CUVANTUL TESTAMENTAR
AL LUI GABRIEL CONSTANTINESCU
(ultimul interviu – ianuarie 2010)
Iata-va, domnule Gabriel Constantinescu, in cel de-al 20-lea an al Punctelor
cardinale! Ce sentiment va stapaneste?
De bucurie ca am ajuns pana aici si de amaraciune ca nu mai am tot atatia ani mai putin, ca sa ma mai pot gandi serios nu numai la trecut, dar si la viitor. Eu fac parte dintr-o generatie crescuta in cultul datoriei implinite. Si am cautat si eu, pe cat am putut, sa-mi implinesc datoria mea, atat inainte, cat si dupa decembrie 1989. Am tinut la Puncte cardinale ca un parinte la un copil. Le-am zamislit, dar nu le-as fi putut creste fara sprijinul entuziast si generos al tuturor celor cu care am impartasit credinta, idealurile si munca de fiecare luna. Le multumesc ca m-au ajutat pana acum si ii rog sa ma ierte ca eu nu prea ii mai pot ajuta de acum inainte...
Cum ati reusit sa formati aceasta echipa, care a rezistat aproape neschimbata atata timp?
Nu am format-o eu; a dat Dumnezeu sa ne intalnim si sa tinem la un loc. Nu numai echipa redactionala propriu-zisa, ci tot lotul, ca sa zic asa, care e mult mai extins. E aici, in 20 de ani de aparitie neintrerupta, munca multor oameni, stiuti si nestiuti. Din familia mea si in sens restrans, dar si in sens larg, de inrudire sufleteasca. Poate ca nu am realizat tot ce ne-am fi dorit sa realizam, poate ca n-am facut intotdeauna tot ce trebuia sau asa cum trebuia, dar am aratat macar ca este cu putinta, chiar in aceasta vreme a tuturor dezbinarilor, sa fie oamenii solidari pe termen lung, sa puna pret pe niste principii si sa jertfeasca pentru ele. Nu-i putin lucru, cred eu.
De fapt, care este, spusa cat se poate pe scurt, povestea Punctelor cardinale?
Pai totul a inceput pe la jumatatea anului 1990, cand mai toata generatia inchisorilor, si eu o data cu ea, am inceput sa ne dam seama, din mersul evenimentelor, ca sperantele din decembrie ’89 fusesera mai degraba o amagire. Relansarea Securitatii sub numele de S.R.I., rezultatele alegerilor din luna mai, chemarea minerilor pentru a apara “democratia originala” si reprimarea sangeroasa a Pietii Universitatii, toate acestea m-au pus in fata alternativei: resemnare sau lupta. Valorificand singurele urmari pozitive ale evenimentelor din decembrie ’89, adica libertatea de asociere si libertatea de expresie, am optat pentru lupta, iar arma aleasa fost cuvantul. Cu un grup restrans, alcatuit din fosti detinuti politici si din tineri intelectuali sibieni, am luat initiativa infiintarii unei publicatii care sa apere traditia romaneasca autentica, demascand diversiunile neocomuniste, dar si orice alte forme de stangism anticrestin si antinational. Primii “militanti” de baza in redactia Punctelor cardinale au fost camaradul de puscarie Constantin Iorgulescu, din Medias, si tanarul inginer Constantin Apolzan, din Sibiu.
Initiativa noastra a gasit repede sprijin la Bucuresti, mediator fiind scriitorul Marcel Petrisor, si el fost detinut politic. Istoricul Demostene Andronescu, alt fost detinut politic, si Razvan Codrescu, profesor de romana din generatia tanara, care scosesera mai inainte o foaie numita Veghea, ni s-au alaturat in mod fericit. Cu timpul, cercul colaboratorilor s-a largit, angajand si vechiul Exil anticomunist. Numarul de pagini a crescut si el: intai de la 8 la 12, apoi de la 12 la 16, iar uneori chiar la 24. Dar a fost in primul rand o crestere calitativa, experienta acumulata spunandu-si cuvantul. Nu zic ca au fost eliminate toate stangaciile, sau toate excesele de ton, dar s-a ajuns la un plus de echilibru matur, pe care nu l-au nimerit intotdeauna publicatiile de dreapta...
Intr-o declaratie despre Puncte cardinale, scriitorul Dan Stanca spune: “Plecand de la titlul cartii lui Crainic Puncte cardinale in haos, cred ca aceasta revista tensioneaza spiritul si, strangand in jurul ei colaboratori de prestigiu, ar putea sa fie nu Axa sau Buna Vestire, asa cum se crede indeobste despre ea, ci Gandirea sau Vremea acestui prezent problematic”. Editorul Gabriel Stanescu este insa de alta parere: “Am rasfoit-o curios, cu gandul la Nichifor Crainic... Nu, nu era o revista care sa continue linia gandirismului interbelic, ci mai degraba o replica vie, necesara, dar si argumentata la acea «teroare a istoriei» de care vorbea Mircea Eliade”. Cine are mai degraba dreptate?
Unii mai cred ca denumirea revistei ar fi fost preluata din titlul cartii lui Nichifor Crainic, Puncte cardinale in haos. Am spus si cu alte ocazii ca e o simpla coincidenta. Ceea ce am avut noi in vedere, dincolo de orice aluzie sau inrudire culturala, a fost ideea pura si simpla de orientare, de recuperare a reperelor, atat de necesara unui popor dezorientat cu brutalitate de lungile decenii de comunism. Nu ne-am propus sa fim nici Axa, nici Gandirea, nici altceva decat am fost sau am putut fi in contextul acestor vremuri, care nu prea mai seamana cu cele de odinioara si in care dreapta adevarata, crestina si nationala, continua sa fie mai mult un deziderat decat o realitate. Autodefinindu-ne ca “Periodic independent de orientare national-crestina”, noi am incercat sa provocam la o reconstrutie a dreptei pe fondul noilor realitati, iar nu la o simpla imitatie epigonica a dreptei interbelice. Trecutul trebuie avut in vedere, dar nu poate fi reiterat ca atare. Este ceea ce n-au inteles, din pacate, multi supravietuitori de buna credinta ai Miscarii Legionare si multi tineri exaltati sau teribilisti, care au preferat unei reconstructii anevoioase o agitatie ieftina si anacronica.
Am auzit spunandu-se ca la inceput – eu nu v-am descoperit decat in ultimii 16-17 ani – ati fi fost, totusi, o revista de partid, cu angajare democrat-crestina...
E mult prea mult spus, chiar daca nu-i total neadevarat. Sa incerc sa ma explic. La inceputul anului 1990, un grup de fosti detinuti politici infiintase o formatiune politica de inspiratie occidentala, mai ales germana, Uniunea Democrat Crestina (U.D.C.). Prin ianuarie 1990, venind la Bucuresti, intalnisem la sediul acesteia, din Piata Amzei, multi camarazi de temnita si de prizonierat in U.R.S.S., unii intelectuali de o valoare deosebita (ca de exemplu regretatul Virgil Alexandru Ioanid), majoritatea fosti legionari sau membri ai Fratiilor de Cruce. Am incercat sa sprijinim publicistic U.D.C., ca prim nucleu al unei drepte in reconstructie, careia nu-i putea strica in context o firma europeana. Daca aceasta formatiune politica ar fi viat, poate ca ar fi fost un castig pentru dreapta din Romania, nu stiu... Cert este ca Securitatea a avut insa grija sa infiltreze U.D.C.-ul, chiar la varf, cu agenti pregatiti din vreme, unii recrutati chiar din emigratie. Unul dintre acestia, lider al partidului, a si facut, cu un prilej oficial, urmatoarea declaratie: “Primim in partid fosti comunisti, dar nu primim fosti legionari”. Ei bine, a doua zi, sediul U.D.C. era gol de valori autentice… In acel moment, desi personal n-am fost membru al Legiunii, am hotarat sa ne delimitam principial si sa mentionam explicit “independenta” Punctelor cardinale, ca sa evitam orice confuzii sau suspiciuni. N-am fost niciodata “organ de partid” – nici legionar, nici nelegionar.
In ce priveste precizarea: “de orientare national-crestina”, ea s-a impus constiintei noastre din momentul in care P.N.T. si-a adaugat, din interese strict conjuncturale, codita “crestin si democrat”; “crestin-democratia” potentiala a fost atunci iremediabil confiscata de politicianism. Taranistii au ucis-o demagogic, din fasa, ei ramanand si astazi fara o adevarata identitate doctrinara, si cu atat mai putin crestina… La fel se intampla acum, am impresia, cu ideea de “conservatorism”, asumata abuziv de P.C., sau cu cea de “partid popular”, spre care tinde P.D.-L. in dorinta de a se delimita formal si de social-democratie, si de liberalism... In Romania, tot ce atinge politicianismul se spurca sau se ieftineste; si dispare, in orice caz, ca alternativa credibila si viabila pentru o dreapta adevarata.
Pentru ca a venit vorba de etichete doctrinare sau ideologice, in ce raport va aflati cu legionarismul, de care sunteti curent acuzati, ca publicatie si ca grupare?
Avem convergente certe, nu la nivelul formelor, ci la cel al principiilor directoare: slujim, dupa puteri, acelasi ideal national si crestin. Ca si vechiul legionarism, credem ca innoirea sociala pleaca de la om, mai precis de la o reforma moral-spirituala. Nu ne asumam excesele trecutului legionar (care si-au avut, totusi, motivatia lor politica si psihologica), dar ne inclinam cu respectul cuvenit in fata sacrificiilor legionare si nu uitam persecutiile pe care acesti cruciati ai romanismului integral le-au indurat sub toate regimurile (carlist, antonescian, comunist).
Concret, ce v-ati propus in mod prioritar cu Punctele cardinale si cat considerati ca ati realizat din ce v-ati propus, pana in acest al 20-lea an?
Mai intai, am tinut sa cinstim memoria celor cazuti (pe front, in munti, in lagare, in inchisori) si sa incercam sa le facem dreptate. Apoi am creat cateva punti: intre batrani si tineri, intre tara si Exil, intre confesiunile crestine traditionale s.a.m.d. Ne-am atras un public fidel si am aratat ca o publicatie serioasa de dreapta este posibila si ca Traditia poate raspunde plauzibil provocarilor actualitatii. […]
Cum vedeti situatia politica de astazi a Romaniei?
Dreapta adevarata in Romania este inca firava si marginalizata. In prim-plan se inghesuie sa se ilustreze o “dreapta” contrafacuta (“o dreapta a stangii”, cum ii place lui Razvan Codrescu sa spuna), gen P.N.L., P.D.-L. sau P.N.G. Eu am fost la recentele alegeri prezidentiale de partea lui Traian Basescu, dar fara sa-l idealizez si fara sa cred vreo clipa ca P.D.-L. ar putea tine loc de dreapta pe scena politica. A fi conjunctural “mai la dreapta” nu inseamna “a fi de dreapta”. Ma tem ca mai trebuie inca vreo 20 de ani ca Romania sa iasa din toate consecintele comunismului… Acesta este insa de-acum pariul altor generatii…
A consemnat
Claudiu TARZIU
Carti publicate de Gabriel Constantinescu: Filosofia araba a istoriei. Ibn Haldun, Ed. Anastasia (Col. “Religiile Cartii”), Bucuresti, 1996 l Marginalii la Talmud, Ed. Dacia (Col. “Homo religiosus”), Cluj-Napoca, 1999 l Evreii in Romania (secolele XVI-XX), Ed. FRONDE, Alba Iulia-Paris, 2000 l Gilceava anticomunistului cu lumea. Cronica unui deceniu de tranzitie (1991-2001), Ed. Christiana, Bucuresti, 2002 l Sah la rege. Declinul monarhiei romane in secolul XX, Ed. Christiana, Bucuresti, 2007.