RAZVAN CODRESCU

ZECE SONETE RAZLETE

CREDO NOSTRUM

Credinta nu se pierde prin vrajmasi,
ci-n lupte mai degraba se-ntareste,
dar o smintesc cei care cred orbeste
si se prefac in ciinii ei trufasi.

Credinta noastra-i sfinta nebunie,
e taina grea de piine si de vin,
dar n-are dinti, nici gheare, nici venin,
nu musca, nu improasca, nu sfisíe.

Credinta creste dreapta din iubire
si nu e tel, ci stilp de foc pe cale,
spre cel ce si la ceas de rastignire
se roaga din prisosul milei sale
sa fie-n cer iertati si-aceia care
piroane-i bat in miini si in picioare.

SIMBATA DE SUS

Arsenie, de-a dreapta, arde-n nori
si Teofil, de-a stinga, preacadeste,
si sta la sfat Cuvintul, romaneste,
cu sfintii lui de neam odihnitori.

Prin gura lor de rai de-atitea ori
grait-a cel ce toate le plineste
ca azi ne suna limba ingereste
si ne-amiros cuvintele a flori.
Cind noaptea se intarca din paduri
si toamna tipa ca o cobe rece,
ei stau de veghe, in ceresti armuri,
pe unde-n veci iubirea nu se trece –
si pentru ei pe lume ne mai tine
cerescul crug al milelor divine.

NESATIOASA NEAMULUI IUBIRE

Nesatioasa neamului iubire
ne tine treji, aievea si in vis,
si raiul de ne-ar fi cumva inchis,
noi tot am mai spera in izbavire.

Raniti de moarte sau smintiti de iele,
iubirea creste ca un leac in noi,
mai mare decit ziua de apoi
si decit tot ce poti citi in stele.

Iubire daca este Dumnezeu,
atunci de rai, dar si de buni ne stie:
oricit ne-ar bate mila lui de greu,
tot ne mai lasa-un cap de vesnicie.
Si-n felul lui dumnezeiesc pe toti
ne face tainic slavei sale soti.

VIRTUTEA-N NOI...

In noi virtutea capat nu-i, ci cale,
pe care merge omul pe cit poate,
mereu atit de mic intr-ale sale,
dar pus stapin de Domnul peste toate.

Chemat de sus sa fie dumnezeu,
sfintirea lui amar de trepte suie,
si-abia de-ajunge, ostenind din greu,
temei de-aici veciei lui sa puie.

N-avem cu totii-o singura masura,
dar stim c-avem aceeasi grea chemare,
si daca trupul silnic o indura,
cu-atit va fi plinirea ei mai mare,
caci Duhul Sfint, ca o saminta pura,
plesneste iar si iar, in fiecare.

GOLEM

De ce se-aprinde carnea asa usor de tine,
cind esti orice pe lume, doar frumusete nu?
De dainui in amurgul iubirii numai tu,
atunci desfid iubirea si legile divine!

De viu traieste iadul, si-ar fi murit mai bine
cel care doar si-o data prin patul tau trecu;
nu el, ci sapte neamuri vor ispasi de-acu,
ca nu-i blestem mai mare in zgirciuri mai putine!

Apocalipsa-ncepe cu stirvul tau boit
si trimbita a saptea in risul tau rasuna;
cind tu existi, o lume degeaba a trait!
Nu Dumnezeu, ci dracul ti-a dat suflare tie,
dar tremura el insusi de tine-n vagauna,
ca de-un golem ce-i prada intreaga-mparatie!

RASELA

Nici par roscat si nici pistrui nu are,
ghesefturi n-a facut in viata ei,
nu-i trec prin cap vedenii sau idei,
iar de credinta-i lesne uitatoare.

Nici stearpa nu-i, dar nici sa nasca-n stare,
trecutul nu e pentru ea temei,
nici viitorul nu se-ntreaba ce-i,
ci doar prezentul demn de grija-i pare.

Nu-i rea de gura (doar de musca, poate),
nu stie limbi, nu-i mestera-n cuvinte,
nu-i iute in virtuti, nici in pacate,
nu vrea sa treaca altora-nainte,
incit ma-ntreb: Rasela daca-o cheama,
de ce sa-si poarte numele cu teama?

MEREU MAI MULT

Sa vrea mai mult, mai lesne si mai bine
e-n firea cui e viu si nu se lasa;
cind nu-ti dai ghes si tot ce-i nou te-apasa,
desi traiesti, puieste moartea-n tine.

Intelepciunea care-n loc te tine
nu face-n veci cu rivna crucii casa,
si-atunci e viata strasnic de frumoasa
cind cresti mereu si nu te-nchizi in sine.

Sa te-nnoiesti, cu spornica-ndraznire,
sa dai cu tifla mortilor de vii,
sa nu-ti ajungi nicicind si nicaire,
oricite-ntelepciuni te-ar ispiti –
asa te place Duhul, care n-are
masura-n necurmata lui suflare.

TIRZIU DE LEAT

De ce-i in jur mai pot sa ma mai mir,
i-am golit acestei lumi paharul
stiu intregi si dulcele, si-amarul,
parul pin’ la cel din urma fir?

N-am zel sa-i fiu nici jude, nici martir,
tine singur Dumnezeu cintarul,
doar pe sfinti ii face vrednici harul,
cind eu stau la urma altui sir...

Talantul, insa, ce mi-i dat de sus
n-as vrea sa-l cheltui fara-ntelepciune,
nici sa ramina la popreala pus.
De-aceea stau de veghe-n limba mea,
partas umil al luptei celei bune,
de lume plin... si tot mai gol de ea.

UNUL DINTRE MULTI

Multime-s de-ncaltati si de desculti
si-n fiecare gindul cuib isi face,
asa ca nu uita, cind nu-ti da pace,
ca nu esti decit unul dintre multi.

Nici nu vorbi mai mult decit s-asculti,
nici nu-l sfida pe-acela care tace,
caci Duhu-n lume sufla unde-i place
si nu esti decit unul dintre multi.

Cuminte nu-i de tine sa exulti,
caci tot pacatul in trufie zace
si orice om, de la Adam incoace,
nu-i decit unul dintre tot mai multi.

Doar in Hristos cel Unul sintem una,
dar nu primim aici decit arvuna.

VA FI UN TIMP

Va fi cindva un timp ce-o sa ne sara
din tot prea multul lumii doar pe noi
si ne-o lasa de zeghea carnii goi,
pe vreun ghetar de liniste stelara.

In asteptarea zilei de apoi,
visa-vom nu ce-am fost odinioara,
ci ce-am fi fost traind a doua oara,
de ni s-ar da veleatul inapoi.

Pe cind in lume, jos, vor ride-n soare
frunzisuri verzi, si ape-or curge lin,
si vesnic se va crede fiecare,
de dorul lui ca de-o ispita plin...
Dar – vii si morti – in gindul lui ne tine
cel care singur e etern prin sine.