SUFLETUL ROMANESC INTRE RASARIT SI APUS
II. RASARIT SI APUS: PNEUMA SI PSYHE
PNEUMA SI PSYHE (urmare)
Si Rasaritul este terenul unei dispute – de mai mica amploare – intre umanisti si isihasti, din care invingatori au iesit isihastii. Victoria celor grupati in jurul ierarhului Grigorie Palama este exemplara pentru destinul ulterior al crestinismului oriental [1].
Disputa dintre Sf. Grigorie Palama si Varlaam, monah venit din Calabria, arunca o lumina si mai clara asupra diferentelor de viziune asupra existentei din Rasarit si din Apus. Polemica lor se duce pe patru probleme fundamentale.
1) Valoarea stiintei pentru mantuire. Dupa Varlaam, cu sanatatea e ca si cu filozofia: se da de Dumnezeu si se dobandeste prin stiinta, fara deosebire. La fel si intelepciunea Profetilor si Apostolilor: le-o da Dumnezeu direct, iar noua ne-o dau Scripturile celor inspirati de Dumnezeu si stiintele prin care, cautand intelepciunea, o aflam. Dupa Palama, intelepciunea din stiintele profane e tot atat de inferioara celei date direct de Dumnezeu Profetilor ca lumina unei candele fata de cea a soarelui. Dar Varlaam le echivaleaza, crezand ca stiintele duc spre adevarul dat Apostolilor de la Dumnezeu si ca ne ajuta mult sa ne inaltam la modelele originale nemateriale ale lucrurilor. Afirmatia ca intelepciunea profana contribuie la cunoasterea lucrurilor e justa, dar cele doua nu sunt identice sau echivalente. Intelepciunea Profetilor si Apostolilor e de la Duhul Sfant, iar de Duhul Sfant nu se impartaseau egiptenii, oricata stiinta ar fi avut. El n-a locuit nici la Aristotel, nici la Plotin.
Dupa Varlaam, cel mai inalt bun e cunoasterea lucrurilor, iar intelepciunea din stiinte ne duce pana la modelele originare nemateriale ale lor, pe cand Scriptura ne da doar simbolurile acestei intelepciuni. Sf. Scriptura e deci inferioara stiintelor. Lucrurile stau insa invers, caci sanatatea data de la Dumnezeu vindeca si sufletul, pe cand medicina vindeca doar trupul, pentru scurta durata. Palama arata ca stiintele profane nu se pot numi dar duhovnicesc, ci numai natural, fiindu-ne dat de Dumnezeu prin fire si inmultindu-se prin staruinta, pe cand darul duhovnicesc il poate primi si un pescar.
Dupa Varlaam, Dumnezeu, creand sufletul, l-a umplut cu notiunile generale si cu puterile care definesc, disting si fac silogisme, puteri din care se formeaza stiintele. Palama arata ca nu trebuie condamnate mintea si stiintele, ci abuzul si reaua lor intrebuintare, veneratia nemasurata care li se acorda. Observatia sa e valabila si astazi, caci stiinta, care studiaza lumea manifestata, isi da cu parerea asupra celor ce tin de nemanifestat, in virtutea catorva false teorii aparate de catolicism, teorii ce nu faceau parte din crestinism, apartinand lui Aristotel si Ptolemeu. Disputa dintre Palama si Varlaam, arata atasamentul Apusului pentru stiinta, pentru gandirea discursiva, pentru filozofia pagana, interpretata adesea intr-un mod grosolan, greoi, sub nivelul celor mai inalte piscuri ale gandirii grecesti. Chiar si Platon este mistificat in Apus, fiind neinteles de niste ganditori care nu puteau – sau nu doreau – sa cuprinda mistica platonica. Cea crestina – nici atat. Scolastica nu a fost doar o falsificare a crestinismului, ci si a filozofiei lui Platon si Aristotel.
2) Rugaciunea inimii. Dupa Varlaam, cel ce se ocupa cu rugaciunea trebuie sa dea odihna simturilor, sa-si mortifice deplin partea pasionala (tymos) a sufletului, asa incat sa nu mai lucreze prin nici una din puterile ei. Toata lucrarea sufletului si a trupului ar trebui sa inceteze, caci ar fi o piedica pentru rugaciune. Daca e asa, cel ce se roaga mintal n-ar trebui sa posteasca, sa vegheze, sa ingenuncheze, sa stea mult in picioare, caci toate acestea pun in lucrare simtul despre dispozitia trupului si tulbura sufletul in rugaciune.
Varlaam argumenteaza ca simtul dispozitiei trupului e cel mai grosier si mai irational si afecteaza prin lucrarile lui. Palama distinge intre lucrarile simturilor din afara si cele care misca simturile dinauntru. Simturile produse de lucrari externe trebuie sa inceteze la cei ce se concentreaza in interior, nu insa si cele care vin din suflet, caci acestea nu-l impiedica sa se concentreze, ci chiar il ajuta. Trupul ne-a fost dat de Dumnezeu pentru a ne fi colaborator. Exista patimi fericite si lucrari comune sufletului si trupului, care nu ataseaza duhul trupului, ci ridica trupul in sfera duhului. Acestea sunt cele duhovnicesti, care nu vin de la trup peste minte, ci de la minte peste trup.
Harul Duhului, prin mijlocirea sufletului, trece si la trup si-l indumnezeieste, abatandu-l de la cele rele. Fata lui Stefan lumina ca fata unui inger. Resimtea deci si trupul cele dumnezeiesti. Aceasta e o lucrare comuna trupului si sufletului, o legatura care inalta si trupul spre Dumnezeu.
Varlaam da dovada unui spiritualism abstract, care in dispretul lui de trup e obisnuit rationalismului vulgar si sectelor neoprotestante, si e prea putin crestin. Palama ii opune crestinismul care propovaduieste mantuirea pentru intreg omul, caci omul in totalitate, cu trup si suflet, e indumnezeit; nici una din puterile lui sufletesti si trupesti in crestinism nu e dispretuita si inabusita, ci toate sunt indreptate, in felul lor, spre Dumnezeu.
3) Vederea Luminii dumnezeiesti. Pentru Varlaam, singura lumina spirituala e lumina stiintei, pe care o au invatatii. Dupa el, lumina vazuta de isihasti e pura fantezie. Ii acuza ca socotesc fiinta lui Dumnezeu sensibila, avand forma, volum si calitate, si ca atare amestecandu-se cu aerul care primeste radiatiuni din El si le circumscrie spatial si sensibil. Palama argumenteaza ca nu pot socoti sensibil pe Dumnezeu cei care isi suspenda activitatea simturilor externe.
Dupa Varlaam acea lumina mintala si nemateriala e socotita de isihasti ca fiind insusi Dumnezeu, iar el o considera ca fiind insasi fiinta mintii, curatita de patimi si de nestiinta, care se vede pe sine insasi si in sine, ca intr-o imagine proprie, pe Dumnezeu. In realitate, isihastii socoteau ca fiinta lui Dumnezeu e invizibila si inaccesibila fata de oricare simt. Ei stiau ca acea lumina nu e fiinta lui Dumnezeu, care este neatinsa si neimpartasibila, dar nici inger nu e, caci poarta caractere dumnezeiesti. Uneori scoate din trup, ca pe Pavel, alteori transfigureaza si trupul, luminandu-l si indumnezeindu-l si pe el, ca pe Moise. Nu e nici inger, caci ingerii se arata in chipuri diferite si nu numai celor curati de patimi. Nu e nici mintea insasi, caci aceasta stie ca vede altceva atunci cand se vede pe sine.
Varlaam, afirmand ca lumina vazuta cu mintea e numai cunostinta lucrurilor create, considera intunecati si necurati pe cei ce nu studiaza (sic) fizica lui Aristotel si astrologia lui Ptolemeu. Dupa el, pazirea poruncilor nu poate alunga intunericul nestiintei din suflet; aceasta o poate face numai invatatura si cercetarea staruitoare. Putem vedea aici viziunea apuseana asupra existentei, care va pregati secolul “Luminilor”.
4) Deosebirea dintre Fiinta si lucrarea lui Dumnezeu. Palama l-a acuzat pe Varlaam de catolicism, caci afirmase ca Harul e creat, o aptitudine pur naturala; ceea ce se da prin Fiul nu mai poate fi Harul Duhului Sfant, ci insusi ipostasul (persoana) Lui, ori aceasta e tocmai dogma Filioque. Palama dovedeste ca ceea ce se varsa peste noi prin Fiul nu e ipostasul Duhului, ci Harul dumnezeiesc, care deci nu e creat. Caci Parintii il numesc si indumnezeire sau principiul indumnezeirii, Dumnezeu fiind mai presus de el. Harul care indumnezeieste e necreat si e nedespartit de Duhul Sfant.
Palama mai dovedeste ca lumina de pe fata lui Moise, sau cea de pe Tabor, nu a fost sensibila, ci a fost insasi Slava Dumnezeirii, caci o vor vedea sfintii si in viata viitoare. Varlaam sustinea ca lumina aceea a fost sensibila si vazuta prin aer, atunci ea vazandu-se pentru a uimi, dar indata a pierit; iar Dumnezeire e numita numai ca simbol al Dumnezeirii. Palama crede ca nu se poate numi Dumnezeire ceva sensibil si care are doar o existenta de moment, ea vazandu-se si in viata viitoare.
La Schimbarea la Fata se canta: „In lumina Ta aratata azi in Tabor am vazut pe Tatal lumina si pe Duhul, caci ai descoperit raza cea ascunsa a Dumnezeirii”. Nu numai fiinta este necreata, ci si cele in legatura cu ea, adica ipostasurile, relatiile dintre ele, caracterele ipostatice, lucrarile si puterile care o reprezinta.
Varlaam socoteste ca nu numai lucrarile, ci si toate puterile lui Dumnezeu sunt create, o data ce afirma ca singura fiinta este necreata. De aceea, chiar si vederile Profetilor au fost fanteziste, iar orice vedere e inferioara cugetarii. De aceea am numit acest capitol Pneuma si Psyhe, caci in Rasarit vederile duhovnicesti sunt considerate superioare intelegerii intrucat sunt posibile prin ridicarea omului in Duh (pneuma), datorita Harului Duhului Sfant, numit tot Pneuma. Cugetarea e o functie a sufletului (psyhe), asadar apartine unui nivel ontologic inferior din fiinta umana.
Fara a dispretui ratiunea si functiile sale, Rasaritul o asaza in ordinea fireasca, unde ii este locul. Vederile duhovnicesti sunt simturi suprafiresti care au apartinut omului paradiziac si pe care le-a pierdut treptat dupa cadere, din pricina invartosarii inimii. Cei curatiti si restaurati prin Hristos le-au putut redobandi si le vor avea toti cei mantuiti in veacul (eonul) viitor. Apusul inverseaza insa ierarhia fireasca si vrea ratiunea pe cel mai inalt plan, fapt care va duce lumea occidentala (cu exceptia catorva mistici) la rationalism, iluminism si toate cate vor urma, pana la pozitivism, cum vom vedea in continuare. (Va urma)
Viorel ROSCA
[1] Dumitru Staniloae, Viata si invatatura Sfantului Grigorie Palama, Ed. Scripta, 1993, pp. 26-78.