ARHIM. SERAFIM ALEXIEV

ADEVAR, BISERICA, ECUMENISM

Ce este erezia? Este invatatura mincinoasa care, intr-o mai mica ori mai mare masura, denatureaza adevarata invatatura dumnezeiasca si lucreaza in mod viclean sa o discrediteze si chiar sa se inalte in locul ei. Adevarurile de credinta ne-au fost revelate o data pentru totdeauna de Dumnezeu! Eresurile sunt insa nascocirea diavolului. Acesta nazuieste sa semene samanta discordiei in inimile oamenilor, sa-i rupa pe ei de la Dumnezeu, sa-i dezbine, sa-i faca sa se certe intre ei si astfel sa-i stapaneasca. Adevarul conduce catre Dumnezeu. El ne invata sa marturisim Sfanta Treime.

 Sinoadele generale si locale ale Sfintei Biserici Ortodoxe au avut ca pe cea mai importanta sarcina a lor sa pazeasca mostenirea invataturii apostolice nepatata de eresuri. Ele au impus ereticilor sa se smereasca inaintea Adevarului dumnezeiesc pastrat in Biserica si sa se lepede de invatatura lor cea mincinoasa.

Aceste principii de veacuri ale Bisericii, pastrate cu sfintenie pana de curand, sunt incalcate astazi de catre o multime de crestini ortodocsi, sub influenta ratacirilor moderne, si mai cu seama a asa-numitei Miscari Ecumenice, infiintate de „Consiliul Mondial al Bisericilor”. La ea participa aproape toate sectele si eresurile din lumea de astazi, ce se autointituleaza in chip cu totul nedrept “Biserici”. Ecumenismul pretinde ca poate sa uneasca pe ortodocsi cu ereticii si chiar cu cei de alte religii. Sub influenta lor si sub influenta spiritului umanismului inselator al lumii de astazi, multi spun acum: „Ce rau este in faptul ca toti credinciosii de pe pamant sa se uneasca si sa inceteze sa se mai certe intre ei?”.

Argumentul pare la prima vedere foarte laudabil, atata timp cat se fundamenteaza pe dorinta de pace. Se stie ca nici un om intelept nu doreste razboiul. Dar in spatele acestei minunate propuneri se ascund nu planuri luminoase, ci planuri intunecoase, diavolesti, de batjocorire a adevarului dumnezeiesc, de aliniere a adevaratei Biserici a lui Hristos cu adunarile ereticilor, care pretind ca si ele sunt adevarate „Biserici”, si de subminare a vesnicelor temelii ale Uneia, Sfinte, Sobornicesti si Apostolesti Biserici intemeiate de Mantuitorul Hristos, care este doar Ortodoxia.

Sa vedem care sunt roadele participantilor la ecumenism, porniti sa se uneasca cu ereticii! Militand, chipurile, pentru indepartarea vrajbei cu cei excomunicati, ei intra in conflict ideologic cu propria lor Biserica si cu semenii lor. Creand legaturi cu heterodocsii, acestia rup legaturile lor cu fratii lor ortodocsi care nu doresc sa incalce pravilele apostolice prin rugaciuni facute laolalta cu ereticii si care nu indraznesc sa calce in picioare cuvantul lui Dumnezeu.

            Pana unde se ajunge pe aceasta cale a ecumenismului? Pana la infratirea cu ereticii si pana la ruperea legaturilor fratesti cu ortodocsii. Nu este oare acesta un plan diavolesc de sfasiere a unitatii Ortodoxiei, pe motivul ca se lucreaza, chipurile, pentru atingerea idealului crestin – ca toti sa fie una ( Ioan 17, 21)? Insa Mantuitorul niciodata nu a dorit sa existe partasie intre adevar si minciuna, intre Ortodoxie si invatatura cea mincinoasa, intre lumina si intuneric, intre Hristos si Veliar. Dimpotriva, El vine ca sa aduca dezbinare intre sufletele credincioase si diavol. Cuvintele Lui dumnezeiesti sunt limpezi si indiscutabile: Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie!

Duhul umanist inselator al timpurilor noastre schimba duhul clasic evanghelic si asaza pecetea sa de gandire chiar si asupra crestinilor ortodocsi invatati. Acest duh umanist inselator este intru totul limpede impotriva Sinoadelor Ecumenice si atrage pe multi catre incalcarea Adevarului. El ii indeamna, in ultima instanta, catre neascultarea de Biserica.

 Desi Biserica exclude pe invatatorii cei mincinosi din comuniunea sa, astazi se propovaduieste totusi rugaciunea laolalta cu acestia! Desi Biserica nu ingaduie nici o partasie liturgico-sacramentala intre ortodocsi si heterodocsi, astazi se ingaduie impartasirea impreuna cu protestantii! Desi Biserica ii osandeste pe deformatorii Adevarului, astazi osandirea lor este socotita ca un pacat asemanator cu defaimarea obisnuita!

Exista autori ortodocsi moderni, precum Serghei Bolsakov si altii asemenea, care, vorbind despre nevoitorii contemporani, subliniaza ca pe cea mai importanta calitate a acestora faptul ca ei nu au osandit pe nimeni – nici chiar pe eretici. Prin asemenea semne ale egalitatii intre osandirea interzisa si ingaduita, ei introduc tainic tendinta pagubitoare a amestecatului adevarului cu minciuna in favoarea credintei ecumeniste – lucru care inlesneste unirea Ortodoxiei cu celelalte marturisiri, ba chiar si cu religiile pagane. Serghei Bolsakov da ca pilda de o asemenea „neosandire” pe raposatul arhiepiscop de Canterbury, William Temple. Intr-adevar, William Temple nu a osandit nici chiar pe cei mai vaditi eretici in biserica sa. Ca un mare ecumenist, el a impartasit principiul pierzator al universalitatii, conform caruia toti pot sa se uneasca cu toti, indiferent de neintelegerile dintre ei privitoare la dogme. Dupa ce, in 1954, a fost creata baza ecumenismului, pastrandu-se doar un minimum dogmatic de unire a credintelor crestine, in speta credinta minimala in Hristos ca Dumnezeu si Mantuitor, W. Temple a marturisit ca neacceptarea acestei baze nu trebuie sa fie o piedica, ca ecumenistii sa continue sa colaboreze si cu alte denominatiuni si culte, care nu recunosc pe Dumnezeu ca Mantuitor. Ce altceva poate sa insemne aceasta decat larga deschidere a portii pentru unirea Adevarului cu minciuna?

Unii vor incerca sa indreptateasca neosandirea ereticilor, argumentand ca aceasta s-ar savarsi in numele pacii. Insa cine atata razboiul? Tocmai acele forte intunecate care propovaduiesc atat amestecarea marturisirilor, cat si apropierea credintelor! Scopul lor este limpede: nimicirea Adevarului, renuntarea Bisericii la acesta.

Traducere din limba bulgara de

Gheorghita CIOCIOI

INCEPUT DE VIATA NOUA ?

            Este adevarat ca, acum mai bine de un deceniu, in ortodoxia romaneasca s-a creat un precedent (foarte viu dezbatut de atunci si pana astazi) prin cartulia intitulata Reconcilirea, dar al lui Dumnezeu si inceput de viata noua (Editura Trinitas, Iasi, 1995), redactata de Pr. Prof. Dr. Viorel lonita, P. Dr. Langerdorfer SJ si Dr. Roger Williamson, cu binecuvantarea actualului Patriarh al B.O.R. (aflat pe atunci in scaunul de la Iasi). Regretatul parinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa a reactionat ca unul dintre cei mai inversunati critici ai acestei derutante aparitii, nu atat pentru ca ar fi fost principial impotriva „reconcilierii” intre confesiuni, dar pentru ca nu putea accepta asa-numita „Liturghie ecumenica a reconcilierii” inclusa acolo, careia nu-i gasea nici o baza canonica, ci mai degraba similitudini (voite sau doar intamplatoare) cu anumite ritualuri sincretice de tip francmasonic. De aici se trag, probabil, si majoritatea suspiciunilor si speculatiilor privitoare la relatiile noului Patriarh cu forurile masonice (despre care unii presupun ca ar sta in spatele asa-zisei Miscari Ecumenice contemporane). Neinspirata (chiar daca etimologic corecta) va fi fost, in orice caz, denumirea de „Liturghie” data respectivului scenariu de rugaciune in comun (in care nu sunt implicate nici Taine, nici marturisiri dogmatice, cu exceptia celei general trinitare). Brosura respectiva e mai greu de gasit astazi, asa ca le oferim celor curiosi posibilitatea de a judeca singuri in ce masura reactiile unora sau altora au fost ori nu indreptatite.  

Iata schema „Liturghiei” ecumenice (S = Savarsitorul slujbei, A = Adunarea credinciosilor) din sursa mentionata:

1) BINECUVANTAREA DE DESCHIDERE – S: Binecuvantat fii, Doamne Dumnezeul nostru, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin. 2) INVOCARI – A: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi (de trei ori). S: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. A: Dumnezeule in Treime, miluieste-ne pe noi; Doamne, curateste pacatele noastre; Sfinte Dumnezeule, vino si curateste pacatele noastre pentru Sfant numele Tau.
S: Tatal nostru… [Rugaciunea Domneasca]. 3) CITIREA EVANGHELIEI (texte din Vechiul [!!!] si Noul Testament). 4) RUGACIUNI SPONTANE PENTRU RECONCILIERE (in tarile unde sunt conflicte), cu urmatoarea incheiere – A: Dumnezeule vesnic si atotputernic, aduna ceea ce a fost despartit si condu-ne spre unitate; priveste cu dragoste la Biserica Fiului Tau. Te rugam ca, intru unitatea credintei si prin legaturile iubirii dintre oameni, sa unesti toti oamenii care s-au sfintit prin unul singur Botez, prin Iisus Hristos, Fiul Tau si Domnul si Dumnezeul nostru, care impreuna cu Tine si cu Sfantul Duh va trai si va imparati, acum si pururea si-n vecii vecilor. CU TOTII SCHIMBA UN SEMN AL PACII SI IMPACARII [?!]. 5) MARTURISIREA PACATELOR SI RUGACIUNEA DE IERTARE – S: Doamne, Dumnezeul nostru, dragostea Ta este mai tare ca vina noastra si Tu primeste-i pe toti cei care se intorc la Tine; priveste cu milostivire catre noi. Marturisim ca am gresit Tie. Sa sarbatorim acum taina milostivirii Tale si schimba vietile noastre, astfel incat, impreuna cu Tine, sa ne putem bucura vesnic, prin lisus Hristos, Stapanul nostru. 6) IMN – “Uneste-ne, Doamne, in pace si tine-ne cu dragostea Ta… ” (Seigneur, rassemble nous dans la paix de ton amour, de Dominique Ombrie). 7) RUGACIUNE – A: Doamne Iisuse Hristoase, ai venit sa-i impaci pe oameni cu Tatal Tau si al nostru, vrednic esti de toata lauda, marire Tie! Miluieste-ne pe noi. O, slujitor credincios, ai luat asupra Ta pacatele acestei lumi, ca intru Tine sa ne putem mantui, marire Tie! Miluieste-ne pe noi. Tu esti alaturi de Tatal Tau si ne duci la El intru comuniunea Sfantului Duh, marire Tie! Miluieste-ne pe noi. 8) RUGACIUNEA SFANTULUI FRANCISC – S: Doamne, fa-ma unealta a pacii Tale; unde este ura, sa sadesc dragoste; unde este dezbinare, unitate; unde este greseala, adevar; unde este jignire, iertare; unde este deznadejde, speranta; unde este intuneric, lumina; unde este intristare, bucurie. O, Stapane ceresc, fa mai mult sa mangai decat sa fiu mangaiat; sa inteleg decat sa fiu inteles; sa iubesc decat sa fiu iubit. Caci numai daruind, noi primim; numai iertand, suntem iertati; numai murind, suntem nascuti la viata vesnica. 9) IMN [?]. 10) BINECUVANTAREA DE SFARSIT – S: Pacea lui Dumnezeu, care e dincolo de intelegere, sa ne tina inima si mintea in cunoasterea si dragostea lui Dumnezeu si a Fiului Sau, Domnul nostru Iisus Hristos. Si binecuvantarea Dumnezeului Atotputernic, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, sa fie printre noi si sa ramana cu noi pururea.

Lasam comentariile raman in seama fiecarui cititor...