ION HALMAGHI A URCAT LA CER

Noi am invatat si nu uitam ca moartea este numai poarta ce trebuie trecuta pentru ca omul, faptura daruita cu chipul si asemanarea lui Dumnezeu, sa poata invia. Iar credinta aceasta a tuturor crestinilor este inscrisa in codul genetic al „Romaniei profunde”.

In dimineata zilei de 16 februarie 2009, a fost sa treaca prin aceasta poarta, din „Romania profunda” de jos in „Romania eterna” de sus, romanul exemplar si omul de cultura Ion Halmaghi („Nenea Geani”, pentru cei mai apropiati), un adevarat patriarh al iubirii de neam, care implinise nu demult varsta de 90 de ani.

John/Ion Halmaghi s-a nascut pe 20 decembrie 1918, in Statele Unite ale Americii (Alliance, Ohio), unde emigrasera parintii sai, ardeleni din Tara Fagarasului, din Scorei. A revenit cu ei in satul parintesc la varsta de 6 ani si jumatate. Aici a capatat primele notiuni de cultura romaneasca autentica si a cunoscut valorile satului romanesc, pe care nu le-a mai pierdut niciodata. Ramas de timpuriu orfan de tata, va absolvi scoala primara si Liceul „Gh. Lazar” la Sibiu, apoi Facultatea de Filosofie din Bucuresti. Activand in echipele studentesti de sociologie initiate de profesorul Dimitrie Gusti si conduse prin anii 1938-1939 de Traian Herseni, in grupa Stefaniei Cristescu, in Tara Fagarasului, a strans date despre valorile culturii traditionale, despre obiceiurile si mai ales despre graiul poporului din zona etno-lingvistica a copilariei sale.

Nascut o data cu Romania Mare, Ion Halmaghi va indura, pentru libertatea si demnitatea neamului sau, pentru curajul de a se manifesta ca roman si crestin, 15 ani de temnita grea sub comunisti, la Jilava si la Aiud (1949-1964). Facuse parte din organizatia Fratiilor de Cruce, iar prin intermediul lui Viorel Tanase luase apoi legatura, la Sibiu, cu Nicolae Petrascu. Mai tarziu, in exil, avea sa devina un apropiat al comandantului Horia Sima.

In anul 1965, dupa eliberarea din inchisoarea politica, a emigrat in America (al carei cetatean era prin nastere), dupa un an reusind sa isi aduca peste Ocean si sotia, pe doamna Aneta Nectara Lanivski, nascuta in Cernauti, in familia preotului ortodox Zuca. A devenit, dupa absolvirea la Pittsburgh a unui curs universitar de Master of Library Science, bibliograful Sectiei de Umanistica a Universitatii din Pittsburgh, Pennsylvania, si a functionat in paralel acolo ca profesor universitar, predand cursuri de limba romana, de filosofie, de cultura si civilizatie romaneasca, de unde s-a pensionat. A fost cu precadere mesagerul de inalta tinuta intelectuala al traditiilor si valorilor romanesti printre studentii din Statele Unite, dar si printre ceilalti americani sau diversi occidentali cu care a intrat in contact pe teritoriul Lumii Noi, mai bine de treizeci de ani din viata.

A facut parte din grupul fondator al Institutul de Cercetari Romano-American (American-Romanian Institute for Research Inc.) de pe langa Universitatea din Pittsburgh, ocupand si functia de director al acestuia, iar din 1975 a fost director-fondator al prestigioasei publicatii a institutului, Romanian Sources (Izvoare romanesti); a fost, inca din 1965, redactor al ziarului Unirea – oficios al Episcopiei Greco-Catolice; a fost cronicar politic la ziarul Cuvantul Romanesc din Canada, editat de George Balasu, unde semna cu pseudonimul Ion Boieru la rubrica „Cronica vremii”, pe care a onorat-o vreme de sapte ani; a colaborat la revista America – organ oficial al „Uniunii si Ligii” – si la alte publicatii ale exilului romanesc; a condus revista Drum, impreuna cu Nicolae Petra, dupa decesul lui Vasile Posteuca, din 1972. A participat cu regularitate la „Saptamanile Campului Romanesc” de la Hamilton (Ontario, Canada) si a fost unul din initiatorii ROMFEST – manifestare bienala a exilului romanesc, unde vocea lui Ion Halmaghi a rasunat intotdeauna ferm impotriva comunistilor si a acolitilor acestora din lumea libera.

A revenit in tara, la Sibiu, in 1997, publicand urmatoarele volume: Ion Boieru, Criza politica contemporana si exilul romanesc. Articole publicate sub titlul „Cronica vremii” in ziarul „Cuvantul Romanesc”, Hamilton, Canada, 1976-1982. Volumul I, Criterion Publishing, f. l., f. a, 300 pagini; Ion Boieru, Cronica vremii: 1976-1982. Volumul I, editia a doua a precedentului volum, prefatata de Mircea Nicolau, Editura Scara, Colectia “Memoria prezentului”, Bucuresti, 2005, 296 pagini; Ion Halmaghi, Memoriile viitorului. Adunate din perspectiva celor 15 ani de inchisoare si de lupta politica anticomunista in perioada de libertate, Editura Mesagerul de Fagaras, 2007, 222 pagini. Cateva dialoguri intretinute de Ion Halmaghi cu Mihai Posada au aparut in revistele Viata Romaneasca din Bucuresti (2005), sau Origini/Romanian Roots din Norcross, GA, USA. O carte – dintr-o posibila serie de monografii in dialog – anuntata de Mihai Posada si intitulata Cu Ion Halmaghi, prin istoria asumata, din care au aparut dialogurile pomenite mai sus, se afla in curs de editare.

Dupa pensionare, Ion Halmaghi a revenit in Romania si din dorinta de a-si trai ultimii ani in locurile pe unde a copilarit, intre ai sai, pe care atat de mult i-a iubit, cu suflet curat si inima calda, pana la moarte. Nepoata de sora, Paula Sanmarghitan, isi amintea o vorba memorabila a unchiului sau: „De toate relele lumii poti trece, cu o infinita bunatate”.

A decedat la varsta de 90 de ani, in casa parinteasca, unde si-a trait ultimii ani alaturi de nepotii Paula si Ioan Sanmarghitan, Mihai si Sabina Dragota, care l-au iubit si l-au ocrotit crestineste. E casa unde isi amintea ca s-a reintors din inchisoare si, la vreme de noapte, mama lui – Susana – nu l-a mai recunoscut din prima clipa...

Ca dovada a credintei in Dumnezeu care i-a calauzit pasii intreaga viata, sa ascultam un indemn din discursul emblematic al lui Ion Halmaghi:

Ne-am infruptat destul din bunurile lumii, din libertatile amagitoare ale vietii sociale, din bucuriile marunte ale materiei. Ne-am rasfatat destul in amagirile noastre, pe care ni le-a oferit din plin istoria contemporana. Ne-am risipit si destramat in cursul anilor, fara leac si fara limita.

Sa revenim la noi insine. La tot ce este mai rodnic, mai adanc, mai semnificativ in viata noastra; la plenitudinea vietii pe care ne-o ofera spiritul. De aceea a venit Iisus pe pamant, sa ne aduca prin Logos calea cea adevarata a vietii noastre, calea Spiritului.

Pe aceasta cale s-a format poporul roman in istorie, pe aceasta cale a supravietuit si pe aceasta cale a creat cultura sa originala. Tot pe aceasta cale va supravietui si isi va castiga deplin libertatea sa.

Pentru a ajuta poporul roman sa-si castige libertatea sa istorica, in eforturile noastre de aici, din lumea libera, intai de toate avem nevoie noi insine sa ajungem la libertatea spirituala a vietii noastre, care singura este izvor de forta, energie, vointa, unitate si adevar.

Aceasta libertate spirituala o gasim in viata noastra interioara, in sufletul nostru crestinesc, nu in legile si constitutiile tarilor unde traim. Nu in afara, nu in exterior, ci in profunzimile sufletesti ale vietii noastre.

Iisus ne ajuta sa ne regasim in interiorul nostru izvoarele cele vii ale spiritului nostru personal si romanesc si sa redevenim ceea ce suntem in realitate, crestini adevarati si romani adevarati. („Exilul romanesc si Nasterea Domnului”, in Cuvantul Romanesc, Hamilton, decembrie 1976).

* * *

La moartea lui Aurel Cioran nu am indraznit sa citesc o poezie dedicata lui, cand la Rasinari, in Biserica din deal, asistau la slujba de inmormantare atatea personalitati (intre care au vorbit, de nu ma insel, Ion Gavrila-Ogoranu, Gheorghe Telea, Ion Halmaghi), inclusiv, retras intr-o strana, cel mai de seama discipol al lui Constantin Noica, filosoful si editorul Gabriel Liiceanu.

Le inchin acum amandurora, legionarilor-frati-intru-Hristos Aurel Cioran si Ion Halmaghi, acest poem:

LA GARDUL PUSTIEI

duse de vant cuvintele i

le rostogolea cu scaietii pustia:

„Drept a stat el in fata ordiei

Cel astazi plecat dintre noi”.

si lovea despica ordalia

prapadea ca lupu-ntre oi

proba de fier si coada de lemn

devastatoare cum nebunia

si cadea codrul verde cadea, la un semn

blestemat pe toata fata hartiei

„Inca unul culcat la pamant

Daca merge la marile gatere

Sufletul urca la cer ca o boare

Fara ura fara chip fara zbatere”.

gemea el ultimul copac din liziera

cum singur in pustiul gingiilor dintele

duse de vantul pustiei cuvintele

incolaceau intre sarme ghimpata himera

(Din vol. Anagnoze & Apocrife sau Garderobele in tranzitie,

Editura Macarie, Targoviste, 1999)

Mihai  POSADA