?!), iar religia lor e „religia Republicii” (ce-o fi asta, nimeni nu stie!) – pe care ei o considera „mai sfanta ca toate celelalte”. In fine, „Dumnezeu e principiu”… Dar daca Dumnezeu e principiu, atunci nu te poti ruga lui Dumnezeu, caci nu poti sa zici : „Principiule, fie-ti mila de mine!”. Aceasta e una din diferentele fundamentale fata de religia crestina, unde Dumnezeu e Persoana si crestinul se roaga Lui.
In Constitutiile lui Anderson, din anul 1723, se scrie astfel: „Adam, primul nostru stramos, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului, trebuie sa fi avut stiintele liberale, in special Geometria, inscrise in inima sa…”. E un alt exemplu cand neadevarul devine temei: singura carte din istoria umanitatii care vorbeste despre Adam e Sf. Scriptura a iudeilor si crestinilor, dar ea nu vorbeste nicaieri despre vreun Mare Arhitect. A lega crearea lui Adam de un Mare Arhitect e o scorneala nefericita.
Autorul (J. Lhomme) vorbeste la pag. 372 despre un dumnezeu „arhitect si inginer”, iar la pag. 375 are grija sa se lepede de crestinism, spunand ca „masoneria nu pretinde apartenenta la o religie determinata” si „ar fi inoportun sa se puna in lumina continutul crestin din denumirea de «Mare Arhitect al Universului»”. Un Dumnezeu conceput exclusiv ca „Mare Arhitect al Universului” e, de fapt, Marele Absent din viata acestei lumi. Pe de alta parte, conceputa ca ansamblu arhitectonic sau ca mecanism, lumea e inteleasa ca o entitate, ce-i drept, rationala, dar lipsita de viata. Viata, prezenta personala concreta, relatia dintre „eu” si „tu” – dintre un „eu” omenesc si un „Tu” divin – toate acestea sunt anulate de catre teologia deista a francmasoneriei traditionale. De aceea, parasita de dumnezeul cel rece, lumea si ordinea din ea s-ar afla in pericolul dezintegrarii, ale carei simptome sunt (ciudat) de natura politica – tirania, absolutismul, intoleranta etc. Cum insa relatia dintre divinitate si univers nu e, conform deismului, decat una exterioara, „Marele Arhitect al Universului” nu poate interveni sa repare lucrurile. Locul lui e luat insa de francmasonerie, a carei functiune ar consta tocmai in „repararea” deficientelor prin readucerea lumii pe traiectoria ei „rationala”.
La mii de ani dupa ce Israel descopera Dumnezeul unic, masoneria emite o aberatie profund antiteologica si se autodefineste ca atare: dumnezeul unui francmason este dumnezeul religiei lui. Spre deosebire de teologia deista a francmasoneriei traditionale, Biserica si Sinagoga invata impreuna existenta unui Dumnezeu creator, dar si proniator al acestei lumi. Daca invatatura despre „Marele Arhitect al Universului” e deista, invatatura Vechiului si Noului Testament e teista. Conform invataturii iudeo-crestine, Dumnezeu nu e un simplu Arhitect, la fel cum lumea nu e, nici ea, o simpla constructie sau un simplu mecanism. Dumnezeu e Dumnezeul cel viu Care continua sa lucreze in acest univers si dupa creatie, descoperindu-Se pe Sine si aflandu-Se in permanent dialog cu lumea. Iar lumea insasi, fiind rationala, e comunicativa; si, implicit, e o lume vie.
In concluzie, invatatura despre Dumnezeu a francmasoneriei speculative traditionale e incompatibila atat cu teologia crestina, cat si cu cea iudaica. (Va urma)
Mihail GAVRIL