TIPOLOGIA CALATORIEI INITIATICE
IN BASMUL FANTASTIC ROMANESC
In aceasta parte dorim sa lamurim o notiune folosita de noi in lucrare (extraordinarul) si, totodata, sa observam un element fundamental al calatoriei initiatice (instrainarea).
Folosim in lucrare, in mod repetat, notiunea sau termenul „extraordinar”, ca substantiv in primul rand, si, subordonat acestei situatii, ca adjectiv. Dar ce inseamna acest extraordinar, in contextul lucrarii noastre? Ei bine, putem spune ca in basm „iesirea din comun” sau din cotidian, din firesc ori natural nu se limiteaza la o simpla acumulare cantitativa, ci, chiar si atunci cand pare a se limita la aceasta, presupune totdeauna si un salt calitativ. O pilda ne-o ofera binecunoscutul personaj Setila. La prima vedere, el este o personificare a unui atribut omenesc obisnuit, o simpla acumulare cantitativa. Ce poate fi mai usor decat a trece de la „Ce sete-mi e!” la „As bea o galeata de apa!”, si de la aceasta la „As bea toata fantana!”? Si, iata, am capatat ceva care seamana foarte bine, la o prima vedere, cu Setila. Totusi intre a spune „As bea toata fantana!” si a si face acest lucru este un salt urias. Orice roman, fie el taran sau targovet de altadata, fie satean ori orasean de astazi, cunoaste foarte bine limitele de ingurgitare ale omului. Setila presupune implinirea unei afirmatii glumete ori exagerate, dar aceasta se poate realiza doar printr-un salt calitativ. Sa ne gandim si la faptul ca Setila, inghitind apa din fantani, iazuri si chiar rauri, continua sa mearga la fel ca si ceilalti oameni, cu tot evidentul aport de masa. Mai mult, la nevoie se arata in stare a revarsa apa inghitita, in cantitati de asemenea diluviale [Calinescu, 1965:56-58]. Saltul calitativ este evident si manifestat pe mai multe planuri, mult mai uimitoare fiind limitarea de care da personajul dovada. Pare evident ca, de vreme ce poate purta in sine „apa de la noua mori”, de pilda, trebuie sa aiba o putere (fizica) pe masura. Aceasta insa nu se manifesta niciodata. Pentru o simpla cumulare cantitativa, Setila ar fi trebuit sa fie exceptional din punct de vedere fizic, dar apare in general ca un om obisnuit. Capacitatea sa de inghitire si pastrare a apei se dovedeste prin urmare a fi o putere speciala, am putea spune chiar un har, iar nu manifestarea unui cumul cantitativ. Am dat acest exemplu pentru a arata ca extraordinarul despre care vorbim se manifesta printr-o modificare a legilor comune. Aceasta modificare poate reprezenta un har sau un dar divin (acelasi lucru), poate fi rezultatul unei „lucrari necurate”, unei vraji, unei interventii diavolesti, sau poate reprezenta intrarea intr-un alt taram. In toate aceste cazuri, eroul, prin contactul cu persoana, obiectul sau teritoriul diferit, intra in ceea ce numim in aceasta lucrare extraordinarul.
Merita observat ca Saineanu, de pilda, observand acest extraordinar ca fenomen, ajunge sa numeasca „felurimi de talismane” obiectele extraordinare folosite de eroi [Saineanu, 1978:37]. Denumirea este evident gresita. Talismanul este un obiect magic ce se poarta pentru a aduce noroc sau a proteja, si care se obtine in urma unei performari a unui ritual magic (vraji, descantece, inscriptionari magice cu rune sau alte asemenea semne s.a.m.d.). Pe de alta parte, „opincile”, „caciula”, „biciul”, „chimirasul” si alte asemenea obiecte, date de autorul citat ca exemplu, manifesta aceeasi extrapolare extraordinara a rolului lor ca setea in cazul lui Setila. Este un alt fenomen, ce nu poate fi incadrat in categoria – esential diferita – a magicului. Amintim pentru aceasta si, fundamental, lipsa performarii in cazul acestor obiecte. Or, fara performare – fie la producerea sau consacrarea obiectelor, fie la folosirea lor – este cel putin nepotrivit (si atipic) sa vorbim de magie sau talismane. De aceea, printre altele, am preferat mult mai avantajosul si indreptatitul termen de extra-ordinar, care caracterizeaza fara judecati de valoare (magic, non-magic s.a.m.d.).
Un alt exemplu de extraordinar, ce in nici un caz nu poate intra in categoria magicului, desi tine esential de miraculos, este cel al harurilor din nascare pe care le poseda multi eroi. „A fost doi frati. Unu-l chema Siminoc si-altu Busuioc. Unde calca Busuioc, iesa busuioc, unde calca Siminoc, iesa siminoc” [Ispas, 2005:7]. Un asemenea har nu tine in nici un fel de magie, cata vreme orice performare lipseste. Dar tine, desigur, de miraculos.
In multe cazuri delimitarile magic / miraculos / haric s.a.m.d. sunt foarte greu de facut si necesita o cercetare serioasa si extinsa. Acesta este inca un motiv pentru care am ales un termen care, din acest punct de vedere, este neutru, acoperind toate variantele situatiilor iesite din firesc (privit acest firesc din perspectiva basmului sau culturii ce foloseste basmul).
Un alt element al calatoriei initiatice pe care credem ca trebuie sa-l mentionam aici este instrainarea. Acesta este un fenomen care, cu siguranta, ar merita o analiza extinsa, atat din perspectiva calatoriei initiatice (privita ca fenomen), cat si din cea a initierii in sine. Este insa de ajuns pentru lucrarea noastra a observa fenomenul si a-i schita principalele forme de prezentare.
Credem ca putem observa in basmul fantastic romanesc trei forme diferite ale instrainarii.
Prima ar fi indiferenta. In aceasta situatie eroul nu manifesta nici o empatie fata de locul natal, grabindu-se a-l parasi si, de cele mai multe ori, o face pentru totdeauna [1]. Este o instrainare ce pare nu atat voita, cat pur si simplu predestinata. Eroul nu pare a fi facut pentru lumea in care s-a nascut, ci pentru alta, pe care trebuie sa o gaseasca.
A doua forma de instrainare ar fi izgonirea. Aici despartirea, insingurarea, sunt involuntare, sunt rezultatul unei greseli sau nedreptati, dar, oricum, se realizeaza prin presiunea unor forte exterioare. Cu toate acestea, si in acest caz instrainarea poate deveni permanenta. Daca e asa, la fel ca in situatia indiferentei, eroul (sau eroina) se casatoreste intr-o tara indepartata, devine rege/regina acolo s.a.m.d. Uneori apar si parintii (ca in Sarea-n bucate) pentru o recunoastere a meritelor eroului sau o reparare a unor greseli din trecut. In alte dati nici nu mai sunt mentionati, instrainarea e totala. Exista destule cazuri, insa, in care izgonirea este urmata de intoarcere si repararea nedreptatilor, fie ca acestea au apartinut eroului sau familiei. Intoarcerea se face insa intotdeauna pe alt plan, de multe ori eroul nefiind recunoscut de ai sai decat cu intarziere si castigandu-si alt statut decat cel initial (superior).
O a treia forma de instrainare este instrainarea necesara. La acest ultim tip nu mai este vorba de o nepasare a eroului fata de locurile natale sau de familie, nici de o izgonire in urma unei nedreptati sau greseli personale. Instrainarea necesara se face pentru salvarea parintelui, sotiei ori copilului bolnav, pentru indeplinirea unei anumite dorinte sau insarcinari (Praslea, de pilda) s.a.m.d. Ea se prezinta ca o forma liber-aleasa, ca o incercare sau initiere prin care se trece la o stare mai buna, prin care se inlatura raul s.a.m.d.
Dincolo de aceste forme fundamentale ale instrainarii, fenomenul ramane ca tipic pentru orice calatorie, dar mai ales pentru calatoria initiatica. Daca in mediul casnic este usor sa para cineva deosebit, prin instrainare aceasta pozitie este verificata si fie anulata, fie intarita. De pilda, fiii mai mari care se dovedesc nevrednici sunt asezati prin aceasta in randul oamenilor comuni – de unde si unele manifestari urate ale lor, inacceptabile la un adevarat erou. In schimb, cel care se dovedeste vrednic, cel care si printre straini se arata a fi ales, dobandeste o pozitie mult superioara celei initiale, se asaza pe un plan net superior. Din aceasta perspectiva, instrainarea apare ca un factor esential al initierii (si „cernerii” initiatice), precum si ca un element fundamental, nelipsit, al calatoriei initiatice [2]. (Va urma)
Pr. Drd. Mihai-Andrei ALDEA
[1] In unele cazuri, ca in Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, eroul indiferent fata de locurile natale si familie este lovit brusc de dor, care se manifesta cu atat mai puternic cu cat mai radicala a fost despartirea, indiferenta.
2 Se ajunge chiar pana la fenomenul din Harap-Alb si alte asemenea basme, in care eroul – cunoscut ca fiul a imparatului X – este „deghizat” in sluga, este instrainat suplimentar, daca putem spune astfel. Acest lucru insa deschide calea catre alte calatorii initiatice, care ii aduc eroului un statut mult mai inalt decat acela prevazut.