DIN MINCIUNILE CASEI ALBE
In 2004, la Editura Rowohlt din Hamburg, a aparut in o carte pe cat de interesanta, pe atat de indrazneata intr-o tara precum Germania, in care political correctness este ca si acasa. Este vorba de cartea lui Hans Leyendecker intitulata Die Lügen des Weißen Hauses (“Minciunile Casei Albe”), avand subtitlul Warum Amerika einen Neuanfang braucht (“De ce America are nevoie de un nou inceput”). Nascut in 1949, autorul a lucrat aproape doua decenii pentru revista Spiegel si este la ora actuala redactor politic coordonator la Süddeutsche Zeitung. Se ocupa de multa vreme cu problematica Orientului Apropiat si a “Serviciilor Secrete”. Este laureat al mai multor premii germane si internationale. In cele ce urmeaza reproducem, tradus in limba romana, capitolul consacrat lagarului de detentie de la Guantanamo. (G. C.)
GUANTANAMO SAU DREPTUL IN LAGARUL DE DETENTIE
Au fost arestati in Afganistan,
Pakistan sau Gambia de catre soldati sau agenti ai serviciilor secrete, facuti
pachet si expediati intr-o alta lume. Acolo au fost dati in paza a 1.300 de
membri ai unitatii speciale Joint Task Force, bagati la izolare si
interogati luni de zile fara a putea vedea vreun avocat. Presedintele tarii
care ii tinea prizonieri i-a catalogat drept killers, fara a le cunoaste
trecutul. Li s-a comunicat ca s-ar putea sa fie adusi in fata unui tribunal
militar unde, atat acuzatorii, cat si aparatorii, vor fi ofiteri. Ca s-ar putea
sa fie condamnati la moarte. Ca nu pot face apel decat tot la un tribunal
militar, ca decizia finala asupra acestui apel va fi luata insa la nivel
politic. Scene din China? Povesti din defuncta Uniune
Sovietica? Nu. Este ratacirea unei tari, ai carei guvernanti rostesc inainte de
sedintele de cabinet o rugaciune si apeleaza la divinitate pentru a-si
justifica deciziile. Statele Unite si-au creat, intr-o “zona a nimanui” din punct
de vedere juridic, propriul Gulag.
In primavara lui 2004, in baza militara Guantanamo, aflata la extremitatea sud-estica a Cubei si avand o suprafata de 117,6 de kilometri patrati, erau internati aproximativ 610 barbati, tinuti in “Camp Delta”, care se compune din patru lagare de pedeapsa cu grade de securitate diferite. Detinutii provin din 44 de tari, multi dintre ei din Afganistan. Majoritatea sunt cazati in celule de doi metri pe trei, dorm pe priciuri inguste si au la dispozitie un closet turcesc si o chiuveta. Peretii celulelor sunt din plasa de otel, iar un acoperis ofera protectie impotriva ploii. O sageata desenata pe prici marcheaza directia de rugaciune, catre Mecca. Celulele sunt luminate zi si noapte cu becuri de neon; unii dintre paznici ingaduie detinutilor sa-si acopere ochii noaptea, pentru a putea dormi. Altii nu. Echipe formate din cate doi sau mai multi soldati sau agenti ai serviciilor secrete ii interogheaza pe detinuti pana la 16 ore pe zi, cateodata intr-un mod “destul de agresiv”, dupa cum a declarat generalul Geoffrey D. Miller, comandantul coloniei de detinuti, pentru revista New Yorker. Daca interogatoriile ar fi mai lungi, aceasta ar insemna privare de somn si, deci, tortura. “Lagarul osanditilor” (dupa cum l-a numit Süddeutsche Zeitung) a fost construit de firma Brown & Root, societate afiliata concernului Halliburton, aflata, pana la sfarsitul lui 2000, sub conducerea actualului vicepresedinte al Statelelor Unite, Dick Cheney.
Statutul juridic al bazei militare Guantanamo este controversat. SUA au ocupat acest golf situat in estul Cubei in timpul razboiului hispano-american din 1898, iar cinci ani mai tarziu l-au luat in concesiune. Taxa de concesiune anuala este de 2000 de monezi de aur, pe care insa, de la instaurarea lui Fidel Castro la putere in anul 1959, regimul de la Havanna a refuzat sa-i mai primeasca. In timp ce SUA insista sa li se permita sa ramana in Guantanamo, guvernul Castro pretinde ca americanii ocupa in mod ilegal golful.
Intre timp Guantanamo nu mai prezinta o importanta strategica pentru americani, insa din punct de vedere juridic, baza le este inca utila. Aceasta baza nu numai ca este situata in exteriorul Statelor Unite, dar, dupa cum pretinde Ministerul Apararii al SUA nici nu se afla sub suveranitate americana, fiind deci, dincolo de zona de competenta a tribunalelor americane. Si exact acesta este motivul pentru care la Guantanamo sunt adusi in mod regulat detinuti, este de parere avocatul american Michael Ratner. Ratner a reprezentat pe refugiatii din Haiti care in anul 1993 au fost adusi si tinuti la Guantanamo dupa ce s-a constatat ca sunt purtatori ai virusului HIV: Dupa ce un tribunal a pronuntat o sentinta favorabila lor, refugiatii au trebuit sa fie eliberati. La ora actuala statutul juridic al bazei Guantanamo este supus verificarii de catre Tribunalul Suprem al Statelor Unite.
La baza actiunilor guvernului SUA sta un ordin al presedintelui din 13 noiembrie 2001. La acea data, George W. Bush a emis un ordin militar (Military Order) cu privire la retinerea unor persoane, tratamentul si tipul de procedura juridica care li se vor aplica acestora in cadrul luptei impotriva terorismului. Cetatenii straini care cad sub incidenta acestui ordin urmeaza sa fie privati de un proces corect. Tribunalele anuntate de Bush reprezenta “o incalcare flagranta a principiilor fundamentale ale dreptului international”, este de parere Kenneth Roth, director al organizatiei new-yorkeze pentru apararea drepturilor omului Human Rights Watch. Selectia judecatorilor, procurorilor si aparatorilor este, potrivit unui ordin prezidential, de competenta Ministerului Apararii al SUA, concret, a lui Paul A. Wolfowitz. El este cel care decide cine sa fie pus sub acuzare si pentru ce anume. Avocatul Clive Stafford-Smith, care reprezinta mai multi detinuti cu cetatenie britanica, a comparat aceste comitetele militare cu “o hidra cu mai multe capete care au toate figura lui Wolfowitz”. Spre deosebire de celelalte tribunale militare ordinare din SUA initial nu era permisa introducerea unui apel la un tribunal civil nici macar in cazul unei condamnari la moarte. Sub presiunea opiniei publice internationale, Pentagonul a catadicsit in cele din urma, in 2004, sa accepte tribunale de apel civile.
Tribunalele militare subordonate
Pentagonului “sunt orice, numai independente nu”, este de parere Neue
Zürcher Zeitung. Regulile dupa care se desfasoara procedura juridica au
fost stabilite de executiv, dar – dupa cum a precizeaza in mod expres –
Pentagonul are dreptul sa dispuna modificarea acestor reguli oricand in timpul
procesului. Tocmai acea tara care poarta razboaie preventive, chipurile pentru
a instaura dreptatea in lume, se face vinovata de incalcarea unor norme
elementare de drept. Fostul procuror la Tribunalul International pentru fosta
Iugoslavie, Richard Goldstone, a declarat, in octombrie 2003, pentru BBC: “Un
viitor presedinte american va trebuie sa-si ceara scuze pentru Guantanamo”.
Statele Unite refuza sa le acorde detinutilor – majoritatea suspectati de a fi talibani sau membri al-Kaida – statutul de prizonieri de razboi sau sa-i trateze ca teroristi. In primul caz ar trebui ca, dupa judecarea lor de catre un tribunal militar, sentinta sa poata fie revizuita de un tribunal civil. In cel de-al doilea caz, detinutii ar trebui tratati conform dreptului penal american. Pentru a nu fi obligati sa ii incadreze pe detinuti in nici o categorie juridica, Ministerul Apararii al SUA a adoptat punctul de vedere potrivit caruia luptatorii talibani si al-Kaida nu se incadreaza in prevederile Conventiei de la Geneva chiar si numai pentru faptul ca atunci cand au fost arestati nu purtau uniforme si, prin urmare, nu ar fi respectat regulile razboiului. Conform parerilor unor experti, aceasta argumentatie nu este viabila. Nicholas D. Kristof a demonstrat, in New York Times, ca si diverse miscari de rezistenta, care nu pot fi considerate ca facand parte din fortele armate regulate, cad sub incidenta Conventiei de la Geneva. Astfel “Brigada Araba” a al-Kaida apartine fortelor armate ale regimului taliban, facand deci parte din cadrul unei armate regulate.
Detinutiii din camp-ul din Guantanmo, care este condus de un ofiter de rezerva din Garda Nationala, colonelul Nelson Canno, serif din Michigan, sunt organizati intr-un fel de societate pe clase, fiind impartiti in patru categorii. Numai acei detinuti despre care se presupune ca detin informatii si sunt dispusi sa coopereze neconditionat au sanse sa promoveze la “clasa intai”, lagarul numarul patru, unde sunt cazati in grupuri in baraci. Acolo nu mai sunt obligati sa poarte uniforma de detinuti, de culoare intens portocalie, ci primesc haine albe. Au voie sa citeasca, sa se intretina cu alti detinuti si sa faca sport. Cam a sasea parte din totalul detinutilor traiesc in lagarul numarul patru. Pentru a putea profita de aceste privilegii, unii povestesc “cai verzi pe pereti”, livrand de exemplu informatii despre existenta, chipurile, a unor planuri pentru divese actiuni teroriste, provocand astfel raspandirea unor stiri alarmiste in SUA. Rezultatele interogatoriilor sunt controversate. Guvernul SUA persista in a pretinde ca informatiile obtinute sunt de mare importanta. In cadrul serviciilor secrete, insa, infomatiile din Guantanamo sunt apreciate ca fiind indoiielnice. Dupa cum relateaza revista Spiegel, in toamna lui 2002, s-au deplasat la Guantanamo si trei agenti ai Oficiului Federal pentru Protectia Consitutiei din Germania (politia politica – n. tr.) si ai Serviciului de Informatii Federal (Serviciul de Informatii Externe – n. tr.), pentru interogatorii neoficiale. Unul dintre detinuti, cunoscut in mediile respective drept “talibanul din Bremen” a fost adus in fata agentilor germani cu catuse la picioare. Un gardian ii tinea cu forta capul impins spre spate, ca sa nu poate face miscari bruste.
Situatia din Guantanmo evoca
amintirea “noului limbaj” din romanul lui George Orwell 1984, cuvintele
capatand o alta semnificatie: se vobeste despre dreptate si ceea ce vedem este
justitie militara necontrolata, se vorbeste despre interogatoriu si trebuie sa
ne temem ca este vorba despre tortura. Cel mai tare este cel care stabileste
sensul cuvintelor. Doarece stoarcerea cu forta a unor marturii contravine
princpiilor unui stat de drept, Natinile Unite au emis in 1949 Declaratia
Generala a Drepturilor Omului. Un an mai tarziu au urmat Conventia Europeana a
Drepturilor Omului si Conventia ONU impotriva torturii. Si guvernul american se
pronunta de decenii in sir pentru abolirea torturii. Cu toate acesea deja mai
de mult s-au cunoscut cazuri – de exemplu in Honduras – cand agenti CIA
acceptau torturarea unor prizonieri de catre serviciile secrete aliate din
strainatate si asistau la aceste practici.
Dupa 11 septembrie, insa, americanii au ridicat aceasta procedura brutala la rangul de metoda justificata. Unii detinuti care nu s-au aratat dispusi sa coopereze au fost predati serviciilor din Maroc, Egipt sau Iordania. La Amman, de exemplu, detunutii au fost obligati sa faca marturisiri cu ajutorul bastoanelor. Mahommed Zamar, un siriano-german care facea parte din cercul de prieteni ai pilotului terorist Mohamad Atta, a fost predat de CIA sirienilor, care sunt cunoscuti pentru metodele lor speciale de tortura. “Nu-i stoarcem noi pana iese rahatul din ei, ci ii trimitem in alte tari unde sunt storsi pana iese rahatul din ei”, a relatat un “gardian” ziarului Washington Post. Opinia publica americana ar considera, chipurile, aceste metode “justificate si necesare”. La interogarea detinutilor se aplica “metode de stress si constrangere”: printre altele, in timpul interogatoriilor sunt obligati sa-si infasoare capul in glugi, nu au voie sa doarma, sunt obligati sa stea ore in sir in pozitii incomode, cauzatoare de dureri. Ranitilor si bolnavilor li se refuza administrarea de calmante. Cateodata, prizonierii sunt obligati sa se dezbrace la piele si sa astepte in celulele lor urmatoarele ordine. Softening them up (“inmuierea detinutilor”) numesc americanii aceste procedee. “In relatiile cu detinutii, daca nu incalci, din cand in cand, drepturile omului, probabil ca nu iti faci treaba cum trebuie”, a declarat “gardianul” respectiv pentru Washington Post.
Majoritatea detinutilor din lagarul Guantanamo au fost adusi initial la baza aeriana americana Bagram, situata la circa 60 de kilometri nord de Kabul. Acolo a avut loc sortarea lor, intr-un hangar amenajat pe timpul ocupatiei sovietice: cei mai importanti nu au ajuns in Cuba, ci au fost plasati intr-un penitenciar de maxima securitate la Bagram sau adusi pe insula Diego Garcia din Oceanul Indian, unde au fost interogati de specialisti ai serviciului secret american. Pestii cei mari, creierele atentatelor de la 11 septembrie, cum ar fi expertul in logistica al celulei de la Hamburg, Ramzi Binalschibb sau strategul al-Kaidei, Chalid Scheich Mohammed, au fost interogati in locatii secrete. La Bagramm, de exemplu, “a facut marturisiri” Abu Zubaida, fostul comandant militar al al-Kaida. La arestare, fusese atins de un glont si i s-a refuzat administrarea de calmante – pana nu a vorbit. In Bagram, un medic militar a declarat moartea a doi prizonieri drept “omucidere”. Investigatia anuntata in legatura cu aceste cazuri nu a dus la nici un rezultat.
In decembrie 2003, revista Stern a concluzionat dupa convorbiri purtate cu primele persoane eliberate din Guantanamo ca lagarul de aici a devenit “un simbol pentru modul lipsit de scrupule in care America trateaza drepturile omului in cadru luptei impotriva terorismului”. Mohammed Saghir, un fost detinut in varsta de 52 de ani, provenit din nordul Pakistanului, care petrecuse zece luni in Camp Delta, a relatat despre greve ale foamei, despre o revolta a detinutilor, de colegi de detentie socati si deznadajduiti, si despre cum “mi-au inghetat si intepenit madularele cand am fost bagat timp de 24 de zile intr-o celula de izolare intunecata in care, prin sistemul de venitilatie, era introdus aer rece ca gheata.” Dupa zece luni de detentie a fost eliberat fara nici un comentariu si trimis cu avionul inapoi in patrie. Acum, el revendica despagubiri de mai multe milioane. 340 dintre detinuti sunt categorisiti, potrivit categoriilor aplicate de armata SUA, ca fiind “periculosi”, ceilalti ca prezentand “un grad redus de periculozitate”. In Camp Delta s-ar afla “cateva persoaje foarte, foarte rele”, este de parere Captain Les McCoy, comandantul bazei navale. Acestia ar fi luat parte la atentate teroriste sau ar fi planificat astfel de atentate. Este doar o suozitie.. In realitate, multi dintre detinuti sunt inofensivi. Unii au fost prinsi de localnici in Afganistan deoarece americanii plateau recompense. Printre acestia se numara si cei cinci barbati kuweitieni care au urmat apelul unei organizatii umanitare si venisera in Afganistan pentru a ajuta. Cel putin asa pretinde avocatul lor din Washington, care a fost angajat de rudele respectivilor. Pana acum nu a avut voie sa stea de vorba cu clientii sai, si nici nu i s-a comunicat de ce sunt de fapt acuzati acestia. Circa o treime dintre detinuti sunt considerati chiar de CIA ca fiind nevinovati. Totusi, nici acestora nu li se da dreptul de a-si dovedi nevinovatia.
Peste douazeci de oameni aflati in acest lagar al osanditilor au incercat sa se sinucida. Daca cineva incearca, de disperare. doar sa-si taie venele la incheietura mainii, aceasta nu figureaza in statistica drept tentativa de suicid, altfel bilantul ar arata si mai sinistru. In februarie 2003, la Guantanao au fost inchisi, temporar, chiar si adolescenti intre 13 si 15 ani, care erau suspectati de a fi cooperat cu teroristii. Adolescentii erau totusi tinuti in conditii mai omenesti decat adultii. “Se cheama ca sunt adolescenti, dar nu joaca in liga de tineret, ci in liga adultilor, intr-o echipa de teroristi”, a declarat generalul Richard P. Meyers, primul comandant al lagarului. Intre timp, tinerii au fost eliberati.
Cel putin sase dintre detinuti nu au fost arestati in Afganistan, ci in Bosnia sau Hertegovina de catre militari americani. Amnesty International (AI) relateaza ca acesti detinuti au fost transferati in Cuba fara a astepta decizia Camerei pentru Drepturile Omului din Bosnia – obligativitate prevazuta in Acordul de la Dayton in cazul unor astfel de arestari si transferuri. Decizia ulterioara a Camerei a fost contrara acestei masuri, ca si sentinta Tribunalului Suprem din Bosnia. Barbatii au fost transferati, fara existenta unei baze legale, dintr-o tara suverana, prevederile juridice in vigoare fiind astfel “in mod clar ocolite” – a declarat Amnesty International. Si Madeleine Rees, reprezentanta responsabilului ONU pentru drepturile omului din Bosnia-Hertegovina, este de parere ca “nu exista o baza legala” pentru acest “transfer arbitrar”.
Pe cat de arbitrar este dreptul la asistenta juridica pentru detinuti, pentru conducerea lagarului se pare ca tot este prea mult. Un prim grup de juristi militari americani, care urmau sa preia apararea arestatilor, s-a plans de faptul ca toate convorbirile pe care le purtau cu clientii lor puteau fi ascultate. In aceeasi zi in care protestul aparatorilor a fost facut public, acestora li s-a retras mandatul respectiv, relateaza ziarul britanic Guardian. Urmatoarea grupa de aparatori nu s-a lasat insa prea mult timp intimidata de astfel de presiuni, formuland la randul ei proteste: in ianuarie 2004 juristii s-au adresat Curtii Supreme a SUA, criticad regulamentul de procedura. Niste tribunale ale caror sentinte nu pot fi apelate intr-o curte civila au un caracter “monarhist” si pot fi asemuite cu o “gaura neagra”, au fost de parere aparatorii. Ei au ridicat problema daca o asemenea delimitare fata de jurisdictia civila nu contravine Constitutiei americane, si au opinat ca presedintele Bush si-ar fi depasit, prin ordinul respectiv, atributiunile de comandant suprem al fortelor armate.
Pana in februarie 2004 au fost eliberati circa 90 de detinuti. In urma presiunilor politice interne, guvernul SUA a anuntat in februarie 2004 eliberarea, pe viitor, a altor persoane arestate.
Insa, aproape concomitent, guvernul SUA a anuntat deasemenea ca marea
majoritate a celor din
Traducere de Malina ANDRONESCU
P. S. Pentru cei interesati, iata cuprinsul cartii lui Hans Leyendecker Minciunile Casei Albe sau De ce America are nevoie de un nou inceput:
Prefata
I. Fabrica de gandire
Jocul cu adevarul
Alesul – George W. Bush
PNAC* – Puterea noilor fabrici de gandire
Doctrina Bush si radacinile ei neoconservatoare
Apocalipsul acum – Dick Cheney
Experta bigota – Condoleeza Rice
Manipulatorul din randul al doilea –Paul Wolfowitz
Vataful – Richard Perle
Managerul razboiului – Donald Rumsfeld
Princpialul pragmatic – Colin Powell
II. Fabrica de minciuni
Discursul: Ziua in care lumea a fost inselata
Intriga OSP**: Cand adevarul nu are nici o importanta
Omisiunea: Un martor mort este abuzat
Falsul despre materialul atomic: Mincinosii se sprijina pe alti mincinosi
Dezinformarea: Saddam si bin Laden – de ce nu?
Guantanamo sau dreptul in lagarul de detentia
Politica influenteaza justitia
Razboiul pentru America
Minciunile au picioare lungi – dintr-o carte de istorie a anului 2010
* PNAC este prescurtarea de la Project for the New American Century (n. tr.).
** OSP – Office of Special Plans (n. tr.).