„RUGUL APRINS” AL INCHISORILOR COMUNISTE

 

La peste 40 de ani de la lichidarea inchisorilor politice comuniste si la peste 15 ani de la prabusirea vechiului regim, in Romania nu avem nici un martirologiu oficial si nici un martir crestin anticomunist cinstit dupa cuviinta de Biserica neamului (in timp ce in Rusia, bunaoara, au fost canonizati cu sutele, ca si in lumea catolica cei martirizati pentru credinta lor in timpul razboiului civil din Spania). “Sa stiti ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu, pentru ca nu recunoastem jertfa”, avertiza nu demult Parintele Iustin Parvu. Noi insa nu numai ca nu ne-am invrednicit, nici bisericeste, nici istoriceste, sa recunoastem jertfa marturisitoare – de la Mota si Marin (cazuti la Majadahonda in apararea Crucii), trecind prin Valeriu Gafencu (caruia i s-a si spus “Sfintul inchisorilor”) sau prin sublima mucenicie a filosofului Mircea Vulcanescu (“Sa nu ma razbunati!”), pina la ieroschimonahul Daniil de la Rarau (Sandu Tudor) si Maica Mihaela Iordache (caci femeile si-au dat si ele tainul lor mucenicesc) –, dar le necinstim zilnic memoria, fie prin uitare nepasatoare, fie prin insinuari impioase (cum este, de pilda, aceea ca Ortodoxia romaneasca n-ar fi opus rezistenta comunismului, ci ar fi pactizat fara reactie cu acesta).

Dar, vorba lui Seneca, “suferim de rele vindecabile” (sanabilibus aegrotamus malis), drept care am gasit de cuviinta, la Editura Christiana, sa iesim in intimpinarea ignorantei sau indolentei curente cu o colectie documentara inchinata martirajului ortodox din Romania secolului XX. Intitulata „Ortodoxia luptatoare”, noua colectie a fost inaugurata in primavara acestui an prin substantialul volum Un martir al Crucii. Viata si scrierile lui Teodor M. Popescu (540 de pagini), iar pentru perioada imediat urmatoare are in pregatire doua volume la fel de consistente dedicate preotului Ilie Imbrescu (mort in inchisoare) si monahului Nicolae de la Rohia (N. Steinhardt). Intr-o perspectiva ceva mai indepartata, sint avute in vedere personalitati ca Valeriu Gafencu, Daniil Sandu Tudor (si alti reprezentanti ai „Rugului Aprins”), Mihaela Iordache, Ilie Lacatusu etc. Fiecare volum din aceasta colectie este proiectat sa aiba trei parti: o biografie a personalitatii monografiate, o crestomatie din core-spondenta sau scrierile sale (cu bibliografia la zi a acestora) si o selectie de documente din dosarele ce i-au fost intocmite de vechea Securitate.

Daca volumul Intoarcerea la Hristos, recent aparut la Editura Christiana, atit de inrudit tematic, nu a intrat in colectia respectiva, este numai pentru ca a fost altfel structurat. Povestea lui este schitata, in mare, in lamurirea editoriala care precede textul regretatului Ioan Ianolide. Lucrata in cea mai mare parte, cu admirabila si exemplara migala, pe parcusul mai multor ani, la Minastirea Diaconesti (com. Agas, jud. Bacau), unde a ajuns dupa lungi peripetii (implinindu-se astfel si nazuinta autorului dintr-o scurta insemnare cu caracter testamentar: „Calugarii vor fi cei mai indreptatiti sa se pronunte asupra acestui document”), aceasta carte este fara indoiala una dintre cele mai bune din intreaga literatura a inchisorilor. Dar interesul ei nu sta atit in faptele relatate, cit in deschiderea duhovniceasca: anecdotica se complineste si se transcende prin adevarate pagini de Filocalie contemporana, relevind cu prisosinta ca in temnitele comuniste, in jurul lui Valeriu Gafencu, s-a constituit, mutatis mutandis, o miscare spirituala corespunzatoare celei promovate, dincoace de gratii, de gruparea „Rugului Aprins” de la Antim (cumplit lovita la rindul ei de teroarea ateismului oficial al epocii staliniste).

Ce editor nu s-ar simti onorat sa contribuie la aparitia unei asemenea marturii inedite? Iar bucuria impreuna-lucrarii este cu atit mai mare cu cit editia a avut sansa unui cuvint inainte semnat de Parintele Gheorghe Calciu, care a facut la rindul sau nu mai putin de 21 de ani de inchisoare si a cunoscut personal pe autor si pe cei mai multi dintre cei evocati in carte.

Ramine de nadajduit ca acest document – in felul lui unic la noi – al rascumpararii vremurilor prin credinta, in care suferinta si sfintenia calca ingemanate pe urmele marturisitorilor din vechime, reamintindu-ne cu litera de singe ca crestinismul s-a nascut din jertfa lui Dumnezeu pentru oameni si a dainuit prin jertfa oamenilor pentru Dumnezeu, va beneficia si de intreaga atentie a Sf. Sinod si a comisiei de canonizare a B.O.R., care inainte de a inalta Catedrala Mintuirii Neamului in piatra, are prilejul de a o desavirsi pe cea inaltata in duh, adaugindu-i noi turle de sfintenie...

Razvan CODRESCU

(text aparut ca postfata

la cartea lui Ioan Ianolide)