DANTE ALIGHIERI INTRE VIATA SI OPERA* (IV)
(Urmare din numarul trecut)
Deja ilustru si precumpanitor preocupat de studiile si scrierile
sale, Dante pare tot mai resemnat, dupa 1313 (mai exact, dupa fulgeratoarea
moarte la Buonconvento a lui Henric VII, survenita in vara acelui an), cu conditia
de exilat. Cind in 1315 i se ofera posibilitatea de a reveni la Florenta, dar in
conditii inacceptabil de umilitoare (plata unei sume de bani si un fel de cersire
a milei publice in ziua de Sf. Ioan, constind intr-un ceremonial de inchinare –
asa-numita offerta – in fata oficialilor cetatii), ii scrie unui
„amic florentin“ (cleric, dupa adresare), in probabil cea mai
cunoscuta dintre epistolele sale, cu o indignare mindra, dar totusi senina:
„Nu e aceasta calea de intoarcere in patrie, Parinte al meu. Daca insa,
de catre domnia ta intii, apoi de catre altii, se va gasi alta cale, care sa nu
fie straina de faima si de cinstea lui Dante [que fame Dantisque honori non
deroget], pe aceea voi primi-o de buna, cu pasi nesovaielnici. Iar daca,
pentru a intra in Florenta, nu se afla nici una de felul acesta, atunci nu voi
mai intra niciodata in Florenta. Si de ce as intra? N-am sa vad oare de oriunde
chipul soarelui si al stelelor? Oare, fara sa fiu silit mai intii sa ma intorc in
oras umilit, injosit chiar in fata locuitorilor Florentei, nu voi putea oriunde
sub cer gindi foarte dulcile adevaruri? Si nici piinea n-are sa-mi
lipseasca [Quippe nec panis deficiet]“ (Opere minore, ed.
rom. cit., pp. 740-741) (33).
In 1319 este invitat la Ravenna ca oaspete de onoare al lui Guido Novello da Polenta, seniorul locului. Sint pentru Dante vremuri linistite si inlesnite, de tirzie bucurie: e inconjurat de un cerc de admiratori cultivati si fideli, in frunte cu insusi stapinul cetatii, precum si de propria progenitura (feciorii Jacopo si Pietro nu erau nici ei straini de pasiunea literelor, iar mai tirziu vor scrie comentarii notabile la Commedia parinteasca (34) si vor face ei insisi versuri).
Cu cele mai bune ginduri, cu toata pretuirea si increderea, nimeni altul decit discipolul si binefacatorul sau, Guido Novello da Polenta, fara sa poata banui citusi de putin grimasa destinului, il trimite intr-o importanta misiune diplomatica la Venetia, ce a fost sa fie ultimul lui drum. Era vara anului 1321. Dante avea 56 de ani, era inca in deplina putere si nu si-a dezmintit abilitatea si experienta de negociator, implinindu-si cu succes misiunea. Dar iata ca pe drumul de intoarcere, prin partile mlastinoase dinspre Comacchio, l-a lovit necrutatoare malaria, ca si pe nefericitul imparat mort inainte de a-i fi implinit visul imperial. A ajuns la Ravenna numai ca sa zaca pe patul mortii. Eforturile disperate de a-l salva ale priceputului medic Fiducio de' Milotti au ramas zadarnice, ca si lacrimile fierbinti ale Antoniei – sora Beatrice – care se va fi rugat toata noaptea cu monahiile in capela manastirii. Poetul s-a stins in pragul marelui praznic al Inaltarii Sfintei Cruci, in noaptea de 13 spre 14 septembrie 1321, procopsind Ravenna cu cel mai de seama mormint al ei.
Boccaccio (Vita, XIV) tine sa ne incredinteze ca a murit spovedit si impartasit (secondo la cristiana religione ogni ecclesiastico sacramento umilmente e con divozione ricevuto). A fost ingropat intr-un sarcofag de marmura simpla, in coasta bisericii San Pier Maggiore, zisa apoi a Sfintului Francisc. Guido Novello da Polenta, care i-a organizat funeralii festive si a tinut cu acel prilej un afectat discurs (uno ornato e lungo sermone), intentiona sa-i ridice ulterior si un monument funerar pe masura, dar a pierdut in anul urmator cirma Ravennei si planul nu s-a mai putut realiza. Abia in 1483, la initiativa si pe cheltuiala lui Bernardo Bembo (tatal lui Pietro Bembo, scriitorul cardinal), ambasador al Venetiei la Ravenna, se amenajeaza un ansamblu mai somptuos, cu un basorelief lucrat de Pietro Lombardo. Constructia in stil neo-clasic care-l adaposteste astazi dateaza din 1780.
Incepind inca din 1396, dar mai ales cu Lorenzo de’ Medici (1449-1492), florentinii au tot incercat, dornici sa repare nedreptatea si ingratitudinea antecesorilor, sa-i aduca osemintele la Florenta. De teama unui rapt, un frate Santi, in a doua jumatate a secolului al XV-lea, le-a pus intr-o racla si le-a zidit intr-un perete al bisericii, astfel ca in 1519, cind s-a obtinut dezlegarea papala pentru stramutarea lor in cetatea de pe Arno, nu s-a aflat decit un mormint gol, cu doar citeva urme de oase si frunze de laur. Descoperite din intimplare vreo patru veacuri mai tirziu (27 mai 1865), ramasitele poetului au fost reasezate in sarcofagul de marmura, unde odihnesc pina azi. Florentinii i-au ridicat si ei, in 1829, la Santa Croce, un monument comemorativ, vegheat, expiator, de cuvintele pe care Dante insusi le-a inchipuit ca intimpinare solemna a lui Vergiliu (Inf., IV, 80): Onorate l'altissimo poeta!
Razvan CODRESCU
Note:
* Postfata volumului Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, text bilingv, cu versiune romaneasca, note, comentarii, postfata si repere bibliografice de Razvan Codrescu, proaspat aparut la Editura Christiana din Bucuresti. In textul reprodus aici in serial, notele de subsol sint numerotate in continuarea celor din numarul precedent, pastrindu-se astfel identitatea lor numerica din volum.
33. Acest refuz demn se pare ca a iritat autoritatile florentine, prigoana rasfringindu-se si asupra urmasilor poetului. Abia la doua decenii de la moartea lui Dante, fiul Jacopo obtine in sfirsit recuperarea bunurilor parintesti confiscate.
34. Chiose alla Cantica dell' Inferno di Dante Alighieri attribuite a suo figlio Jacopo, Florenta, 1842 (reed. 1915), si Petri Allagherii super Dantis ipsius genitoris Comoediam Commentarium, Florenta, 1845 (reed. Montecassino, 1865).
DANTE IN ROMANESTE*
Dante Alighieri, Divina Comedie. [I.] Infernul, traductiune de Maria P. Chitiu, Craiova, 1883 (traducere nerimata).
Dante Alighieri, Divina Comedie. II. Purgatoriul, traductiune de Maria P. Chitiu, Craiova, 1888 (traducere nerimata).
Dante Alighieri, Infernul, traducere in versuri de N. Gane, Editura Librariei Noua Iliescu, Grossu & Comp., Iasi, 1906.
Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, traducere de G. Cosbuc, editie ingrijita si comentata de Ramiro Ortiz, Editura „Cartea Romaneasca”, Bucuresti, f. a. [1924]. Cf. si G. Cosbuc, Opere, VII. Traduceri, Dante, Divina Comedie, 1. Infernul, editie critica de Gh. Chivu, prefata si comentarii de Alexandru Dutu, Editura Minerva, Bucuresti, 1985.
Dante Alighieri, Divina Comedie. Purgatoriul, traducere de G. Cosbuc, editie ingrijita si comentata de Ramiro Ortiz, Editura „Cartea Romaneasca”, Bucuresti, f. a. [1927].
Dante Alighieri, Divina Comedie. Paradisul, traducere de G. Cosbuc, editie ingrijita si comentata de Ramiro Ortiz, Editura „Cartea Romaneasca”, Bucuresti, f. a. [1932].
Dante Alighieri, Infernul, tradus de Alexandru Marcu, ilustrat de Mac Constantinescu, editat de Scrisul Romanesc, Craiova, 1932 (traducere in proza).
Dante Alighieri, Purgatoriul, tradus de Alexandru Marcu, ilustrat de Mac Constantinescu, editat de Scrisul Romanesc, Craiova, 1933 (traducere in proza).
Dante Alighieri, Paradisul, tradus de Alexandru Marcu, ilustrat de Mac Constantinescu, editat de Scrisul Romanesc, Craiova, 1934 (traducere in proza).
Dante Alighieri, Divina Comedie, in romaneste de Eta Boeriu, note si comentarii de Alexandru Dutu si Titel Pirvulescu, Editura pentru Literatura Universala, Bucuresti, 1965 (numeroase reeditari).
Dante Alighieri, Opere minore, traduceri de Francisca Baltaceanu, Titus Barbulescu, Oana Busuioceanu, Virgil Candea, Petru Cretia, Stefan Aug. Doinas, Sandu Mihai Lazarescu, Elena Nasta, Romulus Vulpescu; comentarii de Oana Busuioceanu, Virgil Candea, Stefan Aug. Doinas, Alexandru Dutu; introducere, tabel cronologic si note introductive de Virgil Candea, Editura Univers, Bucuresti, 1971.
Dante, Infernul, interpretare romaneasca, note si un cuvint inainte de George Buznea, Editura Univers, Bucuresti, 1975.
Dante Alighieri, Divina Comedie, in romaneste de Giuseppe Cifarelli, editie ingrijita de Titus Pirvulescu si prefatata de Alexandru Cioranescu**, Editura Europa, Craiova***, 1993.
Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, text bilingv, cu versiune romaneasca, note, comentarii, postfata si repere bibliografice de Razvan Codrescu, Editura Christiana, Bucuresti, 2006.
Note:
* Am avut in vedere aici numai textele intrate in circuitul public prin volume tiparite. Ce a ramas de pe urma uriasei munci a regretatului Marian Papahagi (traducere, note, comentarii, excursuri, liste bibliografice) sper sa se regaseasca in curind intr-o editie profesionala si cit mai bine raspindita. Am aflat intre timp ca fiica acestuia, d-ra Irina Papahagi, continua traducerea de acolo de unde a lasat-o tatal sau (Purgatoriul, VII). Sint oarecum la curent si cu versiunea romaneasca la care lucreaza de multa vreme d-l George Pruteanu (si care poate fi partial accesata pe internet), dorindu-i o cit mai grabnica si frumoasa finalizare. E reconfortant sa stii ca ai tovarasi de drum in vremuri aparent atit de neprielnice si ca Dante, ca Dragostea insasi, ne mai poate oricind taia calea in abito leggier di peregrino...
** Regretatul Alexandru Cioranescu (1911-1999) tradusese el insusi Divina Comedie... in franceza (Lausanne, 1964). Nici italianul (postum) si nici romanul (antum) n-au reusit sa cucereasca publicul limbilor de destinatie. Chiar renuntind la rima, romanul a reusit mai bine, dar trebuie sa se tina seama ca era un mare profesionist al literaturii, in vreme ce italianul nu era decit un functionar bancar!
*** Orasul Craiova ocupa un loc aparte in destinul romanesc al lui Dante. Aici au aparut, in 1883 si 1888, primele „traductiuni” integrale ale Infernului si Purgatoriului (Maria P. Chitiu); aici au aparut, intre 1932 si 1934, cele trei volume ilustrate ale traducerii in proza a lui Alexandru Marcu; aici, la Editura Ramuri, in 1945 sau 1946, a aparut traducerea in versuri a Infernului – pe care regret ca nu o cunosc direct (preiau indatorat cele citeva informatii colportate pe internet, in special de catre d-l Alexandru Laszlo) – realizata de I. A. Tundrea (medic interbelic mort spre sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, caruia inteleg ca in 1999, la peste o jumatate de veac de la moarte, i-a aparut, prin efortul urmasilor, si traducerea romaneasca integrala a Divinei Comedii, dar la... Editura Medicala din Bucuresti si intr-un tiraj „confidential”); in fine, tot aici avea sa apara, la 35 de ani de la moartea traducatorului, versiunea modesta, dar induiosatoare a sirguinciosului Cifarelli.