VIATA PARINTELUI GHEORGHE CALCIU,

DUPA MARTURIILE SALE SI ALE ALTORA

Evenimentul editorial al toamnei in aria ortodoxa este prilejuit din nou de vrednica obste de la Manastirea Diaconesti, care, dupa ce anul trecut ne-a oferit cartea marturisitoare a lui Ioan Ianolide (Intoarcerea la Hristos), anul acesta ne ofera, de data acesta si cu larga contributie a monahului Moise de la Oasa, volumul documentar Viata Parintelui Gheorghe Calciu, dupa marturiile sale si ale altora, publicat tot sub egida Editurii Christiana din Bucuresti, cu predoslovia Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania. Documentar in cea mai mare parte inedit, cu texte de si despre Parintele Calciu, cartea de fata este prisositoarea revelatie postuma a unei mari figuri morale si duhovnicesti, pilduitoare deopotriva prin fapte si prin cuvinte, icoana indaratnic vie a Ortodoxiei luptatoare si a invrednicirii romanesti in care ne-am dezvatat sa credem. Intr-un fel, Parintele Calciu e mai viu aici decat era pana nu demult in carne si oase, pentru ca ni se redescopera acum in viul vesniciei, ca o constiinta a noastra mai buna, veghetoare pe tampla Rasaritului de Sus

Semnalam cartea cu mare bucurie si “arvunim” interesul cititorilor cu cateva extrase din cele cinci sectiuni ale ei (“Viata este Hristos”, “In prigoniri adeseori…”, “Exilul”, “Moartea nu exista”, “Testament”). (R. C.)

 

Predoslovie

            Parintele Gheorghe Calciu e un exemplu atipic de rezistenta anticomunista. Unii comentatori l-au enumerat printre „disidenti”, categorie care, desigur, isi are aura  ei. „Disident” insa este insul care are o alta opinie sau pozitie decat a grupului din care face parte. Or, Preotul Calciu nu a facut parte niciodata din partidul comunist roman. Era profesor la Seminarul Teologic din Bucuresti cand s’a facut cunoscut (mai precis, a devenit imediat celebru) prin Cuvintele catre tineri, in care comunismul era denuntat cu evidenta transparenta, ceea ce, desigur, i-a atras dizgratia si represaliile celor vizati.

            Facea parte insa din generatia destinata  nu doar temnitei, dar si  sinistrei reeducari de la Pitesti, puse la cale si dirijate de tot ceea ce comunismul avea mai abject. Una era sa petreci ani grei de inchisoare laolalta cu camarazii aceleiasi suferinte, si chiar luni de tacuta recluziune intr’o celula izolata, si alta sa treci prin convulsiile fizice si morale provocate de propriii tai camarazi deveniti diavoli si, pana la urma, istovit, sa te pomenesti asemenea lor. Sunt traume sufletesti pe care numai un erou le poate depasi, dar care ii raman pe viata in carca, asemenea unei jivine cu ghearele infipte in grumaz. Parintele Calciu stia ca o cadere poate fi depasita numai prin asumarea ei constienta si responsabila, si aceasta l-a facut, pana la urma, victorios.

            Se spune ca Dante, dupa ce devenise autorul Divinei Comedii, era susotit de trecatorii care-l vedeau pe strada:

            – Iata-l pe omul care a fost in iad!

            Din cerul in care se afla acum, Parintele Calciu ii poate spune Dreptului Judecator:

–        Et in inferno ego!

† Bartolomeu al Clujului

Lamurire asupra editiei

            Nu poate o cetate aflata pe varf de munte sa se ascunda, nici o faclie aprinsa sa stea sub obroc. Tot astfel, nu se cuvenea ca viata Parintelui Gheorghe Calciu sa fie tainuita, ci pusa in sfesnic, ca sa lumineze tuturor celor din neamul sau.

            Gandul unei carti despre viata Parintelui Calciu s-a ivit imediat dupa mutarea sa la Domnul, cand am socotit ca toate cele traite de noi langa sfintia sa, in rastimpul ultimelor saptamani de viata petrecute la Spitalul Militar din Bucuresti, trebuie cunoscute.

            Dar nu poti incepe o carte cu sfarsitul. Era nevoie sa gasim un material mai vast, care sa dea cartii un mesaj si o coerenta. Acest material aveam sa-l primim pe negandite, prin osteneala unor oameni si cu randuiala lui Dumnezeu.

Mai intai, Monahul Moise de la Manastirea Oasa, stiindu-ne apropiati de Parintele Calciu, ne-a adus inregistrarea unui interviu pe care sfintia sa i-l luase cu un an in urma, pe parcursul a trei zile de impreuna - calatorie prin tara. Cu mare bucurie am constatat ca interviul, cu o durata de sase ore, era de fapt o incursiune amanuntita in viata Parintelui, din copilarie pana in momentul expulzarii din tara, in august 1985. Am trecut deci la transcrierea materialului, completandu-l cu informatii din alte interviuri si articole.

Cercetand fondul de manuscrise al Arhivelor CNSAS, am gasit si cateva fragmente de manuscrise ale Parintelui Calciu, confiscate in 1979, inainte de a doua arestare. Ele cuprind relatari ale unor episoade din prima detentie si din timpul activitatii de preot-profesor la Seminarul Teologic din Bucuresti. Le redam ca atare in partea a doua a cartii, ca o completare la informatiile cuprinse in interviu. Tot aici am inclus extrasele din dosarul de urmarire al Parintelui Calciu de la CNSAS, extrase selectate si adnotate de Monahul Moise. Precizam ca scopul nostru a fost sa intregim, prin aceste informatii, anumite aspecte din viata si activitatea Parintelui Gheorghe Calciu, fapt ce explica selectia majora la care am recurs.

Ramanea sa mai acoperim perioada exilului in America. Pentru aceasta ne-am adresat familiei Parintelui, precum si credinciosilor din parohia „Sfanta Cruce” din Washington DC, unde sfintia sa a slujit in ultimii aproape douazeci de ani. „Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unul fata de altul”. Si am cunoscut ca acestia erau cu adevarat ucenicii Parintelui Calciu. In cateva zile, toata comunitatea de la „Sfanta Cruce” s-a mobilizat. Fiecare avea ceva de spus despre Parintele. Doua suflete generoase s-au ostenit sa adune si sa ne trimita toate aceste marturii. Cu incuviintarea lor, ne-am luat libertatea de a selecta si organiza materialul potrivit cu conceptia de ansamblu a cartii.

Am adaugat la sfarsit scrisorile dictate de Parintele, inainte de moarte, catre familie, enoriasi, catre Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania, catre Parintele Iustin Parvu si Manastirea Diaconesti, ultimele trei netiparite pana acum, precum si cateva insemnari facute de cei apropiati la un an de la adormire.

Intentia noastra este – daca va binecuvanta Domnul – sa tiparim si al doilea volum, care va cuprinde cuvinte de folos duhovnicesc ale Parintelui Calciu. Materialul pentru acest volum – primit, in mare parte, tot din America, precum si de la Institutul Roman din Freiburg – este deja in lucru.

Dumnezeu sa rasplateasca dragostea si osteneala tuturor celor care ne-au ajutat.

Un cuvant aparte se cuvine Inalt Prea Sfintitului Bartolomeu Anania, care a primit sa prefateze aceasta carte. Dar ce cuvant mai cu putere am putea gasi, decat cel pe care Parintele Calciu insusi i l-a adresat inainte de moarte: „Dumnezeu sa Va dea taria cugetului si arma cuvantului sa evitati pe cat este posibil unui om rautatile care incep sa atace tot mai violent adevarurile credintei noastre ortodoxe si sa Va lungeasca zilele spre slava Sa. Amin!”.

Manastirea Diaconesti

21 septembrie 2007

Odovania Praznicului Inaltarii Sfintei Cruci

Scrisoare inedita a lui Ioan Ianolide catre Parintele Calciu

Frate Calciu,

Preamarit sa fie Hristos prin miile de sfinti si martiri ai acestui veac, in randul carora ne-am aflat, si pe unii dintre ei i-am vazut si-i marturisim lumii spre pocainta.

Preamarit sa fie Hristos pentru milioanele de victime crestine ucise de furia caiafica, pe care-i purtam in sufletele noastre si-i marturisim lumii, spre trezire.

Preamarit sa fie Hristos prin zecile de milioane de victime omenesti, cel mai cumplit genocid al istoriei, pe care lumea nu-l ia in considerare.

Dar noi vrem sa salvam lumea de un asemenea destin, deci o chemam la realitate. Crestinatatea si omenirea intreaga trebuie sa se trezeasca, cat timp nu e prea tarziu. Oamenii sa se teama nu de aceia care ucid si iau viata, ci de aceia care ucid sufletele, transformand viata in iad vesnic. Trebuie facuti sa inteleaga realitatea cruda si incredibila a vremurilor noastre. Hristos si Antihrist disputa puterea acestei lumi.

De nu vom fi vrednici de Hristosul ce vine,  de Hristosul ce este, de Hristosul inflacarat in lupta cu Antihrist, vom fi pierduti si omenirea va cunoaste un rau si mai grav, de o intindere catastrofala.    

Crestinatatea are deplina raspundere pentru mantuirea intregii lumi si trebuie sa si-o asume...

Domnul Iisus, Maica Preacurata, toti sfintii dintotdeauna sa fie cu tine,  spre slujirea lui Hristos si a oamenilor!

Ioan Ianolide,

8 august 1985

Greva foamei

Extrase din dosarul parintelui Calciu aflat in Arhivele CNSAS, selectate si adnotate de Monahul Moise de la Manastirea Oasa.

[...] In mai 1981 parintele Calciu a facut cea mai lunga greva a foamei din intreaga detentie, 26 de zile, cerand pentru sotie si copil dreptul de a emigra in Occident. Datorita informatorului „Titi Muntean”, care se afla in aceeasi celula cu parintele, avem cateva date despre aceasta dramatica incercare dusa pana la ultima limita. Informatorul spune ca duminica, 3 mai, cu o zi inainte de a incepe greva, parintele Calciu a facut o slujba si din bucatile mici de anafura mananca zilnic cate una. Alimente refuza sa manance, dar bea cate doua kilograme de ceai pe zi. A cerut zeama de varza fiarta si putina glucoza. Desi „Titi Muntean” insista sa manance, parintele refuza. Intr-un raport din 18 mai, informatorul arata ca „astazi are a cinsprezecea zi numai ceai cu zaharina. […] Nu se mai antreneaza in discutii, pentru ca oboseste vorbind si nu mai rationeaza normal, preferand sa taca si sa nu mai consume din energie. Zilele trecute mai canta si isi facea rugaciunile, dar de ieri dimineata a terminat cu toate slujbele bisericesti. Si-a impus ca trebuie sa moara” (Arhivele CNSAS, dosar I 155-109, volumul X, fila 148).

Pe 21 mai, intr-o alta nota informativa se spune: „Sus-numitul este hotarat in aceasta greva sa moara. In ultimele zile se simte mai slabit si a rugat sursa ca in momentul cand va cadea in coma, sa nu bata la usa, ci sa-i aprinda lumanarea sau sa-i aprinda intai lumanarea si dupa aceea sa bata la usa. In alta zi a spus ca va ruga pe doamna doctor sa intervina la Institutul unde i se va face autopsia ca sa-l coase mai frumos, pentru ca la preoti este un ritual ca sa-i dezbrace corpul si sa-l inveleasca intr-o panza si nu este frumos sa i se vada intestinele. In alta ordine de idei, el s-a pronuntat ca sotia lui stie, si atunci cand va afla ca a murit il va lua acasa si-l va transporta in comuna sa natala, Mahmudia si acolo ii va face inmormantarea si ritualul cuvenit” (ibidem).

Pe 21 mai, intr-o alta nota de informare se spune: „Starea [parintelui] devine mai rea in fiecare zi. Astazi, 28 mai, a declarat ca nu mai bea nici apa, ca sa termine mai repede cu chinul. Ieri, 27 mai, nu a baut nici un fel de lichid, pentru ca a fost miercuri si astazi in continuare nu a baut deloc lichid, cu toate ca i s-a adus ceaiul. Maine este vineri si iarasi nu consuma nici lichide si in continuare nu va mai bea nici apa” (ibidem, fila 151).

Pe aceasta nota informativa, un ofiter de Securitate a scris: ”Sursa a fost instruita sa actioneze pentru prevenire in cazul in care obiectivul intra in coma”. Se vede de aici ca Securitatea era hotarata sa-l lase sa mearga pana la coma.

Intr-o nota din 1 iulie 1981, sursa „Titi Munteanu” da informatii despre starea parintelui dupa incetarea grevei: „Sursa comunica despre detinutul Gheorghe Calciu ca in urma grevei foamei pe care a facut-o pana acum, se simte bine si s-a ridicat din pat. Mananca orice. A spus ca a inceput sa manance pentru ca i s-a promis ca peste zece zile i se va da pasaport familiei, asa cum a cerut. […] El nu va lupta decat pentru dreptate si pentru Dumnezeu, mai ales acum, cand mai avea o zi sa moara si Dumnezeu i-a dat viata inapoi ca sa lupte in continuare. El socoteste ca viata lui ii este data acum de la Dumnezeu. Si orice s-ar intampla, el va lupta in continuare pentru Biserica si Ortodoxie. Asa i-a spus si sotiei lui la ultimul vorbitor, ca orice va face, dar de credinta sa nu se lase si sa-i dea cu biserica inainte, ca va birui totdeauna” (ibidem, fila 153). [...]

A fi preotul lui Hristos

(fragment)

In fondul de manuscrise al CNSAS am gasit o serie de manuscrise neterminate ale Parintelui Calciu, confiscate de Securitate inainte de a doua arestare. In volumul II al manuscriselor parintelui Calciu este un text cu titlul „A fi preotul lui Hristos” si cu mentiunea: „Ridicata de la mine cu ocazia perchezitiei din 10. III. 1979”. Textul, cuprins in doua manuscrise, incepe cu o serie de consideratii personale, urmate de relatarea arestarii din ’48 si a anchetei de la Securitate.

[...] Cititorule, cele spuse aici sunt o confesiune. Una din cele mai teribile. Daca pe parcursul paginilor care urmeaza nu te voi purta prin tot labirintul sufletului meu, o fac pentru a te cruta. Fiindca tu stii chiar mai putin decat mine unde si ce fiare te vor prinde in adancul tau, ca sa te sfasie si sa te disloce, in asa fel incat la sfarsit sa strigi: „Nu mai cred! Nu mai cred in oameni!”. Si sa pieri. Fiindca trebuie sa crezi in oameni. Trebuie sa crezi in mine, ca ce m-as face fara credinta ta? De unde mi-as mai ancora atunci propria mea credinta si cum as putea sa ma ridic la Dumnezeu fara tine, prietenul si prima mea treapta spre Cer?

Ceea ce vei citi aici este o aventura teribila si sfasietoare, dar o aventura in spirit. Sa nu pui mare pret pe macelurile carnii, nici pe nebunia noastra temporara sau definitiva, nici pe foame, nici pe bataie, nici pe moarte. Trupul are memorie scurta. Carnea doare, dar apoi uita. Dar sufletul, nu. Si stiu ca am vazut batai si orori, orori suferite de altii, care m-au durut si m-au spulberat, m-au spulberat mai mult decat propria mea suferinta. M-au anihilat si am cazut de pe podiumul umanitatii ca de pe un esafodaj inspaimantator, cu vuiet mare, ca un Lucifer. Si ingerul Domnului „l-a legat pe el in adancuri pentru o mie de ani” (Apoc. 20, 2).

Iar cand am iesit de acolo, cand Domnul s-a milostivit sa ne scoata iar la lumina, „la invierea cea dintai” (Apoc. 20, 5), eram puri. Caci ne spalasera apele adancului si lacrimile noastre. Ne linsesera jivinele din noi, asa cum isi linge caprioara puiul nou nascut. Si nu mai era nici un om pe care sa-l putem sminti. Eram toti ca ingerii de puri, si ca ei de incoruptibili.

            Am ezitat mult inainte de a scrie ceea ce urmeaza. „Preotule,” – mi-am spus – „ce spor de umanitate si iubire aduci lumii prin scrisul tau? Istoria ta dureroasa va reinvia in memoria afectiva a prietenilor tai anii de degradare, anii de umilinta si de suferinta, mai cruzi si mai actuali decat atunci, caci nu vor mai opera prin carne si tortura prezenta, ci prin rememorare. Ei vor reveni cu sumbra lor suferinta de cea mai pura esenta spirituala, facand sa sangereze din nou cicatricile niciodata complet inchise. Optica sub care vor fi privite spaimele nu va mai avea stringenta materiala de atunci, si nici proiectia spre un viitor de evadare si vindecare. Ele se vor prezenta cu statutul lor de lucruri definitiv trecute si iremediabile, in toata acea constiinta neadormita care v-a facut tuturor viata un chin si care se framanta in jurul cadavrelor de atunci, care nu vor putrezi niciodata in voi, spre fertilizarea sufletului vostru bantuit de seceta. De ce ridici strigoii din firidele lor, unde fusesera ascunsi sub valuri transparente care le indulceau conturul si le escamotau trasaturile monstruoase? Cine-ti da dreptul sa faci asta?”. „Nelinistea din mine! Ea nu ma lasa, si-mi rasuceste sufletul si inventariaza cu pasiune si caderile, si inaltarile. Si-mi spune: Nu aveti voie sa uitati! Daca uitati, nu veti avea odihna in mormant!”.

De aceea va scriu aici toate cu spaima, dar si cu bucurie adanca si ascunsa. Scrisul acesta este un strigat catre posteritate: „Sa nu uiti!”. Sa nu uite ceea ce n-a trait niciodata, dar care s-a transmis subteran si dureros. Sa nu uite ca raspunde pentru noi in fata istoriei si a lui Dumnezeu. Sa nu uite sa ne consoleze. [...]

Scrisoarea testamentara catre obstea Diaconestilor

Prea Cuvioase Parinte Amfilohie,

Prea Cuvioasa Maica Stareta Evloghia si iubita obste,

ceata cea duhovniceasca a maicilor lui Dumnezeu,

Cu plecaciune si cu smerenie chem dragostea Sfintei Fecioare peste Manastirea Diaconesti.

Putine au fost intalnirile noastre, dar prin lucrarea Sfantului Duh am simtit o mare deschidere duhovniceasca pentru fratiile voastre si o mare deschidere a Duhului Sfant din partea obstii pentru mine. De aceea, intalnirile noastre au fost ca niste popasuri luminoase in drumul catre sfarsitul meu. In clipele de slabiciune din timpul acestei boli m-am intarit din dragostea fratiilor voastre si din temeinicia credintei Prea Cuviosului Parinte Amfilohie.

Daca toate vor pieri, cum spune Apostolul neamurilor, si limbile, si profetiile, si daca numai dragostea ramane - si stiu ca asa este - dragostea dintre noi va ramane neatinsa pe drumul acesta al meu care duce catre o asa-zisa moarte. Gandul acesta mi-a venit in timp ce Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu ma spovedea, cand l-am auzit spunand cu voce joasa, dar hotarata: "Moartea nu exista!".

Ati facut din Diaconesti un cuib de pace si de dragoste, o prezenta neintrerupta  a lucrarii Duhului Sfant si m-ati integrat si pe mine in aceasta lucrare.

Dupa ce voi muri, Prea Cuvioase Maici, si daca Parintele Iustin imi va da binecuvantare sa fiu ingropat in cimitirul manastirii, sa veniti cateodata la mormantul meu sa-mi cantati din pricesnele Aiudului. Cred ca acolo noi am epuizat fiinta umana prin spulberarea contradictiilor de care cantati si sunt convins ca "n-am rade azi, de n-am fi plans aseara...".

Dumnezeu sa va binecuvinteze ca din sanul obstii mi-ati dat-o pe maica Parascheva, care s-a ingrijit de mine cu dragoste si devotament, si stiu ca ea mi-a adus dragostea si tot devotamentul Manastirii Diaconesti.

Rugati-va, maicilor, pentru mine, ca ma duc la Judecatorul cel nemitarnic, si ce raspuns voi da?!... Cred insa in mila lui Dumnezeu si stiu ca aceasta mila este si pentru mine. Fara aceasta adanca certitudine nu m-as fi intors de la moarte la viata, nici de la neiertare la iertare.

Cu  adanca pietate,

             30 octombrie 2006                                                 Parintele Gheorghe Calciu

       Spitalul Militar Bucuresti