PE URMELE LUI VALERIU GAFENCU
Acum
citiva ani, cind l-am intilnit pentru prima oara pe tinarul monah ardelean care
mi s-a prezentat “Moise de la Oasa”, am avut o senzatie stranie, care m-a urmarit
o vreme si dupa ce ne-am lungit verde la vorba: ca e prea neaos, si dupa nume, si
dupa infatisare, ca sa fie aievea! Cruce de voinic, cu uitatura haiduceasca,
dar cu vorba moale si asezata, de o smerenie neincovoiata, poate putin stingaci
in mijlocul Vavilonului dimbovitean, dar stiind bine ce vrea si ce poate, mi-a impartasit
fara emfaza indraznetul sau proiect, pentru care cerea sfat si sprijin: sa se
informeze temeinic si sa dea la lumina mucenicia crestina din temnitele
comuniste. Stia ce se scrisese esential pe aceasta tema, incepuse deja sa-i
cerceteze fata catre fata pe putinii supravietuitori, dar avea nevoie de acces
la dosarele fostei Securitati, de buchisirea atenta a arhivelor, constient ca
numai asa poate duce cum se cade treaba la implinire. Am facut ce-am putut,
mijlocindu-i anumite relatii binevoitoare, cum probabil au facut-o si altii,
mai mult sau mai putini increzatori in steaua lui. Nu i-am pus nici o clipa la indoiala
zelul si puterile, dar pastram eu insumi o anume circumspectie legata de ingradirile
conditiei lui de monah, de distanta de la care venea si de lipsa experientei in
materie. Tinarul frate s-a pus insa pe treaba, n-a mai dat decit semne
discrete, iar anul acesta, facindu-ma de rusine cu circumspectiile mele
“intelectualiste”, via lucrata de el a intrat sanatos pe rod: la Editura Reintregirea,
a Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, cu binecuvintarea si cuvintul inainte
al I. P. S. Andrei Andreicut, ierarhul locului (si la rindul sau cald evocator
al martirajului romanesc din secolul XX), a iesit de curind volumul monografic Sfintul
inchisorilor. Marturii despre Valeriu Gafencu, adunate si adnotate de monahul
Moise (336 pagini), iar contributia sa nu a fost mica nici la o alta carte
de exceptie aparuta in aceasta toamna (si prezentata si ea in numarul de fata:
pp. 11-12): Viata Parintelui Gheorghe Calciu, dupa marturiile sale si ale
altora (lucrata in obstea Minastirii Diaconesti si tiparita de Editura
Christiana).
Acum citeva saptamini, monahul Moise m-a cautat din nou la Bucuresti, cu traista de carti in spinare. Desi traiesc printre hirtoage si am “mosit” pina acum cateva sute de carti, mi-a facut o placere aparte sa tin in miini acest volum, ca pe un prunc nou-nascut, apoi sa-l parcurg pe indelete, nu doar fascinat de figura legendara a lui Valeriu Gafencu, ce mi-era mai dinainte destul de familiara, ci si impresionat de felul in care autorul si-a facut treaba, structurind materialul si dind parca o viata noua documenteleor, stiind sa ramina discret indaratul lor, dar in acelasi timp conducindu-si abil lectorul spre receptia duhovniceasca a faptelor si spre corecta lor contexualizare istorica. L-am auzit apoi vorbind despre carte la radio si m-a impresionat inca o data coherenta, fermitatea si actualitatea discursului, vadind o personalitate bine inchegata si care-si stapineste tema fara rest, cu rigori profesionale, cu subtirimi intelectuale si, mai ales cu o straluminatoare cuprindere spirituala, de care istoriografia laica nu va fi niciodata in stare. Valeriu Gafencu si-a aflat, as zice, monograful ideal, iar monahismul romaneasc pare a trai, de la Oasa la Diaconesti, o promitatoare primenire culturala in duh national, despre ale carei ispravi se va vorbi, sint sigur, multa vreme de aici inainte.
Cartea puncteaza traseul vietii lui Valeriu Gafencu din copilarie si pina la savirsirea lui in inchisoare (Tg. Ocna, 18 februarie 1952), dar arata si roadele pildei sale in “ucenicii” cei mai apropiati (Ioan Ianodide, Virgil Maxim, Marin Naidim, Gheorghe Jimboiu, Mihai Lungianu, Gheorghe Nitescu, Constantin Voicescu etc.). In Addenda ni se ofera si scrierile ramase de la Valeriu Gafencu, in proza sau in versuri, inclusiv inca putin cunoscutul Indreptar de spovedanie alcatuit de acesta.
Monahul Moise a pornit de la aceasta incredintare, careia cartea insasi ii este cea mai la indemina dovada: “«Comunismul a umplut cerul de sfinti», spunea parintele Arsenie Papacioc. Daca ar fi sa cunoasca cineva pe toti cei din neamul nostru care au trecut pragul sfinteniei in prigoana comunista, ar veni la cuvintele rostite in veacul al XVII-lea de sfintul Mitropolit Dosoftei al Moldovei: «dara si dintre rumani multi sint sfinti... dara nu s-au cautat»”. Iata insa ca de la o vreme ivitu-s-au cautatorii, iar Moise de la Oasa e unul dintre ei, raminind ca si Sf. Sinod al B.O.R. sa-si infringa inertiile si sa cinteasca in sinaxar, dupa toata cuviinta, floarea nevestejita a muceniciei romanesti contemporane, pentru care poate ca Dumnezeu ne mai rabda, nevrednici cum sintem, in acest tirziu al istoriei.
Mie mi se pare ca cea mai frumoasa recomandare a cartii (lansate luna trecuta la Sibiu si Bucuresti) ramine arhierescul cuvint inainte al I. P. S. Andrei, ce poarta in loc de titlu acest loc paulinic din Epistola catre Romani (5, 3): “Ne laudam si in suferinte...”:
Parintele Moise de la Minastirea Oasa are mare evlavie fata de cei ce au suferit in temnitele comuniste marturisindu-L pe Hristos. Aceasta evlavie, secondata de rivna cercetarii, l-a determinat sa bata tara in lung si in lat pentru a stringe documente si marturii de la oamenii care au trecut prin iadul incarcerarii si inca mai traiesc, alcatuind lucrarea de fata si alta care va urma, oferindu-ne noua posibilitatea de a afla lucruri cutremuratoare dintr-o perioada trista prin care a trecut Romania.
Aici, aproape de noi, este Aiudul, cu teribila-i inchisoare si cu monumentul dedicat celor ce au patimit. Daca avem convingere crestina, vom spune dimpreuna cu Sfintul Apostol Pavel: “Ne laudam si in suferinte, bine stiind ca suferinta aduce rabdare, si rabdarea incercare, si incercarea nadejde” (Romani 5, 3).
Unul dintre cei ce au gandit asa si care a suferit marturisindu-L pe Hristos a fost Valeriu Gafencu. Pentru el era limpede cuvintul Mintuitorului: “Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Matei 10, 32).
De remarcat este ca Parintele Moise a reusit sa scoata in evidenta faptul ca efectiv Valeriu Gafencu a reusit sa se delimiteze de orice ideologie si atitudine partizana, actionind pur si simplu ca un sincer ucenic al lui Hristos*. Chiar daca la inceput a facut parte din “Fratiile de Cruce” – si atunci din elanul sau pentru o viata spirituala curata, fara compromisuri si politicianisme – a ajuns sa se detaseze atit de mult de toate, incit si unii dintre cei de dreapta il socoteau un exagerat si un mistic. Asa se face ca Parintele Nicolae Steinhardt, evreu de obirsie, il supranumeste “Sfintul inchisorilor”.
Cartea aceasta ne ofera noua, celor obisnuiti cu o viata comoda, prilejul de a medita la jertfa, la suferinta si la cruce. Nimic nu se poate realiza fara efort, fara jertfa. Tendinta omului contemporan, spune Paisie Aghioritul, este de a dobindi totul fara jertfa. Elevii si studentoii ar vrea sa ia note mari fara sa invete; oamenii maturi ar vrea sa cistige mult fara sa munceasca; iar noi, toti crestinii, am vrea sa ne mintuim fara sa ne nevoim. Lucruri absolut imposibile.
Apoi cartea este un memento. O aducere aminte de vremurile teribile cind statul comunist, folosindu-se de institutii draconice, i-a chinuit pe cei mai buni dintre noi.
Felicitindu-l pe Parintele Moise, care este un om tinar, ce n-a trait in acele timpuri, voi cita un alt verset din Sfintul Pavel, din care reiese rostul pragmatic al cartii acesteia, aducatoare aminte de suferintele unor oameni deosebiti: “Priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si urmati-le credinta” (Evrei 13, 7).
Iata ce minunat lucru este cind se intilneste vrednicia celui pastorit cu vrednicia celui care pastoreste! Daca Parintele Moise a dus la buna incheiere lucrarea aceasta, si va duce la buna incheiere si altele, dupa masura pe care i-a dat-o Dumnezeu, aceasta se datoreaza si parintestii intelegeri de care s-a bucurat din partea staretului sau si a Arhiepiscopului de Alba Iulia, care sint astfel co-autori morali si duhovnicesti ai lucrarii acesteia de dreapta pomenire, dind poate si altora elanul de a urma pilda lucratoare a monahului de la Oasa, prin care se rascumpara in fata lui Dumnezeu multe dintre nedesavirsirile noastre de ieri sau de azi, stiute si nestiute...
Razvan CODRESCU
* Sa amintim aici una dintre marturisirile tirzii ale lui Valeriu Gafencu, facuta unui apropiat din inchisoare (cf. Lumea credintei din mai 2007, p. 33): “Iti spun un lucru pe care nu l-am spus nimanui pina acum: nu regret ca am fost legionar si ca am purtat haina legionara; dar daca voi regreta ceva, va fi faptul de a nu fi purtat de la inceputul inceputurilor o singura haina: haina lui Hristos!” (Nota Red.).
Cine a fost Valeriu Gafencu?
Valeriu Gafencu (24.12.1921 – 18.02.1952) s-a nascut in comuna Singerei (jud. Balti). Arestat pentru apartenenta sa la Fratiile de Cruce, dupa evenimentele din ianuarie 1941, a fost condamnat la 25 de ani munca silnica si a ramas in detentie si dupa lovitura de stat de la 23 august 1944, cind a refuzat sa semneze cererea de eliberare conditionata. Cind a fost arestat, era student in anul II Facultatii de Drept din Iasi. Reputatul profesor Constantin Angelescu l-a aparat la proces, declarind: “Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere didactice”. Din Aiudul vechiului regim a ajuns in iadul comunist de la Pitesti. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei si medicamentelor i-au grabit sfirsitul trupesc, dar sufletul lui s-a intarit si a stralucit intru Hristos. Transferat la sanatoriul-inchisoare Tg. Ocna in decembrie 1949, s-a stins in 1952. Pe 2 februarie, si-a rugat camarazii sa-i procure o luminare si o camasa alba, pregatindu-i-le pentru ziua de 18 februarie. A mai cerut ca o cruciulita (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusa in gura, pe partea dreapta, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare. In ziua prevestita, catre ora 15.00, dupa momente de rugaciune transfigurata, s-a stramutat la Domnul. Au ramas de la el poezii, scrisori si un indreptar pentru spovedanie, dar si multe consideratii si meditatii consemnate de cei care l-au cunoscut (cf. mai ales Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucuresti, 2006). (Red.)